Eminescu si sculptorii
Cred cå nu existå sculptor român care så nu fi fost tentat så-si
"încerce mâna si talentul" modelând Eminescu. Dacå nu s-a ajuns pânå la
finalul încercårii, adicå de a fi instalatå într-un loc public, statuia
Eminescu se aflå pe undeva printr-un colt de atelier sau prin cine stie
ce umbrå de depozit asteptând så aparå cumva în luminå.
Eminescu este o încercare pentru un sculptor, atât sculptorul cât si privitorul, cel ce
simte nevoia så-l vadå pe Eminescu, asteaptå så-l vadå viu, alåturi de
noi, printre noi, nu numai în închipuirea noastrå, în visurile noastre.
Cunosc cazuri când întruchiparea lui Eminescu a ajuns doar o victimå,
când s-a ajuns la disperata situatie cå "oricum o fi numai så avem un
monument Eminescu în Bucuresti", bine ar fi, un monument atât de måret
cât Eminescu însusi". ".unde vei gåsi cuvântul ce exprimå adevårul" si
nu în ultimul rând cine va putea rosti acest cuvânt?
"Multe flori sunt dar putine rod în lume or så poarte, toate bat la poarta vietii dar se
scutur multe moarte."
Oare sculptorul care-l va putea aråta nouå pe Eminescu trebuie så fie la înåltimea lui Eminescu sau hazardul va juca si el rolul lui pe care-l are asupra noastrå si ne va da statuia mult
doritå, uite aßa, când nu te aßtepti, unde nu te astepti si de vreun
sculptor fårå nume sau cine mai stie ce pensionar hobist!?
Må îndoiesc cå acest neam românesc va mai fi capabil så mai dea lumii încå un geniu
pe måsura celui de care vorbim!
Momentul aparitiei unui asemenea monument trebuie îndelung si misterios pregåtit, se va putea întâmpla asta chiar în zilele noastre? Au fost numeroase concursuri oficiale,
sculptorii s-au bulucit så prezinte schite de idei, machete, proiecte de
ansamble arhitecturale, piete si locuri publice care så comemoreze
numele si opera poetului. Visul multor sculptori este så aibå sansa så
semneze monumente publice crezând cå în felul acesta îsi vor putea
lustrui numele, vor råmâne în istoria artelor si, desigur, vor încasa
sume de bani frumusele.
Nu cred cå la ora la care ne aflåm, efectuând un sondaj printre trecåtorii din preajma monumentului "Leu" din Bucuresti ori "Statuii Aviatorilor" careva ar putea pronunta numele
autorilor lor. Urmeazå întrebarea: pentru ce aceastå vanitate?
S-au cåutat cu disperare locuri potrivite care så primeascå reprezentarea în
bronz sau marmurå a imaginii poetului "drag nouå tuturora", am putea
spune. Oficialii fac oarecari eforturi de al aråta lumii pe Eminescu
"turnat în bronz", cum se spune, dar imediat ce se lanseazå proiectul
încep si codoslâcurile celor care se dau mai destepti si mai creativi,
astfel se ajunge la rezultatul cå propunerea se sufocå si statuia nu
apare. Pe undeva pe dedesubt se lucreazå în aßa fel încât te trezesti
cå apare un Eminescu care musai trebuie sustinut cu vorbe si demagogii
de cåtre "experti" cå altfel statuia se pråbuseste. Pentrucå, din
nenorocire, lumea nu percepe o sculpturå decât prin vorbe, ceeace este
cu totul alceva decât prin imaginea ei însåsi.
În expozitii lumea cautå inscriptia prin care vrea så cunoascå numele autorului si titlul
lucrårii. Când o aflå se declarå pårtas cu pictorul si trece la
urmåtorul tablou fiind sigur cå pe precedentul l-a priceput, la simtit,
la clasificat, etc,. etc. Când artistul denumeste lucrarea sa "Fårå
titlu", consumatorul de artå descumpånit întreabå în dreapta si-n
stânga: "vrea într-adevår artistul så ne comunice ceva ori impotenta lui
creatoare îßi bate joc de noi?" Privitorul este multumit chiar cu
explicatii de felul: "Naturå moartå cu peste fiert pe farfurie rotundå,
cutit si furculitå". Titlul nu este altceva decât ce se percepe la prima
vedere si doar aici råmâne, pictura este deobicei dincolo de acest
titlu, atunci; vorbele îl "ajutå" pe privitor så înteleagå tabloul, arta
vizualå? Dupå aceastå parantezå så revenim la subiectul nostru.
Prin anii '65 în viata artisticå a României a fåcut mare zarvå concursul
public pentru ridicarea unui monument, mai aproape de adevår ar fi bine
så spunem, o statuie a lui Eminescu în Bucuresti. Frumoaså initiativå
din partea Bucurestiului, tentantå confruntare pentru sculptorii în
viatå. Maeßtrii si nemaestrii dau nåvalå. Propuneri, machete la
dimensiuni impresionante semnate de diverßi sculptori populeazå câteva
piete ale orasului ßi mai ales Cismigiul. Se discutå fierbinte în preså
ßi pe la colturi. Sculptorii, pe deoparte, vor un Eminescu într-o
conceptie modernå, ministerul nu stie ce vrea, scriitorii pe de altå
parte vor un Eminescu. un Eminescu. Mai bine de un an de zile se
fråmântå chestiunea dar. nici un monument nu se aratå la orizont. Si
proiectul lui Baraschi cade, chestiune care contribuie substantial la
însåsi moartea "artistului poporului". Dupå câtiva ani bucurestenii se
trezesc cå "alergåtorii" din fata Ateneului sunt smulsi brutal din locul
lor stiut si trimisi mai la vale pe Podul Mogosoaiei nu-i mai vede
nimeni si spatiul lor este ocupat de un nud de bårbat care iese din baie
cu o cârpulitå în jurul soldurilor. Autori: Gheorghe Anghel=statuia,
Pompiliu Macovei=soclu. Scriitorii în frunte cu Geo Bogza cad pe spate
de satisfactie, sculptorii uimiti sunt rosi de invidie, publicul înghite
ce i se då, porumbeii coboarå de pe frontonul Ateneuui drept pe capul
geniului ßi cer boabe trecåtorilor. "Ei, ce ti-am zis?!" "Îti mai spun
io una!": La expozi?ia internationalå de la Paris România vrea så-si
împodobeascå salonul ßi cu un proiect de monument Eminescu. Pentru
aceasta este ales sculptorul Dimitrie Paciurea. Alt sculptor Oscar Han
(poreclit Ham) este unsul ministerului culturii drept comisar al
expozi?iei. Lada continând sculptura Eminescu, numai aceea, se sfårâmå
pe drum si desigur statuia ajunge praf la Paris. "Auzi ce ghinion på
nefericita ladå!?" Nu peste mult timp pe malul mårii apare pe un soclu
anost bustul lui Eminescu la fel de banal conceput si modelat precum
autorul lui însusi, Oscar Han. Fritz Storck, Cornel Medrea, Ion Jalea,
Romulus Ladea, Ion Vlad, Ion Vlasiu, Ion Irimescu, Naum Corcescu, Mircea
Stefånescu, etc., etc. precum ßi o altå lungå listå de sculptori ne
ajunsi încå celebri, asa cum spuneam la începutul discutiei noastre, au
încercat så atingå cu mâna lor "Luceafårul" dar locul ce ar trebui så
gåzduiascå statuia geniului românesc este încå pustiu.
Aud cå la atelierele din Aleea Pangratti sunt încercåri de felul acesta, iar unii
esteti fac eforturi vådit disperate så sprijine cu vorbe ridicarea
monumentului mult asteptat. Ce ne råmâne de fåcut?
"Så asteptåm så råsarå Luceafårul!"
|
Nicapetre 1/3/2004 |
Contact: |
|
|
