Colindati oameni buni !
Mergeti din casă-n casă si colindati! Nu lăsati obiceiul acesta să moară!
Sunt mii de ani de când românii colindă în noaptea de Crăciun, păstrati cu grijă ceea ce vine din vechime!
E postul Crăciunului si acum se pregăteste sărbătoarea.
Opriti-vă putin si încercati să vă aduceti aminte. Sufletul vostru mai stie, cu sigurantă, despre timpurile acelea, în care gerul era cumplit si ziua scădea mereu, încât încoltise teama că nu va mai fi zi de loc.
A avea focul aprins în casă însemna speranta de viată. A fi împreună însemna viată. Între case erau asternute noapte si zăpezi si dacă cineva rămânea singur si focul se stingea în timpul somnului, atunci acesta nu se mai trezea în această lume. De atunci, din acele timpuri, în noaptea cea mai lungă a anului s-a păstrat obiceiul de a pune pe foc un lemn mare, noduros, cu cioturi groase de rădăcini, de crăci, un CRĂCIUNE, care să ardă mult si încet, fără să se stingă, cât e noaptea de lungă.
În noaptea de Crăciun nu se doarme! Asa spuneau până mai ieri bătrânii, si stiau ei ce stiau, de la bătrânii lor, căci trebuia să fii treaz ca să păzesti focul! Dar pentru că noaptea aceea, cea mai lungă a anului, tinea chiar mai mult decât o singură noapte, iar oamenii pretuiau viata, uneori e atât de greu de păstrat, cei mai puternici dintre ei, bărbati tineri si curati, plini de curaj, însufletiti de dragoste, se adunau în grupuri pentru ca ei însisi să se poată păzi de fiare sălbatice sau de alte pericole si mergeau din casă în casă cât tinea noaptea de lungă, ca să vadă dacă peste tot arde focul si oamenii au tot ce le trebuie. Erau primiti cu drag, pentru că veneau cu drag; erau omeniti, lăsati să se încălzească putin, după care plecau la alte case. Nu stăteau nicăieri, că aveau drum lung de făcut. Nu se asternea masă pentru îmbuibare, fiindcă trebuiau să rămână aspri si treji! Nimeni nu se îmbăta, fiindcă se putea rătăci, putea adormi si să nu se mai trezească! Să rămână în grija celor pe care trebuiau să-i îngrijească era mult mai mult decât rusine, era dezonorant pe viată! Ei erau cei mai buni, ei trebuiau să aibă grijă de cei mai slabi, cu asa ceva nimeni nu glumea! Cântau pe drum si în apropierea caselor ca să stie unii de altii, ca să-si pătreze vioiciunea, ca să-i avertizeze pe cei la care soseau. Cântecele lor erau ritmate si pline de fortă, pentru că prin ele îsi cultivau încrederea în misiunea lor care însemna păstrarea vietii în noaptea cea mai lungă a anului.
Peste veacuri, timpurile s-au îmblânzit, dar obiceiul acesta pornit din iubire de consăteni, din nevoia de a trăi în comunitate, din întelegerea unui rost mult mai înalt al cuvântului împreună, s-a păstrat. În noaptea de Crăciun nu se doarme! spuneau părintii, pentru că trebuie primiti colindătorii! Pericolele cele mari trecuseră, întunericul si frigul se înmuiaseră iar misiunea rămasă colindătorilor era păstrarea sentimentului de comuniune.
Mult mai târziu, când
„Pe Fiul, într-al Său Nume,
Tatăl L-a trimis în lume”,
dintre toate noptile anului, pentru nasterea Sa a ales noaptea cea mai lungă, fiindcă de aici încolo, în toate întelesurile, lumina trebuia să crească. Oamenii au adăugat cântece noi cu care au colindat din casă-n casă, vestind Nasterea Domnului:
„Bucurie mare-avem
Tot neamul pământului
De Nasterea Domnului”
Colindati, oameni buni, colindati si nu vă temeti de colinzile dinnainte de Hristos, fiindcă sunt pornite din iubirea de aproape pe care însusi Mântuitorul a propovăduit-o! Au fost timpuri în care unii clerici s-au împotrivit din răsputeri acestui obicei, au fost si sunt oameni care nici în ziua de azi nu înteleg rostul, nu văd frumuseatea colindatului.
E drept că nici diavolul nu doarme, si a găsit metode subtile de a despărti oamenii de acest suflu sănătos al sărbătorii, începând cu a suprasatura lumea cu cântece de Craciun înainte de Crăciun, pentru ca atunci când vine cu adevărat sărbătoarea, nimeni să nu le mai guste si continuând cu limitarea drastică a repertoriului, a ritmului si a tonalitătii pentru că, nu-i asa, nu se pot cânta în biserică cântece de lume, iar în biserică ritmul si tonul trebuie să inspire numai piosenie! Dar colindatul este pentru mersul din casă-n casă, nu pentru biserică! Iar în timpul postului, pregătim sărbătoarea, nu sărbătorim! Adică formăm grupul, învătăm colinzi, pregătim trasee de colindat, pregătim spectacole, si dacă se poate, cu cât mai putină vâlvă pentru ca surpriza să fie cât mai frumoasă!
Dacă timp de 40 de zile, la servici, în locurile publice, la radio si televiziune toată lumea pune colinzi, cine mai are plăcere să le audă de Crăciun? Dacă peste tot se ascultă colinzile înregistrate cine mai vrea să cânte? Dacă copii sunt certati că le cântă prea repede sau prea vioi, cum să mai exprime bucuria? Dacă ritmul sănătos, aspru si plin de viată trebuie „rarefiat” ca să se potrivească cu atmosfera din biserică, ce fel de conlinzi să se mai cânte pe drum, ca să alunge frigul si urâtul? A fi credincios si smerit nu înseamnă nicidecum a fi speriat, depresiv sau plin de complexe de vinovătie!
Astept ziua în care pricesnele vor fi compuse de compozitori profesionisti, cu texte scrise de oameni cu har, cerute de ierarhi cu scopul de a crea si întretine sentimente înăltătoare. (Există si cântece populare religioase cărora le sade foarte bine în biserică, dar e bine să se stie că sunt cântece populare acelea care circulă liber, învătate pe de rost de drag si de plăcere, fiindcă exprimă un sentiment simplu, sincer si curat, si nu acele jelanii penibile cu texte având o gramatică de doi lei, cu mesaje spirituale destul de discutabile, xeroxate si împărtite „să le poată cânta toată lumea” !)
Postul este pentru abtinere, pentru a pregăti sărbătoarea trupeste si sufleteste; în noaptea de Crăciun se colindă, dar sărbătoarea este a Nasterii Domnului, în 25 decembrie! În toate zilele care urmază până la Bobotează se mai poate colinda, de această dată în oricare timp al zilei, de plăcere, mai ales în grup, ca o prelungire a acelei stări minunate de comuniune în bucurie.
Bucurati-vă!
Domnul s-a născut!
Cu fiecare zi lumina creste!
Biserica Sf. Dumitru / Toronto
|
Pr. Viorel Tencaliuc 12/9/2010 |
Contact: |
|
|
