Interferențe și premii româno-italiene
În revista Civis, 2010, caietul nr.100, profesoara de altă- dată a multor „echinoxisti’’, Viorica Lascu, publică un eseu, ,,Divina Comedie, fericită sinteză între cultură si religie’’, tradus în italiană de Giuseppe Mosciatti, din volumul Semnele timpului, 2001, unde meditatia si analiza pe text a exegetei (care a împlinit, anul trecut, o vârsta rotundă) demonstrează înrudirea celor două concepte. Este vorba, în esentă, despre capacitatea poetului italian din Trecento, de a construi viziunea unei lumi armonioase, azi pierdute, unde sacrul modela din interior cultura europeană. De la Boccaccio, contemporanul lui Aligheri, la Jaques Maritaine, citati de autoare, cultura se împlinea sub cerurile infinite.
Un nume binecunoscut italienistilor români, dar nu doar lor, si multor cititori, este cel al distinsei profesoare de la Catedra de limbi romanice a Literelor clujene , Gabriela Lungu. Ea a primit prestigiosul ,,Premio internazionale Diego Valeri’’, pentru traduceri, în vara acestui an, la Monselice. Transpunerea în limba română a romanului Daciei Maraini, Lunga viată a Mariannei Ucria, tipărit de editura „Univers’’ în 2000, a obtinut voturile exigentului juriu, care-si motiva optiunea printr-o serie de aprecieri foarte elogioase în ceea ce priveste reusita traducerii făcute de universitara română. Gabriela Lungu nu este, cum stim cu totii, de fapt, la prima sa lucrare, toate de mare finete lingvistică, ea mai semnând echivalente din Leopardi, Lorenzo Renzi, Corrado Bologna (Premiul Uniunii Latine pentru traducerea volumului Flautus vocis) etc.
Motivatia juriului, exprimată de Gianfelice Peron, e deplin convingătoare pentru oricine. ,,Optima versiune în româneste a celebrului roman al Daciei Maraini, Lunga viată a Mariannei Ucria se distinge, înainte de toate, prin însusirile sale literare, prezentând o haină lingvistică extrem de îngrijită, care se confruntă, în mod fericit, cu o implicare morală si stilistică (…). În acelasi mod, ea a ales, în mod judicios, să refacă alternanta dintre limba (italiană) si dialectul sicilian, prin intermediul bogatei varietăti a limbii române (…). Este vorba, deci, despre o traducere condusă de pasiune literară si de scrupul filologic, traducere care a stiut să depăsească numeroasele dificultăti ale unui roman complex si subtil’’.
În răspunsul laureatei, rostit în aula festivă de la Monselice, Gabriela Lungu citează imaginea traducătorului de azi, socotit drept ,,ultimul cavaler rătăcitor al literelor’’. Din cuvintele sale, de multumire si asumare a unei conditii nu foarte simple, transpare o emotionantă dăruire literaturii italiene, dublată de un profesionalism la cotele sale de sus. După regretata Eta Boeriu, la Monselice, gratie unui juriu atent la valoarea muncii filologice si a simtului artistic rafinat, cu sprijinul financiar dat de ,,Casa di Risparmio Padova e Rovigo’’, iată, după decenii, o altă traducătoare, tot din România, acum postdecembristă, reuseste să se impună, bucurându-ne cu laurii râvniti de concurenti notabili din mai multe tări.
În fine, aproape de ziua nasterii italienistului si criticului literar, a omului de nestearsă amintire afectivă si intelectuală, care semna Marian Papahagi, premiul care-i poartă numele a fost decernat la Cluj. Premiul, initiat de directoarea Centrului Cultural Italian clujean, Doriana Unfer, din 2008, se acordă celor care au contribuit la mai buna cunoastere a culturii italiene, la intensificarea raporturilor culturale dintre cele două tări. Sub înaltul patronaj al Ambasadei Italiei la Bucuresti, în prezenta Excelentei Sale, ambasadorul Mario Cospito, a directorului Institutului Italian de Cultură din Bucuresti, Rodolfo Amadeo, a viceconsulului clujean, Radu Pâslaru, a directoarei Centrului Cultural Italian din Cluj, Carmela Lista, a rectorului UBB, Andrei Marga, a numerosilor profesori, studenti etc., premiul, ex-aequo, a fost înmânat, în Aula Magna, Mirei Mocanu, strălucită eseistă, scriind direct în limba italiană, absolventă la cunoscuta La Sapienzia, cadru didactic la Universitá III Roma si Lugano, si lui Adrian Popescu. Din motivatia juriului celei de a treia editii, juriu din care au făcut parte profesorii universitari Luigi Tassoni, de la Universitatea din Pëcs, Roberto Scagno, de la Universitatea din Padova, Mircea Vasilescu, de la Universitatea din Bucuresti, Ioana Bot, de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, profesorul Roberto Antonelli, Universitatea ,,La Sapienza’’ din Roma, presedinte, coleg cu Marian Papahagi, în anii frumosi ai studiilor lor romane, să cităm câteva fraze. Despre Mira Mocanu: ,,cu toată vârsta sa tânără, ni s-a înfătisat drept o cercetătoare (studiosă) de o rară competentă, capabilă să înfrunte complexe si originale probleme, în special în domeniul filologiei italiene si dantesti (…)’’. Mira Mocanu s-a prezentat, deci, juriului ca meritând deplin premiul. Despre celălalt laureat, citim: ,,traducerile lui nu doar că sunt foarte frumoase si personale, în sensul că reusesc să surprindă specificul autorilor si să le restituie excelent în româneste (ca în cazul lui Caproni), dar presupune o notabilă perspicacitate filologică (...). A.P. a promovat cultura italiană si la un public nespecializat, răspunzând finalitătii premiului si neobositei activităti desfăsurate de Marian Papahagi, extinderea tot mai mult a contactele dintre mediile intelectuale române si italiene’’. O conferintă a rectorului Andrei Marga a precedat ceremonia, cu o conferintă pe un subiect dantesc, puterea la autorul Divinei Comedii, si a atras un public numeros. ,,Banca italo-romena’’ si Rotary Club au asigurat, ca de obicei, suportul financiar al unei manifestări de tinută.
.
|
