Toamna la Brusturi
Lumini de argint prin
frunzele căzute se-aprind
si se destramă sub merii
doborâti de ani si rod.
Frumoasele desisuri,
urzesc a lor maramă,
si nasc Dumbravă dragă,
de jertfă si prohod.
Pe albiuta firului de apă,
alunecând la vale,
căzute mere par stele ce lucesc
pierdute în potecă.
Tu urmărindu-i malul,
sui dealul încet, agale
si-asculti cum brazii, corbii
cu apele în taină susotesc.
Nourii curg alene,
urzind al lor descântec,
în unduirea zării,
azur se prelungesc.
Livada minunată
se contopeste-n cântec
si sufletu-mi se-mbată
în traiul românesc.
Mai pleacă câte-o frunză
din părul arămiu,
mai cade câte-o nucă
din falnicul străjer.
O liniste adâncă,
în sufletul meu viu,
vibrează peste seara
lăsată pe pârău.
O voce îmbietoare
cu-alămuri de haiduc,
mă cheamă hăt departe,
spre munti, înspre Rarău:
E Neamul preaales,
rămas aici mereu ?
Ori, Toamna pârguită
a sufletului Tău?!
Brusturi- Neamt, 2010
|
Gheorghe Nistoroiu 11/24/2010 |
Contact: |
|
|
