Note personale : Sperante ?
“Răsfoind” internetul, am dat cu ochii pe o pagină de ziar (de mîna a doua e adevărat), de niste previziuni ce îi erau atribuite lui Nostradamus si babei Vanga din Bulgaria. Amîndouă spuneau, la distantă de cinci veacuri una dupa alta, că al treilea război mondial va izbucni joia viitoare. Joi 11 noiembrie anul curent, adică tocmai în ziua în care veti apuca, dacă veti mai apuca, să cititi Observatorul. Păcat că stirea n-a făcut încă turul lumii si că pînă joia viitoare nu mai sunt decît cîteva zile. Cum s-o comentăm, cum s-o savurăm, cînd avem atît de putin timp la dispozitie? E adevărat că se vor găsi si altele poate la fel de bune, dar totusi... un război mondial iminent nu e de ici de colo. N-am aflat la ce oră o să izbucnescă si nici între cine si cine. De fapt dacă o să fie mondial, o să fie între toată lumea. Oricum dacă în următoarele zile, putine cîte au mai rămas, stirea va răzbi, nici alegerile americane, nici inundatiile din Pakistan si nici motiunile de cenzură din Parlamentul României, nu vor mai avea substantâ. De ce? Pentru că stirea asta ne scoate din indiferentă, din lehamite, din supărare. Care alta le-ar merge mai bine la inimă milioanelor de amărăsteni care nu mai stiu pe unde să-si scoată cămasa? Cu stirea asta se linistesc: si bogatii or să plîngă. Să se sature si ei de necazuri! Si cine stie, poate războiul o să întoarcă lumea cu fundul în sus, că asa cum e, e strîmbă.
După două sau trei mii de ani de “civilizatie”, în secolul douăzeci si unul al erei noastre, pe planeta asta albastră, milioane si milioane de oameni continuă să creadă că doar un miracol i-ar mai putea salva din bratele sărăciei, ale deznădejdii. Continuă să creadă în ghicitul în palmă, în spusele babei Vanda sau în pupatul unei bucăti de lemn. Sărăcia sleieste si omoară mai întîi spiritul si abia pe urmă trupul. Nici o lege nu e mai adevărată decît cea care spune că sătulul nu-l crede pe flămînd. Si niciodată bogatiile nu s-au adunat în atît de putine mîini ca astăzi.
Trei sute de mii de familii si-au pierdut casele în celebrul scandal al “mortgage-lor”doar în Florida. Si cîti altii în jur? Unii dintre disperatii pe care îi ascultam la radio erau decisi să nu plece înainte de a da foc casei. Poate fi un război mai rău decît atît? Un război care nu-i va ocoli nici pe cei ce i-au adus pe ei unde sunt acum? In stradă?
Cea mai tristă imagine care cred că mi-a fost dat s-o văd vreodată a fost cea a unei femei bătrîne dintr-unul din satele inundate ale Moldovei. Silită să-si părăsească casa, întreba cu lacrimi în ochi: « Da maică, tara asta nu poate face nimica să nu mai vie atîta apă? » Ce poate fi mai rău decît să-ti lasi ograda pradă apei si cu durerile anilor în spate să nu stii încotro s-o iei ?
Nesansa celor « prosti, dar multi » cum le zicea Lăpusneanu, este că nu au parte de întelegerea întreagă a situatiei, că se lasă momiti de jumătăti de adevăruri, că nu au timpul sau obisnuinta de a-si pune întrbări. Nici măcar cum făcea Moromete si ai lui la fierăria lui Iocan.
N-au trecut prea multe zile de la acel « teatru radiofonic » a celor rămasi în stadă în Florida, că americanii chemati la vot, au votat în marea lor majoritate nu întărirea controlului legislativ, nu disciplinarea afacerilor care să-i ferească de alte rele, ci dimpotrivă lipsa lor, botezată: libertatea individului, dreptul la initiativa individuală. Initiativă individuală a cui ? A lor, a celor rămasi doar cu hainele de pe ei si cu ziarul din sacosă? Dacă astăzi românii ar fi chemti la vot, i-ar vota ( ne spun sondajele) pe cei ce nu vor reformarea statului. Pe cei ce preamăresc « initiativa individului ». Reformarea statului, începută bîlbîit si cu sudori dar începută, si-ar găsi sfîrsitul tocmai în mîinile celor care ar trebui s-o apere. Acea bătrînică disperată si-ar vinde în grabă votul pentru un kil de ulei si o pereche de gumari. Cum să creadă că el merită mai mult ? Si ce-am putea să-i reprosăm? Reactia lor, a celor sărmani, e, fără ca ei să realizeze, una de ordin masochist. Isi fac din răul de azi unul si mai mare mîine. Singura lor sperantă e într-o minune care dacă vine mîine, cum zicea baba Vanda, va schimba totul sau va distruge totul. Ei, sărmanii, lipsiti de adăpost aici sau acolo, n-au apucat nicicînd să-si arunce ochii pe vorbele Poetului : « De ce uitati că-n voi e si număr si putere ? »
Viorel Neacsu / Toronto
|
Viorel Neacsu 11/17/2010 |
Contact: |
|
|
