Interferentze : Multiculturalismul intr-un spital canadian
În Canada, multiculturalismul este prezent în toate domeniile vietzii. Chiar si în spitale. Dar, desi neplăcut, uneori spitalul poate oferi un divertisment chiar si în momentele tragice petrecute fie în sectia de terapie intensivă, fie în salon, prin felul diferit în care asistentii medicali cu origini diferite îsi exercită meseria.
Asistentii medicali lucrează în ture de câte 12 ore, cei de zi vin la 7h30, cei de noapte la 19h30. Prezentarea în fatza bolnavului e invariabilă: „Mă numesc....si voi fi cu dv. toată ziua/noaptea”. Practic, desi activitătile personalului de îngrijire medicală sunt standardizate, în relatiile lui cu bolnavul intervine specificul cultural al ambilor.
Pacientul din sectia de terpaie intensivă e tzintuit într-un pat ultramodern pe care ingrijitorul îl ridică sau coboară cu butoane, pat în care se întâmplă totul: dormitul (dacă nu esti trezit la fiecare oră din diverse motive), spălatul, întorsul de pe o parte pe alta, hrănitul prin tuburi, tratamentul prin perfuzii si multe altele.
În mod invariabil, zi si noapte, dormi sau esti treaz, se constată că esti prost pozitionat pe saltea si că trebuie să fii mutat „mai sus”, manipulare care necesită două persoane. Si, dacă tot esti miscat, de obicei noaptea pe la ora 2, ti se face si toaleta personală, ceea ce te trezeste definitiv si, treaz fiind, le auzi, de exemplu, pe italience: „Ai văzut, tu, ce piele bună are asta?” „Da, nu-i rău.” „Si miroase bine!” „Da, e mai fină ca altii”.
Odată, o soră proaspăt coafată si cu un puternic accent „british”, în timp ce mă spăla cu gesturi elegante si calculate, îmi făcea filosofia vietii: „Cine zice că bolnavul are timp liber? Nu are: vine tot timpul cineva si ba îl spală, ba îl întoarce, ba îl întreabă cum se simte, ba îi ia temperatura, abia apucă să doarmă!” Aceste remarci erau pe la 4 dimineatza. Eu nu puteam răspunde, aveam tuburi si în nas si în gură. M-a întrebat: „Vreti să vă spăl pe cap?” Întrebarea era ademenitoare, dar as fi vrut să dorm. Cum o puteam refuza? Am zâmbit vag si a ghicit: „A, întzeleg vreti să mai dormiti, vin mai târziu”. A reapărut peste o jumătate de oră, trezindu-mă iar, si incredibilul s-a produs: am fost spălată pe cap în pat! Cred că, dacă as fi vrut, mi-ar fi pus si bigudiuri! „Nimic nu e mai important în viatză decât un păr scurt!” a exclamat satisfăcută, în final.
Technicienii în respiratie, numiti RT (Respiratory Therapist) erau si ei foarte diversi: un japonez mi-a dat detaliile tehnice ale aparatelor (parca am întzeles ceva?), o canadiană anglofonă mi-a recomandat eliminarea secretiilor din laringe prin „suctiune” (un procedeu neplăcut), o filipienză, dimpotrivă, mi-a sugerat să tusesc natural si, înfine, o asistentă miloasă, originară din Quebec, m-a sfătuit să las totul în laringe, că ajută la vorbit!
În seara din ajunul celei de a doua operatii a venit un asistent canadian englez care, cu o voce joasă si foarte serioasă mi-a spus: „Mă numesc John si sunt cu dv. la noapte. Vă rog să mă chemati la nevoie, aveti aici soneria”. S-a retras si a revenit după o oră: „ Mă numesc John, uitati, aici e butonul, mă puteti chema oricând. Vă pun în perfuzie un somnifer. Noapte bună”. După altă oră, cineva mă trezeste: „Mă numesc John, am venit să văd dacă dormiti. Să stiti că vă urmăresc de afară, aparatele au monitoare peste tot, nu vă faceti probleme. Sunati-mă dacă aveti nevoie, vă mai pun un somnifer”. Iar a plecat, iar a venit, de fiecare dată mă trezea si se prezenta din nou. Până la urmă l-am întrebat (pe un biletzel, că nu puteam vorbi): „de ce îmi repetati numele de fiecare dată?” Mi-a răspuns: „Cum de ce? Ca să-l stiti!”
Însfârsit, de o mare eficacitate a fost un indian. Spunând hotărât: „Patul omoară, omul e făcut să se miste, nu să stea”, m-a dezlegat de aparatele fixe, m-a atasat la unele mobile, m-a zmuls din pat si m-a obligat să merg, chit că aveam pe mine uniforma tuturor internatilor, o cămasă descheiată la spate. Mi-a tzinut cămasa, ca să nu fiu indecentă, mi-a cărat anxele si m-a condus pe coridoare. Recunosc, a fost o spectaculoasă revenire la verticală!
Transferată, după zece zile, de la terapia intensivă într-un salon normal, am constatat aceeasi diferentză culturală la surori: filipinezele te ajută intuitiv, indiencele te stimulează cu umor (pe mine m-au poreclit „Mrs Bean”) să te îngrijesti singur, vietnamezele sunt metodice si lucrează în ritm constant, nemtoaicele sunt organizate si punctuale.
Nu pot încheia fără să amintesc de o îngrijitoare care spăla pe jos, dar care mi-a atras atentia prin priceperea ei la toate. Venită în Canada în 1996 după ce lucrase ca soră medicală 20 de ani la Belgrad si neavând bani pentru examenele de echivalare, s-a angajat pentru a-si întretine copiii. Azi copiii sunt studenti la medicină si e fericită pentru ei, dar suferă că, desi calificată, nu are voie să-i ajute pe bolnavi.
La despărtire mi-a spus emotionată: „Povestea mea e tristă, dar dv. aveti acuma o poveste frumoasă, despre minunea vindecării!”
Lui John, Michelle, Lucia, Shawn, Ivanka, Hellen, Tuoi, Odette, Gerthrude, Selena si tuturor celorlalti, adâncile mele multumiri!
|
Veronica Pavel Lerner 11/14/2010 |
Contact: |
|
|
