Sublinieri : Remembrance Day
Motto : « We are the Dead. Short days ago
We lived, felt dawn, saw sunset glow,
Loved and were loved, and now we lie
In Flanders fields »
John McCrae
« Bătrâna, cum era bunicul ? »
« Frumos, mamă, uită-te la tată-tu ! »
Si încercările reconstituirii se opreau aici, contributia tatei adâncind confuzia căutărilor:
« Spectral, tăticule, aparitie fantomatică strecurată în amintiri confuze, cizme înalte si un cal urcând coasta sub ciresul ăl mare ; mereu, rar ? nu mai stiu !«
Pe urmă, războiul « Cel Mare » dezvălue adevăruri dincolo de care răscolirile memoriei nici nu stiu dacă-si mai au rostul ; un bunic rămas undeva în urma vremii, tată asezat cu respect în « rafturile » dezordonate ale copilăriei si o imensă resemnare în fata imposibilului devenit posibil : viată, vieti de fapt, coordonate arbitrar, regimentate în haosul căderilor cu sau fără scop si, în ultimă instantă, moarte, al cărei epitaf tronează într-un secol din care tot încercăm să învătăm câte ceva si rămnem, mai mereu, în faza abecedarului…
Notatie personală, e drept, ceea ce zic, dar departe de a fi singulară, războaiele – cele care au fost si cele care sunt – obligă reverenta în fata sacrificiului din care se compun.
Remembrance Day este o astfel de reverentă, « at the11th hour of the 11th day of the 11th month » , momentul semnării armistitiului între Germania si Puterile Aliate , 11 noiembrie 1918, este un « Commonwealth Holiday » , o zi comemorativă cu care ne-am întâlnit aci pe pământul canadian, o zi omagială adresată celor căzuti oriunde ca « in Flanders fields « si care devine forta recapitulativă a ideii de sacrificiu si, mai ales, acea atât de necesară rascolire a constiintei în care, căutând cu insistenta bunelor intentii, am putea găsi potecile întelegerii … pentru care am tot preferat să « ne batem » în loc să dialogăm.
Secolul trecut obligă analitic, indiferent cât suntem de prudenti în a emite judecăti de valoare ; două războaie mondiale, o succesiune de conflicte locale, o revolutie catastrofală si, în special, o răscolitoare abreviere a gândirii cenzurate de obsesii social - politice ne trimit « la colt » -poate chiar pe « coji de nucă » redemption devenind doar o infimă posibilitate de redresare…
Privind parada veteranilor, a acelora care au traversat de ieri în azi, intuim posibilitătile redresării, repetitivul învătării strecoară sperante chiar si în această confuză epocă a reinterpretării umanitătii, a deschiderii tuturor « portilor », cumva, fără alegere…
« In Flanders fields the poppies blow
Between the crosses row on row,
That mark our place ; and in the sky
The larks, still braverly singing, fly
Scarce heard amid the guns below »
Există în poezia lui John McCrae, locotenent-colonel canadian rămas în « Flanders fields » acea convingătoare sinteză între trăirea firească, nealterată de împrejurări –fie ele si tragice - si sacrificiul acceptat fără fasoane, ca o necesitate dincolo de care nu s-ar putea trăi.
Poate de aceea , poezia acesta simplă, directă devine simbol testamentar al eroismului si, cred, al durerii acceptrii lui ca necesitate.
Istoriceste vorbind.
Ceea ce m-a impresionat mereu este nevoia noastră de a nu ne « smulge ancora », chiar si atunci când, oameni fiind, trăim nostalgic : a murit bunicul, a murit tatăl, a murit unchiul, a murit fratele …mortii ne aduc razboiul aproape, nemaipomenit de aproape, uneori atât de aproape încât sensurile profunde, tragismul gestului intră în umbra durerii si atunci abia, curiozitatea întelegerii ne apropie de ceea ce ar trebui să stim să fim :
« ……………………………………..
To you from failing hands we throw
The torch, be yours to hold it high,
If ye break faith with us who die
We shall not sleep, trough poppies grow
In Flanders fields »
Maria Cecilia Nicu, nov.2010
|
Maria Cecilia Nicu 11/14/2010 |
Contact: |
|
|
