Parfum de toamnă in Toronto
După amiază cenusie in luna octombrie. Păsesc pe King Street, indreptându-mă spre colegiul unde frecventez câteva cursuri. Este incă devreme; mă hotărăsc să colind un pic pe străzi, si mă indrept către o zonă pe care nu am mai vizitat-o până acum, aflată in partea estică a orasului. Pe măsură ce inaintez, abătându-mă când spre sud, către Front Street, când spre nord, spre Adelaide Street, simt că pătrund treptat intr-o altă lume. Trecătorii se imputinează, districtul financiar cu inăltimile sale rămâne in urmă, la fel si magazinele cu vitrine strălucitoare, iar locul lor este luat din ce in ce mai mult de clădiri joase, din cărămidă rosie, cu arhitectură desuetă.
Mă aflu chiar in zona veche a orasului Toronto, asa cum de altfel anuntă si indicatoarele de pe străzi: “Old City of Toronto”. Orasul capătă un aer putin fantomatic si, pătrunsă de misterul care pare să invăluie nostalgicele clădiri, incerc să imi inchipui că am călătorit in timp, pe vremea câand asezarea de abea prindea contur, pe vremea când stralucitorul downtown al megacity-ului Toronto se numea nici mai mult, nici mai putin, din cauza conditiilor sale insalubre, “Muddy York” (noroiosul York).
Incerc să imi inchipui forfota acelui oras tanăr, in plină dezvoltare, populat de oameni curajosi care au venit de peste ocean pentru a incepe o nouă viată pe un continent necunoscut incă in intregime. Incerc să imi inchipui cum a arătat acest tinut acum aproximativ două sute de ani, când Elizabeth Simcoe, sotia primului guvernator al Canadei de Sus, colonelul John Graves Simcoe (cel care de altfel a pus bazele orasului – la vremea aceea purtând numele de York - in anul 1793), a sosit aici si, plină de entuziasm, l-a cutreierat si l-a imortalizat in picturile sale, infătisându-ne astăzi imaginea unui tinut viguros, cu o frumusete semeată, neatinsă incă de civilizatie, acoperit cu păduri si lacuri...
Incerc să imi imaginez cum, de la un simplu cort de campanie asezat pe malul lacului de către colonelul Simcoe, asezarea a crescut, s-a extins, până ce a devenit megalopolisul pe care il stim astăzi. Străzile pe care păsesc si-au schimbat si ele de-a lungul vremii denumirile. Queen Street, aflată la jumătatea secolului al 19-lea in afara orasului, in zona agricolă, se numea Lot Street. Orasul (ce a căpătat denumirea de Toronto abea in anul 1834) avea forma unui paralelogram si era mărginit la Nord de Duchess Street (astăzi Richmond) si la Sud de Palace Street (astăzi Front Street), iar la Vest, si, respectiv, la Est, era delimitat George si respectiv, de Ontario Streets. Church Street era considerată ca fiind la periferie, singurul motiv pentru care cineva s-ar fi avântat până aici era pentru a ajunge la debarcaderul Coopers, aflat la sud de intersectia străzilor Church si Front, unde de asemenea se puteau face cumpărături la magazinul general care se afla in această arie. Wellington Street se numea Market Street si era folosit de populatia rurală pentru a-si aduce produsele la oras spre vânzare. “The Grange”, casa care astăzi este incorporată in Art Gallery of Ontario, era situată pe atunci mult in afara orasului (se spune că, din cauza amplasării sale, petrecerile care se dădeau acolo incepeau devreme pentru ca oaspetii de la oras să se poată intoarce acasă inainte de lăsarea intunericului).
... Tresar... S-a făcut târziu, aproape s-a lăsat inserarea. Imi intrerup visarea in care parfumul nostalgic al unei alte epoci s-a amestecat cu aromele melancolice ale toamnei. Intoarsă brusc si cumva dureros in epoca modernă, cu ritmul său alert si coplesitor de vibrant, imi schimb directia si mă indrept către noul oras, lăsând in urmă clădirile de altădată. Stiu insă că voi reveni, intr-o bună zi... curând.
|
Eliza Ghinea 10/28/2010 |
Contact: |
|
|