Catalin Dorian Florescu : "Exilul creeaza o groapa pe care ziua o umpli si peste noapte se goleste"...
Catalin Dorian Florescu a avut o copilarie si o adolescenta marcate de grave probleme de sanatate. Emigrarea in 1982 in Elvetia, impreuna cu familia, i-a dat sansa de a descoperi o lume pe care o cunostea numai din auzite, sansa de a-si recapata demnitatea de fiinta umana. O data cu invatarea limbii germane si-a construit cu ajutorul ei povesti, care incet, incet l-au eliberat de amintiri si de experiente chinuitoare. Cu talent, cu vocatie de scriitor le-a scris intr-o limba de exil, care i-a adus si bucuria succesului Acum, dupa cateva carti si premii literare. Catalin Dorian Florescu este un autor care mai asteapta cu emotie fireasca ceva: sa fie citit si apreciat si in limba romana.
A aparut la Editura Polirom romanul autobiografic "Vremea minunilor", in traducerea Adrianei Rotaru, cu o prefata de Mircea Mihaies.
Catalin Dorian Florescu, bine ai revenit in tara! De data asta - la aparitia in limba romana a cartii "Vremea minunilor", proza-confesiune, scrisa si publicata in limba germana si rasplatita cu cateva premii.
Cartea mea s-a nascut in limba romana a doua oara si, ca orice parinte, am sentimentul de mandrie si doresc ca si "copilasul" meu sa fie gasit frumos de cat mai multi. In acelasi timp, imi este frica sa nu se imbolnavesca sau sa aiba polipi, spre exemplu. Venirea mea in literatura romana ma satisface si, in acelasi timp, ma face nesigur. Este ca o proba generala, pe cand in spatiul german sunt deja "veteran", am trecut proba calitatii. Aici, unde se petrece o parte din actiunea cartii, se poate descoperi cu adevarat veridicitatea.
De cand te-ai "rupt" de cultura romana?
De peste doua zeci de ani sunt rupt de viata intelectuala romaneasca, polarizanta, cu reactii extreme, cu mecanisme astazi aproape de neinteles pentru mine.
Nu-ti face griji! Nici noi nu le prea intelegem.
Cu valori si moduri de apreciere diferite de ale mele. Sunt un scriitor inca tanar, in sensul ca exist numai de patru ani, ceea ce ma face inca nesigur. Intrand insa oarecum orb intr-o cultura care este si nu este a mea, nesiguranta se mareste.
Dupa succesul cartii o sa uiti de aceasta nesiguranta.
Da, si nu stiu cum va fi primit "copilul" meu, insa, ca orice parinte iubitor, doresc sa-i ofer cele mai bune conditii.
Ce consecinte imediate are succesul unei carti in Elvetia, tara care a strans in viscerele ei patru culturi: germana, franceza, italiana, retoromana?
Este minunea a sasea, dupa primele cinci din romanul meu, "Vremea minunilor". Viata s-a complicat si s-a simplificat in acelasi timp. Am renuntat la munca mea de psihoterapeut si, primind multe premii si burse, am reusit sa traiesc din scris. Acest lucru il traiesc cu responsabilitate, stiind ce sansa reprezinta. Pe de alta parte, reintri in realitate, dupa ani si ani de odisee interioara, scriind pentru rucsacul tau, in care seara indesi totul si te intorci acasa (eu scriu numai in cafenea!). Este un fel de hrana pe care o primesti si tu de la public prin faptul ca-ti confirma existenta.
Totul e atat de simplu?
Nu chiar. Lucrurile se complica pentru ca nu vei mai scrie niciodata atat de liber si naiv ca la prima carte. Se deschid tot felul de capcane si de frici care pot inhiba. Toate aceste lucruri mi s-au intamplat si mie.
Copilaria ti-a fost marcata de suferinte fizice, pe care ai reusit sa le depasesti. Crezi ca aceste suferinte, care te-au izolat multi ani de lumea inconjuratoare, au exacerbat creativitatea?
Inchipuieste-ti ca scriam de aproape paisprezece ani, in momentul am fost "descoperit". Petreceam zilnic mult timp intr-o izolare creativa, animat de dorinta de a "face", de a ma exprima. Simteam cum se "coc" povestile in mine, simteam ca mediul meu este limbajul. Mobilizam rabdare zilnic, energie, pentru a putea scrie. Era perioada dintre 18-30 de ani.
Ce se poate intampla cand se implineste un asemenea vis?
Se pot intampla multe: alcool, neputinta de-a suporta asta, sinucidere, teama, dar si lucruri bune, de exemplu capacitatea de a te trezi din vis mergand cu incredere mai departe.
Ai ajuns in Occident la 15 ani, parasind un sistem totalitar si ajungand pe un pamant pe care de aproximativ 200 de ani nu mai fusesera conflicte armate - Elvetia.
Imi amintesc de primele scrisori trimise mai ales prietenelor lasate in urma si in care descriam fascinat lumea perfecta a Elvetiei, in care, intr-adevar, fiecare fir de nisip mi se parea a fi un fir de aur. Dubiile au venit dupa aceea. Intr-o tara in care nu exista conflicte de atata timp si nici energie vitala, lupta pentru supravietuire se reduce la un minimum necesar, ca o flama de resou care se face mica.
Veneai dintr-o lume nevrotica, agitata si informa. Simteai nevoia unor socuri? Tanjeai dupa ele?
Viata trebuie sa te izbeasca uneori pentru ca sa simti ca traiesti. Poti evolua si luptandu-te. Intr-un sistem satul, esti satul de la inceput, inca din copilarie. Acest lucru se va vedea pana in ultima fibra a corpului, va influenta si tonalitatea vocii, viteza gandirii, tonusul muscular. Elvetia s-ar parea ca si-a cam rezolvat toate problemele.
Are o neutralitate aproape, maladiva, inradacinata pasnic si politicos totodata in toate fibrele ei.
Este neutra pana in maruntaie si aceasta neutralitate se simte si in contactul cu oamenii. Elvetianul nu iubeste conflictul, disputa intelectuala. Conflictul, insa, prin disperarea care-l caracterizeaza, creeaza maretie sau josnicie umana. Conflictul, fie ca este razboi sau necesitatea de a-ti asigura ziua de maine, il duce pe culmi sau il coboara pe om. In Elvetia, ascensorul ramane cam la acelasi etaj.
Stiu bine, am locuit o vreme acolo. La noi, intotdeauna ascensorul se plimba intre etaje. Dar in ascensorul oprit la acelasi etaj ce se intampla?
In aceasta claustrofobie poti claca sau poti sa-ti descoperi propriul curaj. Sunt dur deseori si cu Romania si cu Elvetia.
Inseamna ca le iubesti pe amandoua.
Surprinzator, dar nu as fi vazut relatia mea cu Elvetia ca relatia mea cu o iubita. De fapt, intr-o proza scurta scriam ceva de genul: "Traiesc cu placere aici. Traiesc ca si cu o iubita care-mi apartine suta la suta."
Care este partea cea mai dramatica a unui exil voluntar?
Ezit sa spun "exil voluntar". Exilul voluntar este al aceluia care decide singur, al aceluia care pleaca la maturitate. Eu mi-am urmat parintii, am fost un fel de soldatel. Dar si exilul voluntar, si cel involuntar creeaza o groapa pe care ziua o umpli si noaptea ea se goleste. In care dimineata cazi, spunandu-ti: "Parca am umplut-o"! Este un fel de oftat permanent. Existi prin oftat. Ruptura nu poate fi carpita. Nu vei mai putea iesi niciodata, nici de pe-aici, nici de pe acolo. Vei fi un soi fara soi!
Cat am locuit in Elvetia, aveam sentimentul ca ma aflu intr-o "vedere", din cele pe care le primeam prin posta in Romania. Dincolo de asta, Elvetia era o fiinta cu toane rezonabile si cu tabieturi necunoscute pentru mine. Cum este Elvetia ta?
Elvetia mea este salvatoare, ingaduitoare, darnica. Cel putin pentru mine si familia mea. S-ar putea zice ca Dumnezeu i-a pus unuia Elvetia in cale ca el sa nu se indoiasca de existenta lui.
Esti putin ironic.
Asa este. Elvetia mea este si lenta, plictisita, plina de boli, de patimi ascunse, de presiuni, sinucidere, droguri, fricoasa, rigida, sufera de patima autosuficientei, isi imbogateste bancile cu banii lumii intregi. Totodata, a infiintat "Crucea Rosie", ca sa fie iertata.
Esti mandru de ea, dar iti este si mila.
Daca nu mi-ar fi mila de ea, mi-ar fi mila de mine, fiindca fac parte din ea. Sunt mandru de ea si violent, in acelasi timp, cu ea. Poate mi-ar trebui ceva mai multa mila pentru a ma impaca ceva mai mult cu ea.
Pe langa succesul de critica, ai avut si succes de public in Elvetia?
Da, amandoua s-au armonizat, as spune, admirabil si neasteptat.
Ai sentimentul ca literatura pe care o scrii a aparut intr-un moment bun? Ce raspunsuri ai dat prin ea unor intrebari care framanta lumea in care traim?
Nu sunt sigur daca exista "un moment bun", propice. Uneori, cartea vine cu mult dupa timpul ei, alteori inainte. Scriitorul nu se poate ocupa prea mult de "timpuri". El preia cu antene mai mult sau mai putin fine o substanta care uneori e cu mult inauntrul lui si alteori in afara, in societate. Aceasta substanta o plamadeste pana o face opera de arta. Daca timpurile si opera lui se intalnesc, cu atat mai bine. Nimeni nu a asteptat cartile mele, cum nu se asteapta nici o alta carte. Numai tarziu, dupa aparitie, dupa impact, dupa ce au devenit parte din mine, le-am vazut necesare.
Crezi ca interesa copilaria ta traita in comunism?
Eu am preluat sensibil temele mele: copilaria comunista, calatorii, nelinisti, cautarea unui loc. Sunt teme actuale, europene, mai ales acum, cand exista pluriidentitati si un sistem de viata vest-european care se pare care-ti asigura mai totul, numai bogatie spirituala nu.
Traiesti din scris deocamdata. Decent. Inseamna ca esti necesar pentru cultura Elvetiei.
Atata timp cat cultura este necesara si societatea si-o permite, pot trai cu adevarat decent. Sunt oameni ca mine, necesari. Cu toate ca uneori ma intreb ce mai este necesar in cultura, cand vad dementa consumismului. Deseori incerc sa ma conving daca ceea ce fac mai are sens.
Si-ti raspunzi de mii de ori: "N-am incotro".
As putea sa amutesc literar pentru totdeauna, sa redevin psiholog.
O societate normala se ocupa si de oamenii creativi, nu numai de cei cu handicap social.
Spiritul nobil al unei societati si gradul de civilizatie se vad nu numai din modul in care ea coordoneaza programe sociale de ajutorare, ci si din felul cum ii trateaza pe cei care produc cultura.
Elvetia (ca si alte tari vestice) da un exemplu in acesta privinta?
De fapt, ajutoarele pe care le primim noi, scriitorii, nu sunt decat firimituri de la masa bogatilor.
Bogatasii romani sunt scarbiti de cultura si nici macar nu mascheaza aceasta sila.
Atata timp cat cultura este necesara, si ceea ce facem noi este o munca necesara. Eu investesc multe ore de lucru, bani in calatoriile mele de cercetare literara, care nu-mi sunt platite. Daca ea, cultura, mai este importanta, si eu sunt important. Accept sa traiesc la un nivel mediu, dar daca as avea, spre exemplu, copii, ar fi submediu. Sper ca si scriitorii din Romania sa desfaca macar cateva copci de la corsetul care le este impus acum.
In Romania, scriitorul este considerat trandav, cautator de himere, ducand o viata inutila.
Sa fie trandavi cat vor si cautatori cat vor ei. Eu sunt constient de fiecare cadou care mi se face: parerea care-mi este ceruta sau cartea pe care o pot scrie. Ma simt responsabil de-a nu umple paginile cu nimicuri si vreau sa-i rasplatesc pe cei care investesc in mine.
Primul "personaj" al cartilor tale este chiar limba germana, pe care o stapanesti foarte bine, dovada ca scrii literatura direct in ea.
Limba germana este o dragalasa iubita, al carei trup zvelt si bine arcuit il imbrac in haine subtiri pentru a iesi cu ea in targ. Germana, atat de grea la prima vedere, imi este partenera a unui joc placut. A scrie in germana nu e munca pentru mine, ci joc. Nu obosesc, nu transpir, nu ma cocarjez sub povara ei. In acelasi timp, germana mea nu este una greoaie, ci una fluida, laconica, jucausa. Scriu germana mai degraba ca un pictor francez impresionist. Ma despoi de orice balast. Scriu o germana cu spirit latinizat. S-a scris despre acest lucru.
Cum traiesti prima aparitie a ta in limba romana?
Cu frica si retinere. Nu am asteptari prea mari, cu toate ca o parte din mine ar vrea sa sufle din trambita. Nu stiu daca acest cadou oferit de mine generatiilor ce au trait in comunism va fi tratat cu finetea pe care mi-as dori-o. Sunt constient de contratimpii care exista intre o cultura occidentala moderna, care deja mi-a confirmat cartile, si cultura romana, care intra in modernismul european.
Catalin Dorian Florescu, ce iti doresti sa ramana neschimbat si de-acum incolo in literatura?
Ca literatura sa indeplineasca in continuare functia ei cea mai importanta, dincolo de orice modernitati: sa povesteasca oamenilor, luand parte la viata din jur.
|
Iolanda Malamen 10/28/2010 |
Contact: |
|
|
