Voci tinere ale liricii românesti
In finalul primului deceniu din mileniul trei, ar trebui probabil să ne nuantăm atitudinea pesimistă privind viitorul vocilor românesti. Argumente recente ? Iesirea la rampă, cu debuturi importante, a doi artisti tineri care luminează scena lirică bucuresteană, Irina Iordăchescu si Teodor Ilincăi. Lor li se cuvin aceste consemnări, pentru a tine mine noi câstiguri profesionale ale generatiei lirice afirmate în contemporaneitate. Nu sunt singurele, dar valoarea lor adaugă certitudini, ceea ce nu este putin.
Numele sopranei Irina Iordăchescu a crescut evident în popularitate pentru fanii operei si concertelor vocal-simfonice. Ascultată cu mai multe roluri de seamă în repertorii mozartiene, donizettiene, verdiene, pucciniene, Irina Iordăchescu a decis că este timpul pentru marea confruntare următoare, adică ce poate să însemne, în cariera unui solist liric, opera La Traviata de Giuseppe Verdi. Studiul partiturii, intensa preocupare de a-si configura si sustine propria conceptie asupra personajului, cunoasterea datelor estetice si expresive ce conferă Violettei Valery celebritate, cu rezonante de singularitate în romantism, dezvăluie valorizarea momentului reper al unui astfel de debut. Comentăm un fapt artistic real, a cărui creatie nu are nevoie de demnostratii. Irina Iordăchescu stie să-si construiască personajul, clădind cu propriile mijloace rolul, în conditiile puse la dispozitie de regia lui Cristian Mihailescu. A păsi pe un drum cu marcaje prestabilite si a reusi să dai viată autonomă rezultatului personal este o realizare care cumulează vocatie, talent si cultură. Fireste, farmecului scenic al artistei si capacitătii sale de comunicare cu spectatorii, i se adaugă argumentul principal, adică abordarea interpretării muzicale cu o disponibilitate vocală convingătoare. Din această perspectivă, Irina Iordăchescu aduce partitura la propriile posibilităti, nu imită modele, suficient de numeroase pentru a oferi o discografie performantă, si nici nu se distantează de autenticitatea criteriilor de stil. În reprezentatie, impresia lăsată de auditie completează toate cerintele unui spectacol care depăseste conditionările obisnuite ale unui debut în rol. Stăpânirea muzicală, dictia impecabilă si expresivitatea prezentei actoricesti sunt evidente, la cote înalte. O impresie deosebită este determinată de nuantarea cântului, în care drumul spre acute nu reprezintă o stare de risc, dominantă fiind proiectia glasului spre public, cu o remarcabilă sensibilitate a nuantelor si cultivarea unui piano sonor ce permite să se dezvolte, iradiante, filaje, soapte, detalii de stare si subtilităti ritmice. Probabil că viitoarele spectacole se vor alinia pe o spirală ascendentă, fără ca ceea ce am urmărit la primul spectacol să-si piardă strălucirea în amintirea noastră. Irina Iordăchescu nu este „încă” o Violetta a scenei lirice românesti. Asa cum a început, sub bagheta unui mare maestru al operei nationale, dirijorul Cornel Trăilescu, cu un tenor, Marius Manea, capabil a-si onora rolul ca partener al evenimentului, ea poate fi considerată „noua” noastră Traviata, cu un destin proiectat spre anii ce vin.
În vecinătatea acestui moment, publicul a asteptat si alinierea unui alt debut, nu mai putin solicitant. Stim că ultimele stagiuni au impus atentiei o stea urcătoare în lumea tenorilor români. Teodor Ilincăi a avut deja ocazia să arate ce poate în câteva titluri romantice importante, printre acestea Macbeth de Verdi, Boema de Puccini, Oneghin de Ceaikovski. Fără a enumera toate prezentele sale, deschiderea spre marea carieră, cu solicitări internationale importante, răspunde potentialului său muzical, vocal si interpretativ. Oricum, a putea păsi în zona foarte pretentioasă a capodoperei lui Charles Gounod, reprezintă un moment cu totul deosebit. Rolul titular din Faust solicită numeroase solutii de rezolvat, din perspectiva sustinerii tuturor problemelor pe care le impune partitura, precum si comparatia cu performante istorice anterioare, chiar si în lirica natională. Argumentul principal în recenta sa aparitie pe scena Operei ar putea fi identificat, asa cum subliniam, cu ofertele unei voci în care limpezimea sunetului, culoarea registratiei, remarcabil conturată, si deschiderea convingătoare spre stilul romantic francez sunt esentiale. Teodor Ilincăi este un asemenea glas si Faustul oferit de el publicului îi consacră statutul de vedetă în zona atât de pretentioasă a categoriei vocale pe care o reprezintă. A fost interesant să-l urmărim evoluând în succesiunea actelor, începând cu prima scenă, descoperindu-i prezenta în replici, ansambluri, apreciind marele solo din mijlocul operei, duetul de dragoste, trioul duelului. Apare cu claritate că a fost capabil să-si conducă personajul ca rol teatral, dar si să echilibreze efortul solistic, pentru a reusi o continuitate ofertantă a prezentei muzicale prin cântul său. Dictia bine rezolvată pe textul original, un suport bun în registrul mediu, ce potentează acutul, consecventa de culoare si expresie sunt tot atâtea însusiri ce-si merită aprecierile. Desigur, pentru un tenor, rolul lui Faust cere abilitate si seriozitate, în vederea accesului la stăpânirea scenică si vocală ce deschide orizonturile altor abordări repertoriale importante. Faust este un reper de seamă. L-am ascultat pe Ilincăi gândind cu grijă pentru viitor, deoarece sperăm că aprecierile ce-l vor însoti pretutindeni nu–si vor lăsa amprenta asupra eforturilor de a răspunde asteptărilor. Îl privim acum ca pe un tânăr artist care urcă, cu bogătia înzestrărilor sale, acumulând experienta ce-l conduce spre afirmările pretioase ale unei prestigioase cariere lirice.
|
Grigore Constantinescu 10/27/2010 |
Contact: |
|
|
