Jurnalul unei ucenicii de scoală nouă” sau „Domnisoara Iulia” de Năstase Marin
Scriitorul gălătean Năstase Marin ne surprinde plăcut cu încă o carte a vârstelor timpurii, intitulată „Domnisoara Iulia”, apărută la Editura Olimpias.
Cartea are 120 pagini si este frumos ilustrată de Vasile Bogdan Radu. Coperta cărtii este frumos alcătuită de Rodica Camelia Radu, ca o veritabilă carte a vietii, prezentând pe coperta-fată un personaj individualizat, urmând ca pe coperta-spate acesta să-si piardă identitatea, prin transformarea sa în amintire. Pe tot parcursul ilustrativ al cărtii, apare ca un laitmotiv frunza, ca un simbol inconfundabil al scurgerii timpului, însemnând moartea si apoi reînvierea. Asa cum ne-a obisnuit deja, Năstase Marin surprinde în fiecare carte, câte o etapă a vietii, artistic descrisă si pictată în culorile vii ale amintirilor. Autorul încarcă fiecare povestire cu o notă de originalitate aparte, cu un umor de bun-gust, fiecare carte fiind o pledoarie a unei vârste pe care fiecare am trăit-o: copilăria. Încă din prefata cărtii, autorul ne avertizează asupra personajelor sale, ca fiind realitatea îmbinată cu fantezia, în care fiorul amintirilor se pierde într-un cântec duios. .
Lucrarea are cinci povestiri, una dintre ele dând chiar numele cărtii si anume: „Domnisoara Iulia” Cartea - în sine - este o „radiografie” a unui ucenic de scoală nouă, în care copilul de vârstă primară trece prin „drama” schimbării într-un singur an a cinci învătători. Întâmplările descrise în carte continuă filonul de aur al „scrierilor” românesti de valoare universală, multe dintre ele având sinonimii atât verbale, cât si vizuale cu operele clasice. Astfel: „Domnul Fusulan” versus Ion Creangă (Amintiri din Copilărie) „Domnisoara Iulia” versus Octavian Goga (Dăscălita), „Domnul Dodo”. Versus Petre Dulfu (Aventurile lui Păcală). Nota de originalitate este dată de modul de perceptie insolit al autorului, strâns legat de aceste evenimente, pe care le încarcă cu umorul său debordant. Personajele descrise în care sunt pitoresti, unele îmbrăcând straie de îngeri, altele împrumutând din vinovătia demonilor. Sunt prezentate în povestirile cărtii cinci tipuri de dascăli. Unele dintre ele sunt pline de devotament pentru meseria pe care o consideră ca pe o sacră misiune: aceea de a-i initia pe micuti în tainele învătăturii ( „Domnisoara Iulia”, „Coana Preoteasă” ). Acestea sunt de fapt personajele, care datorită laturii lor materne, reusesc să-i determine pe scolari să progreseze, fără să utilizeze metode coercitive, ci doar sensibilizarea lor prin delicatete. Este drept că uneori, chiar si îngerilor le mai cade puful, dând la iveală o „mămică” certăreată, care să-i aducă din nou la realitate, prin impunerea disciplinei. Alte personaje, prezentate într-o manieră desprinsă, parcă, din „Amintirile din Copilărie” ale lui Ion Creangă, sunt dascălii care impun actul educational cu forta. Năstase Marin îi vede ca pe niste dascăli „coruptibili” si pusi mereu pe căpătuială. Acestia care sunt gata să „ierte” greselile scolarilor, în schimbul a câtorva ouă, pentru ca, mai apoi, oul să se transforme în găină (referindu-se la stilul domnului Fusulan). Apare în carte si tipul suplinitorului (domnul Dode), care nu are mare stiintă de carte, dar este încurajat să predea datorită în primul rând unei urgente a scolii (postul vacant în mijlocul anului scolar) si apoi datorită statutului său social…”special” (fiul popii).
Cartea surprinde realitatea scolii românesti măcinată de instabilitatea războiului, de vremurile crunte de sărăcie în care erau obligati să trăiască oamenii. Ultimul, dar nu cel din urmă personaj al cărtii este chiar directorul scolii – d-nul Arsu, care reuseste să îmbine sensibilitatea, delicatetea cu corectitudinea si disciplina, pentru a realiza un profil al scolarului, cât mai aproape de necesitătile reale ale acelor vremuri. Dascălii prezentati în povestirile cărtii au si modalităti distincte de portretizare. Domnisoara Iulia este o pictură renascentistă, împrumutând culorile vii ale unui suflet sensibil si mânat de dorinte înăltătoare. Domnul Dodo este „creionat” ca un veritabil Păcală, pus pe sotii si pe câstig imediat. Domnul Fusulan, un personaj opus lui „Bădita Vasile” al lui Ion Creangă, face din folosirea „sfântului Nicolai” (numit aici „mămică”) un instrument de tortură si nu unul de îndreptare. Inaugurarea „mămicii” este făcută de Florina – o „Smărăndită a popii Ioan de sub deal”. Este demnă de retinut meticulozitatea cu care autorul creează scenele din carte, atentia pentru detaliu, dar si ingenioasa împletire a imaginilor vizuale cu cele auditive. I se creează astfel cititorului impresia că se află chiar în mijlocul acestor întâmplări. Scrierea este îmbogătită cu multă sensibilitate de un veritabil fiu al satului, care ne transmite prin întreaga sa operă un mesaj simplu, dar foarte important: acela al rememorării vietii satului românesc autentic si a valorilor lui - ce au stat stavilă de neclintit - în folosul perpetuării fiintei nationale. Condeiul lui Năstase Marin este unul pitoresc, autorul dovedindu-se încă o dată, un fin cunoscător al traditiilor populare, al sufletului românului. Vă invit să descoperiti în această lucrare similitudinile incredibile dintre problemele de atunci si cele de astăzi ale învătământului românesc si să constatati singuri cât de actuală este o astfel de scriere. O lucrare care (pe mine, personal) m-a impresionat foarte plăcut. Mi-au plăcut culorile în care au fost pictati scolarii (cu destoinicia sau cu încăpătânarea lor), nu foarte diferiti de scolarii de astăzi, ceea ce ne dovedeste că - în genere - copilul este acelasi dintotdeauna, iar copilăria este o vârstă care simte la fel, în oricare colt al pământului ar fi trăită. Lectură plăcută!!
|
Gheorghe A. Stroia 10/26/2010 |
Contact: |
|
|
