Orase si locuri spirituale din România ( 88 ) : Horezu , Mãnãstirea Râsca
N.N. Prezentarea oraselor si locurilor spirituale se face in ordine alfabetica
Horezu
Oras în partea de Sud a României, situat în regiunea central-nordicã a judetului Vâlcea, în depresiunea Horezu, la 475-500 m altitudine, pe râul Luncavãt, la poalele de Nord-Nord Est a mãgurii Slãtioara (769 m altitudine), la 41 km Nord-Nord-Vest de municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona turisticã a tãrii cunoscutã sub numele de Nordul Olteniei. Din punct de vedere demografic, Horezu face parte din categoria oraselor mici, cu o populatie de 6 735 locuitori (la 1 iulie 2008), din care 3 219 locuitori de sex masculin si 3 516 feminin. Dacã raportãm numãrul total al locuitorilor la suprafata orasului în intravilan, respectiv 7,9 kmp, rezultã o densitate a populatiei de 853 locuitori pe kmp. Din punct de vedere economic, orasul Horezu dispune de o microhidrocentralã cu o putere instalatã de 125 MW, de unitãti pentru exploatarea si prelucrarea lemniului, care produc mobilier si diverse produse din lemn, de confectii textile, de stofe pentru mobilã, de tesãturi din lânã si de produse alimentare. Fermã de crestere a ovinelor. Centru pomicol. Vestit centru etnografic si vechi centru de ceramicã popularã, caracterizatã prin finetea motivelor decorative (strãchini si farfurii smãltuite, de culoarea fildesului, cu motive zoomorfe – renumit fiind “Cocosul de Horezu”). Muzeu etnografic; Galerie de artã popularã contemporanã cu o colectie bogatã de obiecte din ceramicã. Casã de Culturã (din 1966). Biblioteca “Ada Orleanu”, cu circa 40 000 de volume. Târg anual al olarilor (6-8 iunie).
Istoric. Prima atestare documentarã a localitãtii dateazã din 4 septembrie 1487, cu numele Hurez, iar în 1780 apare consemnat ca târg. Declarat oras la 17 februarie 1968. In prezent are în subordine administrativã 6 sate: Ifrimesti, Râmesti, Romanii de Jos, Romanii de Sus, Tãnãsesti si Ursani.
Monumente: biserica ortodoxã cu hramul “Duminica Tuturor Sfintilor” (1659, cu pridvor adãugat si picturi murale interioare din 1859) a fostului schit Bãlãnesti; bisericile cu dublu hram – “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului si Sfântul Ioan Botezãtorul”-din Târg (1800, cu picturi murale interioare datând din 1907) si “Sfintii Voievozi si Sfântul Vasile” (1826). In apropiere de orasul Horezu, respectiv în satul Romanii de Jos (subordonat orasului), se aflã un valoros complex monastic, care si-a pãstrat vechea denumire de Hurez, fiind cel mai mare ansamblu de arhitecturã medievalã pãstrat în |ara Româneascã, principala ctitorie a domnului Constantin Brâncoveanu. Complexul monahal, declarat monument istoric si inclus, în 1993, pe lista patrimoniului cultural UNESCO, cuprinde mai multe clãdiri (Casa domneascã, paraclisul cu hramul “Nasterea Maicii Domnului”, cu picturi murale interioare originare, executate de zugravii Preda, Nicolae si Ianache, chiliile cu douã niveluri, având la fatadã cerdace lungi pe arcade), construite în perioada 1690-1696 si înconjurate de un zid de incintã, biserica mãnãstirii, cu hramul “Sfintii Impãrati Constantin si Elena”, bolnita cu o bisericutã având hramul “Adormirea Maicii Domnului” – ctitorie din anii 1696-1699 a Mariei Brâncoveanu, schitul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel cu bisericã ridicatã în 1698 si pictatã în anul 1700, cu chilii construite în 1698 (refãcute în 1953) si zid de incintã si schitul “Sfântul }tefan”, cu bisericã ziditã în 1703 din initiativa lui }tefan, fiul lui Constantin Brâncoveanu, cu picturi originare realizate de Ianache, Istrate si Hranite. Biserica principalã a mãnãstirii Hurez, cu hramul “Sfintii Impãrati Constantin si Elena”, de mari dimensiuni (32 m lungime si 14 m lãtime), a fost construitã în anii 1690-1693 (sfintitã la 8 septembrie 1693), de mesteri condusi de Manea (vãtaful zidarilor), Istrate (lemnarul) si Caragea Vucasin (pietrarul), ale cãror portrete apar pictate în pridvorul bisericii mari. Biserica are o turlã pe naos si alta pe pronaos si un amplu pridvor pe fatada vesticã, sustinut de zece coloane din piatrã, decorate cu motive renascentiste, care au splendide arcade la partea superioarã. In interior, biserica pãstreazã remarcabile picturi murale originare, executate în anii 1693-1704 de zugravul Konstantinos (grec de origine), ajutat de Ioan, Andrei, Stan, Neagoe si Ioachim. Printre picturi se evidentiazã un apmlu tablou votiv (în pronaos) care reprezintã o veritabilã galerie de portrete ce înfãtiseazã pe Constantin Brâncoveanu împreunã cu familia sa. Mãnãstirea Hurez posedã o valoroasã colectie muzealã cu obiecte bisericesti, unele datând de la întemeiere (icoane, obiecte din argint, picturi, sculpturi în piatrã si în lemn, o interesantã bibliotecã, cu peste 4 000 de volume, dintre care multe cãrti vechi etc.). In timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), mãnãstirea Hurez a functionat ca un important centru de culturã si de intensã activitate artisticã, cu o mare bibliotecã si o renumitã scoalã de zugravi în care s-au format mesteri ce si-au pus amprenta asupra întregii picturi bisericesti românesti din tot secolul 18. Complexul monahal a fost supus unor ample lucrari de reparatii si restaurare în anii 1827,1872, 1907-1912, 1957-1964, 1970-1975. La aceastã mãnãstire, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a sanctificat, ca sfinti martiri, la 20 iunie 1992, pe Constantin Brâncoveanu, pe fiii sãi Constantin, }tefan, Radu, Matei si pe sfetnicul sãu Ianache, decapitati la Istanbul (la 15 august 1714), din ordinul sultanului Ahmed III. Prãznuirea acestora ca sfinti martiri se face la 16 august. Tor în satul Romanii de Jos se mai aflã douã biserici, cu acelasi hram – “Sfintii Ingeri”, una datând din anul 1700 (cu picturi murale interioare executate în 1757) si alta din anul 1821. In satul Romanii de Sus existã ruinele schitului “Sfântul Ioan” (secolul 17), iar în satul Ursani este o bisericã ortodoxã cu dublu hram – “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului si Sfântul Ioan Botezãtorul” (1800), cu pridvor adãugat ulterior si cu picturi originare. In satul Tãnãsesti existã biserica “Sfintii Impãrati Constantin si Elena”, construitã la sfârsitul secolului 20 si sfintitã la 20 mai 2001.
Mãnãstirea Râsca
Situatã în arealul satului Râsca din comuna cu acelasi nume, judetul Suceava, la 45 km Sud de municipiul Suceava, la poalele masivului deluros Plesu, pe dreapta vãii pârâului Râsca (afluent al râului Moldova), mãnãstirea Râsca adãposteste 30 de cãlugãri care duc o viatã de obste sub stãretia protosinghelului Mihail Bãlan. Ansamblul monastic, declarat monument UNESCO si monument istoric (în anul 2004), este alcãtuit din biserica mãnãstirii, Turnul-clopotnitã, chiliile, zidul de incintã si alte clãdiri anexe. Aceastã mãnãstire a fost întemeiatã la mijlocul secolului 16 în apropierea (circa 5 km distantã) fostei mãnãstiri Bogdãnesti care fusese ridicatã în 1359 de voievodul Bogdan Vodã si pustiitã prin foc de cãtre tãtari în anii 1510 si 1512. Biserica mãnãstirii Râsca, cu hramul “Sfântul Nicolae” a fost construitã la sfârsitul primei jumãtãti a secolului 16 (sfintitã la 9 mai 1542) prin osârdia episcopului Macarie al Romanului, pe cheltuiala domnului Moldovei, Petru Rares, si a logofetilor Ioan si Teodor Bals. La sfintirea bisericii au fost depuse în altarul acesteia pãrticele din moastele Sfântului Nicolae. In anul 1572, mãnãstirea Râsca a fost jefuitã si distrusã de tãtari, rãmânând în ruinã circa 40 de ani. In anii 1611-1617, marele vornic Costea Bãcioc a refãcut biserica, adãugându-i un pridvor mare, închis, a reparat chiliile, clopotnita si zidul înconjurãtor pe cheltuiala lui. Mãnãstirea a mai fost prãdatã de niste tâlhari unguri la 4 mai 1633, jefuitã si pustiitã de tãtari în anii 1671, 1674, 1686, 1691, 1697 si 1716 si de turci în 1821, de fiecare datã fiind refãcutã. Biserica mãnãstirii are formã alungitã, cu o turlã octogonalã pe naos, prevãzutã cu patru ferestre înguste, si o altã turlã asemãnãtoare plasatã pe pridvorul închis, iar între cele douã turle se aflã o calotã cu pandantivi sustinuti pe arce, plasatã pe pronaos. Portalul de intrare are arcade în acoladã dublã si este încadrat de baghete încrucisate cu profile renascentiste. Biserica mãnãstirii Râsca este singura din Moldova a cãror picturi murale interioare si exterioare au fost realizate în stil bizantin, în anii 1551-1554, de cãtre pictorul grec Stamatello Kotronas din Zákinthos (sau Zante). Picturile murale originare au fost reînnoite în 1827 dupã renovãrile fãcute bisericii în perioada 1823-1827. In interior se remarcã un valoros tablou votiv care-l înfãtiseazã pe domnul Petru Rares cu familia, pe fatada sudicã sunt bine pãstrate scenele cu Scara lui Ioan Climax, viata Sfântului Antonie s.a., iar pe peretele pridvorului se aflã un rând cu patru medalioane în care sunt pictati staretii mãnãstirii. In anii 1765-1766 a fost reparatã biserica si s-au construit mai multe chilii (pe latura de Vest a mãnãstirii) si trapeza (sla de mese). In anii 1798-1799, prin strãdania egumenului Chiril au fost executate reparatiile chiliilor vechi, iar în perioada 1830-1840 au mai fost construite alte chilii pe laturile de Sud si Est ale mãnãstirii. Dupã incendiul din 1921, când au ars acoperisul bisericii, casa de oaspeti, o parte din chilii si alte anexe, s-au întreprins ample lucrãri de restaurare a bisericii si de reconstruire a chiliilor în perioada 1923-1931. Ansamblul monahal a mai fost restaurat în anii 1965-1968, 1972 si 1991. Zidul de incintã, cu turnuri de apãrare la colturi, a fost construit în prima jumãtate a secolului 17. In pridvorul bisericii se aflã mormântul episcopului Macarie si mormântul doamnei Anastasia Lãpusneanu, sotia domnului Alexandru Lãpusneanu. In biserica mãnãstirii se mai pãstreazã pãrticele din moastele Sfântului Serafim si o bucãticã din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost Rãstignit Domnul nostru Iisus Hristos. In secolul 19, mãnãstirea Râsca a fost destinatã, o perioadã de timp, ca loc de detentie pentru cãlugãrii indisciplinati si pentru boierii care se rãzvrãteau împotriva domnului Moldovei. Intre 22 iulie si 9 decembrie 1844, într-o încãpere din Turnul-clopotnitã a fost întemnitat Mihail Kogãlniceanu, din porunca lui Mihail Sturdza (domn al Moldovei în anii 1834 si 1849), pentru vederile sale politice liberale si pentru o presupusã uneltire împotriva domnului Moldovei.
rubrica de Dan Ghinea din Toronto
|
Dan Ghinea 10/26/2010 |
Contact: |
|
|
