Orase si locuri spirituale din România ( 88 ) : Horezu , Mănăstirea Râsca
N.N. Prezentarea oraselor si locurilor spirituale se face in ordine alfabetica
Horezu
Oras în partea de Sud a României, situat în regiunea central-nordică a judetului Vâlcea, în depresiunea Horezu, la 475-500 m altitudine, pe râul Luncavăt, la poalele de Nord-Nord Est a măgurii Slătioara (769 m altitudine), la 41 km Nord-Nord-Vest de municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona turistică a tării cunoscută sub numele de Nordul Olteniei. Din punct de vedere demografic, Horezu face parte din categoria oraselor mici, cu o populatie de 6 735 locuitori (la 1 iulie 2008), din care 3 219 locuitori de sex masculin si 3 516 feminin. Dacă raportăm numărul total al locuitorilor la suprafata orasului în intravilan, respectiv 7,9 kmp, rezultă o densitate a populatiei de 853 locuitori pe kmp. Din punct de vedere economic, orasul Horezu dispune de o microhidrocentrală cu o putere instalată de 125 MW, de unităti pentru exploatarea si prelucrarea lemniului, care produc mobilier si diverse produse din lemn, de confectii textile, de stofe pentru mobilă, de tesături din lână si de produse alimentare. Fermă de crestere a ovinelor. Centru pomicol. Vestit centru etnografic si vechi centru de ceramică populară, caracterizată prin finetea motivelor decorative (străchini si farfurii smăltuite, de culoarea fildesului, cu motive zoomorfe – renumit fiind “Cocosul de Horezu”). Muzeu etnografic; Galerie de artă populară contemporană cu o colectie bogată de obiecte din ceramică. Casă de Cultură (din 1966). Biblioteca “Ada Orleanu”, cu circa 40 000 de volume. Târg anual al olarilor (6-8 iunie).
Istoric. Prima atestare documentară a localitătii datează din 4 septembrie 1487, cu numele Hurez, iar în 1780 apare consemnat ca târg. Declarat oras la 17 februarie 1968. In prezent are în subordine administrativă 6 sate: Ifrimesti, Râmesti, Romanii de Jos, Romanii de Sus, Tănăsesti si Ursani.
Monumente: biserica ortodoxă cu hramul “Duminica Tuturor Sfintilor” (1659, cu pridvor adăugat si picturi murale interioare din 1859) a fostului schit Bălănesti; bisericile cu dublu hram – “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului si Sfântul Ioan Botezătorul”-din Târg (1800, cu picturi murale interioare datând din 1907) si “Sfintii Voievozi si Sfântul Vasile” (1826). In apropiere de orasul Horezu, respectiv în satul Romanii de Jos (subordonat orasului), se află un valoros complex monastic, care si-a păstrat vechea denumire de Hurez, fiind cel mai mare ansamblu de arhitectură medievală păstrat în |ara Românească, principala ctitorie a domnului Constantin Brâncoveanu. Complexul monahal, declarat monument istoric si inclus, în 1993, pe lista patrimoniului cultural UNESCO, cuprinde mai multe clădiri (Casa domnească, paraclisul cu hramul “Nasterea Maicii Domnului”, cu picturi murale interioare originare, executate de zugravii Preda, Nicolae si Ianache, chiliile cu două niveluri, având la fatadă cerdace lungi pe arcade), construite în perioada 1690-1696 si înconjurate de un zid de incintă, biserica mănăstirii, cu hramul “Sfintii Impărati Constantin si Elena”, bolnita cu o bisericută având hramul “Adormirea Maicii Domnului” – ctitorie din anii 1696-1699 a Mariei Brâncoveanu, schitul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel cu biserică ridicată în 1698 si pictată în anul 1700, cu chilii construite în 1698 (refăcute în 1953) si zid de incintă si schitul “Sfântul }tefan”, cu biserică zidită în 1703 din initiativa lui }tefan, fiul lui Constantin Brâncoveanu, cu picturi originare realizate de Ianache, Istrate si Hranite. Biserica principală a mănăstirii Hurez, cu hramul “Sfintii Impărati Constantin si Elena”, de mari dimensiuni (32 m lungime si 14 m lătime), a fost construită în anii 1690-1693 (sfintită la 8 septembrie 1693), de mesteri condusi de Manea (vătaful zidarilor), Istrate (lemnarul) si Caragea Vucasin (pietrarul), ale căror portrete apar pictate în pridvorul bisericii mari. Biserica are o turlă pe naos si alta pe pronaos si un amplu pridvor pe fatada vestică, sustinut de zece coloane din piatră, decorate cu motive renascentiste, care au splendide arcade la partea superioară. In interior, biserica păstrează remarcabile picturi murale originare, executate în anii 1693-1704 de zugravul Konstantinos (grec de origine), ajutat de Ioan, Andrei, Stan, Neagoe si Ioachim. Printre picturi se evidentiază un apmlu tablou votiv (în pronaos) care reprezintă o veritabilă galerie de portrete ce înfătisează pe Constantin Brâncoveanu împreună cu familia sa. Mănăstirea Hurez posedă o valoroasă colectie muzeală cu obiecte bisericesti, unele datând de la întemeiere (icoane, obiecte din argint, picturi, sculpturi în piatră si în lemn, o interesantă bibliotecă, cu peste 4 000 de volume, dintre care multe cărti vechi etc.). In timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), mănăstirea Hurez a functionat ca un important centru de cultură si de intensă activitate artistică, cu o mare bibliotecă si o renumită scoală de zugravi în care s-au format mesteri ce si-au pus amprenta asupra întregii picturi bisericesti românesti din tot secolul 18. Complexul monahal a fost supus unor ample lucrari de reparatii si restaurare în anii 1827,1872, 1907-1912, 1957-1964, 1970-1975. La această mănăstire, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a sanctificat, ca sfinti martiri, la 20 iunie 1992, pe Constantin Brâncoveanu, pe fiii săi Constantin, }tefan, Radu, Matei si pe sfetnicul său Ianache, decapitati la Istanbul (la 15 august 1714), din ordinul sultanului Ahmed III. Prăznuirea acestora ca sfinti martiri se face la 16 august. Tor în satul Romanii de Jos se mai află două biserici, cu acelasi hram – “Sfintii Ingeri”, una datând din anul 1700 (cu picturi murale interioare executate în 1757) si alta din anul 1821. In satul Romanii de Sus există ruinele schitului “Sfântul Ioan” (secolul 17), iar în satul Ursani este o biserică ortodoxă cu dublu hram – “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului si Sfântul Ioan Botezătorul” (1800), cu pridvor adăugat ulterior si cu picturi originare. In satul Tănăsesti există biserica “Sfintii Impărati Constantin si Elena”, construită la sfârsitul secolului 20 si sfintită la 20 mai 2001.
Mănăstirea Râsca
Situată în arealul satului Râsca din comuna cu acelasi nume, judetul Suceava, la 45 km Sud de municipiul Suceava, la poalele masivului deluros Plesu, pe dreapta văii pârâului Râsca (afluent al râului Moldova), mănăstirea Râsca adăposteste 30 de călugări care duc o viată de obste sub stăretia protosinghelului Mihail Bălan. Ansamblul monastic, declarat monument UNESCO si monument istoric (în anul 2004), este alcătuit din biserica mănăstirii, Turnul-clopotnită, chiliile, zidul de incintă si alte clădiri anexe. Această mănăstire a fost întemeiată la mijlocul secolului 16 în apropierea (circa 5 km distantă) fostei mănăstiri Bogdănesti care fusese ridicată în 1359 de voievodul Bogdan Vodă si pustiită prin foc de către tătari în anii 1510 si 1512. Biserica mănăstirii Râsca, cu hramul “Sfântul Nicolae” a fost construită la sfârsitul primei jumătăti a secolului 16 (sfintită la 9 mai 1542) prin osârdia episcopului Macarie al Romanului, pe cheltuiala domnului Moldovei, Petru Rares, si a logofetilor Ioan si Teodor Bals. La sfintirea bisericii au fost depuse în altarul acesteia părticele din moastele Sfântului Nicolae. In anul 1572, mănăstirea Râsca a fost jefuită si distrusă de tătari, rămânând în ruină circa 40 de ani. In anii 1611-1617, marele vornic Costea Băcioc a refăcut biserica, adăugându-i un pridvor mare, închis, a reparat chiliile, clopotnita si zidul înconjurător pe cheltuiala lui. Mănăstirea a mai fost prădată de niste tâlhari unguri la 4 mai 1633, jefuită si pustiită de tătari în anii 1671, 1674, 1686, 1691, 1697 si 1716 si de turci în 1821, de fiecare dată fiind refăcută. Biserica mănăstirii are formă alungită, cu o turlă octogonală pe naos, prevăzută cu patru ferestre înguste, si o altă turlă asemănătoare plasată pe pridvorul închis, iar între cele două turle se află o calotă cu pandantivi sustinuti pe arce, plasată pe pronaos. Portalul de intrare are arcade în acoladă dublă si este încadrat de baghete încrucisate cu profile renascentiste. Biserica mănăstirii Râsca este singura din Moldova a căror picturi murale interioare si exterioare au fost realizate în stil bizantin, în anii 1551-1554, de către pictorul grec Stamatello Kotronas din Zákinthos (sau Zante). Picturile murale originare au fost reînnoite în 1827 după renovările făcute bisericii în perioada 1823-1827. In interior se remarcă un valoros tablou votiv care-l înfătisează pe domnul Petru Rares cu familia, pe fatada sudică sunt bine păstrate scenele cu Scara lui Ioan Climax, viata Sfântului Antonie s.a., iar pe peretele pridvorului se află un rând cu patru medalioane în care sunt pictati staretii mănăstirii. In anii 1765-1766 a fost reparată biserica si s-au construit mai multe chilii (pe latura de Vest a mănăstirii) si trapeza (sla de mese). In anii 1798-1799, prin strădania egumenului Chiril au fost executate reparatiile chiliilor vechi, iar în perioada 1830-1840 au mai fost construite alte chilii pe laturile de Sud si Est ale mănăstirii. După incendiul din 1921, când au ars acoperisul bisericii, casa de oaspeti, o parte din chilii si alte anexe, s-au întreprins ample lucrări de restaurare a bisericii si de reconstruire a chiliilor în perioada 1923-1931. Ansamblul monahal a mai fost restaurat în anii 1965-1968, 1972 si 1991. Zidul de incintă, cu turnuri de apărare la colturi, a fost construit în prima jumătate a secolului 17. In pridvorul bisericii se află mormântul episcopului Macarie si mormântul doamnei Anastasia Lăpusneanu, sotia domnului Alexandru Lăpusneanu. In biserica mănăstirii se mai păstrează părticele din moastele Sfântului Serafim si o bucătică din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost Răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. In secolul 19, mănăstirea Râsca a fost destinată, o perioadă de timp, ca loc de detentie pentru călugării indisciplinati si pentru boierii care se răzvrăteau împotriva domnului Moldovei. Intre 22 iulie si 9 decembrie 1844, într-o încăpere din Turnul-clopotnită a fost întemnitat Mihail Kogălniceanu, din porunca lui Mihail Sturdza (domn al Moldovei în anii 1834 si 1849), pentru vederile sale politice liberale si pentru o presupusă uneltire împotriva domnului Moldovei.
rubrica de Dan Ghinea din Toronto
|
Dan Ghinea 10/26/2010 |
Contact: |
|
|
