Colinde, Colinde Romanesti in Toronto
Azi, 20 decembrie, am petrecut o seara mai aproape de Dumnezeire. In maretia ei, biserica in care ne-am adunat noi romanii ca sa ascultam colinde romanesti, Our Lady of Perpetual Help, a fost neancapatoare. Ne-a indemnat sa mergem acolo, izvorul care ne adapa sufletele noastre, dragostea de ceea ce este forma in care am fost zamisliti si crescuti, spiritul romanesc ce nu poate sa moara in noi. Ne-a indemnat sa mergem acolo si calitatea momentului artistic la care stiam ca vom lua parte. Corul romanesc „Armonia” si dirijorul ei Augustin Medan erau o garantie a unui spectacol deosebit, desi are o vechime de numai un an. "Prezenta atator personalitati de seama din lumea crestina - Eminenta Sa Cardinalul Aloysius Ambrozic, arhiepiscopul romano-catolic de Toronto, P.S.S. John Michael Botean, episcopul romanilor greco-catolici din S.U.A., preoti ortodocsi, romano-catolici si greco-catolici - a confirmat aceasta. Un numeros public au umplut la refuz biserica. O armonie deplina intre cei care cantau si intre cei care ii ascultau si ii aplaudau. Pe drept cuvant, ARMONIA se putea numi si corul, dar si atmosfera creata. Chiar inainte de a se inalta polifonia corala, in noi coborase parca o dulce pace. Dar cand au inceput sa rasune vocile coristilor, simteai ca in aer plutesc cuvintele aduse de inger in Noaptea Sfanta, acel mesaj care ar trebui sa ne calauzeasca pe toti in toate momentele:” PE PAMANT PACE, INTRE OAMENI BUNA INVOIRE SI LUI DUMNEZEU SLAVA” Cand au rasunat primele colinde, era deplina liniste in randurile auditoriului. Era linistea izvorata din respectul si pretuirea pe care le datoram coristilor, ca in salile de concerte ale marilor artisti, dar era si linistea ce venea ca un impuls din sufletele noastre. Colindele au starnit in sufletele noastre imagini pe care le-am trait atat de viu pe cand eram „acasa”. Pe rand, ca pe o scena , am vazut cu ochii mintii persoane dragi, acum atat de departe de noi, altele trecute in lumea umbrelor, dar revenind atat de viu in tablourile reanviate acum sub pleoape. Se perindau inaintea ochilor diverse locuri sau intamplari reanviate de corurile ascultate. Si ochii mei s-au umezit, iar cand am incercat sa vad daca am fost cumva zarita, am am constatat cu satisfactie, ca nu numai femei, ci si barbati striveau lacrimi intre gene. Apoi am inceput si noi sa murmuram acele colinde dragi pe care le simteam ca fac parte din insasi fiinta noastra. Si le-a venit randul si unor colinde mai rare sau de pe alte meleaguri, si ele stralucind de frumusete si de armonie. Locul de unde ma aflam mi-a adus satisfactia de a observa miscarile mainilor dirijorului Augustin Medan, gesturi care aveau graiul lor si erau atat de expresive. I-am putut vedea si mimica fetei, si acel cantat fara voce venit in ajutorul gesturilor mainilor. Din acest loc am putut sa vad si varsta coristilor cuprinsa intre 18 - 81 de ani, daca e sa fac un joc cu aceste doua cifre. Din acest loc am putut vedea fetele coristilor, fete ce-ti lasau impresia ca sunt pline de destindere, fara sa banuiesti cat efort au putut ascunde . Am putut sa vad ochii lor luminosi si increzatori in reusita spectacolului ce ni-l ofera. Am putut sa vad gurile frumos rotunjite deschizandu-se in acelasi moment dupa cum mana dirijorului le vorbea in aer. I-am vazut cum vorbeau din priviri cu noi. Si la un moment dat, comunicarea a fost atat de vie, incat cu totii am participat cantand colinde indemnati si dirijati de aceleasi maini maiestre ale d-lui Medan.
Desi spectacolul a fost oferit gratis, a fost un spectacol de mare valoare, un spectacol care a insumat mult efort, multe renuntari, multa dragoste pentru „ai nostri’ si pentru arta. Si pentru calitatea aristica si pentru adanca simtire ce o transmite, poti sa ii spui pe drept cuvant, ARMONIA
|
Elena Buica 12/21/2003 |
Contact: |
|
|