Zi a recunostintei în galeria de artă a lui Dumnezeu
Ziua recunostintei vrea să ne arate că este timpul să ne oprim fuga prin pustiul vietii si să privim la orizontul imediat plin de daruri. Să privim la eforturile cerului de a lumina si cele mai obscure colturi ale pământului pentru ca rodul său să sature pe toti. Este o zi a slăvirii soarelui, ca diamant al cerului ce s-a ostenit strălucind coacera rodului pe toate fetele slefuite de virtutile hărniciei omului.
Aflându-ne pe un pământ binecuvântat de Dumnezeu, îmbrătisând libertatea deplină, ne-am ancorat la cercul consumatorului nebun, cu pasiunea de agonisire până la ardere. Fiind cuprinsi de aceasta febră, oamenii binelui au pus ziua recunostintei ca să ne amintească că ne-a rodit tarina si că ar fi momentul să multumim cerului, apoi să nu uităm că implinirile nobile ale omului se fac în numele idealurilor sublime ale victoriile sufletesti. Pentru că victoriile materiale, dincolo de necesităti, ne fac cuceritorii propriilor noastre mărginiri încătusându-ne linistea. În schimb dacă am evolua pe calea sublimului spiritual, printre frumusetile si rafinamentele lumii reale, ne-am simti ca o lucrare de artă a lui Dumnezeu pusă pe vatra pământului ca să fie admirată, lucrarea în sine si nu rama.
Dorinta noastră acerbă de căpătuială, dezlăntuie în societate o luptă subtilă interumană, un atac invizibil asupra prezentului, cucerindu-i linistea, si înfricosând viitorul. Pretentiile din ce în ce mai mari sunt un fel de liane sălbatice ce chinuiesc tulpina virtutilor, îngrosând sângele viciilor.
Ziua aceasta vrea să redestepte în noi acele simturi primare de-a ne bucura de cea ce avem, de a opri zbuciumul căutărilor materiale si să iesim în lumina blândă a toamnei, să ascultăm cum murmură de bucurie viata in jurul nostru. Să simtim măcar pentru o zi cum soarele, pacea din linistea naturii, sau darul făcut cuiva ne ia sufletul în palme ca să-l mângâie. De ce nu am opri timpul în sala unui concert unde am pluti pe valurile muzicii, în arderile bucuriei, unde am vrea să cerem azil de vesnicie sufletului, celui care ne-a făcut simturile să cucerească nemărginirea fericirii.
De ce nu ne-am opri în această zi a recunostintei în galeria de arta a lui Dumnezeu, într-o grădină cu flori, sau într-o padure, sau pe malul unei ape. Acolo să ne asezăm simturile ca într-o biserică solemnă unde sufletul s-ar desculpabiliza singur multumind cerului pentru toate darurile care înconjoară univerul cu frumusetile sale.
Aflându-ne la capăt de lume, departe de cei dragi, ziua aceasta vrea să ne spună să ne reîncărcăm inimile cu gesturi de recunostintă către dragii nostri părinti, pe care poate că i-am uitat acolo în vitrina copilăriei noastre ca pe niste păpusi de cârpe. Să împărtăsim cu ei clipe lungi pe linia orizontului sufletesc, apoi să le deschidem pleoapele lor obosite de singurătate si să le încălzim apusul punându-i pe ei si pe ceilalti în poemul iubirii noastre.
Să ne deschidem poarta inimii spre cei nevoiasi vazandu-i egalii nostri pentru ca si ei au fost pusi în lume pe aceeasi linie a infinitului ca si noi. Să ridicăm măcar acum cortina egoismului ca să simtim acele mâini nevăzute întinse spre noi cei urcati pe scena îmbuibării.
Dăruinta si recunostinta merg mână în mână cu pacea si bucuria lăuntrică. Sunt multi oameni în viata noastră cărora ar trebui să le fim recunoscatori, apoi sunt puterile ceresti pentru darul vietii si a celorlalte daruri. Proiectându-ne sentimentele pe bulgărele de lumină al recunostintei, vom vedea că frica, resentimentele si frustrările vor pleca de la noi, lăsând soarele să-si verse razele de pace în suflarea noastra adâncă.
Toamna cu belsugul si frumusetile ei visătoare, lăsate de rostul vremii, îndeamnă făptura pământească să se bucure că i-a rodit tarina ca-n povesti, să-si ducă gândurile de multumire si bucurie afară, ca să adune îmbrătisarea soarelui care la porunca cerului a dat rod pământului.
Recunostinta ne face să trăim veseli, să ne visăm în hohote de râs, să facem visul o lumină compensatoare la turnul de veghe al durerilor mângâind pleoapele căzute. Recunostinta face ca trecutul nostru sumbru să capete reflexii de ideal al păcii absolute ajutând binele din noi să înfăptuiască fapte de răscumpărare a clipelor pierdute.
Maria Sava
Kitchener
|
Maria Sava 10/10/2010 |
Contact: |
|
|
