homo homoni lupus
Această expresie devenită maximă este o minciună, ca atâtea altele.
Ni se spune: “cine nu are bătrâni să-şi cumpere” şi totuşi câţi oameni în vârstă nu au ratat ocazia să pună umărul la îndreptartea României, în loc să strige că “nu ne vindem ţara” şi alte bazaconii.
Ni se aminteşte că “prostul mai mult păgubeşte” şi câţi proşti nu huzuresc în scaune înalte!
Ni se atenţionează, în fine, că “omul e lup pentru om”.
Ce insultă pentru lup!
Homo homini lupus provine dintr-un vers al poetului latin Plaut: Lupus est homo homini, non homo. Plaut şi toţi cei care l-au urmat, până la Mircea Eliade, au văzut în lup o fiară, o bestie însetată de sânge. În realitate nici pomeneală de aşa ceva.
La greci, Apollo Lykos, zeul hiperborean ce desemnează Soarele spiritual şi Iniţiatorul, se referă nu numai la lup dar şi la lumină (gr. lykos = “lup”, lyke = “lumină”); locuinţa lui Apollo este “insula fericiţilor”, Thule hiperboreană, sau Syria (sanscr. sűrya, “soare”), sau Ogygia, dar şi Leuke, “insula albă”, albul indicând spiritualitatea, lumina, şi caracterizând centrul spiritual.
Uitarea aspectului luminos al lupului devine atât de totală încât el va rămâne cunoscut ca “lupul cel rău”, “balaurul”, aşa cum, de altfel, ni-l prezintă, pare-se, şi basmele. În tradiţia romanilor, Saturn împarte domnia “vârstei de aur” cu Ianus, acesta fiind zeul cu “două feţe”, paznicul porţilor, celestă şi infernală. Când “alesul”, călător pe drumul realizării spirituale, găseşte Mântuirea, gura reprezintă Ianua Coeli, poarta supernală, “gura de rai”, deschisă spre nemurire, spre beatitudinea absolută, spre NeFiinţă. Aceeaşi gură este Ianua Inferni, “gura morţii” pentru ignorant (în sens tradiţional), pentru profan, gură deschisă spre Pământ şi iad. Din această cauză, Balaurul este ceva înspăimântător şi teribil pentru cei profani; pentru ei Balaurul este Moartea, pentru ei Balaurul este o bestie infernală, Talpa Iadului, o fiinţă malefică, pentru ei poarta este “gura lupului”, adică primejdie totală. Pentru înţelept, Balaurul este salvarea, este Soarele spiritual; a fi înghiţit de gura Balaurului înseamnă Eliberarea, şi în scrierile sacre, inclusiv basmele şi baladele româneşti, neofitul, după ce a fost devorat de balaur, va fi “vomitat” afară, ceea ce simbolizează învierea întru nemurire.
Lupul a reprezentat în diverse tradiţii tocmai aspectul spiritual, divin, de aceea Odin, zeul înţelepciunii, era însoţit de doi lupi. Cu alte cuvinte, a compara pe om cu lupul este o mare insultă la adresa lupilor.
Într-o carte intitulată Never Cry Wolf, a autorului canadian Farley Mowat, se descrie viaţa lupilor din nordul Canadei şi pentru cei care au rămas cu falsa impresie că lupul este “fiara cea rea”, citirea cărţii va fi o reală surpriză.
Lupul (lupoaica) se dovedeşte un familist (ă) iubitor de nevastă (respectiv soţ), paşnic şi cu o viaţă perfect organizată. Singurul element care îl poate apropia de om este inteligenţa sa extrem de înaltă.
Homo homini lupus este aşadar o cacialma. Este, ca şi atâtea alte abuzuri omeneşti, o încercare inconştientă de a ne lăuda rasa umană. În realitate, nici pomeneală de o posibilă comparaţie între om şi lup. Nu cred că există vreun lup, dar nici vreun alt animal, care să fie atât de păgubitor propriei sale rase. Care să urască şi să invidieze cu atâta forţă semenii săi. Care să fie atât de egoist şi de pervers încât să ucidă sau să violeze membri ai aceluiaşi “haitic”, copii sau adulţi. Nu veţi vedea vreodată un lup sinucigaş care să aibă plăcerea să ucidă în acest mod o mulţime de pui de lup sau lupoaice nevinovate, şi să mai şi creadă că va aduce o lume mai bună pe pământ. Nu veţi vedea lupi încarcerând alţi lupi şi apoi exterminându-i numai pentru că fac parte din alt “haitic”. Nu veţi vedea lupi care să fie atâta de demenţi încât să schinguiască alţi lupi luaţi prizonieri şi să se şi bucure.
Nu veţi vedea un lup care, ajuns căpetenia “haiticului”, să-şi uite toate promisiunile şi, în loc să se îngrijească de întreg “haiticul”, să se comporte parsiv, mincinos, profitor.
Homo homini lupus. Nu veţi vedea lupi care, trăind în habitatul lor natural nepoluat de oameni, să divorţeze, să înşele, să lenevească, să fure.
Nu veţi vedea pui de lup obraznici sau răsfăţaţi, căci nu veţi găsi părinţi lupi atât de naivi şi egocentrişti care, fiindcă este copilul lor, să uite să-l educe. A fi mândru de copilul tău nu înseamnă să fi imbecil, ci să fi răspunzător de educaţia lui.
Nu veţi vedea lupi care să se roage zeului Lup să moară capra vecinului.
Nu veţi vedea lupi bârfind şi preocupându-se numai de cele mai murdare ştiri şi zvonuri.
Homo homini lupus. Nu veţi vedea lupi distrugându-şi aria de habitat cu bună ştiinţă.
Nu veţi vedea nici măcar lupi care să încerce să distrugă ariile altor lupi, de peste mări şi ţări.
Nu veţi vedea lupi care să inventeze o “eră a descoperirilor geografice” şi în numele ei să se apuce să colonizeze cu forţa alte zone ale lupilor, ba să se şi laude că le aduc acestora o viaţă mai bună, o credinţă într-un zeu Lup mai bună, în numele căreia să extermineze lupii străini.
Homo homini lupus. Nu veţi vedea lupi dorind să aibe cât mai multe bârloguri, care să adune mai mult decât le trebuie, care să inventeze automobile cu care apoi să fie prinşi în trafic, care să fie atât de nătângi încât să meargă la vânătoare la mii de kilometri, în vreme ce alţi lupi din acele părţi să vină să vâneze la ei în zonă.
Nu, nu veţi vedea aşa lupi.
De fapt, cu traiul nostru modern, nu veţi mai vedea deloc lupi, numai oameni care ar putea foarte bine să joace în basme rolul “balaurului” şi “lupului cel rău”.
Mircea Tamas / Toronto
|
Mircea Tamas 9/28/2010 |
Contact: |
|
|
