Experienta Canadiana ( 5 ) - Senatul
Senatorul Serge Joyal iubea locul unde lucra, dar a realizat că ceilalti Camnadieni nu erau la fel. Numit în Senatul Canadei în 1997, el a descoperit ca acesta era “cel mai putzin admirat si cel mai putzin cunoscut din toate institutiile noastre politice”. Majoritatea Canadienilor gândeau că Senatul era “o relicvă demodată si inutilă”. Nu atrăgea atentia mass-mediei, avea dispretzul publicului, insuficient respect din partea politicienilor si nu stimula interesul savantilor.
Când Senatul atrage atentia, este aproape întodeauna printr-un fapt negativ: numirea unui alt grup de senatori care vor costa milioane plătiti de public prin taxe; o expozitie de privilegiati; scandaluri publice (incluzând un senator care a locuit în Mexico); primi ministri punându-si lacheii în Senat pentru a face ce li se spune; sau, invers, senatori care întârzie legislatia trimisă lor de membrii Camerei Comunelor, alesi democratic.
Nu aceasta a fost idea fondatorilor tzării. Senatul a fost stabilit ca o bransă indispensabilă a sistemului parlamentar Canadian, alături de Camera Comunelor si de Guvernatorul General, care actionează conform sfatului primului ministru si al cabinetului. Nici o lege nu poate intra în vigoare fără asentimentul celor trei părti.
Sir John A. Macdonald, cel dintâi prim ministru al Canadei, a văzut rolul Senatului ca fiind ambitios si modest. Trebuia să fie o protectie impotriva unei legislaturi pripite venite de la Camera Comunelor, dar nu trebuia să violeze niciodată dorintzele clare ale poporului.
Senatul a fost un element crucial în negocierile care au adus alături coloniile Britanice Nord americane pentru a forma Confederatia în 1867. Canada centrală avea atât de multi locuitori că a dominat Camera Comunelor bazată pe principiul reprezentării demografice. Senatul trebuia să protejeze provinciile mai mici să-si facă auzită vocea ceea ce-i preocupa, garantând Quebecului de limbă franceză un număr fix de senatori. Fără Senat Canada n-ar fi existat.
Fondatorii au proiectat Senatul ca pe un loc în care să existe o gândire calmă: stabil, independent si conservativ. Senatorii au fost numiti pe viatză de către Guvernatorul General bazat pe sfatul primului ministru. Numai oameni înstăriti, proprietari de terenuri în provincia pe care o reprezentau, puteau fi luati în considerare pentru a fi senatori.
Senatul a fost curând dizolvat. Senatorii, spuneau criticii, erau candidatii nevotati prieteni cu cei alesi în guvern. Erau deconectati de realitate - doi senatori au reusit să depăsească vârsta de 100 de ani. Cabinetul si tribunalele s-au dovedit a fi fost protectori mai buni ai regiunilor si provinciilor. A fost aproape o părere unanimă că Senatul era o gârlă ce trebuia desfiintzată, sau cel putzin restructurată astfel ca să reprezinte vointza poporului Canadian.
“ Am semnat astăzi garantzia pentru moartea mea politică” a spus odată un ministru de cabinet, altădată puternic, dar aproape dispărut odată intrat în Senat.
Astăzi Senatul are 105 locuri reprezentând sapte regiuni: 24 de membri din Ontario, Quebec, Maritimes si provinciile de vest; sase din Newfoundland si Labrador : si trei din nord. Femeile au servit în Senat din 1930, iar din 1965 senatorii trebuie să se retragă la 75 de ani.
Senatul nu are putere, dar este important. Acest fapt este demonstrat într-un recent studiu al activitătii Senatului făcut de C. E. S. Franks, o autoritate notabilă a Parlamentului Canadian. Franks a dezvăluit Senatul când legislatia Camerei Comunelor a fost revizuită cu grijă si ameliorată de către comitete. Senatul nici nu e o mlastină a privilegiilor. Comitetul bancar raspunde tot atât de des si consumatorilor interesati, dar si marilor companii industriale sau comerciale.
“Mi-am găsit timp si am fost din nou surprins, sustzine Franks, de grija, nivelul ridicat, luciditatea si profunzimea de gândire a Senatului, care reies din revizia legislatiei si investigatiile într-o gamă largă de problem sociale, economice si altele”.
Franks face o distinctie între sumbra imagine publică a Senatului, care a diminuat credibilitatea lui si munca reală a institutiei, caracterizată prin eficientză, responsabilitate si nepărtinire.
Încorporat într-o constitutie care e foarte greu de modificat, Senatul pare ca va fi în Canada pentru multă vreme. Senatorul Joyal insistă ca senatorii să ia în serios responsabilitătile acordate lor de fondatorii tzării. Realitatea sugerează că el este mai aproape de adevăr decât numerosii critici ai Senatului.
Norman Hillmer este Professor de Istorie si Afaceri Internationale la Carleton University.
|
by Norman Hillmer 9/13/2010 |
Contact: |
|
|
