”Si toamna vine… “ de George Filip
Un poet admirabil, de expresie română, trăitor în Canada, este George Filip în volumul ”Si toamna vine… “( Poeme), apărut în conditii estetice si tipografice excelente, la editurile DESTINE( Canada ) si Sitech ( Craiova-România ), cu o prefată de Darie Ducan, intitulată “Mirele zăpezilor din Montreal “.
Volumul se deschide cu o poezie dedicată poetului nostru tutelar, Eminescu, intitulată “Mortua est… “, din care răzbate admiratia lui George Filip pentru autorul nemuritorului poem “Luceafărul “.
Încă din titlu autorul ne previne că poeziile cuprinse sunt încărcate de premonitie si nostalgie.
Cunoscător excelent al poeziei, George Filip, este sedus de himera clasicitătii, preferând experienta predecesorilor, vizibilă nu atât în substanta viziunii, cât în prozodia incantatorie, cizelată, aproape narcisiacă. O voluptate irepresibilă a rostirii si o dictie impecabilă împing poezia acestui poet către discursul musical în care par a se fi strâns cele mai incintante ritmuri:”prietene, trecut-au căpitanii/ deschizând la lumeporti ceresti/ si-asi dori-cât ne vor duce anii,/ numai vorbe sfinte să-mi soptesti... “( Stimate OM ).
Volumul degaje o nostalgie optimistă după o atmosferă anistorică, iar melanholia spre o imagerie ambiguă, uneori “jucăuse “, deopotrivă “îngenunchiat pe vagi morgane “poetul cochetează cu viata de zi cu zi, într-o manieră ceremonioasă, uneori intimă, familiară. Nu este aici simplă bufonadă, cum pare, ci un sentiment nostalgic al vietii în trecerea prin capcanele existentei cotidiene, provenit din presimtirea degradării lumii si a decăderii ei în mascarada metafizică: “O, Doamne al melancoliei,/ de-aveai întelepciune-n gând,/ Zideai cocorii între doruri/ si nu îmbătrâneam nicicând...” ( Toamna ).
Această poezie se află între două oglinzi paralele, într-una se oglindeste eul în cealaltă vibratia lui. Imaginile, în care fuzionează hilar regnurile, categoriile morale se pierd în teatralismul existentei. Expresia barocă ascunde în spatele virtuozitătii o perceptie ireală:”iar dacă esti punctual cel de sprijin/ tipătul să-ti ajungă semn pe infinit. “( Întâiul tipăt ).În atmosfera luminoasă a versurilor, de arlechinadă melancolică, stă la pândă o fiintă iubitoare de oameni., dedată la experiente insolite si însorite. Fiorul, misterul, aerul luminos de burg, sunt trăsăturile acestei poezii care stilizează extinctia, o adulează, o îmblânzeste.
Prin acest volum poetul ne convinge că are o exceptionala capacitate de a da carnatie obsesiilor, de a le include în versuri rafinate ce se consumă în poezii virtuoase, vibrând precum coardele harfei sub degete de heruvin.
George Filip trăieste în spiritual timpului său, continuînd să-si sondeze interioritatea cu o tenacitate dureroasă, trăgând adică poezia înspre experienta intimă. În “ Si toamna vine “ freamătă sensibilitatea unui poet admirabil.
|
Al. Florin Tene 9/4/2010 |
Contact: |
|
|
