De vorbă cu Constantin Abălută
1. Nu de mult , ati avut un recital inedit cu texte din noua carte publicata "Totul despre nimic" la ed.Limes, Cluj (editor Mircea Petean) - cum a fost primita cartea Dvs.?
Ideea de a epuiza întâi recitările (actrita Silvia Codreanu si cu mine) cred ca a fost foarte rodnică întrucât ea a introdus abrupt componenta existentială a acestor texte. Valorile dramatice si lirice au fost subliniate pe rând, dar si împreună (s-a întâmplat să citesc câteva texte interpretate si de Silvia si abia mai apoi mi-am dat seama, într-atât viziunea devenise, în acea clipă, intrinsecă rostirii).
Iar cei doi critici, Barbu Cioculescu si Tudorel Urian au avut în felul acesta impresii proaspete despre valentele textelor si cuvântul lor a fost nuantat de partea realului imaginat între confiniile paradoxului : în a nu face nimic stă deplinătatea trăirii. Am realizat că mesajul global s-a transmis sălii după cele câteva întrebări ce mi s-au adresat si după câteva mărturisiri ale poetului Ilie Constantin. Acesta, invocând fapte din tineretea noastră literară, a subliniat virtutile celei de a doua iesiri în lume a poeziei mele (volumul PIATRA, 1968), respectiv „schimbarea la fată” (titlul unui articol critic al dumisale), si a vorbit despre trecerea de partea realului suprareal a fiintei mele sensibile. În fond, acest Totul despre nimic nu este altceva decât o continuare a drumului de complicate simplităti („ce linistite catastrofe se petrec în versurile lui Abălută” spunea Nina Cassian în 1969) început cu volumul Piatra si continuat cu multele volume publicate, fiecare dintre ele investigând alte si alte fatete ale acestui sentiment al nimicniciei care m-a bântuit dintotdeauna. O nimicnicie caldă, apropiată, umană, cum am reusit să descopăr abia odată cu volumul DRUMUL FURNICILOR (1997), adevărată placă turnantă a operei mele.
2. “Constantin Abălută ne propune un text auto-biografic, patetic prin luciditate si lirism, de o izbitoare fortă perceptivă, de un continut tragism, în care omul secolului al 21-lea se regăseste ludic. Necurmatei treceri care supune omenescul destin, poetul îi opune prin simbolistica nimicului nesfârsita întindere a clipei. Universal prin nefiintă, dar prezent prin cuvânt – iată magnificul paradox al celui mai recent comunicat al său”, a declarat criticul literar Barbu Cioculescu, cum vă definiti Dvs.poezia? dar alti critici?
Cred că, începând de la « Drumul furnicilor » încolo poezia mea a devenit una a esentelor. Omul ca o componentă a Marii Naturi, deviza poeziei japoneze, a devenit si unul din dezideratele scriiturii mele. Lipsa de sofisticare, dar nu de nuante, a discursului este cea care se potriveste cel mai bine stării mele sufletesti (o oscilatie între altruism si nihilism, adesea doar un fals cinism care ascunde empatia fată de semeni, socotită cumva rusinoasă, apanaj al firilor slabe). Iar inversările de situatii, schimbările de directii în planul banalului cotidian, în cel al profunzimilor sufletesti ori chiar în ordinea cosmică a faptelor este, precum au observat criticii, o marcă a viziunii mele, deschizând perspective multiple asupra aceluiasi text. Gheorghe Grigurcu spune : „Tablourile statice umile, incompatibile cu surpriza sunt animate de curenti cu iz suprarealist, de natură a le modifica radical. Cauzalitătile apar suspendate în favoarea unor relatii fortuite, ca si cum s-ar putea efectua revizuiri în planul Genezei : „cineva e atât de departe/ încât râurile cad în prăpastie/ si-i multă vreme secetă pe câmp” („Vreau să fiu perete” din vol. IOV ÎN ASCENSOR).
3. Ce mesaj doriti sa transmiteti cu aceasta carte?
Pe cât îmi dau seama, această carte este una a trecerii. A trecerii, a pe-trecerii, a întoarcerilor (în timp, în spatiu, în devenire). Este o carte transdisciplinară, o carte a depăsirilor. Se slujeste de proză, poezie, eseu, reportaj ca să ajungă în altă parte. Inventează zile în plus si zile lipsă într-un univers sufletesc cu vibratii inconstante. Echilibrul fragil al fiintei este cel care creditează ideea că, odată în viată, (trebuie să) stii totul despre nimic. Este cartea în care mă desvălui cel mai mult, creind o mitologie personală (prieteni, călătorii, situatii preferate, obiecte care mă obsedează, case în care-mi proiectez imaginar viitorul, etc.) umbrită de melancolii si nelinisti la vedere, ca într-un jurnal de bord. Este o carte a bucuriei si umilintei de a fi în viată. Si cum să fie altfel când nu tu ti-ai ales viata, nici patria, nici limba – dar te slujesti de toate astea cu mândria celui ce-si transformă neputinta în formidabila fortă de a nu se sinucide.
4. Ce fel de cititori aveti? care este legatura cu publicul Dvs.?
Am cunoscut putini dintre cititorii mei. Cei mai interesanti mi s-au părut a fi românii din străinătate si străinii, cei ce cunosc poezia mea în traducere. Cred că depărtarea induce, paradoxal, o încredere sporită în text ca unică punte de legătură. Pentru străini lectura e si benevolă si profundă. Ei primesc viziunea mea ca pe-un premiu, nu ca pe-o obligatie. În timp ce cei din tară, avându-mă mereu la îndemână, îsi permit să citească mai superficial, oarecum informativ. Nu vreau să fiu nedrept cu nimeni, astea-s impresii generale.
Cititorii buni sunt peste tot. De fapt ei rămân nepluralizati : un cititor, un altul, un altul, s.a.m.d. Întrucât fiecare îsi creiază propria viziune lăuntrică. Câti cititori, atâtea poeme tâsnind din textul unic. E covârsitoare impresia mereu alta pe care mi-o dau chiar propriile mele texte citite la ani diferentă. E ciudat si oarecum înfricosător să stii că tu însuti esti un sir întreg de cititori cu gusturi laxe.
5. V-ati nascut la 8 octombrie 1938, in Bucuresti, sunteti poet, prozator, antologator si traducător român, cum impletiti toate aceste genuri si de care va simtiti mai apropiat?
Genurile mă ajută să nu mă plictisesc. Trec de la unul la altul după cum îmi dictează inspiratia. Inspiratia mea a fost întotdeauna imprevizibilă. Asta îmi asigură spontaneitatea. Fără spontaneitate nu pot actiona. Mă simt legat de mâini si de picioare. Cu creierul încleiat. Cu simturile de pâslă. Dacă fortez nota, textele ies lamentabile. Plăcerea de a scrie cred că e suprema cerintă a unui text bun. Nu singura, desigur. Si nici măcar nu stim exact ce se ascunde în miezul substantivului plăcere. Furia, durerea, disperarea pot motiva de asemeni aparitia unui text important. Corect ar fi să spun că mă simt apropiat de o bucată care s-a dovedit a rezista timpului. Hazardul e si el o parte a creatiei. Problema e să stii a-l recunoaste si a-l întrebuinta.
6. Cand ati inceput sa scrieti? ati avut modele literare? profesori? incercati sa va aduceti aminte nume, intamplari, episoade din copilaria, adolescenta si tineretea Dvs.
Primul meu model literar a fost Bacovia. Peste câteva decenii, Pessoa, Cesar Vallejo Beckett, Michaux si altii. În ultimul an de liceu, gustul pentru literatură (poezie) mi-a fost deschis de dl. Luca, profesorul de română. Analizele lui pe text mi-au dat cheia plăcerii, au răsucit arcurile unei minti blocate de metoda papagalicească a profesorilor de până atunci. Îmi aduc aminte că la un extemporal pe care ni l-a dat, am analizat poemul Balada popii din Rudeni de Topârceanu si l-am uimit pe profesor cu finetea perceperii unor sinestezii (căldărusa de metal lovită de oblânc, sunetul pătrunzând prin valurile de ceată, clătinatul popii ce nu se tinea bine în sea, etc) si prin afirmatia transantă că în întreteserea unor astfel de subtilităti stă valoarea poeziei, lucru în răspăr cu teza militantă a vremii. Descoperind acum câtiva ani caietul cu această compunere am rămas eu însumi uimit de modernitatea gândirii mele de atunci. Dincolo de stilul linear al expunerii, ideile mele nu s-au schimbat.
Poezia ca abur miraculos creat în jurul unui personaj insolit este însusi demersul central al poeticii mele de azi.
7. Cand si unde ati debutat? ce a urmat?
Am debutat în 1958, în primul an de aparitie al revistei „Luceafărul”. Eram pe atunci student la Arhitectură. Două poezii stângace, în vers alb. Debutul în volum a fost abia în 1964, cu un volum în colectia „Luceafărul”, volum tarat partial de unele din poncifele epocii (santierele, zborul în cosmos, etc), si în rest destul de slab. Odată făcute aceste concesii moderate, am putut publica în 1968 (nu fără destule greutăti) volumul considerat de mine si de toată lumea drept adevăratul meu debut : PIATRA. Multi au primit cu entuziasm noul op. S-a vorbit de „silă organică autentică” (Marian Popa), „carte unică în peisajul poeziei noi” (Nichita Stănescu), „teritoriu superior personal, pe care nu-l împarte cu nimeni” (Ilie Constantin), „o carte remarcabilă a unui poet care are ceva de spus în lirica noastră” (St. Aug. Doinas), „se impune netăgăduit, forta acestui glas liric ce evocă poetii sfâsiati de tragism intern, pe un Trakl, un Vallejo” (Mircea Tomus). Am fost înjurat de Eugen Barbu, de Alexandru Piru si de Dumitru Micu. Au urmat volume multe si diferite între ele. Publicate prin lupte de uzură cu editorii, cenzorii, cu un sistem care, după 1968, părea mai relaxat, dar care cerea atâta birocratie (nenumărate refaceri de poezii, referate peste referate, vânarea din timp de locuri în plan, etc., etc.) încât multi se lăsau pagubasi. Fiind prolix, eu dădeam volume la mai multe edituri concomitent si, dacă aveau rezerve, roteam volumele, le schimbam titlurile, adăugam ori scoteam poeme, puneam înadins poeme „tari”, dar si proaste, ca să fie multumiti si cenzorii si să facă referate : am fost vigilenti, am scos atâtea poeme, etc. Nimeni nu mai credea în sistem, toti se achitau în silă de obligatii, asa au apărut cărtile într-adevăr „tari” ale Angelei Marinescu, ale lui Vasile Vlad, cartea mea „Unu” – printre primele scoase din librării si biblioteci în 1971, odată cu Tezele din iulie ale dictatorului.
8. Ce prietenii literare v-au marcat in timpul vietii? amintiri, nume, intamplari
George Almosnino, Iosca Naghiu, Vasile Petre Fati, Bădită Pandelea, Florin Mugur, Mircea Ciobanu si multi altii, dintre cei dispăruti. Iar dintre cei prezenti, Nora Iuga, Vasile Vlad, Ion Iovan, Stefan Stoenescu, Ion Codrescu (împreună cu grupul de haijini de la Constanta) si destui altii pe care nu-i mai enumăr căci nu mă simt în stare în acest moment să evoc niste timpuri grele, dar în care ne-am format temeinic, printr-o râvnă si împotrivire tacită la sistem pe care putini sunt dispusi să le crediteze azi. Azi când tot ce-a fost cândva este luat la grămadă, azi când nuantele au dispărut si-n multe domenii pare a trona iarăsi dictonul leninist : cine nu e cu noi e împotriva noastră. Azi când categoria celor care mai citesc (orice fel de carte!) a scăzut îngrijorător pentru o tară europeană.
9. Ce v-ati fi dorit sa faceti in viata Dvs.si n-ati facut? aveti pareri de rau?
Cred că asta-i deosebirea dintre om si celelalte mamifere : regretul. Sigur că-mi pare rău după multe lucruri pe care n-am mai apucat să le fac. Pictura în primul rând. Lipsa atelierului, a timpului pe care să-l aloc unei activităti reclamând continuitate si-o gamă largă de experimente m-au silit să mă rezum la grafică, mai putin solicitantă, chiar si acesteia rezervându-i doar scurtele perioade dintre multele volume de originale si traduceri la care am lucrat de când mă stiu.
Regret, de asemenea, că n-am făcut mai multe călătorii, în tară si peste hotare. Regret că n-am frecventat mai des câteva personalităti care-mi acordaseră încrederea lor si care mă invitau să le vizitez. Este vorba de Baconsky, Noica si Gellu Naum. În schimb nu regret că nu am rămas la Paris în 1988. Nu m-as fi integrat acolo. Poate chiar mai putin decât aici. Totusi aici am limba care-mi oferă consolările dicteului automat, ale insolitului venind de-adreptul din subconstient.
Poezia creată în limba franceză ar fi fost prea gândită, extrasă prea de la suprafată, straturile adânci ale subconstientului rămânând în limba română.
10. Care este situatia traducerilor? este cunoscuta literatura română peste hotare? avem traducători?
11. Care este situatia criticii românesti de astazi? cartea mai este citită?
La aceste întrebări n-am multe lucruri de spus. Literatura română e prost cunoscută. Prin lucrări putine, unele si neesentiale. Unele recenzii par a fi făcute de persoane care n-au citit cartea. Sau care reprezintă punctul de vedere al editorului care vrea s-o vândă.
12. Spuneti-mi acum un poem (un text) care va place foarte mult.
FRUNZA DE BRUSTUR
Vom mai avea zile întregi
de la răsăritul la apusul soarelui
vom mai purta cămăsi nesfâsiate de vânt
pantofi fără găuri în tălpi
vom mai fi căutati la telefon de câte cineva
care încă n-a sters numărul din agendă
e bine
e minunat
te-asezi în umbra arborelui
si te gândesti la ce vrei
câtiva pereti se uită cu drag la tine
e aproape ca-n copilărie când coborai în râpa de la predeal
să cauti frunze de brustur tot atât de mari cât trupul tău
nu le rupeai doar
îti însemnai locul să le poti găsi
când vei fi trist
ce asezare a zorilor pe stiva de lemne din curte
luai în brate câteva vreascuri
le cărai în bucătărie
si-ntre timp zorii deveneau amiază
si lemnele pâlpâiau sub cuptorul
în care se cocea pâinea ori cartofii
timpul trecea prin fata ochilor nostri uimiti
si dispărea în sura caldă încă multă vreme după ce apunea soarele
noaptea regăseam sfiala mea în fata mării
pe care n-o văzusem niciodată
câti mă vor fi înteles
ce voi fi înteles eu din tot ce trăiam
habar n-aveam pe-atunci că fiinta
are nevoie de transcendenta necazurilor si-a bolii
si de-o gigantică frunză de brustur
sub care să se-ascundă până când căpăta-va
forta de-a privi în fată marea
13. Cum arată o zi din viata d-lui C. Abălută, descrieti cum este ea de dimineată până seara.
Sculat, bicicletă erogometrică, consultat e-mail-ul, ceaiul de dimineată, lucru la computer (traduceri, originale, proză ori poezie), eventual iesit după mici ori mari cumpărături, plătit hangaralele, dus vreo carte la postă, masa de prânz, dormit ori nu o oră, reluat ritualul la computer, seara văzut vreun film la TV ori uitat putin la stiri, dat telefoane, vorbit cu prieteni, cu editori, când si când iesit cu sotia la restaurant. Diverse si neprevăzute : în zile ploioase inundatie în beci; copac înalt amenintînd să cadă deasupra casei noastre : trei zile colindat autoritătile care-si pasau responsabilitatea una alteia; drumul furnicilor reapărând de-adevăratelea în baia mea : veniseră pesemne să-mi aducă aminte că lor le apartine copyrightul volumului meu omonim...
14. La ce lucrati in prezent?
La volumul doi al insolitei cărti de proză intitulată ÎNTÂMPLĂRI IMAGINARE PE STRĂZILE BUCURESTIULUI. Carte ce reia alfabetic anuarul străzilor bucurestene si le agată fiecăreia câte-o întâmplare. Primul volum are vreo sapte ori opt sute de astfel de mici ori medii povestiri ciudate, absurde, pline de blândete ori de cruzime si, în orice caz, de-un umanism debordant.
Este o carte scrisă pe nerăsuflate, o carte doldora de personaje fantastice si reale, un text care i-ar plăcea deopotrivă lui Swift si lui Milorad Pavic. Volumul doi cuprinde povestiri ceva mai mari si de aceea merge ceva mai greu. Si intuiesc si posibilitatea ca textele să devină tot mai lungi si volumul să se transforme într-un adevărat roman care să înglobeze fapte si personaje episodice din primul volum.
Cu alte cuvinte să existe străzi/povestiri care să umple golurile lăsate de alte întâmplări, finalizând încet-încet jocul de puzzle care se dovedeste a fi întreaga carte.
Din când în când inspiratia îmi dictează poeme care se adaugă volumului intitulat FERICIREA; poemul omonim desvăluie conotatia ironică a substantivului.
15. Unde va simtiti cel mai bine ? (casa,strada, loc,oras, tara), daca ati lua viata de la capat ce ati dori sa faceti?
La Paris, la Praga, la Lubljana, la Bled, dar si la mine acasă. Nu stiu ce as face dacă ar fi să-mi reiau viata de la cap. Înainte optiunile erau asa de limitate, iar acum sunt excesiv de multe. Cred că as avea probleme cu alegerea.
16. Un mesaj pentru cititori
Uitati-vă în jur, la obiecte si la fetele oamenilor, la noutatea umbrelor copacilor pe case si pe caldarâm, admirati miscările violente ale furtunii, grafia instantanee a fulgerului pe cer, imaginati-vă că n-ati fi si că n-ati vedea aceste lucruri.
Trăim într-o lume pe care n-o cunoastem. Pe care n-avem disponibilitate s-o cunoastem. Parafrazându-l pe Nazim Hikmet : ca să fluieri n-ai nevoie de timp ori de bani, e de ajuns că trăiesti.
Între gratuitate si fericire e o legătură mai directă decât s-ar crede.
Permiteti-mi să închei autocitându-mă (cu scuza de rigoare că nu stiu cât timp mă mai desparte de imposibilitatea de a mai face acest gest) : „linistea cerului coboară în inima celui ce nu vrea nimic” (cap. 1 din ciclul „Pietrele si norii (pessoana)” din volumul CINEVA CARE NU MĂ CUNOASTE UMBLĂ PE STRĂZI, Ed. Limes, 2008).
Constantin Abălută
|
de Angela Baciu 9/4/2010 |
Contact: |
|
|
