Graficiana Constanta Abălasei - Donosă
Nu o dată s-a spus că viata unui artist se confundă cu opera lui. Artistul este ceea ce lucrul mâinilor sale este. Opera îl reprezintă fidel, fie că e vorba de scrieri, de picturi, de roluri, de partituri interpretate, fiindcă el nu se poate mistifica în propria lucrare, asa cum nu te mistifici atunci când te privesti în oglindă. Dar, mai cu seamă, opera îti reflectă sufletul. Lucrând, artistul îsi dă jos, una după alta măstile si rămâne asa cum e.
„Eu nu am biografie, am cărti” - spunea filozoful Constantin Noica.
În alte cuvinte, opera lui este însăsi arta lui. A lui si a celor din jur.
„Poetul – ca si soldatul, / nu are viată personală./ Viata lui personală este praf si pulbere” – scria si Nichita.
Emblemă a personalitătii autorului dar si efigie a lui, opera dă mărturie peste veac despre existenta sa, transgresând timpul si spatiul si continuându-se, virtualmente, în eternitate.
Am încercat, timid, cu emotie vie-n obraji si în inimă, să bat la usa culorilor sale, într-o zi de Gustar, să aflu taina care nu se distaină, în spatele tablourilor, înrămate ori nu, din atelierul artistei plastice Constanta Abălasei-Donosă. Credeam că va fi usor si-i voi citi sufletul ca dintr-o carte.
Dar, cu cât mă afundam în sumedenia de lucrări de grafică, acuarelă, ulei, ca-ntr-o pădure fermecată, smulgându-mi mici strigăte de uimire care-mi tăiau respiratia, atunci când întâlneam câte un peisaj ori un personaj cunoscut trasat în penită, cu atât îmi dădeam seama că am uitat buzunărasul cu cenusă de presărat pentru a găsi drumul îndărăt, spre casă. Luminisul se lăsa căutat, asteptat, ghicit, dibuit, amusinat, ca după rătăcirea în labirintul vegetal purtând titlul generic: viată.
Un artist este aidoma unui mim care imită perfect natura si tot ce vietuieste în ea, dar adaugă, crâmpeie, fulgi nestemati, cioburi de vitralii din propriile gânduri si simtăminte.
Vei regăsi într-o lucrare artistică geme stelare din sufletul său, trăsături specifice transpuse plastic ori poetic, care-i definesc stilul si personalitatea.
Câtă lumină si câtă umbră? Cât pământesc si cât ceresc sunt cuprinse într-o fiintă? Nichita Stănescu spunea: „Iar pământescul/ mănâncă de foame cerescul”.
Când întâlnesti un artist, poti oare spune că i-ai pătruns dintr-o privire fugară, inima? Cât din sufletul său poti cunoaste?
Căci inima lui coboară pe pânză. Coboară pe foaie, pe lemn si pe sticlă într-o lucrare măiastră numită îndeobste, pictură, sculptură, grafică, acuarelă, icoană pe sticlă.
Dulcea muzică a culorilor poate încânta mai mult decât un concert oarecare. Fiindcă aceste culori vin din fenomene fizice si chimice, alchimii nebănuite, folosite cu har de artisti, tocmai pentru a încânta ochiul si inima.
N-as fi bănuit că grafica îti poate deschide atâtea porti spre iluminarea lăuntrică.
Aparent monotonă – din pricina monocromiei, ea este nuantată în tonuri realizate-n hasură, în mii de detalii inconfundabile si are capacitatea rară, ca din câteva trăsături de penită să-ti redea o lume. Prin sugestie, prin detaliu, prin măiestrie, prin imaginatie si acuratete artistică.
Toate acestea le-am întâlnit în casa graficienei Constanta Abălasei-Donosă, atât cât a dorit artista să dezvăluie ca să nu se destrame misterul. Si nu a fost lucru putin. Ci o initiere în taină. Prin lumina filtrată-n vitralii picurată în lacrima lumânării. Soaptele noastre au prins formele ciudate ale (des)cântecului dintr-o vrajă veche, sfărâmându-se-n clipe uimite.
Colectiile autoarei, dispuse tematic, începând cu arcuarele, naturi moarte cu flori si fructe, de un bun gust veritabil si o inconfundabilă suplete si gingăsie, în notă originală, acuarele închipuind frânturi de peisaje în diferite anotimpuri, însiruite cuminti, pe toti peretii casei, înrămate cu gust si cu grijă în rame aurii si pass-partouri elegante, scoteau în evidentă culoarea si figurativul, iar uneori abstractul surprins într-o tehnică proprie, prin îmbinarea graficii cu acuarela, ceva ce nu am mai întâlnit la nici un pictor.
Tablourile Constantei Abălasei-Donosă cântau parcă, fiecare la alt instrument, într-o armnonie perfectă, închipuind o orchestră amplă, cu virtuozi în chip de solisti care-si onorau partiturile, după razele de lumină filtrate prin perdeaua căzută generos, în falduri galbene.
Impresionism, expresionism, post impresionism se întâlneau cu modernismul, într-o betie de culoare chihlimbarie, revărsându-se de pe sevalet precum Dunărea-n mare. Bijuterii în filigran, brodate pe carton, pe hârtie ori pânză, închipuind magma telurică în sintonie cu cosmosul.
Cu un bogat palmares, având peste 30 de expozitii personale pe simeze, în tară si în străinătate, Constanta Abălasei-Donosă si-a dobândit notorietatea în ani de trudă asupra hârtiei si pânzei, ajungând la adevărate probe de virtuozitate artistică. Mărturie stau premiile, diplomele de excelentă, respectul de care se bucură artista în mediile artistice.
Un punct câstigat este si dimensiunea spirituală a operei sale. Constanta Abălasei-Donosă si-a propus si a reusit performanta de a realiza grafic lucrări în care înfătisează înalti ierarhi, asezăminte de cult, mănăstiri, biserici, catedrale, locuri sfinte pe care le-a vizitat si pe care le-a păstrat în suflet pentru a le reda cu fidelitate si acuratete mai târziu.
În toate lucrările sale ea a pus si câte o fărâmă de suflet care se realcătuie, precum un vitraliu, din cioburi colorate, împletite artistic.
Galeria portretelor de voievozi, de scriitori, filozofi, artisti, este semnul recunoasterii apartenentei la neamul românesc, o dovadă premptorie a dragostei sale de istorie, de cultură, de artă, înnobilate de semnătura artistei.
Dintre chipurile luminoase pe care Constanta Abălasei-Donosă le-a realizat, se disting portretele în penită, ale lui Nicolae Labis, ca si ilustratiile la unele din poemele sale. De asemenea, (cum altfel?) Eminescu ocupă un loc de seamă în inima si creatia artistei, prin numeroasele portrete executate în diverse tehnici grafice, hasură, puncte, lumini si umbre.
George Enescu si locurile sale de bastină, ocupă si el un loc de seamă în creatia artistei printr-o portretistică ingenioasă si atractivă, în care surprinde amănuntul esential, expresia fetei, a ochilor, a zâmbetului, a obrazului trist, melancolic, funciar, înnobilat de gânduri, prin elementele care l-au definit si meleagurile unde si-a dus veacul, ca si cele unde si-a sfârsit viata pământească si unde se află mormântul său.
Chipul si ctitoriile stefaniene relevă, de asemenea, pretuirea si dragostea pentru Marele Voievod moldav care a înscris pagini de aur în istoria neatârnării românilor sub semiluna turcească, dar si izbânzile sale nepieritoare care au păstrat Moldova între granitele ei.
Întreaga creatie de până acum a artistei plastice Constanta Abălasei-Donosă se înscrie cu discernământ în patrimoniul cultural românesc, ca valoare incontestabilă care, dacă va fi receptată de critica de artă, asa cum merită, ne poate purta numele tării si al celui de român pe toate meridianele artistice ale globului.
Constanta Abălasei-Donosă – o femeie căreia i se reflectă azurul în priviri, un spirit deschis, primitor, generos, pacific, evlavios si binecuvântat de Dumnezeu cu darurile Duhului, care si-a propus si a reusit să-si închine viata unui ideal cât se poate de frumos: acela de a ridica arta la rang de sublimitate, de edificiu spiritual.
Care, pe lângă talent, mai posedă ceva foarte rar în zilele noastre: un nestemat de suflet, curat, generos, care-i străluceste pe chip, conferindu-i parcă o aură.
Artista nu si-a uitat nici orasul natal, pe care-l înfătisează grafic în zeci de lucrări după documentele vremii.
Expozitia sa „Brăila – port la Dunăre” – s-a bucurat în 6 decembrie 1999 – de un mare succes, prin prezenta unui numeros public si a oficialitătilor care au onorat-o: înalti ierarhi, preoti, oameni de cultură si artă.
Lucrările donate de autoare împodobesc azi mănăstiri, lăcasuri de cultură si învătământ, spatii anume amenajate si chiar muzee. Sunt pietre pentru edificiul spiritual la care a trudit întreaga viată. Sunt mărturii ale trecerii vremelnice a autoarei pe aceste meleaguri binecuvântate. Mărturii trainice înscrise cu penită de aur pe azurul vesniciei.
Ca si această carte – din care răzbat ECOURI DE LUMINĂ, pentru cei care au fost, care sunt si care vor veni pe aici, acum si în vecii vecilor.
Mănăstirea Sfântul Pantelimon
Lacu Sărat - Brăila
|
Cezarina Adamescu 8/18/2010 |
Contact: |
|
|
