Graficiana Constanta Abãlasei - Donosã
Nu o datã s-a spus cã viata unui artist se confundã cu opera lui. Artistul este ceea ce lucrul mâinilor sale este. Opera îl reprezintã fidel, fie cã e vorba de scrieri, de picturi, de roluri, de partituri interpretate, fiindcã el nu se poate mistifica în propria lucrare, asa cum nu te mistifici atunci când te privesti în oglindã. Dar, mai cu seamã, opera îti reflectã sufletul. Lucrând, artistul îsi dã jos, una dupã alta mãstile si rãmâne asa cum e.
„Eu nu am biografie, am cãrti” - spunea filozoful Constantin Noica.
În alte cuvinte, opera lui este însãsi arta lui. A lui si a celor din jur.
„Poetul – ca si soldatul, / nu are viatã personalã./ Viata lui personalã este praf si pulbere” – scria si Nichita.
Emblemã a personalitãtii autorului dar si efigie a lui, opera dã mãrturie peste veac despre existenta sa, transgresând timpul si spatiul si continuându-se, virtualmente, în eternitate.
Am încercat, timid, cu emotie vie-n obraji si în inimã, sã bat la usa culorilor sale, într-o zi de Gustar, sã aflu taina care nu se distainã, în spatele tablourilor, înrãmate ori nu, din atelierul artistei plastice Constanta Abãlasei-Donosã. Credeam cã va fi usor si-i voi citi sufletul ca dintr-o carte.
Dar, cu cât mã afundam în sumedenia de lucrãri de graficã, acuarelã, ulei, ca-ntr-o pãdure fermecatã, smulgându-mi mici strigãte de uimire care-mi tãiau respiratia, atunci când întâlneam câte un peisaj ori un personaj cunoscut trasat în penitã, cu atât îmi dãdeam seama cã am uitat buzunãrasul cu cenusã de presãrat pentru a gãsi drumul îndãrãt, spre casã. Luminisul se lãsa cãutat, asteptat, ghicit, dibuit, amusinat, ca dupã rãtãcirea în labirintul vegetal purtând titlul generic: viatã.
Un artist este aidoma unui mim care imitã perfect natura si tot ce vietuieste în ea, dar adaugã, crâmpeie, fulgi nestemati, cioburi de vitralii din propriile gânduri si simtãminte.
Vei regãsi într-o lucrare artisticã geme stelare din sufletul sãu, trãsãturi specifice transpuse plastic ori poetic, care-i definesc stilul si personalitatea.
Câtã luminã si câtã umbrã? Cât pãmântesc si cât ceresc sunt cuprinse într-o fiintã? Nichita Stãnescu spunea: „Iar pãmântescul/ mãnâncã de foame cerescul”.
Când întâlnesti un artist, poti oare spune cã i-ai pãtruns dintr-o privire fugarã, inima? Cât din sufletul sãu poti cunoaste?
Cãci inima lui coboarã pe pânzã. Coboarã pe foaie, pe lemn si pe sticlã într-o lucrare mãiastrã numitã îndeobste, picturã, sculpturã, graficã, acuarelã, icoanã pe sticlã.
Dulcea muzicã a culorilor poate încânta mai mult decât un concert oarecare. Fiindcã aceste culori vin din fenomene fizice si chimice, alchimii nebãnuite, folosite cu har de artisti, tocmai pentru a încânta ochiul si inima.
N-as fi bãnuit cã grafica îti poate deschide atâtea porti spre iluminarea lãuntricã.
Aparent monotonã – din pricina monocromiei, ea este nuantatã în tonuri realizate-n hasurã, în mii de detalii inconfundabile si are capacitatea rarã, ca din câteva trãsãturi de penitã sã-ti redea o lume. Prin sugestie, prin detaliu, prin mãiestrie, prin imaginatie si acuratete artisticã.
Toate acestea le-am întâlnit în casa graficienei Constanta Abãlasei-Donosã, atât cât a dorit artista sã dezvãluie ca sã nu se destrame misterul. Si nu a fost lucru putin. Ci o initiere în tainã. Prin lumina filtratã-n vitralii picuratã în lacrima lumânãrii. Soaptele noastre au prins formele ciudate ale (des)cântecului dintr-o vrajã veche, sfãrâmându-se-n clipe uimite.
Colectiile autoarei, dispuse tematic, începând cu arcuarele, naturi moarte cu flori si fructe, de un bun gust veritabil si o inconfundabilã suplete si gingãsie, în notã originalã, acuarele închipuind frânturi de peisaje în diferite anotimpuri, însiruite cuminti, pe toti peretii casei, înrãmate cu gust si cu grijã în rame aurii si pass-partouri elegante, scoteau în evidentã culoarea si figurativul, iar uneori abstractul surprins într-o tehnicã proprie, prin îmbinarea graficii cu acuarela, ceva ce nu am mai întâlnit la nici un pictor.
Tablourile Constantei Abãlasei-Donosã cântau parcã, fiecare la alt instrument, într-o armnonie perfectã, închipuind o orchestrã amplã, cu virtuozi în chip de solisti care-si onorau partiturile, dupã razele de luminã filtrate prin perdeaua cãzutã generos, în falduri galbene.
Impresionism, expresionism, post impresionism se întâlneau cu modernismul, într-o betie de culoare chihlimbarie, revãrsându-se de pe sevalet precum Dunãrea-n mare. Bijuterii în filigran, brodate pe carton, pe hârtie ori pânzã, închipuind magma teluricã în sintonie cu cosmosul.
Cu un bogat palmares, având peste 30 de expozitii personale pe simeze, în tarã si în strãinãtate, Constanta Abãlasei-Donosã si-a dobândit notorietatea în ani de trudã asupra hârtiei si pânzei, ajungând la adevãrate probe de virtuozitate artisticã. Mãrturie stau premiile, diplomele de excelentã, respectul de care se bucurã artista în mediile artistice.
Un punct câstigat este si dimensiunea spiritualã a operei sale. Constanta Abãlasei-Donosã si-a propus si a reusit performanta de a realiza grafic lucrãri în care înfãtiseazã înalti ierarhi, asezãminte de cult, mãnãstiri, biserici, catedrale, locuri sfinte pe care le-a vizitat si pe care le-a pãstrat în suflet pentru a le reda cu fidelitate si acuratete mai târziu.
În toate lucrãrile sale ea a pus si câte o fãrâmã de suflet care se realcãtuie, precum un vitraliu, din cioburi colorate, împletite artistic.
Galeria portretelor de voievozi, de scriitori, filozofi, artisti, este semnul recunoasterii apartenentei la neamul românesc, o dovadã premptorie a dragostei sale de istorie, de culturã, de artã, înnobilate de semnãtura artistei.
Dintre chipurile luminoase pe care Constanta Abãlasei-Donosã le-a realizat, se disting portretele în penitã, ale lui Nicolae Labis, ca si ilustratiile la unele din poemele sale. De asemenea, (cum altfel?) Eminescu ocupã un loc de seamã în inima si creatia artistei, prin numeroasele portrete executate în diverse tehnici grafice, hasurã, puncte, lumini si umbre.
George Enescu si locurile sale de bastinã, ocupã si el un loc de seamã în creatia artistei printr-o portretisticã ingenioasã si atractivã, în care surprinde amãnuntul esential, expresia fetei, a ochilor, a zâmbetului, a obrazului trist, melancolic, funciar, înnobilat de gânduri, prin elementele care l-au definit si meleagurile unde si-a dus veacul, ca si cele unde si-a sfârsit viata pãmânteascã si unde se aflã mormântul sãu.
Chipul si ctitoriile stefaniene relevã, de asemenea, pretuirea si dragostea pentru Marele Voievod moldav care a înscris pagini de aur în istoria neatârnãrii românilor sub semiluna turceascã, dar si izbânzile sale nepieritoare care au pãstrat Moldova între granitele ei.
Întreaga creatie de pânã acum a artistei plastice Constanta Abãlasei-Donosã se înscrie cu discernãmânt în patrimoniul cultural românesc, ca valoare incontestabilã care, dacã va fi receptatã de critica de artã, asa cum meritã, ne poate purta numele tãrii si al celui de român pe toate meridianele artistice ale globului.
Constanta Abãlasei-Donosã – o femeie cãreia i se reflectã azurul în priviri, un spirit deschis, primitor, generos, pacific, evlavios si binecuvântat de Dumnezeu cu darurile Duhului, care si-a propus si a reusit sã-si închine viata unui ideal cât se poate de frumos: acela de a ridica arta la rang de sublimitate, de edificiu spiritual.
Care, pe lângã talent, mai posedã ceva foarte rar în zilele noastre: un nestemat de suflet, curat, generos, care-i strãluceste pe chip, conferindu-i parcã o aurã.
Artista nu si-a uitat nici orasul natal, pe care-l înfãtiseazã grafic în zeci de lucrãri dupã documentele vremii.
Expozitia sa „Brãila – port la Dunãre” – s-a bucurat în 6 decembrie 1999 – de un mare succes, prin prezenta unui numeros public si a oficialitãtilor care au onorat-o: înalti ierarhi, preoti, oameni de culturã si artã.
Lucrãrile donate de autoare împodobesc azi mãnãstiri, lãcasuri de culturã si învãtãmânt, spatii anume amenajate si chiar muzee. Sunt pietre pentru edificiul spiritual la care a trudit întreaga viatã. Sunt mãrturii ale trecerii vremelnice a autoarei pe aceste meleaguri binecuvântate. Mãrturii trainice înscrise cu penitã de aur pe azurul vesniciei.
Ca si aceastã carte – din care rãzbat ECOURI DE LUMINÃ, pentru cei care au fost, care sunt si care vor veni pe aici, acum si în vecii vecilor.
Mãnãstirea Sfântul Pantelimon
Lacu Sãrat - Brãila
|
Cezarina Adamescu 8/18/2010 |
Contact: |
|
|
