Zbuciumata istorie a lemnului Crucii pe care a fost rastignit Iisus
|n decursul veacurilor, traditia crestina a perpetuat o foarte frumoasa istorie a lemnului Sfintei Cruci, unul dintre cele dintai simboluri crestine, care reprezinta marele mister al credintei: patima si moartea, prin rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos. Prin cruce, s-a omorat moartea, s-a dezlegat pacatul stramosesc, daruindu-ni-se |nvierea, redevenind astfel fiii si mostenitorii lui Dumnezeu.
Samanta arborelui vietii
Se spune ca, la vremea in care Adam ajunsese la sfarsitul vietii, slabit, cu glasul slab, intrega lui familie era intristata, neputandu-se obisnui cu gandul ca cel dintai om nascut in lume, uitat atatea veacuri de moarte, va pieri. Atunci, fiul sau Set si-a luat toiagul si a plecat sa caute un leac pentru tatal sau. Dupa multe zile de drum, a ajuns inaintea Edenului, de unde Adam fusese izgonit. Si, in timp ce ii cerea Arhanghelului cu sabie de foc un leac pentru parintele sau, pe cer cazu o stea. “Sufletul lui Adam a zburat”, i-a spus ingerul, in timp ce-i intindea un sambure in forma unei migdale. “Acesta este un sambure cazut din arborele vietii. Ia-l si intoarce-te la ai tai, unde vei gasi pe tatal tau mort, culcat in mormant. Punei acest sambure in gura, caci un arbore va iesi din el si intr-o zi va mantui lumea”, i-a mai spus ingerul.
Corabia lui Noe, lemn din lemnul vietii
Dupa foarte multi ani, pe mormantul lui Adam a crescut un cedru urias, tatal arborilor de pe coastele Libanului, la umbra caruia “inspiratiunile intelepciunii se coborau din frunzisul sau” asupra batranilor.
Cu timpul, oamenii au devenit rai, motiv pentru care Dumnezeu a hotarat sa-i pedepseasca. Unul singur era drept: Noe. Pe el si familia sa a hotarat Dumnezeu sa-i salveze de apele potopului. Asa se face ca Noe a construit o corabie din arborele vietii crescut din gura lui Adam, cu care s-a salvat el, familia sa si animalele pe care le luase cu sine in casa plutitoare.
Cand izvoarele cerului au incetat sa mai curga, corabia ajunsese pe Muntele Araratului, iar oamenii din familia lui Noe au inceput sa se inmulteasca,umpland pamantul, formand triburi si popoare.
Corabia, ramasa goala, a fost stricata si jefuita. Stranepotii lui Noe, in amintirea bunatatii lui Dumnezeu, au lucrat, cu mare greutate, din scandurile corabiei, o punte peste Iordan, care s-a numit puntea sfanta.
Pe aceasta punte au trecut cei din poporul ales, murmurand rugaciuni.
Masa Sfintei Familii
|n timpul unei lupte, insa ei au taiat puntea, iar lemnele au fost luate de apa si duse la poalele colinei unde era asezat Zavulonul. Iosif, un lemnar din Nazaret, vazand lemnele cu smoala pe ele, s-a infiorat, cunoscand din batrani istoria cedrului lui Adam, din care Noe isi construise corabie. A luat atunci aceste lemne, din care a facut o masa mare.
Iosif era logodnicul Sfintei Fecioare Maria. Amenintati fiind de Irod, ei au fugit cu pruncul Iisus in Egipt, casa si lucrurile fiindu-le in urma jefuite. Celebra masa a fost luata de un mestesugar rau din Ierusalim, ruda cu cismarul Isac Lachedem, si aruncata intr-un hambar. Aici a ramas arborele vietii 20 de ani, neputandu-se lucra din el nimic, fiind foarte tare si greu.
Crucea rastignirii Mantuitorului
“Apoi a venit ziua in care norodul cerea iertarea lui Varava si moartea Mantuitorului Iisus Hristos. Atunci Lachedem se duse la ruda sa cu un fierar, taiara masa, ii facura gauri cu fierul rosu si injghebara Crucea Domnului Hristos. Crucea era grea ca plumbul si de trei ori Domnul Hristos a cazut sub greutatea ei, urcand Golgota, unde a fost rastignit si pe care si-a dat duhul”.
Asa se incheie istoria arborelui crescut din gura lui Adam. Mai trebuie spus ca Crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul a fost infipta chiar pe locul unde fusese inmormantat Adam.
Descoperirea Crucii rastignirii
Daca aceasta istorie poate fi mai degraba o legenda plina de talcuri, tot traditia crestina spune, de data aceasta cu mult mai mare convingere, ca, dupa moartea si invierea Domnului, ucenicii Lui au ingropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sange, la poalele Golgotei.
Dupa trei secole, in anul 326, impararteasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, ajunsa la Ierusalim in cautarea locurilor sfinte, a poruncit sa se sape in cetate. Asa s-au descoperit trei cruci de lemn. Crucea pe care fusese rastignit Mantuitorul a fost identificata, dupa ce un mort atins de ea a inviat.
La 14 septembrie 355, Crucea a fost aratata multimii, de pe amvonul Bisericii Sfantului Mormant din Ierusalim, de catre Episcopul Ierusalimului, Macarie, data care a constituit punctul de plecare al cultului ei public si oficial.
Furata de persi din Ierusalim
Istoria Sfintei Cruci este insa una zbuciumata.Multe date nu concorda, fiind foarte greu de stabilit cu exactitate adevarul. Surse catolice sustin ca, dupa aproape trei veacuri, in anul 614, Racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost furata de persii care au invadat Ierusalimul, sub conducerea lui Cosroe Parviz, si dusa la Ctesifon. Dupa 14 ani, imparatul Heraclie al Bizantului a readus-o la Ierusalim, depunand-o, in 628, cu mare cinste, in Biserica Sfantului Mormant. La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia a inaltat-o in vazul credinciosilor.
Aceleasi surse catolice sustin ca urmele acestei parti din Cruce s-au pierdut definitiv in anul 1187, cand a fost luata de Episcopul Bethleelmului si dusa in batalia de la Hattin, din sfanta relicva ramanand doar bucatile trimise de Sfanta Elena la Constantinopol si la Roma.
Astazi, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se afla la Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria si Muntele Athos. Cea mai mare bucata din Sfanta Cruce se afla la Manastirea Xiropotamou, din Sfantul Munte Athos. |n 1992, aceasta a fost adusa pentru cateva saptamani si in tara noastra.
Sarbatorile Crucii mantuitoare
|n afara de |naltarea Sfintei Cruci, praznuita la 14 septembrie, se mai celebreaza, la 1 august, Scoaterea Sfintei Cruci, sarbatoare ce provine dintr-o randuiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La aceasta data era scoasa din paraclisul palatului imparatesc si purtata, cu sobor si alai de sarbatoare, la Biserica Sfanta Sofia, o particica din
lemnul Sfintei Cruci. Aici ramanea pentru a fi venerata pana la 14 august, cand era readusa in palat.
Sarbatoarea se oficia in amintirea aratarii semnului Sfintei Cruci la biruinta imparatului Constantin asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe Tibru, la anul 312, precum si in amintirea descoperiri lemnului Crucii la Ierusalim.
O alta traditie spune ca sarbatoarea aceasta este legata de biruinta credinciosului imparat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea si lumina Cinstitei Cruci a Domnului.
Multi ani, fragmente din Crucea Mantuitorului s-au pastrat la Sfanta Sofia, intr-o racla de pret, asezata intr-un dulap in partea de nord, aproape de Sfantul Altar. |n ultimile trei zile din Saptamana Patimilor, era expusa pe un altar de aur, pentru a fi venerata, vinerea de catre imparateasa si femeile din suita sa, iar sambata, de catre patriarh si cler.
Dupa oficializarea cultului crestin, in veacul al IV-lea, in ziua de Pasti, pelerini din lumea intreaga veneau la Ierusalim pentru a retrai momentele dramatice indurate de Mantuitorul, deoarece aici se pastrau relicve sfinte legate de patimi, printre care se afla si Sfanta Cruce, cu tablita de deasupra. Astazi, la Slujba Prohodului de la Ierusalim, din Vinerea Mare, cortegiul arhiereilor imbracati in negru este deschis de episcopii care duc Sfanta Cruce, in care se afla incrustat lemn din Crucea Mantuitorului, cel mai de pret odor ramas lumii din timpul patimilor lui Hristos.
O alta sarbatoare dedicata Sfintel Cruci este Duminica a treia din Postul Mare, cand imparatul Bizantului si inaltii demnitari cinsteau Sfanta Cruce la Biserica Maicii Domnului de langa Fanar, unde se pastrau mai multe bucati din ea.
|
Dumitru Manolache 8/1/2010 |
Contact: |
|
|
