Experienta canadianã : Camera Comunelor
Pe 11 Decembrie 1979, John Crosbie a intrat în Camera Comunelor cu niste cizme de piele de focã de culoare negru cu gri din Newfoundland, unde se nãscuse, urmând traditia ca Ministri de Finante sã poarte pantofi noi când prezintã predictiile economice ale guvernului. Era primul discurs bugetar al lui Crosbie si a fost si ultimul.
Bugetul lui Crosbie promitea mãrirea pretului energiei si mãrirea taxelor. Acestea erau mãsuri severe si puteau fi nepopulare în multe cartiere, dar Crosbie si primul ministru Joe Clark erau încrezãtori. Partidul lor Conservator câstigase alegerile federale numai cu câteva luni înainte, detronându-i pe Liberalii lui Pierre Trudeau, iar Trudeau, care anuntzase cã va pãrãsi curând conducerea partidului, nu era interesat sã fie seful opozitiei în Parlament. Noii Democrati (New Democrats) si “Les Créditistes” din Quebec erau de asemenea loviti. Ambii pierduserã un numãr important de locuri în Camera Comunelor în seara alegerilor.
Mass Media si cronicile de afaceri ale bugetului Crosbie au fost în general favorabile. Era perioada Crãciunului si urma vacantza în Parlament. Desigur, votarea bugetului în Camera Comunelor era numai o formalitate.
Dar Clark avea mai putzin de jumãtate din cele 282 de locuri în Camera Comunelor. Ca sã treacã bugetul, el avea nevoie de ajutorul unuia din celalalte partide. Noii Democrati (New Democrats), supãrati pe cresterea cu patru centi a litrului de benzinã datoritã unei taxe, au înaintat o motiune de neîncredre în guvern. Liberalii i-au sustzinut pe New Democrats, iar Créditistes s-au abtinut.
Si aceasta a fost de-ajuns pentru a rãsturna guvernul. Clark a pierdut motiunea prin cinci voturi. Învins în Camera Comunelor în esenta programului sãu politic, Clark a cerut imediat de la Guvernatorul General dizolvarea Parlamentului si chemarea la noi alegeri. Aceasta s-a fãcut si în februarie 1980 alegãtorii l-au scos pe Clark din functie. Un si mai puternic Pierre Trudeau a revenit ca Prim Ministru al Canadei.
Conservatorii ignoraserã principiul fundamental al democratiei parlamentare Canadiene. Un prim ministru nu poate continua în functie fãrã suportul majoritãtii membrilor Camerei Comunelor. Partidul lui Clark nu avusese destui sustinãtori proprii ca sã guverneze.
Camera Comunelor este formatã din Membri ai Parlamentului, sau MP, alesi in provinciile si teritoriile Canadei în general pe baza reprezentantzei populatiei. Primul Ministru si aproape tot Cabinetul vine din Camera Comunelor. Executivul care administreazã afacerile natiunii nu este o ramurã separatã a guvernului, ca în Statele Unite.
Camera Comunelor opereazã ca un forum national pentru atingerea idealurilor si a prioritãtzilor politice. Membri guvernului sunt asezati într-o parte a Camerei, la dreapta “Speaker”-ului, arbitrul Camerei, iar opozitia este asezatã în partea opusã, la numai câtiva metri depãrtare. Competitia este intensã, dând nastere la ce-i mai rãu în comportamentul fatzã de alte partide, dar, pe de altã parte, încurajeazã dezbaterea legitimã si examinarea minutioasã a activitãtii guvernului.
Perioada de întrebãri (Question Period), tinutã zilnic când Camera este în sesiune si transmisã si la TV, permite opozitiei sã cearã guvernului sã rãspundã la întrebãri dificile. Este dezordonatã, haoticã, uneori rãutãcioasã si rãspunsurile, foarte des, nu vin, dar “Question Period” cere ca primul ministru si partidul lui sã justifice actiunile si politica lor. În Camera Comunelor din Marea Britanie, model al celei din Canada, primilor ministri li se dau întrebãrile dinainte si ei vin la “Question Period” numai odatã pe sãptãmânã. Nu e la fel în Canada, unde primul ministru si membrii cabinetului apar cu regularitate si nu stiu dinainte întrebãrile.
Nicio lege nu poate fi emisã si nicio taxã impusã fãrã aprobarea Camerei Comunelor, corpul legislativ cel mai înalt al Canadei. Se asteaptã de la membrii parlamentului sã voteze cu liderii lor în Camera Comunelor, iar cei care nu o fac sunt subiectul unei discipline de partid foarte stricte.
Un MP individual îsi poate face vocea auzitã prin comitete de lucru si în aranjamente de partid, dar este dificil sã stea izolat de multime sau sã devinã cunoscut publicului. Când ei s-au îndepãrtat putzin de Parlament, Piere Trudeau cel cu limba ascutitã a decretat, încã din primul termen când fusese prim ministru, cã membrii Camerei nu erau consecventi.
Primii ministri care au servit mai multi ani de la Trudeau încoace au dominat balantza puterii atât de mult încât comentatorii politici i-au asemuit cu presedintii Americani. Dar, spre deosebire de presedinti, primii ministri controleazã legislatura si pot nominaliza senatori si judecãtori ai Curtii supreme. Controlul strâns al primului ministru asupra Guvernului este uneori descris ca o dictaturã votatã.
Casa Comunelor, totusi, este cea mai bunã în domeniul legislaturii poporului, reflectând, reprezentând si exprimând nevoile si opiniile poporului. Si uneori poate fi si mai mult, mai ales când nu un singur partid politic are toatã puterea. Întrebati-i pe Joe Clark si John Crosbie!
Nota Observator :
Norman Hillmer este Professor de Istorie si Afaceri Internationale la Carleton University.
Urmãtorul episod: Senatul
The Canadian Experience (Experienta canadianã) este copyright © 2010-2011 Multimedia Nova Corporation.
|
by Norman Hillmer 7/30/2010 |
Contact: |
|
|
