Experienta canadiană : Camera Comunelor
Pe 11 Decembrie 1979, John Crosbie a intrat în Camera Comunelor cu niste cizme de piele de focă de culoare negru cu gri din Newfoundland, unde se născuse, urmând traditia ca Ministri de Finante să poarte pantofi noi când prezintă predictiile economice ale guvernului. Era primul discurs bugetar al lui Crosbie si a fost si ultimul.
Bugetul lui Crosbie promitea mărirea pretului energiei si mărirea taxelor. Acestea erau măsuri severe si puteau fi nepopulare în multe cartiere, dar Crosbie si primul ministru Joe Clark erau încrezători. Partidul lor Conservator câstigase alegerile federale numai cu câteva luni înainte, detronându-i pe Liberalii lui Pierre Trudeau, iar Trudeau, care anuntzase că va părăsi curând conducerea partidului, nu era interesat să fie seful opozitiei în Parlament. Noii Democrati (New Democrats) si “Les Créditistes” din Quebec erau de asemenea loviti. Ambii pierduseră un număr important de locuri în Camera Comunelor în seara alegerilor.
Mass Media si cronicile de afaceri ale bugetului Crosbie au fost în general favorabile. Era perioada Crăciunului si urma vacantza în Parlament. Desigur, votarea bugetului în Camera Comunelor era numai o formalitate.
Dar Clark avea mai putzin de jumătate din cele 282 de locuri în Camera Comunelor. Ca să treacă bugetul, el avea nevoie de ajutorul unuia din celalalte partide. Noii Democrati (New Democrats), supărati pe cresterea cu patru centi a litrului de benzină datorită unei taxe, au înaintat o motiune de neîncredre în guvern. Liberalii i-au sustzinut pe New Democrats, iar Créditistes s-au abtinut.
Si aceasta a fost de-ajuns pentru a răsturna guvernul. Clark a pierdut motiunea prin cinci voturi. Învins în Camera Comunelor în esenta programului său politic, Clark a cerut imediat de la Guvernatorul General dizolvarea Parlamentului si chemarea la noi alegeri. Aceasta s-a făcut si în februarie 1980 alegătorii l-au scos pe Clark din functie. Un si mai puternic Pierre Trudeau a revenit ca Prim Ministru al Canadei.
Conservatorii ignoraseră principiul fundamental al democratiei parlamentare Canadiene. Un prim ministru nu poate continua în functie fără suportul majoritătii membrilor Camerei Comunelor. Partidul lui Clark nu avusese destui sustinători proprii ca să guverneze.
Camera Comunelor este formată din Membri ai Parlamentului, sau MP, alesi in provinciile si teritoriile Canadei în general pe baza reprezentantzei populatiei. Primul Ministru si aproape tot Cabinetul vine din Camera Comunelor. Executivul care administrează afacerile natiunii nu este o ramură separată a guvernului, ca în Statele Unite.
Camera Comunelor operează ca un forum national pentru atingerea idealurilor si a prioritătzilor politice. Membri guvernului sunt asezati într-o parte a Camerei, la dreapta “Speaker”-ului, arbitrul Camerei, iar opozitia este asezată în partea opusă, la numai câtiva metri depărtare. Competitia este intensă, dând nastere la ce-i mai rău în comportamentul fatză de alte partide, dar, pe de altă parte, încurajează dezbaterea legitimă si examinarea minutioasă a activitătii guvernului.
Perioada de întrebări (Question Period), tinută zilnic când Camera este în sesiune si transmisă si la TV, permite opozitiei să ceară guvernului să răspundă la întrebări dificile. Este dezordonată, haotică, uneori răutăcioasă si răspunsurile, foarte des, nu vin, dar “Question Period” cere ca primul ministru si partidul lui să justifice actiunile si politica lor. În Camera Comunelor din Marea Britanie, model al celei din Canada, primilor ministri li se dau întrebările dinainte si ei vin la “Question Period” numai odată pe săptămână. Nu e la fel în Canada, unde primul ministru si membrii cabinetului apar cu regularitate si nu stiu dinainte întrebările.
Nicio lege nu poate fi emisă si nicio taxă impusă fără aprobarea Camerei Comunelor, corpul legislativ cel mai înalt al Canadei. Se asteaptă de la membrii parlamentului să voteze cu liderii lor în Camera Comunelor, iar cei care nu o fac sunt subiectul unei discipline de partid foarte stricte.
Un MP individual îsi poate face vocea auzită prin comitete de lucru si în aranjamente de partid, dar este dificil să stea izolat de multime sau să devină cunoscut publicului. Când ei s-au îndepărtat putzin de Parlament, Piere Trudeau cel cu limba ascutită a decretat, încă din primul termen când fusese prim ministru, că membrii Camerei nu erau consecventi.
Primii ministri care au servit mai multi ani de la Trudeau încoace au dominat balantza puterii atât de mult încât comentatorii politici i-au asemuit cu presedintii Americani. Dar, spre deosebire de presedinti, primii ministri controlează legislatura si pot nominaliza senatori si judecători ai Curtii supreme. Controlul strâns al primului ministru asupra Guvernului este uneori descris ca o dictatură votată.
Casa Comunelor, totusi, este cea mai bună în domeniul legislaturii poporului, reflectând, reprezentând si exprimând nevoile si opiniile poporului. Si uneori poate fi si mai mult, mai ales când nu un singur partid politic are toată puterea. Întrebati-i pe Joe Clark si John Crosbie!
Nota Observator :
Norman Hillmer este Professor de Istorie si Afaceri Internationale la Carleton University.
Următorul episod: Senatul
The Canadian Experience (Experienta canadiană) este copyright © 2010-2011 Multimedia Nova Corporation.
|
by Norman Hillmer 7/30/2010 |
Contact: |
|
|
