Floarea văzului din unde
Doamne,
apa de la Siloam ne
licăre,
dar nu ajungem la ea
prin croncănitul de corb
din stema
toiagului nostru de orb.
Tragem după noi lutul si hamul
până-auzim prin neguri păreri de drumeț:
‘’Cât de departe e Siloamul?’’
‘’ Încă vreun ceas,
dar cu minut viermănos, pădureț.’’
…si după ce pleoapelor
le-am spălat căusul apelor
de timp si pământelnică rază
iată-ne tot ucenici ai ochiului bolând de gălbează;
vedem lucruri si păsări si arbori si tină,
chiar viermele din ornic si grădină.
Si totusi cât mi-am dorit Siloamul!
E-atât de aproape
că văzul de văz se ascunde,
ca floarea de tei în luna din unde
si pentru prima dată strâng între pleoape,
nu lacrima rudelnică prin firea ei cu crinii,
ci gustul albastru si sărat al luminii.
Dumitru Ichim / Kitchener ON
|
Dumitru Ichim 7/29/2010 |
Contact: |
|
|
