Sublinieri : Vacantă in tară
Ori poate mai bine, corespondenta de iulie din România, fiindcă, de fapt asta e!
E cald, plouă ĩn fiecare zi “ardem gazul” că altceva nu prea avem ce face, umblăm, ce e drept, un pic bezmerici pe străzi ale căror nume nu-l mai recunoastem, admirăm câteva noutăti cu iz occidental si ocolim cu grijă băltile autohtone, savurăm BERGENBIER, care sună germanic, dar este “brewed” aci “dupa colt”, invidiem – la plural ca să nu mă trădez- frumusetea fetelor si, mai ales eleganta lor, aia pe care ne-o dorisem si noi cândva, dar “si ce dacă?”, ne “uimim” de frecventa restaurantelor, pub-urilor, cafenelelor-toate cu ciorbă de bură, mititei, dorada, salmon, creveti si alte “barbarisme”, ce să zic, o lume nouă si veche ĩn egală măsură.
Ceea ce cracterizează călătoria asta, mai vacantă, mai revenire, mai simplă explorare a lumii pa care o stiu si, mai nou, n-o stiu, este curiozitatea – sigur că sună absurd – dar , de fapt, asta este; o curiozitate ivită din intentia de a ĩntelege câte ceva, de a traduce lumea aceasta din care vin si de care m-am depărtat, nu geografic, aia nu e depărtare ĩn zilele noastre, depărtarea aia structurală când evidentul devine confuz si stăm ĩn fata portilor stiute ca vitelul la poarta nouă .
E cald si umed, plouă, de fapt, ĩn fiecare zi, mai dimineata, mai după amiaza si , de regulă, noaptea, dar lumea se miscă, nonsalanta timpului estival ĩsi spune cuvântul chiar si ĩntr-o atmosferă ĩn care variatiunile meteo par a fi cea mai elementară problemă; suntem ĩn Criză, criza aia de care nu ducem lipsă nici noi ăia de la “distantă”, dimensionarea ei, ĩnsă, purtând marca timpului, a distantei dintre azi si ieri, acel “ieri” ĩn care, după cum ne dă mâna, includem pasi mărunti ori salturi definitorii.
Politicul, de care, evident, mie mi s-a cam acrit, e problema fundamentală: asta am si ĩnvătat, am si consumat, am si respirat o bună parte din existanta aia pe care am traversat-o ĩn “viteza” sufocantă a asteptării-ea este “pâinea cea de toate zilele”, ritmul respiratoriu ĩn care se cuibăreste nelinistea intraductibilă a neĩntelegerii, a furiei, a neputintei din care ne tragem, ĩntr-un fel, diabolic gândind, ea este liaisonul dintre ceea ce am vrea si ceea ce putem vrea, ĩntre inertia acceptării si miscarea definitorie a refuzului.
Eu sunt, ĩnsă, ĩn vacantă si ĩncerc să evit seriozitatea problemelor, mă duc la Bookfest, admir bogătia “intelectuală” a standurilor, cumpăr “Leagănul Respiratiei” a Hertei Műller, arunc o privire la Humanitas, Polirom, Nemira….multe altele si, cumva, regret că majoritatea expunerilor sunt traduceri, Coelho ĩn fruntea listei, evident, dar ceea ce retin cu indiscutabilă satisfactie este aglomeratia, furnicar uman ĩn căutarea culturii:
Bravo!
Pe urma “o sterg” la Horezu.
Verdele unei primăveri ploioase e fără egal si drumul pare a părăsi realul imediat, imi “anin” privirea de dealurile ĩntinerite parcă si ĩmi asum “răspunderea” reeditării unui timp suspendat, ĩncremenit, conservat cumva ĩn acel spatiu determinant al gândurilor care nu ĩmbătrânesc niciodată.
Tata “se află “ tot acolo, coastele-s la fel de line si Lespedea la fel de lenesă si chiar dacă baierele cerului se rup ĩn fiecare zi, omenescul locurilor – chiar asa modernizate pe ici pe colo- mă readuc ……
Acasă?!?!?
Nu tocmai!
Personalul notatiilor e dominant, după cum se poate observa, altfel, frământările vietii acesteia mi-ar provoca schimbări de ton si izul de vacansă s-ar dilua ĩn amăreala unei existente tulburată când de mâna omului când de furiile cerului când de tristetea unei lumi pe care “bombardamentul” schimbărilor o clatină fără oprire.
Şi măcar dacă as avea o idée cât de cât inteligibilă a ceea ce se ĩntamplă!
N-am!
|
Maria Cecilia Nicu 7/17/2010 |
Contact: |
|
|
