Interferentze : Vara canadiană
Candienii se amuză cu gluma: „Câte anotimpuri are Canada?” „Două: iarna si 1 iulie”. Da, oamenii stiu că vara canadiană este scurtă. Dar nu numai oamenii, ci si plantele. Dacă la 1 mai este încă frig si uneori mai ninge, pe 10 mai apar primii muguri iar pe 15 mai, ca prin miracol, toti copacii sunt înverziti. Natura se grăbeste să „profite” de plecarea iernii si deja la începutul lui iunie se deschid pietzele de fructe si legume ale fermierilor, care functionează în fiecare sfârsit de săptămână pâna în octombrie.
În Bucuresti locuiam lângă Hala Traian. Urmăream de la fereastră, copil fiind, traficul tăranilor care veneau zilnic cu marfa la piată. La început veneau în cărute pline cu saci de cartofi, varză, sau pepeni, trase de niste cai supusi si blânzi. Mai târziu au apărut motocicletele cu atas, unde încăpeau surprinzător de multe măfuri. În cele din urmă, tăranii si-au cumpărat masini, în al căror portbagaj erau pusi sacii sau navetele de lemn cu căpsuni, ciresi, caise sau prune.
Mă delectam cu admiratul acestei procesiuni de vehicule si îmi plăcea faptul că activitătile începeau devreme. La ora sapte dimineata totul era în functie, chioscul de lapte si ghiatză se deschidea de la ora sase. În piată erau instalate tarabe, iar tăranii închiriau cântare. Ambalaje nu existau. Fiecare venea cu plase sau sacose goale, unde erau turnate unele peste altele, cartofii, ceapa, merele. Căpsunile erau luate din grămezi cu o strecurătoare de scos spuma de la supă, dar fără coadă, si puse în punga de plastic transparentă adusă de client. Se vindeau si flori în buchete, de două categorii: la tigănci cu tocmeală si la tărani cu pret fix.
Îi observam de la fereastră pe cumpărătorii încărcati cu sacose si cu flori. Prin plase se vedea ce a cumpărat fiecare si continutul sacoselor devenea sursa de informatii e celor ce veneau spre piată despre ce trufandale s-ar putea găsi cu putin noroc.
În cursul călătoriilor mele în Europa, am constatat o mare asemănare între piete. Am avut ocazia să locuiesc, cu ani în urmă, trei săptămâni la Paris prin preajma unei piete pe care o traversam zilnic. Desi nu mai trăisem la Paris, totul îmi părea familiar. Cu exceptia abundentei mărfurilor si exuberantei mai mari a vânzătorilor, tot restul semăna perfect cu pietele din România: si ora matinală de deschidere, si atragerea cumpărătorilor prin strigături, si utilizarea cântarelor cu greutăti. Vizitând o altă piată, la Viena, am regăsit până si principiul vânzării merelor sau cartofilor, nu pe alese, ci care vine la rând.
În Canada, ora de deschidere a pietelor e mai târzie si activitătile sunt mai lente. Montrealul are trei piete, la Toronto există una mare, acoperită si permanentă, iar în suburbiile Torontoului, între lunile iunie si octombrie, fermierii îsi vând marfa săptămânal pe diverse spatii cedate de municipalităti.
Cea mai apropiată de mine este piata care se desfăsoară sâmbăta dimineata în curtea primăriei. Tarabele sunt instalate ordonat si atât legumele cât si fructele sunt expuse pentru vânzare în cosulete de diferite mărimi. Fiecare dimensiune de cosulet are pretul corespunzător. La început, am crezut că rosiile, sau cartofii, sau fructele, se vând cu cosulet cu tot, ca în cazul cosuletelor de zmeură din statiunile de pe valea Prahovei, pe care le păstram după ce le goleam. Aici este altfel: marfa este transferată de către fermier într-o sacosă de plastic furnizată de el, iar cosuletul gol este păstrat ca unitate de măsură si reumplut cu marfă. Cântare nu există, drept care, dacă vrei să faci visinată sau gem după retete românesti, trebuie să ai cântar acasă.
Ritualul venirii la piată este linistit. Se vorbeste încet, iar oamenii se bucură intens, dar nezgomotos. Discretia cumpărăturilor e absolută. Sacosele nu sunt transparente, florile sunt împachetate complet, intimitatea relatiilor cumpărător-marfă este pe deplin respectată. Cumpărătorul este liber să-si aleagă nu numai ce cosulet vrea, dar chiar să schimbe continutul cosuletului. Nu sunt restrictii si nu te urmăreste nimeni. Totul se bazează pe cinstea absolută a oamenilor, cărora nici prin cap nu le trece să se tocmescă, sau să ciupească la pret sau la marfă. De ambele părti ale tarabelor oamenii sunt într-o întelegere armonioasă si totul decurge fără surprize. Chiar si brutarul cu beretă, de origină franceză, îsi face reclama produselor lui aproape în soaptă. Există si un loc, tot atât de silentios, unde se fac gogosi la botul calului, vândute de o persoană cu mănusi de plastic, plasându-le cu o furculită pe o farfurioară de carton.
Cu toate că de fiecare dată când vizitez Europa îmi face plăcere să regăsesc gălăgia si efervescenta pietelor din România, am constatat cu vremea că pietele din Canada au si ele un farmec deosebit. Din cauza climei mai aspre, bucuria de a trăi a fructelor, legumelor si florilor pe durata limitată a sezonului verde este intensă si se manifestă exploziv. În intervalul dintre iunie si octombrie, mersul oamenilor la piată o dată pe săptămână s-a transformat dintr-o activitate gospodărească strict necesară într-un vibrant omagiu adus vietii. În tara în care iernile ocupă jumătate din an, nu mai este nevoie ca atentia cumpărătorului sa fie atrasă prin mijloace sonore. Ea este retinută de către elementul vital ascuns în flori, fructe si legume, element care cucereste cu tacită intensitate ochiul si inima canadianului, iesit zâmbitor la soare după adânca hibernare.
|
Veronica Pavel Lerner 7/17/2010 |
Contact: |
|
|
