Note personale : De-a plânsul - râsul
Cunosc un individ căruia nimic nu-i intră în voie. Orice veste, orice opinie, de oriunde si oricînd ar veni spre mintea lui, este un semn al răului. Dupa crezul lui Apocalipsa e colea, după coltul străzii. Si colac peste pupăză, nu-i tace gura nici o clipă. Cui să-i placă un astfel de individ? Cum l-or suporta ai lui? mă întreb ori de cîte ori am neplăcerea de a-l auzi. Uneori însă, cu stirile zilei in urechi, fără să vreau, mă gîndesc la cele auzite din gura lui. Si parcă îmi vine să zic ca Gură- Rea ăsta, o avea dreptate. Parcă lucrurile merg într-adevăr din ce în ce mai rău.
Dacă e să o luăm cu începutul si să ne gindim la România, acolo numai de bine nu poate fi vorba. Peste scandaluri politice scîrboase si interminabile, peste coruptia care a cangrenat întreaga societate, peste criza economică si financiară, au mai venit si apele. Nu ca sa spele murdăria, ci ca să aduca încă si mai multă. Pînă si cele mai pricăjite pîrîiase din tară, după o ploaie de două-trei zile, distrug case, sosele si sperante. E de neimaginat ca nici responsabili legali si nici sinistratii de azi, aceiasi cu cei de ieri, să nu fi învătat nimic din nenorocitele experinte ale anilor precedenti. Să fie vorba de prostie sau de vechea boală românească pe care Dimitrie Cantemir o diagnosticase odinioară cam asa: “Românii pornesc greu si se lasă repede.” E de mirare că oamenii de treabă, cîti au mai rămas în stadiul ăsta, nu îsi iau lumea in cap. Plouă si iar plouă. Se minte si se fură. Ce-o iesi din tineri care sunt astăzi martori unor asemenea vremuri? Nimic nu este asa cum ar trebui să fie.
Pe de altă parte nici aici, in “tara minunilor”, in Canada, treburile nu mai merg cum ar trebui. Multă lume se întreabă de ce a fost nevoie ca cei opt sau cei douăzeci de “lideri” ai celor două grupuri elitiste G8 si G20 au trebuit să se întîlnească în Canada, fizic neapărat si nu au găsit de cuviintă că cea mai ieftină si mai simplă cale e cea a undelor, care oferă astăzi avantaje dintre cele mai sofisticate. Doar ca să ciocneasca o cupa de sampanie, să ia cina , si să se pozeze însirati pe malul lacului ? Si să ne spună prin purtătorii lor de cuvînt că s-au înteles în trei chestii din cinci sau patru din sase. Si că le mai trebuie o întilnire-două ca să vadă unde ar putea ajunge. Păi nu e ăsta un exemplu rău despre cît de usor pot fi aruncati banii pe apa Sîmbetei, tocmai acum cînd ar fi de cea mai mare folosintă? Nu par astfel de intiative chiar provocări la adresa opiniei publice ? Nu se puteau ei întilni în mijlocul Atlanticului sau in mijlocul Antarcticii, dacă într-adevăr aveau nevoie neapărată de a-si strînge mîna? Ce-o iesi din tinerii care sunt astăzi martorii unor asemenea vremuri? Acum, după acel discutabil G20 care a întors un oras frumos ca Toronto cu fundul în sus, mediile de informare, ca de obicei, ne atrag cu insistentă atentia înspre disputa dintre protestanti-politie, ca să uităm de întrebarea esentială : cum se poate ca organizarea a două întilniri, cea de la Toronto (G20) si cea de la Huntsville (G8) să implice cheltuirea a o mie de milioane de dolari din banii publici canadieni? Pretul ăsta nu e doar exagerat, e de-a dreptul scandalos! Cîte lucruri bune s-ar fi putut întreprinde în sănătate, în scoli sau în transportul urban al orasului cu un asemenea morman de bani?
Accidentului petrolier din Golful Mexic nu i se zăreste încă o solutie salvatoare. Titeiul si gazele izbucnesc din fundul mării fără încetare, secundă de secundă, distrugînd viata marină, prezentul si viitorul celor din preajmă. Marea rezerva de energie aflată sub fundul mării se iroseste pentru că nimeni nu pare a mai putea stopa lăcomia căutătorilor de aur negru, care în graba desfiintează orice regulă ce le-ar întîrzia sau micsora profitul. Dezastrul ecologic, economic si social al accidentului din Golful Mexic este pe de altă parte o ilustrare cît se poate de fidelă a felului în care societatea în general îsi pierde, încet dar sigur, puterea de a se autocontrola.
Se vorbeste deocamdata cu jumătate de gură despre faptul ca recesiunea nu s-a incheiat si că în curînd ea va zgudui din nou economia si finantele lumii.
Cu exceptia acestei ultime afirmatii, care rămîne încă în lumea speculatiilor, celelalte vorbesc de realităti crude,în plină desfăsurare. Si cîte alte realităti de felul ăsta, mai mici sau mai mari, erodează echilibrul planetei noastre! Forta de distrugere de care dispune omul secolului douăzeci si unu este stupid de mare. E adevărat că omul si-a dezvoltat-o singur, dar a făcut-o pătimas, uitînd de trebuintele initiale, pierzîndu-i sensurile si dimensiunile. Umanitate manevrează acum potetialul ei distructiv ca un copil care găsind un pistol încărcat pe canapeaua din sufragerie, se chinuie să vadă ce poate face cu el. Doar o minune îl va face să nu găsească trăgaciul si să se plictisească.
Intre timp regina Marii Britanii si a noastra si-a terminat a 22-a vizita in Canada si Statele Unite. Bucurie Mare? Bucurie Mica?
|
Viorel Neacsu 7/14/2010 |
Contact: |
|
|
