Dileme : “Dar tabăra pentru copii, e si mai si”…
Am ajuns si in Iulie...
De când e lumea si mai cu seamă asa cum o cunosc eu, părintii si-au trimis copiii în tabere în lunile de vară, sau cum se mai spunea pe atunci, « în colonie ».
Vacanta scolară este ea într-adevăr pentru copii, dar si pentru părinti. Si unde e mai bine să petreaca vara odorurile? În colonia de vară pentru copii. Sigur că e costisitor dar, asa cum îmi amintesc eu de pe vremea când eram si eu scolar, întotdeauna se găsea o organizatie care subventiona vacanta în tabere pentru copiii nevoiasi. Asemănător cu « « Fresh Air Fund » care organizează tabere pentru copiii din Ontario.
Stiu, părintii fac toate eforturile să distreze copiii în vacante, îi duc la muzee, la conacul bunicilor, chiar si la Disney. Dar nimic nu poate înlocui viata de tabără. E capitolul care se va însemna cu litere mari în amintirile de mai târziu.
Taberele de vară pe vremea mea se găseau la Sinaia, laTimis, Brasov, Breaza,Tekirghiol, oriunde necesitătile erau propice si copiii « făceau o viată ». Mâncarea era bogată, muzica pretutindeni si chicotele îti încântau auzul cu zumzăitul ca de albine odată cu cântatul cocosului.
Diminetile cu gimnastica si cu « leapsa pe ouate », după amiezele odihna si serile, ehey! serile, de neuitat. Am avut prilejul să fiu trimis într-o tabără si să mă aflu acolo cu un tânăr, foarte tânăr, devenit unul din numele celebre în humorul si teatrul românesc : Alexandru Andy. Serile erau organizate de el si cum se spune azi că lumea e o scena, noi aveam lumea noastră si scena noastră. Ne învăta cuplete, poezii, cântece, momente de humor ca « Pe malul marii am mâncat plăcinte »sau « Micuta soră Anicuta » care turna în nas gomenol cu o pipetă . În alte seri, un soldat român venea cu o mandolină si distra pe toată lumea, inclusiv vecinii pe o rază de kilometri cu muzica lui Soloviov Sedoi si Mia Braia cu Petre Alexandru.
Ceea ce părintii si copiii învată chiar din prima zi, este că tabăra nu se va ajusta niciodata ca să acomodeze copiii. Dimpotrivă, copiii au trebuit să se poarte în asa fel, încât ei să se acomodeze cu viata de tabără.
Asta ne-a învătat ca noi copiii, să legăm prietenii care au durat decenii. Unul dintre acesti prieteni locuieste si el în Toronto acum si « Adonis »-ul pustoaicelor de 11 si 12 ani, cu părul valvoi, umblă acum pe un scaun cu rotile. Ne întâlnim deseori si depănăm amintiri scumpe. Ce ne atrăgea cel mai mult erau după amiezele în care un bucătar, fost marinar bucătar, încerca să ne învete un cântec si secretul unei salate delicioase si alte mâncăruri. În cântecele noastre aminteam de « fierbe ciorba’n polonic, si cafeaua în ibric » de unde si titlul de mai sus.
Drumurile m-au purtat câtiva ani în luna lui Cuptor, în cateva tabere aici, în Ontario.Unul dintre acestea, Onondaga, în Brant County lângă Grand River, Ontario, este locul visat de multi elevi torontonieni. Campul care se laudă cu o vârstă de 90 ani, trăieste o viată de invidiat, asezat pe malul unui lac, cabanele îngrijite, orele de masă sunt respectate cu sfintenie, terenuri de basketball, football, tenis, cercuri de teatru, literatură si lucru manual. Apoi e Tamarak lângă Bracebridge cu un puls activ zi de zi. Lacul Stonelei la o departare de metri produce concursuri de înot, kaiak, sporturi diferite, care încurajeaza copiii să lupte pentru recorduri. Lupta cu pistoalele de apă e un spectacol de zi cu zi aici. La sfârsitul balonului de apă, cei doi combatanti puteau fi storsi ca după furtună. Nepotii mei au petrecut aici ani dupa ani. Trebuia să-i târâim spre poartă când trebuia să-i luăm acasă.
Îmi povestea un amic cu o nostalgică părere de rău depre anii petrecuti de copiii lui în tabără. La unul dintre prânzuri s-au servit ardei umpluti. Ce era rău cu asta? Nimic, doar că doi-trei dintre copii nu mâncau decât umplutura, nu si ardeiul verde gătit să-ti lingi degetele.
- Nu mâncati ardeii, nu aveti altă mâncare. Vom păstra verdeata doar pentru voi...
Si cum greva foamei nu se descoperise încă pe acolo, când venea ora mesei, candidatii la înfometare au rezistat doar o zi. A doua zi au înghitit ardeii gătiti si azi, spune el, copiii mei întâi mănâncă ardeiul, după aia carnea. Asta a fost educatia colectivă, mai valoroasă decât confiscarea remotului control al TV-ului acasă. În altă tabără de vară pe malul Lacului Rosseau în provincia noastră, la concursuri de lucru manual, fetitele prindeau primele notiuni de crosetat si unul dintre instructori, fiul unui negustor de automobile în Toronto, a organizat an dupa an lectii de condus masina în tabără. Doamne, de ce nu mai sunt copil azi?
Si, într-o notă personală, dau publicitătii un « secret » de familie. Într-un August al anului 1978, unul dintre fiii surorii mele a petrecut o parte de vară într-o tabără de copii în vârste medii de 8-10 ani. Nu e nimerit să preferi un copil fată de ceilalti. Dar am fost întotdeauna atras de Mark. De acolo, el mi-a trimis o scrisoare în care printre rânduri facea si el o confesie. “ I miss you a lot. Now let’s get down to business with girls. I have a lot of girl friends. How your work coming along? I like a girl named Sherry. I can’t wait to see you all. I have very nice counselors, named Ron and Mike. When you write me a letter, put some gum in the envelope. Love, Mark”.
Mark este azi un bărbat întreg, 42 de ani, tată a 3 copii de scoală, antreprenor, sportiv si cu un extraordinar simtz al umorului. Copiii lui, 2 băieti si o fetită, îsi petrec si ei parte din vară la acelasi camp ca si tatăl lor.
El nu s-a însurat cu Sherry si eu am să-i arăt scrisoarea asta când îsi va sărbători 45 ani de la nastere.
|
Harry Beer 7/10/2010 |
Contact: |
|
|
