DIN NOU DESPRE SARBATORI
Când m-am apucat sa scriu articolul de fata am fost în mare dilema. De obicei îmi aleg câte un subiect din cele observate de mine în cotidian, (de unde si numele rubricii), dar de data asta eram în cumpana. M-a tentat întâi sa scriu despre ziua nationala a României, tara de care ma leaga un sentiment de mare afectiune. Am renuntat însa repede, pentru ca mi s-a parut ca altii ar putea trata subiectul cu mai multa competenta decât mine. M-am gândit apoi sa continui seria articolelor dedicate noilor veniti, adaugând la generalitati si câteva sfaturi concrete. Dar cui îi arde în preajma sarbatorilor de asemena subiect? Cine incepe sa-si faca planuri la sfârsit de an? Si atunci mi-a venit ideea sa scriu din nou despre sarbatorile de iarna, atât de dragi tuturora. În fond, mi-am spus, chiar daca subiectul se repeta, nu este de fapt aceasta periodicitate a timpului si deci si a sarbatorilor, inevitabila? Oare nu ne primenim cu totii, chiar atunci când ne repetam în gânduri, fapte si cuvinte?
Cei de vârsta mea îsi aduc aminte de greutatile din România anilor ’50-’60. Si totusi oamenii se bucurau de sarbatori. Se faceau cadouri, se confectionau podoabe, cum erau lanturile cu inele multicolore de hârtie lucioasa, se reciclau ambalajele stralucitoare de la un cadou la altul, se aranjau lumânarele în brazii naturali si bucuria sufletelor era totala. Când am venit în Canada mi s-a parut chiar ca bucuria sufletelor fusese mai mare în România acolo, în saracie si interdictie, decât era astazi aici, în belsug si libertate.
Cum era de asteptat, pe continentul nord american nu m-am putut obisnui imediat cu fastul exagerat cu care era sarbatorit Craciunul. La vederea risipei de podoabe, de ambalaje si de decoratii, ma gândeam ca acesta multitudine de manifestari sunt facute numai cu scop comercial, fiind stiut ca perioada remergatoare Craciunului atinge cel mai mare volum de vânzari din an. Spre deosebire de România, unde inventivitatea fiecaruia era la mare pret, aici nu e nevoie de nici un fel de imaginatie, totul se gaseste gata a fi cumparat, singura conditie fiind posibilitatea financiara a cumparatorului. Uneori am fost de-adreptul contrariata de risipa de hârtie si panglici de ambalaje cu care se împacheteaza cadourile, hârtie care, imediat ce cadoul a fost deschis, este aruncata.
Asa ma gândeam pâna nu demult. Numai foarte recent am înteles mai exact tot mecanismul acestei explozii de reclame si ornamente. Întelegând deci mai bine cum stau lucrurile, nimic din belsugul de decoratii si ambalaje nu mi se mai pare astazi exagerat. Reflectând la obiceiul de a oferi cadouri de Craciun, mi-am dat seama ca în fiecare dintre noi exista o dorinta de a face celor din jur o placere. Am putea eventual numi aceasta dorinta “Mos Craciun”. Ar însemna deci ca fiecare om poarta în el câte un Mos Craciun si ca deci sunt milioane de Mos Craciuni pe lume. Copiii nu-i au înca pe Mos Craciuni în ei, sunt prea mici si de aceea parintii îi învata. Dar oamenii mari îl au si m-am gândit ca de fapt toate aceste podoabe si explozii de cadouri sunt o chemare la întâlnirea mondiala a tuturor Mos Caciunilor din noi, întâlnire în care ei cânta în coruri, fac cadouri, le ambaleaza cât mai frumos, si au placere în a darui. Si atunci, daca toate podoabele si risipa de lumini, de ambalaje si de jucarii sunt de fapt pentru întâlnirea Mos Craciunilor din noi, parca nu mai conteaza cât de “comerciale” devin magazinele. Ba din contra, mi se pare ca se usureaza fiecaruia dorinta de a-l scoate la iveala pe Mos Craciunul din el. Caci câti din cei ce umbla prin magazine de sarbatori se gândesc la ei însisi? Nici unul! Fiecare se gândeste la cineva drag, la ce cadou i-ar face mai multa placere, la cum sa-l înveleasca. Si asa, pe tot globul, milioane de Mos Craciuni se întâlnesc ca sa dea unii altora fericire, bucurie, cadouri si lumina.
În localitatea Frankemuth din Statele Unite exista cel mai mare complex de magazine cu obiecte de Craciun de pe continent, deschis tot timpul anului. Am vizitat locul. Sunt mii de oameni care cumpara jucarii, se pot comanda acolo podoabe uriase. Acolo se întâlnesc tot timpul anului Mos Craciunii din fiecare din vizitatori.
Cum ramâne atunci cu raspunsul la întrebarea “Exista Mos Craciun?” “Nimic mai simplu, as raspunde, sigur ca exista, si nu numai unul”. “Dar câti?” “O infinitate”. “Si sunt toti adevarati?” “Bineînteles, sunt toti cât se poate de adevarati”. “Si unde sunt?” “Sunt ascunsi în fiecare dintre noi si ies la iveala o data pe an, la începutul iernii, atunci când zilele sunt scurte si ne trebuie, fiecaruia dintre noi, luminite care sa ne încalzeasca sufletele. Sunt aprinse doua astfel de luminite. Una, când daruim cadouri celor dragi, celalta, când primind noi însine daruri. Si asa, cu fiecare an ce trece, întâlnirea Mos Craciunilor care încalzesc si lumineaza zilele de iarna se va perpetua de-alungul generatiilor spre bucuria copiilor, parintilor, bunicilor si chiar si a celor care, plecati dintre noi, ne privesc totusi de dincolo cu drag.
Sarbatori Fericite!
|
Veronica Pavel Lerner - Toronto 12/11/2003 |
Contact: |
|
|
