Ecouri bucurestene
Am vizitat recent Bucurestiul.
Revedeam orasul dupa mai multi ani, care mi
s-au parut, parca, si mai multi. Am ramas cu multe si amestecate impresii, unele mai bune, altele mai putin si voi incerca sa fac putina ordine in idei si sa pun in scris cateva sinteze.
Dar mai intai trebuie sa spun ca, la intorcere, cand m-am urcat la Frankfurt in avionul Air Canada cu destinatia Toronto, m-am simtit imediat, poate surprinzator, dar destul de clar mai acasa; ca de altfel si ceilalti pasageri, fellow Canadians care se intorceau si ei din tot felul de calatorii europene. Este momentul sa arat aici ca, desi am trait o viata in Bucuresti si vom ramane, ca si multi alti imigranti din prima generatie niste romani traind in strainatate, totusi Toronto, Ontario este locul unde se afla de multa vreme casa si familia nostra, singurul loc din lume pe care il mai putem numi "home". Dar, totusi, fiind inca in esenta romani, sau mai precis canadieni de origina romana avem inerent un interes permanent pentru tot ce se intampla in Romania, pentru realitatile si actualitatea din tara si o sensibilitate anume pentru tot ce tine de cultura si civilizatia romaneasca. La fel si multe alte etnii care formeaza aceasta unica comunitate, cea mai multiculturala din lume, Metro Toronto si chiar Greater Toronto Area (adica Torionto inclusiv zonele inconjuratoare) raman inca pentru mai multe generatii atasati de cultura si civilizatia de unde provin.
Pe acest fundal de ganduri si sentimente, iata unele concluzii privind Bucurestiul si societatea romaneasca de azi, asa cum le-am vazut eu in aceasta toamna tarzie si cam rece, in Octombrie 2003.
* Incep cu o constatare pozitiva, ce nu trebuie ignorata: Romania are acum un ritm relativ bun de crestere economica, 5% la GDP pe an, ceea ce nu este rau. Ar fi de dorit chiar ceva mai mult, 7-9% si sa ramana constant la aceste nivele mai inalte de crestere, deoarece economia romaneasca are inca foarte mult de recuperat. Tara are inca rezerve, inclusiv umane si, cu putina sansa, (adica in conditii de pace interna si externa) poate recupera destul de bine.
* Se vede cu ochiul liber ca se construieste mult si in multe cazuri de buna calitate; si nu numai in Bucuresti, ci si in tara. Unii localnici sunt mai putin entuziasmati deoarece, zic ei, este manifestarea arogantei noilor imbogatiti si
este sigur ca in multe cazuri au dreptate; dar totusi chiar si asa, pe ansamblu este un fapt pozitiv si un semn ca o redresare robusta si pe plan urbanistic ar fi posibila, si nu prea departe.
* Au loc importante initiative de reconstructie-modernizare a unor edificii vechi binecunoscute, semn ca sunt inca unele intentii bune in joc, nu numai cinismul amatorilor de imbogatiri rapide. A fost reparat si renovat Atheneul Roman, edificiu de cultura reprezentativ pentru Bucuresti si pentru adevarata vocatie culturala a orasului. Si sunt in curs ample lucrari de renovare la Palatul Telefoanelor de pe calea Victoriei, multa vreme cea mai inalta constructie din Bucuresti.
* Peste tot in oras se simte un elan si un interes nou, mai ales la tineret si la oamenii inca activi; daca ai bani si dispozitie, exista multe posibilitati de distractie, de iesit in lume: restaurante noi, mai bune, spectacole etc. Aceasta febra si aceste noi elanuri, care erau necunoscute in deceniile anterioare cand orasul parea adormit, prin comparatie sunt semne pozitive ca inca mai exista resurse, nu numai materiale, dar si, foarte important, umane. Si asta chiar daca uneori, cum s-a mai intamplat peste tot si in alte tari exista inca mult loc de mai bine sub aspect moral si al bunului gust.
* Urmarind programele de televiziune si rascolind presa se constata ca exista inca o numeroasa categorie de intelectuali, destul de activi si vizibili, care au o influenta in general pozitiva asupra opiniei publice si a constiintei nationale si in unele cazuri - relativ putine, si ar fi de dorit sa fie mai multe - chiar si asupra clasei politice si a guvernului, dupa cum s-a vazut si cu ocazia recentelor demisii din guvern, care pot fi considerate ca un succes al presei libere.
* Ramanand pentru inca un moment in zona acestor idei privind resursele intelectuale ale societatii romanesti contemporane, amintesc ca intr-o seara am gasit la primul post national de televiziune un interviu luat domnului Iosif C. Dragan, prezentat drept cel mai bogat roman in viata, de catre doamna Eugenia Voda. Cineva prezent mi-a spus cum se numeste gazda emisiunii, ca eu nu aveam de unde s-o cunosc si nici televiziunea nu are amabilitatea sa-si informeze spectatorii (si aici s-a luat din pacate moda franceza, cam nepasatoare si care, in mod evient, ignora telespectatorii, si nu cum ar fi fost de dorit, atitudinea televiziunilor nordamericane, mult mai grijulii cu asemenea aspecte). Ceea ce a fost remarcabil insa a fost performanta excelenta a gazdei emisiunii, a doamnei Voda, care a evoluat tot timpul la un nivel foarte inalt, cu mult tact si cu competenta, asa cum era de dorit in conditiile unui invitat cu o personalitate nu numai controversata, dar si destul de dificila ca interlocutor si greu de manevrat. Un asemenea nivel inalt de profesionalitate si de cultura nu se intalneste prea des nici in aceasta lume a noastra, la marile companii TV ca ABC, CBC, CNN sau chiar la BBC. Si merita sa fie mentionat faptul, cu glas tare si fara retineri, ca un punct forte si ca un semn ca exista inca resurse intelectuale si chiar morale, certe in societatea romanesca actuala.
* Pentru ca am vorbit de presa libera din Romania, cea mai buna realizare dupa Decembrie 89, desigur ajungem si la un aspect realmente neplacut, si anume la starea actuala a limbii romane vorbite la televizor si scrisa in ziare. Pentru cei veniti din lumea aceasta, unde se da multa atentie limbajului si unde se acorda premii literare pentru “eleganta in limbaj”, diferenta este mare si suparatoare. Pentru motive imposibil de inteles, se vorbeste si se scrie neglijent si chiar urat in Romania acum, cu multe grosolanii, si frecvent cu multi termeni de periferie folositi pe prima pagina a ziarelor, parca cu o anumita placere de catre ziaristi. Apar mereu formulari care nu suna bine in romaneste, care pur si simplu forteaza limba, ca: “raportul de tara” sau ca “acordul stand-by”, formulari care suna urat in contextul frazei romanesti. Un alt exemplu este “Tuca show”, o emisiune altfel interesanta, dar cu un nume care suna urat in romaneste. O alta emisiune pe canalul unu al televiziunii nationale, foarte populara, se cheama, in mod nefericit, ”Masina de tocat”. Sa nu fi gasit domnul Virgil Tanase alta denumire mai putin grosolana si mai aproape de intentiile intelectuale pe care emisiunea ar trebui sa le aiba? Daca ziaristi si intelectuali cu o bine-meritata reputatie, ca domnii Tuca si Tanase, ca sa nu mai vorbim si de altii, nu gasesc singuri un limbaj mai potrivit, mai putin agresiv si mai urban, atunci este evident ca aici exista o reala problema a societatii romanesti contemporane, si anume una majora. Pentru ca aceste frecvente si persistente alunecari de limbaj ascund defecte de fond. Oamenii care au probleme de limba au, in mod sigur si probleme de gandire. Limbajul nu este un aspect trivial, fara consecinte, domnilor. Este o problema care ar trebui sa le dea de gandit intelectualilor din Romania de astazi, si in special acelora care au o responsabilitate in educarea publicului , datorie de care nu au voie sa se debaraseze.
* Am lasat mai la urma o constatare neplacuta, pe care nu pot s-o ocolesc totusi. Este vorba de maniera distanta, care lasa mult de dorit, in care guvernul, liderii politici ai tarii trateaza populatia. Adica inca in stil vechi, asa cum s-a mostenit de la vechiul regim. Acest aspect neplacut a aparut si mai evident decat de obicei cu ocazia recentului referendum pentru aprobarea unor modificari la constitutia Romaniei. Pe langa faptul ca liderii cei mari nu s-au prea obosit cu explicatiile, (de ce a fost nevoie de aceasta procedura de exceptie pentru modificarea constitutiei, acum?) procedura folosita a fost gresita si, oricum, ostentativ nedemocratica. S-a votat in bloc toata constitutia, cu toate modificarile, fara sa se tina seama ca s-ar putea ca unii cetateni sa fie de acord cu unele prevederi, dar cu altele, nu. Si inca ceva, s-a pus la vot, inca de pe acum, aprobarea intrarii tarii in Uniunea Europeana, eveniment ce nu se va produce mai repede de 2007. De ce atata graba?
La o emisiune de televizune pe canalul unu, din a doua zi a votului chiar, emisiune dedicata referndumului si la care participau printre altii fostul presedinte Emil Constantinescu si fostul prim ministru Petre Roman, un pretins specialist in drept constitutional, domnul senator Iorgovan, se lauda ca el a introdus in Romania obligativitatea referendumurilor constitutionale
(in constitutia din ‘90). Mai bine studia istoria, domnul senator, ca sa afle ca acolo unde au functionat institutiile democratice nu a fost nevoie deloc de referendumuri, si ca numai acolo unde nu este nici urma de democratie se abuzeaza de referndumuri la care se pune la vot un document intreg, cu multe articole pe care foarte putini l-au citit, si nu o singura intrebare. Abuzul de referendumuri “globale”, ca in Romania denota lipsa crasa de incredere in institutiile si in practicile democratice ale tarii, si nu ar trebui sa fie motiv de mandrie pentru nimeni cat de cat competent, ci de ingrijorare! Si ceea ce a lasat un gust si mai amar, a fost faptul ca nici unul dintre ceilalti participanti la emisiune nu s-a simtit obligat sa incerce sa corecteze confuzia si greselile domnului specialist in drept constitutional si in referendumuri, semn ca si ei aveau aceleasi vechi lacune constitutionale si periculoase instincte politice.
* Rasfoind ziarele din Bucuresti gasesc si doua informatii semnificative. Romania este singura tara din zona, si de fapt si din Europa, unde consumul de medicamente a scazut net in ultimii ani. Si asta pentru ca sunt prea scumpe pentru posibilitatile de cumparare ale populatiei. Si inca una, Romania este printre putinele tari europene unde consumul de tigari a cescut mult in ultimii ani, si continua sa creasca. De altfel este evident ca se fumeaza foarte mult, chiar excesiv in Romania si ca nu exista nici o preocupare sistematica a forurilor responsabile pentru reducerea fumatului. Autoritatile nu par preocupate de aceste aspecte. Si, si mai trist, nici presa nu pare prea ingrijorata si se constata chiar o anumita blazare aici, desi este vorba de aspecte dintre cele mai grave ale sanatatii nationale!
* Trec peste atmosfera cenusie si rece care te inconjoara , peste impresia de degradare extinsa si de delasare pe care ti-o fac strazile orasului. Asfaltul si trotuarele sunt de regula distruse si in tot Bucurestiul se circula pe mijlocul drumului; de altfel trotuarele sunt de regula ocupate de masini parcate oricum. Trec peste toate aceste amanunte si ajung la oameni. Figuri triste, incruntate, oameni apasati de griji mari, priviri severe. Oameni cu ganduri cenusii, ca si atmosfera generala. Este constatarea cea mai serioasa si cea mai ingrijoratoare.
DE CE ? Sa nu mai fie speranta pentru oamenii acestia?
Gasesc in cotidianul Adevarul un foarte interesant interviu de Adriana Margarit cu Mircea Lucescu, unul dintre cei mai de succes antrenori romani de fotbal. Lucescu, un fotbalist de care imi amintesc cu placere de cand juca extrema stanga la Dinamo si la nationala era in Bucuresti cu ocazia unor actiuni filantropice, si se dovedeste si un foarte bun comunicator. In incheierea interviului in care vorbeste despre rigorile succesului, dar si despre “singuratatea infrangerii” se refera la oamenii pe care i-a intalnit peste tot in tara si spune: “ Imi doresc sa-i vad zambind mai mult.”
Ca si dumneavoastra, de sigur, si eu imi doresc la fel ca Mircea Lucescu, sa vad oamenii din tara mai putin incruntati si mai firesti. Chiar si zambind.
Dar cum ar fi posibil asa ceva? Si cand? Oricum, noi trebuie sa fim pana la urma optimisti si sa incheiem cu o nota pozitiva, bazata pe resursele umane si intelectuale ale natiunii, resurse care, cum am vazut sunt inca importante si active.
Sa ne pastram o tinuta optimista pentru ca, asa cum am mai vazut de multe ori si cum mi s-a confirmat si acum, in Europa si deci si in Romania este locul unde se scrie istoria acestei civilizatii paneuropene careia ii apartinem cu totii.
|
Mihai Semedrea, Toronto 12/11/2003 |
Contact: |
|
|
