De vorbă cu Tim Burton - Alice in Wonderland
Nemultumit cu o viată normală din suburbia Burbank din Los Angeles, încă de la varsta de 10 ani, Tim a crescut departe de casa părintilor refugiindu-se la bunică-sa până a iesit din liceu, unde nu fusese chiar cel mai bun student. Aceasta i-a dat libertatea de a visa si viziona tot felul de filme macabre de traditie gotică care l–au atras de asa manieră încât a inceput să schiteze tot felul de caractere fantasmagorice. Datorită acestor desene extraordinar de diferite, si-a câstigat un loc la renumita scoală „California Institute of Art”, sponsorat fiind chiar de Disney, unde a progresat enorm profesional. Ca atare, după ce a terminat scoala, a fost angajat de Studiourile Disney ca animator căruia i s-a dat liberatea de a creea orice nou caracter care îi trecea prin minte. Într-adevar, o oportunitate unică! De acolo a trecut putin timp până când si-a manifestat talentul din plin în lumea filmului. Sigur ca abea după faimosul film Edward Scissorhands Tim si-a luat avantul cu filme ca Batman , Big Fish, Beetlejuice, Charlie and the Chocolate Factory, Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street, si multe altele care au culminat cu cel mai recent: Alice In Wonderland. Iar între ele, a colectat premii peste premii, atat ca cineast cât si ca animator.
RA: Aha, am din nou onoarea de da mâna cu un geniu!
TB: Ei nici chiar asa! Ce mai faci, Ray?
RA: Mai mult decât sa-ti admir filmele, cine mai poate face altceva?
TB: Mă coplesesti!
RA: Adevarul este ca multi visează lumi fantasmagorice ca cele pe care le faci tu, dar putini sau deloc, sunt cei care resusesc să te ajungă din urma! Într-adevăr, esti unic, Tim! Am văzut recent Alice In Wonderland în care te-ai întrecut pe tine însuti.
TB: Într’adevar, m-a pasionat cumplit, chit c-a fost destul de complicat de filmat.
RA: Imi inchipui, dar cu cu o constelatie vedete ca Johnny Deep, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway si în special fetita - Mia Wasikowska, ai întrecut toate asteptările! Unde D-zeu ai gasit-o?
TB: Împreună cu grupul meu de casting am cautat peste tot si am testat zeci, dacă nu sute de fetite...eram la limita răbdării, când a intrat pe usă Mia, o fetită de 10 ani care ne-a uimit pe toti radiind aproape exact imaginea caracterului lui Alice.
RA: Interesant cum intotdeauna în ultimul minut apare o solutie.
TB: Da si nu. De data asta am avut noroc! Pentrucă, probabil stii deja, jumătate din successul unui film sau piesă de teatru, este abilitatea de a-i întruchipa caracterele cu actori care parca s-au nascut pentru rolul respectiv. Deasemeni, povestea - dacă nu-i interpretată si pozitionată într-un anumit fel, nu-si face efectul dorit.
RA: Si aici intervine regizorul...corect?
TB: Cam asa, dupa cum stii, filmul este o artă colaborativă si dacă nu se potrivesc, părtile cad toate si insuccesul devine moartea regizorului!
RA: Cum iti apar aceste viziuni în imaginatie, în alb-negru, sau culoare?
TB: Actualmente, în ambele! De aceea fac anumite filme în alb si negru si altele în culoare, pentruca ambele sunt valide... când visez o scenă, câteodată o văd în alb si negru si alt dată, în culoare!
RA: Crezi ca asta se întâmplă în general si omenirea isi dă, sau nu, seama, sau asta se întâmplă numai la tine?
TB: Întrebarea asta trebuie s-o pui naturii, noi suntem numai pionii ei, nu?
RA: De ce crezi că povestile astea fantasmagorice au o viată lungă si rezistă de-alungul generatiilor?
TB: Pentru că, oricare ar fi cultura locală care îsi schimbă mofturile la fiecare decadă, aceste basme si povesti despre alte lumi ne afecteaza, pe unii mai mult, pe altii mai putin, dar rămân atrăgătoare de-alungul generatiilor probabil atât din curiozitate, cât si prin faptul ca ating o coardă omenească pe care o avem cu toti, de visăm mai mult sau mai putin. Singurul lucru care diferă sunt ilustratorii povestii respective, a căror viziune artistică îi separă, dar cei originali rămân totusi cei clasici, pentru că au ilustrat mai mult de dragul povestii decât pentru bani. Si atunci spiritul lor e atat de puternic, încât altii secundari nu sunt de comparat.
RA: Si atunci când tu dibuiesti o poveste aparte pe care încerci s-o imaginezi, o faci integru sau ai anumite scene cheie care să te duca mai departe sau de loc?
TB: Cam asa... daca nu are ceva cu care să aprindă focul, cum ar veni, trec la alta.
RA: Se spune că Lewis Carroll - autoarea lui Alice In Wonderland si alte povesti asemănătoare pe care le-a scris lua droguri ca să-i salte viziunea... pentru a te transporta in acea lume redată de o poveste, intri într-o transă bizară anumită, cum o fac pictorii câteodată, sau ca un fotograf care captează ceva imediat?
TB: Cu sau fără droguri? HA! O întrebare foarte bună! Hmm, ca să-ti spun adevărat, mă simt cam întotdeauna într-o stare bizara...ceeace nu-i rău de loc, căci între noi fie vorba...fiecare dintre noi trăim într-o stare bizară într-un fel sau altul... depinde de situatie...ori suntem atrasi aproape magnetic de ceva sau cineva în special, ori nu... Câteodată povestea apare banală, dar ilustrind-o prin prizma mea, ar putea să devină foarte interesantă... depinde de tăria povestii si ce vrea să spună, dacă se adreseaza global sau numai unei anumite categorii de oameni.
RA: Si atunci întrebarea: ce fel de surse te inspiră cel mai mult?
TB: La o poveste sau în general?
RA: În ambele situatii...
TB: Într-un fel, cam orice, aparte de o lume incoloră, inodoră, insipidă si asa mai departe... natura poate să fie superbă dacă ai un ochi s-o vezi ca atare, sau de loc. Ca si cu orice în viată. De aia spunem că cineva este, sau nu, un artist bun sau banal... pentru că majoritatea omenirii, chiar dacă suntem născuti cu imaginatie, nu stim să o fructificăm si n-o întelegem, pe când un artist vede si aude mult mai departe.. de aceea cărtile ilustrate si teatrul sau cum erau pe vremuri unii care declamau povesti sau poezii pe stradă, atrag lumea, mai ales de când s-au inventat filmele si televiziunea care ajută să vizionezi si, intr-un fel, nu-ti mai bati capul, mai ales dacă nu stii să citesti si să scrii.
RA: E adevărat, căci am întâlnit situatii din astea chiar unde mă asteptam mai putin...de altfel cred că asta se aplică si trubadorilor care colindau cântând despre fapte istorice sau
imaginate. Asa înteleg de ce explozia recentă a manifestărilor în ritm de „rap” nu e ceva modern al timpurilor noastre, ci s-a nascut încă de pe timpurile vechi.
TB: Probabil că lumea, vrei nu vrei, are nevoie de divertisment de ori ce natură ca să iasă din rutina problemelor de fiece zi. De aceea a existat si rezistat de-alungul veacurilor arta pantomimei, încă înainte de aparitia teatrului care este, deasemenea o artă foarte veche, după cum stim.
RA: În ce masură te influentează muzica si ce fel de muzică? Cu alte cuvinte, ai mai întâi o viziune a unei scene care-ti atrage un anuumit ritm muzical si melodie, sau vice versa?
TB: Dupa cum vine. Care din muze apare mai întâi, depinde de situatie; adevărul este că poate fi cam ori ce care să te inspire dacă esti sensibil si ai o imaginatie care te cucereste chiar pe moment. Numai că nu trebuie să te lasi cucerit în timp ce conduci masina. HA!
RA: Corect! Oare asta este si explicatia când se spune că unii viseaza cu ochii deschisi?
TB: Se prea poate... depinde, cred, cât de mult suntem expusi când vizităm si alte meleaguri decât cele unde ne-am nascut... Voiajând în alte teritorii ti deschizi mintea si te sensibilizezi enorm; de altfel, este exact ce se întâmplă când suntem expusi artelor si diferitor culturi: nu numai că le avem în jurul nostru imediat, dar ne amortizeaza simturile... de aceea copiii trebuie expusi la tot felul de posibilitati din alte lumi, inclusiv cea artistică, pentru ca aceasta să le dezvolte simturile si talentele.
RA: Într-adevăr, nimic nu se aseamănă cu o experientă reală, care trebuie tatonată repetitiv până te multumeste.
TB: Hei, acum vorbesti ca un adevarat artist care nu este niciodata multumit cu ce a creeat si, în final, parcă totusi ar mai retusa ceva, chiar după ce a considerat treba terminată.
RA: În altă ordine de idei, cum reactionezi la recenta explozie a tehnologiei 3D în
tridimensional?
TB: Chiar dacă unii spun ca e un alt „gimmik”, eu cred că este binevenită: ne dă posibilitatea să intrăm si să colaborăm cu acea lume, ceeace este de considerat: participăm mult mai mult cu aceasta technologie, îmi place si o admir foarte mult.
RA: O ultimă întrebare...se pare că utilizezi din ce în ce mai mult aceeasi actori... aproape ca în teatru, în care aceeasi echipă redă diferite piese de teatru... numai că în film poti apela la mult, si la mai multe talente.
TB: Da si nu... într-adevar cu unii ca Johnny Depp, ne stim de peste 20 de ani si stiu la ce să mă astept sau el să se astepte de la mine. Aproape ca avem o limbă invizibilă care usurează creeatra unui caracter complex. Dar asta nu înseamnă ca nu sunt deschis si pentru altii, considerând povestea respectivă care cere anumite caractere, pentru că în final, daca nu ti-ai ales echipa ideală care să poată reda cea mai buna intepretare, povestea nu mai conteaza.
RA: Atunci nici nu te mai întreb care-i filmul tău următor, deoarece nu stii cu ce interpreti il vei face!
Am râs si ne-am luat rămas bun ca doi prieteni care se apreciază.
Ray Arco
|
Dela Ray Arco, corespondentul nostru din Hollywood 6/19/2010 |
Contact: |
|
|
