Sublinieri : Father’s Day
Motto : « ….Ne spălam pe mâini, tăiam, împărteam, si-n mirosul ăla acru, de carioca, învătam tabinet si cum se iubeste un om străin. » « Amintiri cu tata » Adrian A. Agheorghiesei Îmi închipui că scriind despre Father’s Day as putea să-mi neutralizez gândirea, s-o asez cuminte în spatiul calculat al ideilor fără pretentii, să elaborez si gata. Si, pe urmă, dau peste poezii ca ceasta. Mă poticnesc si sunt gata să renunt. Neutralismul expresiei capătă contur, dar notiunea generalizată aduce TATǍL în spatiul imediat si ceea ce ar trebui să fie un omagiu detasat, impersonal, vine spre mine cu autoritatea paternă de care duc atâta lipsă, indiferent cât de matură (bătrână chiar) sunt. Nu renunt ! Desteaptă sau poate nu desteaptă, sensibilă persoană trebuie să fi fost acea D-nă. Joan B. Dodd, din Washington State, care propune, în 1909, ca în iunie, cea de a treia duminică, să fie proclamată Father’s Day, în onoarea tatălui ei, nu erou al nu stiu cărui război, nu cine-stie-ce star al epocii, pur si simplu, tată, devotat celor sase copii pe care i-a crescut singur . De câte ori am auzit noi povestea asta ? Ori poate nu ? Aureola părintească apartinând mamei ; grija, sacrifiiciile, dăruirea, renuntarea ii sunt firesc atribuite, conjunctual, mama este Atotputernicul familiei. Tata ? Undeva în umbra maternitătii, uneori servind alteori întorcând spatele, dar mai totdeauna, dacă nu ignorat, tinut undeva « la păstrare » ca o necesitate –poate chiar absolută- dar oricum voalată de grijulia mamă. Astfel, conventional vorbind, altfel, stiind : tatăl este prezenta aceea ireversibil necesară în a întelege sensurile reale, profunde ale existentei, edilul structural a ceea ce suntem, « cărămida » asezată la baza edificiului acesta pe care indubitabil îl numim familie si pe care o « cărăm » cu noi, indiferent cât de « departe » ajungem, cât de siguri sau nesiguri suntem, cât de întelepti sau nu devenim, cât de curajosi sau nu suntem, cât de oameni reusim să fim : « Gheorghe e un om care staă în fata ta si tu te uiti la el si îti vine asa să-i spui să stea jos si lui nici nu-i trece prin cap să stea jos ……leagă lantii fără să facă nici o pauză, prânzul ăl mare e aproape si zsduful n-o ss-l ajute, graba asta a lui e de totdeauna, îl învârte ca un burghiu si îi sapă răbdarea, copiii s-au dus pe la casele lor si ar fi trebuit să se oprească cumva, da’ ti-ai găsit, mai vin si s-ar putea să găsească toate nelalocul lor si de ce să-i lasi să se sperie? » O imagine, o să-mi ziceti, evident etnică, românismul acela încărcat de sentimente ascunse, puse la păstrare, stivuite de intentii mai totdeauna rămase « pe drum », Gheorghe ăsta e un tată pe care îl recunoastem fără efort si căruia ar trebui să-i spunem că-l stim, îl respectăm si chiar îl iubim….. si, evident rar, totdeauna prea rar, îi spunem. O imagine, zicem, cu un tată aflat undeva, într-un colt de lume din care noi am venit, asa, în caz că am uitat, că l-am înghesuit undeva într-un colt de memorie blocată de problemele lumii, în caz că privirea aruncată copilului e un reflex , o subconstientă asigurare a sensurilor majore, în caz că am rătăcit drumul înapoi, în caz că furia regretelor ne aruncă în cercul închis al singurătătii, în caz că linistea reîntoarcerii deschide portile întelegerii .
Happy Father’s Day ! Maria Cecilia Nicu / North York
|
Maria Cecilia Nicu 6/19/2010 |
Contact: |
|
|