Interpretări : Controverse in tranzitie
Propun spre publicarea revistei Observatorul articolul de mai jos.
El este , daca vreti, o completare personală a articolului "Cascaval Pane" a d-lui Viorel Neacsu
Ciuruirea cuplului Ceausescu a produs, la data respectivă o bucurie de nedescris. În acele zile de delir, toată suflarea chiuia de bucurie, că s-a terminat cu dictatura, cu sinistra si megalomanul. De la mic la mare, toti asteptam ca, evenimentele neelucidate din decembrie 1989 să aducă urgent evolutia necesară. Ridicarea nivelului de trai era prioritatea care se impunea imediat, dar care, s-a soldat cu un esec total. La fel ca maresalul Ion Antonescu, Nicolae Ceausescu a fost si el împuscat, tot de comunisti. Amândoi au fost îngropati în locuri nestiute. Gloantele acelor asasinate politice s-au abătut, într-un târziu, asupra propriului popor nevinovat. Conspiratorii nu au suferit cu nimic. Din contră. Sunt salvati de platosa imunitătilor diverse si a multiplelor conturi bancare.
Începând cu 1 ianuarie 1990 a debutat în fortă tranzitia anarhică, mai feroce si devoratoare decât multe altele. Prin strategii ascunse, fostii directori, care au falimentat uzinele si fabricile, pe care le-au dus la pieire în mod deliberat, si-au deschis propriile afaceri cu acelasi profil, devenind ca prin farmec deosebit de prosperi. Finalul era previzibil, în conditiile haosului generalizat în care, conducătorii citadelelor industriale au acceptat, ca sub ochii lor să functioneze o multime de societăti comerciale căpusă. Privatizarea acelor capacităti de productie a fost cu cântec. Pionul principal, ministrul Privatizărilor, Ovidiu Musetescu a trecut la cele vesnice, tocmai în timpul anchetelor ezitante. Complicii sunt de negăsit, deoarece au functii importante si imunităti puternice.
La masa tratativelor au fost prezenti toti factorii interesati pentru a pune mâna pe cât mai multe bunuri, la un pret cât mai mic. Au lipsit tocmai cei care au muncit din greu, pentru construirea si mentinerea acelei industrii, care s-a dorit a fi performantă. O parte dintre uzine au început să fie închise, vândute la fier vechi. Au apărut repede sub soare hoteluri sclipitoare, palate impozante si sedii elegante pentru armate de functionari. Malurile apelor au început să vibreze sub greutatea pădurilor de vile cu multe etaje, la umbra cărora stau ancorate luxoase pontoane si salupe de mare viteză. O bună parte din aceste case de vacantă apartin unor bugetari, care solicită în mod repetat mărirea salariului jenant... Categoriile si profesiile lor se stiu, nu le mai enumăr.
Prin toate interventiile lor, mai ales în an electoral, politicienii au dorit să demonstreze alegătorilor naivi că pedalează de zor spre progres si civilizatie, plini de transpiratie. În realitate, bicicleta marilor promisiuni stă pe loc, deoarece nu are lant si roti. Alesii neamului, în loc să dea cu totii la rame spre binele tării, barca prosperitătii să capete o viteză cât mai mare, pentru recuperarea rămânerilor în urmă, ei se lovesc pe spate cu vâslele, astfel că, săraca gondolă s-a învârtit în cerc de două decenii, prin spărturile rapacitătii tâsnind apa deceptiei electoratului perdant. S-a trecut la un sistem de politizare feudală, prin radicalizarea constiintelor, majoritatea oportunistilor provenind din Partidul Comunist, pe care l-au înfierat cât mai abitir, după ce l-au slujit cu mult sârg.
În cei 20 de ani care au trecut s-au făcut afaceri colosale. Dar numai prin filiere politice, cu câteva exceptii. S-au agonisit averi imense într-un timp scurt, deoarece institutiile statului au lăsat ochii în jos. O parte dintre exponentii lor au acceptat complicitatea cu infractorii. Chiar au fost filmati pentru a fi santajati de răufăcători. În aceste conditii a început jefuirea economiei nationale. Magnatii apăruti peste noapte nu făceau niciodată afaceri între ei. Era exclus. Ochii lor erau atintiti numai spre vistieria statului. Numai acolo trebuia umblat. Sacii erau plini, datoria externă fusese achitată integral de fostul tiran asasinat ilegal. Anumite bănci au fost rapid usurate. Politicienii găsiti vinovati erau protejati de imunităti absurde. În cadrul unor oscilante cercetări, toti au afirmat că sunt deosebit de bolnavi. Cu alte cuvinte, România a fost si este condusă de o clasă politică deosebit de suferindă, fără să demisioneze nimeni din cauza sănătătii subrede.
În urmă cu doi ani, suflând în trompeta demagogiei electorale, guvernantii timpului promiteau un program dezarmant. Sub titlul Hai acasă, îndemnau diaspora românească să se întoarcă de unde a plecat. Ofertele erau tentante, prin zăngănirea unor sume mari ca primă de reinstalare în spatiul carpatin. De unde se scoteau acei bani multi nu a precizat nimeni. La sate, sărăcia este la ea casă. Pe ulitele pline de noroi, se târăsc bătrâni costelivi, ca niste umbre, proptiti în două ciomege. Din zori si până la asfintit se uită în zare, asteptând câte un nepot să le aducă o pâine tare, veche, sfoiegită, care le însângerează gingiile. Într-un târziu, vestea tristă s-a abătut si asupra lor. Cel asteptat a rămas pe drumuri, fabrica la care lucra fiind închisă, vândută la fier vechi sau înstrăinată pe bucăti, prin jocul ascuns al diferitelor rulete oneroase.
Toate aceste drame contrazic unul din articolele Constitutiei României, care, precizează că Statul este obligat să asigure populatiei un trai decent. Se vede. Am folosit o formulare prescurtată.
Dar, iată că, în luna mai 2010 a sosit ora decontării trecutelor facturi. În tranzitia agonică despre care vorbeam, au fost angajati într-o totală isterie armate de functionari cu studii nepotrivite postului, fără să fie necesari. Tragedia a fost prevenită încă din ianuarie 2009, de ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, unul dintre politicienii onesti ai PSD-ului, care, a anuntat răspicat că trebuie făcute reduceri masive, deoarece bugetul a început să gâfâie. Cu ocazia acelei interventii antologice a rostit câteva cuvinte bine documentate, prin care atentiona că, sunt efective supranormative în sistemul bugetar care vin la servici numai să-si bea cafeaua. Adică, fără sarcini si griji. Acum, iată că trebuie luate măsuri urgente pentru descotorosirea de acel lest parazitar. După ce vor fi concediati, vom auzi declaratii incendiare, referitor la sumele oferite la angajare.
Reducerea lefurilor mici nu reprezintă o umilintă nouă. În anii 70, legile care stabileau productivitatea muncii si eficienta economică, prevedeau un raport de un functionar la cel putin 10 muncitori. Fără bonuri de masă si fără sporuri de stres, în conditiile în care evidentele se tineau în mod greoi, cu creionul pe hârtie, fără calculatoarele rapide actuale. În domeniul constructiilor, multi ani la rând, aparatul functionăresc bugetar, desi era redus la maxim, era penalizat cu 20% din salariu pentru nerealizarea planului, bani care nu erau restituiti niciodată. Greve nu se făceau si nici demonstratii contra conducătorilor. Sindicatele erau aservite partidului-stat si etern.
Actualii guvernanti au avut de ales mai multe variante, în aplicarea legilor austeritătii. Prima era suplimentarea taxelor si impozitelor. A doua prevedea reducerea salariilor cu 20% si a tuturor pensiilor cu 15%. Deci o nouă curbă de sacrificiu si o altă generatie irosită. În urmă cu ceva luni, gloata primea asigurări că vor fi ajustate numai salariile si pensiile nesimtite. Adică acele drepturi imense, care nu au avut la bază principiul contributivitătii la bugetul statului. Nu s-a făcut nimic cu variantele fluturate de ochii lumii, deoarece interesele erau prea mari, presiunea era imensă. Balaurul a fost atins la buzunarul adânc si a reactionat virulent, scuipând foc si lavă, deoarece câstigurile lunare de la 2000 la 6000 de euro, le consideră prea mici pentru a fi atinse. Evident, initiatorii au tăcut, ca prin farmec, după acele intentii haiducesti, deoarece au fost întrebati dacă nu cumva au fost si ei prezenti în sala Parlamentului cu mâinile pe sus, când s-au votat respectivele legi speciale, pentru salarii si pensii speciale. Nu îi arată nimeni pe vinovatii colapsului fiscal sau ai deficitului bugetar fără precedent.
Le reamintesc celor care au uitat manevrele cinice, faptul că, legea care sfida restul populatiei oneste, preciza că anumite categorii de privilegiati se pot pensiona imediat, luându-se în calcul numai ultimul salariu, evident, cât mai substantial. Fără să se tină cont de retributia anterioară, cu cât a contribuit la fondul de pensii si intervalul de timp. În urma tuturor acestor esecuri chirurgical-financiare, s-a luat hotărârea ca, retinerile respective să fie aplicate în mod egal întregii populatii, desi, o perioadă s-a vehiculat o diferentiere a procentelor, în functie de mărimea câstigurilor. S-a renuntat si la această versiune, de departe cea mai echitabilă.
Dar, iată că au apărut surprinzătoare propuneri de ocrotiri sau absolviri. S-a hotărât ca, militarii din Irak si Afganistan, cu lefuri sub 3000 de lei, să fie scutiti de reducerile salariale. În final, cei care vor fi sacrificati sunt tot neuitatii Acari Păun, amărâtele personaje, care au suportat toate nedreptătile ivite de-a lungul tuturor timpurilor. O veche vorbă spune, că sătulul niciodată nu îl crede pe flămând. Mai nou, îi confiscă si strachina goală, printre guvernantii vechi si actuali fiind proprietari de fabrici si posesori ai unor munti plini cu bogătii. S-a instituit o modă în care politicienii aruncă vina unii pe altii. Cei vechi pe cei actuali. Cei prezenti pe cei de dinainte. Cei de dinainte pe cei de dinaintea dinaintelui. Si asa mai departe. Nu vor să recunoască faptul că s-au compromis în totalitate. Toti spun că, tara a fost băgată într-o fundătură, dar numeni nu spune cine trebuie să plăteasă imensul prejudiciu. Productia este la pământ si exportul este în aer. Se tot aruncă pisica moartă în curtea crizei mondiale trecătoare. Nu vrea să taie nimeni rădăcinile crizei morale care va dăinui mult timp, deoarece s-a cronicizat. Un cancer economic si moral, care evoluează rapid, anuntând că sfârsitul este aproape.
În anul 2006 s-a reintrodus în Codul Penal pedeapsa pentru insultă adusă autoritătilor. Cei care au impus aceste măsuri nu au tinut cont de insulta autoritătilor adusă celor subnutriti, condamnati să plătească taxe si impozite din pensia mică si ciuntită. Prognosticul sinuciderilor este alarmant. Dacă în 2005 s-au înregistrat 2913 cazuri de suicid, în acest an se pare că cifra va fi triplată. Pe fondul acestui tablou sumbru, nu poate fi uitată sârba în căruta fericirii, a celor doi presedinti de partide antagonice. Crin Antonescu si Mircea Geoană, chiuiau de bucurie, savurând prea devreme o victorie pierdută, în salvele dopurilor de sampanie, la ultimele alegeri prezidentiale. Oricum, nu s-a confirmat ce a spus în urmă cu sase ani presedintele Traian Băsescu. Campania electorală de atunci a câstigat-o cu sloganul: Să trăiti bine! Nu peste mult timp, electoratul a adus completările de rigoare: Să trăiti bine, cum a zis domnu / O să mâncati ce a tăiat doctorul Ciomu. Celebra eroare chirurgicală nu o mai detaliez, deoarece s-a adeverit prin coborârea nivelului de trai.
Cea mai bună condamnare a comunismului se poate face numai cu un capitalism serios, eficient si performant, care să se vadă în buzunarele celor care au sperat inutil într-o bunăstare, care s-a transformat într-un dezastru. Octavian Paler afirma cândva că, spre deosebire de politicienii tranzitiei actuale, personajele lui Caragiale erau ridicole, dar sănătoase la cap.
A sosit plata facturii rapacitătii si diletantismului politic. Dar nu o achită cine trebuie. Va urma, se pare, excluderea din Uniunea Europeană, deoarece România a demonstrat că a fost admisă prea devreme pe usa din dos, fără să fie pregătită suficient. În prezent, asa cum era de asteptat, a devenit un balastu, care trage înapoi dezvoltarea altor state civilizate, cu politicieni mai putin corupti si care nu sunt rupti de realitate.
Domnilor de tot felul, opriti măcelul!
|
Ion Anton Datcu 6/9/2010 |
Contact: |
|
|
