Castelul de la Ciucea
În ziarul Mesagerul, din perioada 7-13 iunie 2010, apare, fără nici o semnătură, un articol intitulat Castelul de la Ciucea, locul iubirii si-al odihnei lui Goga. În ansamblu, textul oferă cititorilor o serie de informatii referitoare la unul dintre cele mai importante repere ale turismului cultural, nu numai din judetul Cluj, ci si din această parte de tară. Din păcate, si datorită situatiei financiare precare a ultimelor ani, Casa Memorială a poetului pătimirii noastre nu mai este vizitată, mai ales în perioada vacantelor si cu osebire în sezonul estival, asa cum a fost ani de-a rândul, de elevi si studenti, desi ar putea să ofere acestora clipe cu totul deosebite, nu doar datorită cadrului natural exceptional în care este amplasată, cât bogătiei si diversitătii exponatelor de reală valoare culturală si spirituală pe care le mai detine.
Pentru că am petrecut la Ciucea, locul meu de bastină, de altfel, precum si la castel multi ani, ca elev si student, fiind unul dintre primii ghizi ai Muzeului Memorial de aici, îmi permit să atrag atentia asupra unor inexactităti strecurate, cu certitudine din neatentie, în continutul articolului mentionat.
O primă inexactitate se referă la data înfiintării muzeului. Chiar dacă, nu în forma institutionalizată cunoscută, complexul memorial de la Ciucea a putut fi vizitat si a fost vizitat cu foarte multi ani înaintea deschiderii oficiale. Deci, în opinia noastră, este inexact să sustinem că muzeul s-ar fi deschis numai la 17 februarie 1967, asa cum sustine autorul anonim al textului în cauză. În realitate, 17 februarie 1967 este doar data la care Veturia Goga (legatara nu legătura testamentară a poetului) a semnat actul de donatie al proprietătii Consiliului Judetean Cluj, ca o măsură, singura viabilă la acea dată, de salvare a acesteia de la distrugere sau de a încăpea pe mâna unor rude hrăpărete, asa cum încearcă o serie de nechemati si în prezent. În realitate, inaugurarea propriu-zisă a muzeului a avut loc abia în iunie 1967, printr-o ceremonie ce a avut loc pe Lunca Ciucii, cu participarea unor formatii artistice si personalităti ale vietii cultural-artistice si publice din acea perioadă. Mentionăm printre altele si faptul că, până la data inaugurării, avusese loc investirea Veturie ca director al noii institutii si inventarierea obiectelor si bunurilor ce făceau parte din donatie.
Alte inexactităti din cuprinsul textului la care ne referim au în vedere datele legate din bisericuta din lemn, datând din 1975 si originară din localitatea Gălpâia, judetul Sălaj. Precizez că biserica nu a fost adusă de poet, ci de văduva acestuia, aducerea bisericii fiind motivată. pe de o parte de ideea de a găzdui aici slujbe de pomenire pentru poet, iar, pe de altă parte, de a fi locul de desfăsurare a slujbelor curente pentru mănăstirea de maici înfiintată la Ciucea. Pentru că nu se face vorbire despre această mănăstire, simt nevoia să precizez că, sfătuit de episcopii Nicolae IVAN al Clujului si Nicolae POPOVICI al Oradiei, Octavian Goga a dorit înfiintarea unei astfel de mănăstiri de călugări intelectuali cu intentia de a-i încredinta, după moartea sa si a sotiei sale, gestionarea întregii proprietăti si consituirea unui muzeu care să-i poarte numele. De altfel, există acte si scrisori, în acest sens, date publicitătii de cunosutul si pretuitul teolog si profesor Alexandru MORAR de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Un alt element care îi scapă autorului articolului, legat de acelasi obiectiv, este acela că, pentru a putea aduce respectiva biserică din Gălpâia la Ciucea, Vetuia Goga a recurs la sprijinul marelui istoric Nicolae Iorga, care coordona Comisia Natională a Monumentelor Istorice si care si-a dat avizul pentru mutarea bisericii aici. Nu se face vorbire, din păcate, nici despre faptul că, în cadrul complexului memorial de la Ciucea, functionaează si în prezent o mănăstire de maici, care continuă traditia mai vechii mănăstiri ortodoxe de la Ciucea, înfiintată în perioada 1945-1946, ca urmare a dispozitiilor date de comisarii sovietici si de trupele rusesti de ocupatie. Între altele, numărul mare de covoare aflate încă în uz la muzeu a fost realizat aici de vietuitoarele din cadrul primei mănăstiri de călugărite.
În ciuda opozitiei unor persoane, cu interventia fostului paroh ortodox din Ciucea, regretatul Vasile LĂPUSTE, si cu binecuvântarea mitropolitului de luminoasă amintire, academicianul Antonie Plămădeală, am reusit, la începutul anilor ’90, reînfiintarea sfântului locas pentru că aveam si eu în vedere încercarea de a se încredinta într-un viitor oarecare, asa cum a dorit poetul însusi gestionarea bunurilor de la Ciucea lăcasului mănăstiresc, fiind convins că, în felul acesta, se va asigura păstrarea si valorificarea cum se cuvine a valorilor patrimoniale si cultural-spirituale rămase în urma poetului si a sotiei sale.
În ceea ce priveste achizitionarea proprietătii din Ciucea de la văduva poetului ADY Endre, trebuie subliniat că această decizie a fost luată de poet având în vedere starea materială, mai mult decât critică a văduvei, tentativele ei de a-si reface viata la Budapesta, fie alături de scriitorul Babits Mihály, fie – asa cum cum s-a întâmplat în realiate – , până la urmă, cu pictorul Ödön Márffi.
Este adevărat că poetul maghiar a locuit în casa, numită azi Casa Ady, vreme de mai putin de doi ani, între 1915-1917, după ce avusese loc căsătoria sa cu Bertha BONCZA, fata unui anonim avocat si politician al locului.
Din păcate, ravagiile războiului si dezinteresul Berthei BONCZA au făcut ca la Ciucea să nu mai rămână absolut nimic din ceea ce a apartinut sau a fost folosit de poet si sotia lui. Cu toate acestea, an de an, si în prezent – din păcate – au loc o serie de manifestări de tip extremist din partea unor vizitatori proveniti din Ungaria sau din alte zone ale Europei si care tin cu habotnicie să lase în urma lor semnele primitivismului lor cultural si intelectual. Facem cuvenita precizare că absolut toate bunurile cuprinse în prezent în fondul exceptional al muzeului au apartinut poetului si sotiei acestuia, fiind achizitionate atât din tară, cât si de peste hotare sau fiind rezultatul unor cadouri primite de poet de la diverse personalităti străine. Amintim în acest sens, obiectele de bronz de la Pompei, care i-au fost dăruite omului politic Octavian Goga de către ducele Mussolini. Acestea nu sunt singurele, însă.
Este demn si necesar să subliniem că, în pofida încercărilor si presiunilor făcute de-a lungul timpului asupra ei, Veturia Goga a păstrat cu sfintenie cele mai multe bunuri ce apartinuse familiei Goga, pe care le-a donat absolut din proprie initativă si nu la presiuni, asa cum mincinos se afirmă de către persoane interesate să intre în posesia lor sub pretentia unor îndepărtate raporturi de rudenie cu ea, nu cu poetul, statului român care se angajase să înfiinteze si să asigure functionarea unui Muzeu Memorial Octavian Goga, angajament îndeplinit întocmai si sustinut, an de an, prin alocarea de fonduri considerabile de la bugetul de stat, care asigură păstrarea si conservarea patrimoniului cultural de aici, inclusiv salariile personalului angajat.
Ar fi de dorit ca, prin personal de specialitate, profesionist, să se demareze, la nivel national, un program de promovare si mai hotărâtă, mai agresivă, cum se spune, a acestui obiectiv turistic de importantă culturală si spirituală deosebită, unul dintre cele mai reprezentative branduri ale turismului cultural din această parte de tară. Avem în vedere, în acest sens, o mai inteligentă si agresivă campanie publicitară, în presa scrisă si audio vizuală, ca si prin realizarea si publicarea de lucrări, albume, ghiduri etc., în limbi de circulatie internatională, dar si prin reeditarea întregii opere literare si jurnalistice a celui – pe drept numit – poet al pătimirii noastre si pretuit atât pe plan national, cât si international pentru valoarea estetică exceptională a operei literare si beletristice pe care ne-a lăsat-o.
|
Dan Brudascu 6/9/2010 |
Contact: |
|
|
