Toate's vechi si nouă's toate : Gânduri despre senectute
Motto:
Nu suntem toti egali în fata bătrânetii.
Despre bătrânete credeam altceva înainte de a o trăi. Trăind-o, mi se pare foarte departe de părerile pe care le aveam în tinerete, păreri pe care le reîntâlnesc acum la cei mai tineri decât mine. Este foarte ciudat să te simti tânăr în timp ce societatea te crede bătrân. N-ai cum să cunosti aceste “trăiri” fără să le trăiesti. Ioana, prietena mea din copilărie, fără nicio clasă primară, dar cu întelepciunea omului din popor, îmi spunea: “Stii ce simt eu acu` la bătrânete? Că asta o să-mi treacă, asa cum trece o boală si o să fiu iar cum am fost, să iau sapa la spinare si să mă duc la treabă, că fără mine parcă stă lumea în loc”.
Preocuparea mea de acum, cea a scrierilor, de multe ori îmi împinge gândurile spre rosturile scrisului la vârsta senectutii. Ce gândesc si ce simt acum? Mi se pare că bătrânetea poate fi considerată un suflet tânăr într-o carcasă veche si că în scrieri nu vezi carcasa. Si mai este ceva de luat în seamă: orarul îmbătrânirii acum este altul, durata vietii a crescut cu 10-20 de ani fată de anii `80. Eu m-am pensionat “de bătrânete” la 55 de ani, iar fiica mea, aproape de acestă vârstă, este în culmea aptitudinilor de muncă.
Scurgerea anilor poate să rideze pielea, dar sufletul nu, iar în domeniul scrisului, poate fi un câstig în plus. Atins de aripa timpului, vigoarea trupului seniorilor a trecut de partea cealaltă, a sufletului si flacăra vie a tineretii a devenit lumina de mai târziu, iar experienta lor poate să valoreaze cât initiativa tinerilor. Multi tinerii care dau târcoale scrisului, chiar daca sunt înzestrati cu har, nu rămân pe acest tăram, mai ales dacă acesta se face prin voluntariat, asa cum sunt multe publicatii. Ei se orientează mai mult pe planul împlinirilor existentei practice. Scrisul cere o relaxare pe care tensiunea problemelor zilnice nu le-o îngăduie prea mult.
Senectutea îsi are incontestabil valorile ei. Ea poate fi o vârstă eliberată de dorinta aurului si a averii pe care să le înlocuiască cu mireasma fânului cosit, cu frumusetea macilor înfloriti, cu doine ascultate în fapt de seară pe pragul casei bătrânesti, cu seninul cerului, si oceanul de stele, cu puritatea albului zăpezilor si treptat cu toate minunile simple care dau sensul cel mai profund al vietii. Senectutea te eliberează de gânduri ascunse, de calcule impure, lăsându-ti loc pentru armonie, echilibru, măsură în tot ce faci, te întoarce spre nevinovătia din timpul prunciei. Portile sufletului sunt mai larg deschise încât, scânteile de lumina si căldură îsi găsesc calea mai usor spre semenii lor. Trăirile sufletesti rămân vii, nu îmbărânesc în ritmul trupului. Strunele viorii inimii mai pot spune taine în soapte, gura mai poate gusta nectarul florilor de suflet, mai poate să soarbă roua de pe flori, urechea mai poate să asculte un cântec lin, uitând de tot si toate, ochiul mai poate să se înveselească la culorile vietii, să privească seninul cerului cu oceanul de stele, obrajii pot să se bucure de adierea unui vânticel cu mirezme de primavară, să se lase mângâiati de seninul diminetilor însorite si nu de putine ori se poate întâmpla să-si piardă firea trăind la temperaturi înalte ca în anii tineretii.
Privesc pe internet nenumărate reviste on-line si nu am putut remarca pe nicăieri diferenta de vârstă între semnături. Dacă ai ceva de spus, o spui cu harul atât cât l-ai primit de la bunul Dumnezeu. E citit sau nu un autor, indiferent de vârstă, contează doar ce spune si cum spune.
Scrierile seniorilor nu sunt invitatii la trăiri într-o lume depăsită. Chiar dacă vorbesc de alte timpuri, ei extrag esente care au caracter de permanentă. Sunt sondaje care pătrund în receptorul senzatiilor si ale trăirilor, scrieri izvorâte dintr-o mare altitudine sufletească, de o mare înăltime crestină si profund romanească. În scrierile seniorilor se oglindeste bogata experientă de viată filtrată prin sita vremii. Faptele de viată revin la suprafată ca dintr-o lume a misterelor, ca niste tablouri dintr-un muzeu privite de la distantă si în liniste, acum cu alte fatete, formând un nou izvor de viată si de întelegere.
Si mai este ceva de care trebuie să se sină seamam, nu suntem toti egali în fata bătrânetii, nu întotdeauna vârsta înaintată înseamnă si declin. Există o artă de a îmbărâni frumos, să rămâi în interior tânăr, activ, prezent. Multi oameni se păstrează tineri la 70 de ani pentru că stiu să fie optimisti si să râdă de cei care au îmbătrânit la 20 de ani. Dacă anii zbârcesc pielea, lipsa de entuziasm zbârceste sufletul.
Pentru anumite forme ale inteligentei, cum este cea verbală, la bătrâni pot pune în evidentă performante maxime care se mentin în bună măsură multi ani. Sociologii o numesc inteligentă cristalizată ce are la bază interactiunea aptitudinilor rezultate prin socializare si educatie, e vorba de o inteligentă fluidă.
Bătrânetea este o vârstă intersantă despre care nu s-au facut destule studii si cercetări, se cere o abordare mai realistă a vârstnicilor. In studiile care au aparut, specialistii au ajuns la concluzii luminoase, că vârstnicii stiu mai bine să valorifice timpul si să evite situatiile de stres, să iasă din situatii grele, să-si valorifice creativitatea, că pot fi întelepti, dar nu acri, săritori, dar nu dominanti, demni, dar nu aroganti. Am fost surprinsă si eu când am citit că specialistii, având asemenea argumente, consideră bătrânetea ca cea mai fericită perioadă a vietii si m-a străbătut un fior: nu e chiar rău dacă îmbătrânesti, dar să nu uiti să fii tânăr.
Acesta este un punct de vedere diametral opus cu ceea ce ne obisnuise comunismul. Astăzi, multi români au o adevărată oroare pentru bătrânete pe care nu am remarcat-o si la alte popoare pe unde m-au dus pasii, iar Canada, tara în care trăiesc acum, poate fi un bun exemplu. In România întâlnesti adesea tendinta de excludere a bătrânilor din viata socială si de a-i obliga la mai multe exercitii fizice pentru a se da la o parte din calea altora. Când se vor aseza lucrurile în rostul lor si în România, oamenii mai tineri vor întelege că bătrânetea, e un fenomen complex si poate fi toamna rodului bogat si un adevarat tezaur de întelepciune, asa cum am pomenit din mosi-strămosi.
Si dacă atributul bătrânetii este întelepciunea, de ce să fie lipsită literatura de acest tezaur? Si dacă senectutea este perioada când ai urcat pe cele mai înalte culmi ale vîrstei, nu-ti vine în gând întrebarea: dacă tot sunt pe vârful dealului, de ce să nu admir panorama vietii si să mă bucur de ce văd? Stim cu totii că e mai bine să fii pe deal, decât sub el.
Elena Buică din Pickering
|
Elena Buică 5/29/2010 |
Contact: |
|
|
