Visul unei femei de Alina Arbajter
Se stie dintotdeauna că visul are două dimensiuni: una psihologică, inconstientă, în care subconstientul naste imagini si întâmplări dincolo de vointa noastră, stare ce nu poate fi controlată de om, îndeobste si alta pe care omul si-o induce, ori îi este indusă de altii, ca rezultat al uneia sau mai multor dorinte plăcute, de a i se întâmpla ceva, ori de a trăi o stare de beatitudine, alături de cineva drag.
Visul este o perceptie ideală a cotidianului, care nu poate fi dezagreabil, ci doar plăcut. Oamenii visează, îndeobste, noaptea si ziua, cu ochii închisi ori deschisi iar rodul acestor visuri si vise poate fi transpus artistic în fragmente lirice sau epice conventionale ce pot genera literatură. Cred că nu e om să nu aibă vise. Si dacă unii nu-si amintesc visurile nocturne care se derulează cu o viteză ametitoare si durează câteva secunde, sunt persoane care se hrănesc din amintirea lor si le împletesc în chip fantast cu realitatea. Oniro-luciditatea este o altă stare a psihicului uman în care omul, aflat în semi-trezie, îsi poate dirija ori prelungi visul, ori se poate dezmetici, atunci când încărcătura psihologică este prea mare.
Un visător este însă o persoană cu imaginatie bogată care-si proiectează dorintele în viitor. Si acestea sunt neapărat frumoase, inducând o stare psihică bună si făcându-l pe autorul lor să-si dorească ardent ca acestea să i se împlinească. Un vis este si un proiect care poate fi zămislit si construit cu migală ani de zile, dacă se referă la ceva material, ori afectiv, o dorintă care poate fi împlintă dar are drept scop, să-i provoace o stare de fericire.
În vechime, termenul de “visător” era pus pe seama unei persoane care-si imaginează viitorul, un fel de profet, prooroc sau ghicitor în stele. În V.Testament, tânărul Iosif, ultimul dintre frati (cel mai iubit de tatăl său) este unul “care visează” – si nu este luat în considerare de cei din jur. Visul poate avea suport material sau imaginativ, ori dimpotrivă, poate să nu aibă nici o noimă. Visul poate fi considerat o alonjă subtilă, imaterială a prezentului, proiectat în viitor.
Tuturora ne place să visăm, mai ales atunci când realitatea nu ne multumeste în totalitate. Oamenii fără vise sunt săraci, ei se limitează la existenta cotidiană peste care nu pot trece mai departe.
Proiectia acestui ideal numit vis se întâlneste în trăirile autoarei de fată, care trece prin diferite ipostaze (toate frumoase). Dar nu e vorba doar de trăirile proprii, ci de comuniunea pe unde hertziene a unor persoane cu aceeasi structură psihologică, cărora le place să viseze si să brodeze imagini plăcute pe marginea acestor vise, la fel cum fiecare înoadă câte un ciucur drept tiv înflorat pe o cuvertură întinsă la nesfârsit, un fel de lăicer fără de margini si fără contururi precise de pe pajistea cerească a inimii.
Dialogurile întretesute la emisiunile pentru femei, în chip deosebit la emisiunea: “Visul unei femei”, ar putea servi drept suport material acestor stări de gratie în care, interlocutoarele să-si dezăvluie visurile, îsi manifestă admiratia ori îsi mărturisesc tristetile si înfrângerile, nu neapărat pentru a primi o solutie salvatoare, ci măcar pentru a-si usura sufletul în urma acestei confesiuni publice. Asezate cap la cap, visurile pot închega un rotund numit Iubire, numit împlinire si dacă mergem mai departe, se pot rotunji chiar în conceptul, atât de rar de atins, numit Fericire.
Autoarea face acest dar, ascultătorilor emisiunii sale, iar acum, cititorilor, prin fărâmele de vis pe care le-a cules cu migală si gratie de-a lungul unui an, pe care le-a rânduit cu o baghetă fermecată pentru a obtine acea formă perfectă, vecină cu idealul, ce poate aduce alinare în suferintă, bucurie în tristete, un strop de dulce într-un ocean de amărăciune, o stare benefică si binecuvântată la care râvnim fiecare.
Autoarea îsi începe confesiunea cu întrebarea milenară pe care si-au pus-o absolut toti poetii, scriitorii, artistii, filozofii sau oamenii simpli: “Ce este femeia?” Încercare destul de temerară, fireste pentru că nu s-a găsit încă definitia perfectă care să cuprindă toate atributele femeii.
Desigur, întrebare retorică si răspuns pe măsură, pentru că nu e usor să definesti o entitate atât de complexă, de materială si spirituală în acelasi timp, care poate întruni toate calitătile dar si toate defectele, urcusurile, povârnisurile si coborâsurile, văile si luncile, crestele muntilor, adâncul mărilor, măruntaiele pământului ori culmile ceresti la care aspiră omul. Acestea toate la un loc si încă altele descoperite, dar mai ales, nedescoperite alcătuiesc enigmatica femeie, reală sau mit, materială ori conceptuală, himeră înselătoare sau prezentă palpabilă.
Să pătrunzi în sufletul ei e tot una cu a cuceri Everestul ori a atinge abisurile lăuntrice aflate în pântecul Geei. E ca si când ai vrea să atingi inefabilul cu mâna, visul cu pleoapele. Ce aluat pentru aripi ti-ar trebui ca să zbori dincolo de aceste înăltimi abisale si ametitoare în acelasi timp?
Cu toate acestea femeia are si acea parte materială, (unică în perfectiunea alcătuirii ei!) numită îndeobste frumusete, pe care au cântat-o din totdeauna artistii ori firile visătoare. Si mai are acea plămadă de suflet, numită inefabil.
Aproape nu poti delimita conceptul de Femeie de acela al Iubirii fiindcă ele se împletesc în chip fericit până la contopire. Însă nu întotdeauna rezultatul e fericit, chiar dacă femeia râvneste la Iubirea ideală pe care o caută toată viata.
Trecând Iubirea prin toate anotimpurile sufletesti ale Femeii, Alina Arbajter îi îmbogăteste virtutile, îi netezeste asperitătile, o face să renască în fiecare primăvară, o conduce cu pasi siguri prin febrele verii, o aduce în pragul neasemuitei toamne si o scaldă-n fierbinteala de sub gheata iernii, si iată ce concluzie trage: “Iar ani vor trece, anotimpurile se vor schimba, femeia din noi va îmbătrâni dar IUBIREA e ca o Tinerete fără Bătrânete vesnic tânără va rămâne în sufletul Femeii.
Acesta este Femeia, un drum greu de parcurs, o Iluzie a Bărbatului, o Mona Lisa a lui Da Vinci, o FEMEIE”.
Si tot asa, ciclic o redescoperă si se redescoperă cu fiecare izbândă, cu fiecare înfrângere, cu fiecare vis împlinit ori esuat, într-o perpetuă devenire.
O încercare timidă de definire ne oferă Alina Arbajter, trecută prin filtrul sensibilitătii sale, si purtând parafa inconfundabilă a tineretii sale, este aceasta: “Aceasta este Femeia
O divinitate un simbol greu de înteles, greu de parcurs, un val care nu se sparge niciodată.
O lacrimă pe un obraz îmbătrânit de vreme
O mână întinsă si adeseori respinsă
O mamă, o iubită, o puritate în viata oricui dar greu pretuită
Uitata de toti, de noi, de copii, de nepoti.
O femeie chinuită pe drumul vietii
O femeie care se ridică atunci când cade si nu se lasă doborâtă de urcusuri si coborâsuri
Acesta e FEMEIA
Acesta este VISUL UNEI FEMEI
Acestea sunteti voi
Acesta sunt eu ALINA.”
Alternantă de proză, vers si imagine, cartea se închipuie un fel de antologie, o alcătuire de consideratii personale si colective pe tema eternului feminin care include aproape carnal, iubirea ca dimensiune fundamentală a omului. Iubirea sub toate aspectele, realizarea si neîmplinirea ei, frustrarea si dorul de împlinire, fie si doar pentru scurt timp, asa cum frumos a spus Eminescu: “O oră de iubire…/O oră si să mor…” Cine nu a avut parte măcar de o oră de iubire plătită cu pretul nemuririi, asa cum ar fi dorit si chiar a cerut Hyperion Demiurgului, nu poate întelege despre ce vorbeste Alina Arbajter în cartea sa, “Visul unei femei”.
Si Alina Arbajter a visat iubirea în diferitele sale ipostaze, dar, mărturiseste ea: “Trezindu-mă din cosmarul inimii/ am văzut lumea cu alti ochi/ ochii unei inimi de Femeie”(Zbor frânt)
Alina Arbajter ne transmite în aceste pagini acea “emotie cu iz de iubire”- si citând-o pe Adelaida Low ne comunică: “Oare chiar există iubirea pură, adevărată? Nici măcar iubirea de sine nu poate fi pură, pentru că si sinele este efemer. Astăzi este asa si mâine este altfel” (Iubirea si timpul…)(…)
“Îmi recunosc pe deplin apartenenta la rasa umană si la incapacitatea de a iubi constant si pur. Imaginea mea este formată din ceea ce cred că simt eu pentru ceilalti si din ceea ce cred eu că simt ei pentru mine.
Astăzi iubesc o imagine si mâine apare alta în drumul meu. Pe cursul vietii mele apar atât de multe reflexii ale iubirii ideale încât nu mai stiu care-i cea adevărată.
Si totusi caut în continuare în speranta că voi sti atunci când o voi găsi. Sperantele apar cu fiecare nouă imagine creată. Există un ciclu care mă aduce în acelasi loc, cu alte imagini si cu alte experiente trăite.
Ne clădim viata pe imagini care se estompează în timp. Ajungem la o vârstă când credem că avem dreptul să conducem imaginile celorlalti doar din cauza faptului că ale noastre sunt mai vechi. Fiecare are nevoie să-si creeze si să-si trăiască propriile visuri si emotii”.(Iubirea si timpul…)
Este clar: filosofia nu a fost niciodată si nici nu este apanajul femeii. Ea are alte “treburi” pe lumea aceasta. Eventual, ea poate face anumite consideratii asupra unor teme fundamentale ori poate divaga pe maginea lor la nesfârsit în permamente interogatii retorice. Este si ceea ce ne oferă Alina Arbajter, fără pretentia de a filosofa ori de a oferi solutii viabile unor trăiri care tind spre idealitate prin citatele generoase din opera altor autori, cum este în acest caz, Adelaida Low: “Îmi doresc câteodată să pot opri lupta care se dă în sufletul meu între ceea ce este nou si incitant si ceea ce este vechi si cunoscut. Lupta de a părăsi vechiul pentru nou. Lupta de a păstra misterul vechiului si de a nu-l descoperi pe cel al noului. Pierd de fiecare dată. Nu am găsit metoda. Există vreo solutie?
Legătura care exista între nou si vechi este timpul. Necrutător trece prin noi si uneste vechiul de nou, lăsându-ne impresia că suntem stăpânii prezentului. Oare? Atât de putin înseamnă acest prezent încât nu-l putem măsura fără să facem apel la timp sau la trecut si prezent. Ce înseamnă prezentul? Această clipă? Acest moment când scriu? Acest moment când citesti? De unde stii că deja nu este trecutul? De unde stii că nu este deja în viitor?” (Iubirea si timpul…)
Pe de altă parte, eminescianul: “Toate-s vechi si nouă toate” – din “Odă în metru antic” – ne îndreptăteste să-i dăm dreptate. Chiar si dictionarele sunt locuri commune si nu ne-am propus să rezolvăm noi, vesnica dilemă: Cine a fost mai întâi, oul saau găina? Putem doar să ne spunem punctul de vedere, să ne împărtăsim gândurile si, eventual experienta, să căutăm similitudini.
Această carte este mai degrabă o crestomatie de texte din diferiti autori pe o plajă generoasă care cuprinde două repere fundamentale: Femeia si Iubirea. Autoarea uzitează texte clasice si contemporane, împletite cu propriile consideratii si alcătuieste un florilegiu destul de interesant si util pentru cei care păsesc în viată si caută modele de comportament.
De la Emil Cioran la Andre Maureau la Lucian Blaga, Adelaida Low, Maica Tereza, întâlnim scrisori, dedicatii, poeme, proze, consideratii legate într-o cutiută cu fundite roz, păstrând parfumul de lavandă al unor amintiri si vechi prietenii de odinioară, dar si texte culese din: Nichita Stănescu, Kahlil Gibran-profetul, corespondente cu ascultătorii ori prietenii virtuali: Domnul Mister, Violetta Petre, Anca Dumitrascu, Ioana Voicilă Dobre, Angela Musică Popa, Luiza Adriana Grama, Psiholog Daniela Dumitrescu, cei care semnează cu pseudonim: Blidar, Lorena, Judit, ori scriitori precum: Lelia Mossora, Florenta Marinescu (Australia), Catherina Câmpeanu, Ionela van Rees-Zotta, Elena Mezin, Rodica Elena Lupu si câtiva altii.
Bineînteles, toate aceste texte, frumos asezonate cu portrete artistice ori fotografii găsit pe internet, cu gust pentru calofilie, ilustrând sentimentul Iubirii cu muuuulte flori, inimioare, tablouri romantice cu bărcute pe lacuri, s.a. ingrediente, menite să coloreze textele epico-lirice si epistolare pe care Alina Arbajter ni le propune.
E vorba mai degrabă de un “bazar sentimental” în care orice suflet găseste, măcar un gablonz, măcar o un cercel care i s-ar potrivi, în ureche, în sprânceană ori în alte locuri mai intime…
În fine, meritul Alinei Arbajter este de a le fi adunat si oferit, într-o carte sentimentală despre Iubire, început si sfârsit a toate, patimă, foc, despărtiri, împăcări si iar separări, din care, până la urmă, rămân doar amintirile.
Ce retinem din acastă culegere tematică din mai multi autori, vii si morti, români si străini, cu filozofii de viată diverse, de la întelepciunea orientală la reperele morale stricte ale crestinismului?
Retine fiecare ce doreste si mai als, ce-i convine. Parcurgând textele, nu se poate să nu te regăsesti în vreunul din pasajele citate, ori în vreun vers sau formulare epică a Alinei Arbajter. Si prin aceasta, cartea e un bun câstigat si un motiv ca, din când în când, să ne aplecăm asupra miracolelor vietii printre care se numără si Iubirea.
Nici eseuri, nici foiletoane, nici articole, nici panseuri, scrierile nu se încadrează în nici un canon, ci, într-un limbaj eteroclit si cu o diversitate de opinii, fiecare încearcă definiri ale conceptelor mai sus amintite. Alina Arbajter adresază o invitatie amabilă oricărei femei de a răspunde la întrebarea fundamentală: Ce e femeia? Si, decurgând din aceasta, la cealaltă: “Ce e iubirea? – cele două fiind părti al aceluiasi Întreg. Femeia, prin excelentă înseamnă iubire. Dar mai ales, supune interlocutoarele unor teste pentru a atinge performanta de a ajunge în vârful piramidei, adică la prfectiunea, fizică, psihică, morală, spirituală:
“Esti pregătită să păsesti pe stradă plină de încredere? Esti pregătită să-ti placă total de tine?
Perfectiunea în materie de feminitate înseamnă echilibrul între interior si exterior. Începi să te iubesti cu adevărat. Începi să te convingi că dacă ai fost fericită măcar o dată, poti învăta să fii fericită de fiecare dată.
Înveti să fii în armonie cu totul si devii tu însăti. Îti dai seama că fericirea ta depinde în primul rând de tine. Trăiesti la maxim si te redescoperi ca femeie.
Da, meriti să te bucuri si mai mult de viată… Nu peste un an, nu peste o luna, nu peste o săptămână. Chiar azi. Marile realizări încep cu gesturi mici. Vino alături de noi si învată ceea ce contează cu adevărat pentru tine.”
Dacă solutiile sale sunt viabile, vom descoperi, fiecare, pe propria-ne piele.
Iată una din aceste păreri: “
’’Nu cred în femeie ca frumusete de vitrină. Cred în femeie ca fortă. Nici în femeia cu rol predestinat nu cred. Cred în femeia care îsi alege partitura, în femeia cerebrală si-n femeia emotiilor, pătimasă, complicată, nebună. Si nu dau doi bani nici pe superfemei.
Nici pe dive si mituri, nici pe "femeia la cratită", "femeia-nevastă", pe nicio femeie-etichetă, cred în schimb în femeile care plâng până li se umfla ochii si-apoi râd, care cad si se ridica fără o mână de sprijin, femei care pleacă în căutarea unui drum, femeile care nu stiu să fie altfel decât femei, care nu îsi deghizează frumusetea, sexualitatea, tremurul, plânsul, puterea.
Nici pe femeile trase la indigo-ul trendurilor nu pariez, femei artificiale si impersonale, dar ce frumoasă e femeia care nu se teme sa fie ea. Femeia care stie ce mari îi sunt ochii si ce rotunde soldurile, femeia care se îmbracă în rosu pentru ca se simte bine în rosu, care n-are nevoie sa-si tuguie buzele pentru că nu vrea să semene cu nimeni.
Si ce daca plânge câteodată, si ce dacă se trezeste vorbind despre haine si rujuri, si ce daca nu stie să ascundă că iubeste? Si dacă nu si-a găsit dragostea încă, si dacă are aventuri, si dacă îi plac bărbatii, ce?
Si mai cred, în sfârsit, în libertatea si îndrăzneala femeii de a fi o individualitate, nu un standard. As vrea să văd mai multe femei, si mai putine sabloane.’’ (Anca Dumitrascu)
Prin intermediul unui interviu pertinent si atent radiografiant, Octavian Curpas din Arizona zugrăveste cu profesionalismu-i cunoscut portretul real al Alinei Arbajter, primele începuturi în Germania, drumul acesteia până la consacrarea din zilele noastre, drum deloc simplu pentru o tânără româncă, dar care a fost parcurs, pas cu pas, cu hotărâre si încredere în Dumnezeu si în propria-i stea si mai ales, ceea ce înseamnă pentru ea acest gen de comunicare media, pe unde hertziene, dar si prin intermediul internetului, prin care si-a făcut prieteni pe mapamond, fideli ascultători ori, nu mai putin fideli corespondenti, alături de care, sentimentul prieteniei a devenit ceva real, palpabil, în pofida oricăror piedici si distante. Autoarea are în proiect realizara unor emisiuni TV la un post Regional Nurenberg Franken TV începând din vara acestui an, care va continua în chip vizibil, de data aceasta, “Visul unei femei”.
File de jurnal sentimental, frânturi de viată, fragmente de scrisori, poeme patetice, usor vetuste si proză poetică, voci distincte, voci tăcute, voci timide ori impetuoase, penetrante ori abia auzite, voci care-ti lasă urme pe suflet, toate într-un Univers al Prieteniei – pe undele hertziene ori pe plasma calculatorului, sonorităti de o clipă sau ecouri pentru eternitate. Toate adunate în acest buchetel cu parfum de inefabil, al misterului feminin, gratie unei tinere frumoase si sensibile care se numeste Alina. Care-ti alină clipele înnorate si face să-ti răsară din nou în suflet razele sperantei. Si mai ales, într-o bună zi, din nou, razele întremătoare al Iubirii.
CEZARINA ADAMESCU, AGERO
21 mai 2020 Sfintii Împărati Constantin si Elena
|
Cezarina Adamescu 5/21/2010 |
Contact: |
|
|
