Calea regală a fericirilor
„EU NU SUNT SFÂNT, DAR SUNT INVITAT SĂ FIU”
„Împăcati-vă unii cu altii si oferiti-vă viata pentru ca să domnească pacea pe întregul pământ” – spune Gospa în Mesajul din 25.XII.1990.
Aceasta este Calea regală a fericirilor evanghelice, trasată tuturor generatiilor de mântuiti pe care Maria, slujitoare docilă a Cuvântului, cu prezenta Sa specială de har, vrea s-o facă vie si luminoasă în aceste timpuri în inima fiilor Săi.
„Vă invit să trăiti cu iubire mesajele pe care vi le dau si să le transpuneti în întreaga lume, astfel încât un fluviu de iubire să curgă prin lumea plină de ură si lipsită de pace.” (Mesajul din 25. 02. 1995).
„Prin voi doresc să reînnoiesc lumea. Întelegeti, copilasilor, că astăzi voi sunteti sarea pământului si lumina lumii” (Mesajul din 25 octombrie 1996).
Fecioara Maria este asadar conducătoarea noastră pe calea care duce la Fiul Său Isus.
„Să stiti copilasilor, că Eu sunt cu voi si că vreau să vă conduc pe toti în Cer pe un acelasi drum, care este frumos pentru cei care-l descperă în rugăciune. (...) Dragi copii, vă ocrotesc cu rugăciunile Mele în fata Tatălui Ceresc” (Mesajul din 25 august 1990).
Aici este cheia. Acest timp în care Fecioara apare este un timp de har, pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu si Maica Domnului ne ajută să-L cunoastem mai bine.
„Eu sunt cu voi si vă conduc spre un timp nou, timp pe care Dumnezeu vi-l dă ca pe un har pentru a-L cunoaste mai bine.”
Calea pe care ne invită Maria este Calea spre adevărata viată, este acea CALE si acel ADEVĂR si acea viată care sunt împreună, Dumnezeul Treimic.
„Eu vă invit la viată, dragi copii, si la schimbarea a tot ceea ce este negativ în voi, pentru a transforma totul în pozitiv si în viată. Sunt aici, dragi copii, pentru a vă ajuta si a vă conduce la Cer. În Cer se găseste bucuria prin care voi puteti trăi Cerul încă de pe acum.” (Mesajul din 25 mai 1991).
„Te lăudăm de-a pururi, Doamne,
Isuse, mlădită înflorită
Din sânul Maicii preacurate
Tu, Calea vietii fără moarte!”
(Iesu, Auctor Clementiae)
La Medjugorje, Fecioara nu se mărgineste să ne invite la convertire; Ea ne arată si calea pe care să mertgem. Si sunt mentionate în foarte multe Mesaje, cele 5 căi:
Rugăciunea;
Postul;
Spovada;
Biblia;
Euharistia
S-a spus, nu o dată în comentariile care urmează Mesajelor, în revistele existente, că Maria si-a asumat rolul Înaintemergătorului, pregătind Calea lui Cristos, dorind să înlăture toate obstacolele din inima si trupul nostru, din cugetul nostru, pentru a-L putea primi cum se cuvine pe Domnul.
Ca si Ioan Botezătorul, Maica Domnului ne îndeamnă la pocăintă, la convertirea urgentă si la iesirea din prăpastia păcatelor noastre.
Imperativul major la care face apel Maica Cerească beneficiază de un singur timp: astăzi. Nu mâine, nu ieri. Chiar astăzi, fără preget, să lăsăm totul la o parte si să pornim de mână cu Maica noastră la o nouă viată, lepădând tot bagajul, toată greutatea care ne stânjeneste, îngreunându-ne calea. Fecioara Maria ne arată si modalitatea: printr-o spovadă bună, prin propunerea de a nu mai păcătui, prin rugăciune, citirea Cuvântului Sfânt, prin post si împărtăsanie si mai ales, prin hotărârea de a ne ierta dusmanii, revărsând asupra lor, roua iubirii noastre.
Faptele noastre, începând de astăzi, trebuie să constituie roade vrednice de convertire, cu care ne vom înfătisa înaintea Tatălui la timpul hotărât de El.
„Da” – ul nostru spus sfinteniei este chiar hotărârea de a-L urma pe Cristos si de a împlini poruncile Tatălui.
Maria, la tot pasul, ne demonstrează că sfintenia este posibilă, că ea există astăzi, la fiecare pas. Ea nu este un lucru abstract, anormal, exagerat, ci poate fi atinsă de fiecare dintre noi, dacă ne hotărâm pentru ea. Sfintenia adevărată este dezvoltarea naturală a vietii divine la care suntem părtasi, în căutarea a tot ceea ce îi place lui Dumnezeu, în hotărârea de a nu mai face compromisuri cu propriile pasiuni, cu pretentiile lumii, cu orgoliul si vanitatea noastră atunci când considerăm că putem face totul singuri, fără ajutorul divin. Făcând din sfintenie unicul scop al vietii noastre, asa cum suntem învătati în Levitic: „Fiti sfinti pentru că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Lev. 19,2) – vom afla calea spre Paradis, calea salvării si a mântuirii noastre si vom dobândi încă de pe acum bucuria prezentei lui Isus în noi, bucurie ce ne va consola de orice necaz si ne va lumina întunericul nostru. Astfel vom afla savoarea Cerului si vom pregusta neasemuita fericire paradisiacă promisă nouă.
Preasfânta Fecioară Maria în septembrie 1985 a dat un Mesaj pentru grupa de rugăciune a Jelenei foarte edificator în acest sens:
„Sufletul meu este plin de iubire ca marea.
Inima mea este plină de pace ca un râu.
Eu nu sunt sfânt, dar sunt invitat să fiu.”
De remarcat că Fecioara îsi începe toate Mesajele cu acest cuvânt: „Astăzi” - Danas - în limba croată, după apelativul „Dragi copilasi”-
„Între capcana de ieri” si „iluzia de mâine” – această certitudine.
„Harul îmi este dat astăzi, el mă atinge acum, el atinge si salvează realitatea vietii mele. Nu am de pe acum harul pentru mâine, iar harul de ieri nu-l pot pune în conservă pentru astăzi,” - spune Sora Emmanuel.
„Astăzi este cea mai extraordinară sursă de bogătii si de surprize pe care o cunosc. Dacă sunt atent pentru a capta harul de astăzi, atunci Dumnezeu, nebun de bucurie, îmi descoperă unicul plan pe care îl are pentru momentul prezent.” (op.cit., p. 128).
Astăzi, joi, 26 aprilie 2001, ora 7,00 dimineata.
Sfânta Liturghie în Capela Aparitiilor. Aici a venit în vizită aseară Gospa. Încă se mai simt miresmele sfinteniei Preacuratei.
Sfânta Liturghie se desfăsoară în cea mai desăvârsită ordine si reculegere pioasă.
La Rugăciunea Universală, când se formulează intentiile libere, mă rog cu voce tare în felul următor:
„Te rugăm, Doamne, pentru poporul iugoslav, pentru ca pe aceste meleaguri să domnească Pacea deplină si să nu mai existe intolerantă religioasă, oamenii să nu mai facă deosebiri între etnie, conditie socială si să aplaneze orice conflict politic, pe cale pasnică.
Ne rugăm, de asemenea, pentru orfanii si văduvele de război, pentru toti cei care si-au pierdut pe cineva în acest război, să rămână tari în credintă si să ofere suferintele Domnului Cristos.
Ne rugăm să se deschidă mintile si inimile celor în drept pentru ca aceste aparitii miraculoase să fie recunoscute în întreaga lume.
Ne rugăm si pentru tara noastră să-si mentină pacea si linistea si pentru toti cei de acasă, ca si pentru sufletele din purgator”.
După fiecare intentie de rugăciune rostită de mine, cei prezenti în Capela Aparitiilor, rostesc în cor: „Te rugăm, ascultă-ne!”
Luăm iarăsi Sfânta Împărtăsanie sub ambele specii (pâine si vin, Trup si Sânge), fiecare din noi trecând prin fata altarului si luând Sfânta Hostie pe care o înmoaie în vin, asa cum a făcut Isus la Cina cea de Taină, când a instituit Taina Euharistiei si le-a transmis apostolilor să facă aceasta „în amintirea Mea”, după care o mâncăm într-o adâncă veneratie, în spirit de umilintă.
Aseară am fost în partea dreaptă a bisericii, afară, într-un loc de pietate rezervat pentru cei răposati, unde se înaltă o cruce din lemn, neagră iar pe niste rafturi sunt aprinse candele rosii din plastic cu lumânărele albe.
Am aprins o lumânare si m-am rugat pentru mama. Lumânările ardeau pâlpâind după adierea usoară a vântului. Era ca un tremur de pleoape. După ce m-am închinat, m-am reîntors în Rotondă să ascult Sfânta Liturghie.
Padre Slavko Barbaric a plecat la Tatăl în Anul Jubiliar, la 2000 de ani de la Nasterea Mântuitorului. Peste circa două săptămâni, avea să plece la Cer si mama mea, Arionda, ca să se nască „a doua oară”, asa cum a dorit si cum a scris în cartea sa, („Mă nasc a doua oară”, Elegii si poeme, Editura Pax Aura Mundi, Galati, 1 noiembrie 2000). Din ziua aceea, avea să mai trăiască 40 de zile.
Ea se află acum într-o altă realitate ( gând ce m-a fulgerat atunci, la locul de reculegere pentru răposati si apoi, de multe ori, la întoarcerea în tară si care mi-a alinat putin durerea suferită cu 6 luni în urmă).
Din realitatea în care esti, mamă, strig către tine, să mă auzi, să mă sustii, să mă întăresti cu iubirea maternă.
Mama mea a trăit în Dumnezeu, s-a simtit în Dumnezeu, a murit în Dumnezeu. Acum stiu: mama mea s-a mântuit prin suferintă. Toată viata a suferit în Cristos, până în ceasul din urmă. Si într-adevăr, era iubită de Dumnezeu si în chip cu totul special, de Maica Sa Preacurată si Maica noastră,a tuturor, care îi apărea în picăturile de ploaie, în orice lumină de lumânare, de candelă, de bec, de flacără, purtându-L pe Isus în brate. Îi apăruse de multe ori în vis si-i arătase mamei locul unde avea s-o primească, după ce o condusese de mână printr-un tunel lung, spre o imensă si fără de seamăn lumină. O visase cu putin timp înainte de a pleca da lângă mine, purtându-L în pântece pe Isus pe care urma să-L nască.
Acum ea se bucură, fericită, după ce, aproape 82 de ani a plâns continuu.
Plânsul era starea ei de gratie. Nu i-au secat nicicând lacrimile. Dumnezeu a ales-o pentru lacrimi, pentru râurile de lacrimi pe care le-a vărsat în viată. Dar ce contează 82 de ani în fata bucuriei vesnice?
********
După Sfânta Liturghie ne îndreptăm în grup, la mormântul Părintelui Slavko Barbaric. Este un loc foarte frumos în apropierea bisericii, pe un drum drept. Alături este o capelă unde se oficiază slujbele pentru răposati. Mormintele sunt foarte îngrijite si presărate cu tot felul de flori. Au pietre de marmură neagră pe care sunt scrise datele personale ale defunctului, fotografia lui si, eventual, un epitaf.
Ajungem la mormântul Părintelui Slavko. O placă funerară este înăltată în fata crucii sale. O statuetă din bronz de circa 75 de centimetri îl întruchipează pe acest părinte franciscan marianist, atât de devotat parohiei din Medjugorje, vizionarilor, pelerinilor, cel care, neobosit s-a străduit să traducă si să interpreteze în toate limbile, Mesajele Gospei de-a lungul a 18 ani. Acest exceptional „ambasador al Gospei”, care făcea Calea Crucii pe Krizevac, aproape zilnic împreună cu pelerinii si uneori, de câteva ori pe zi, până în clipa mortii. Al cărui „birou” îl constituia Muntele Crucii sau Colina Aparitiilor, Crucea Albastră (tot o cruce!).
Acolo lucra el cel mai bine, acolo primea „audiente”, acolo dădea învătături, sfaturi, exemple vii, cu însăsi viata lui sfântă, plină de virtuti.
Statuia are bratele întinse în jos. Este cu capul ridicat si priveste cerul (sau muntele, sau crucea de pe munte, acolo unde s-a asezat în cele din urmă, „să moară putin”).
De fapt, acestea sunt cuvinte cât se poate de adevărate, pentru că „moartea sa” a durat, realmente, foarte putin, asa cum s-a dovedit a doua zi, în Mesajul de la Gospa. A trecut în galop toate văile, toate statiunile, toate vămile văzduhului.
Spiritul său de rugăciune nu s-a stins, dimpotrivă, a fost preluat „din mers” de părintii franciscani, toate manifestările si reculegerile prevăzute au fost mentinute, chiar si cele de „Post si Rugăciune” de la Domus Pacis. Părintele Svetozar si-a asumat răspunderea „Satului Mariei” - căci Gospa le-a transmis, la două ore după moartea lui pe Krizevac; „Continuati să mergeti înainte! Nastavite dalje!” Este exact ceea ce ne-ar fi spus si Părintele Slavko!
Privind trupul Părintelui Slavko, coborât de pe munte însotit de rugăciunile înflăcărate si de lacrimile pelerinilor, părintele Svetozar a urcat în fugă în întâmpinarea sa si când l-a zărit, de departe si-a spus: „Pare un rege! Ce măretie!”
„De asemenea, spune Sora Emmanuel, mi-a împărtăsit:
Deasupra statuii Părintelui Slavko scrie: „Tko Vjeruje u me, ako I umre, zivjet ce” – ceea ce înseamnă: „Cine crede în mine, chiar dacă moare va trăi” - îmi traduce Marta Odae.
Femeile din grup rostesc multe rugăciuni la mormântul părintelui.
Mormântul este alcătuit din două plăci de marmură neagră, acoperite complet cu flori sau cu aranjamente florale, sistem ikebana, cu brad si ferigă. Sunt tot felul de flori, trandafiri albi, rosii, galbeni, stânjenei albi si mov, cale albe si tot soiul de alte flori.
Sunt multe candele aprinse, de asemenea. Tot pe placa funerară scrie: „O fra Slavko Barbaric 11.03. 1946 – 24, 11. 2000”.
Trei femei în negru, localnice, se apropie de mormânt în genunchi, pe dalele de piatră si se roagă.
Nu ne îndurăm să plecăm de lângă Padre Slavko pentru că aici e un aer de pace deplină si ne simtim foarte bine.
Între parohie si cimitir se află un loc special amenajat, cu pietris în jur, un postament circular din marmură neagră, dispus în pătrate mari. Pe acest postament se află o cruce uriasă din bronz masiv, a cărui grosime e de aproximativ 50 cm. Ceea ce este extraordinar în aceasta, e faptul că Isus nu mai e întins pe jos, pe această cruce. A rămas forma corpului Său, adâncită exact după trup, iar Isus, sculptat în bronz, vopsit în negru vânăt, asa cum am văzut uriasele statui de frati si părinti franciscani din localitatea Sirocki Brieg – Dealul Larg – la parohia Părintelui Jozo Zovko.
Isus stă suspendat pe aer, cu bratele larg desfăcute, cu capul plecat spre stânga. Pe aura Sa, ca si pe sumara îmbrăcăminte care-i încinge coapsele, scrie cu litere de bronz: „Resurexit et adhuc tecum sum, Alleluja”. Un verset din Psalmul 138: „A înviat precum a spus, Alleluia!”
Lucrarea este executată de un sculptor care semnează A.AjA... în 1998 si este sfintită în ziua de Sfintele Pasti a aceluiasi an.
E un loc de reculegere si noaptea, un reflector iluminează statuia uriasă încât pare fosforescentă. Este ceea ce priveam aseară de la distantă, din Rotondă si nu stiam ce este.
Împrejur e un teren viran, cu iarbă multă, verde, proaspătă, cu flori minuscule si un teren gol, mărginit de bolovani mari de piatră. Mai departe sunt vii, livezi si casele localnicilor.
Am observat că aici există motivul crucificării pe aer, fără nici un suport material, piroanele există, numai crucea e lăsată undeva, în urmă, semn că nu se pune accent pe moarte, ci PE ÎNVIERE. Si-n capelă, Christ este crucificat pe aer.
Vizita la Părintele Slavko a însemnat pentru noi un prilej de confort spiritual, de pace adâncă si de meditatie benefică.
A fost ca si când am primit în dar o floare de la Maica Domnului. Să păstrăm cu grijă acest har pentru a rămâne proaspăt si a da rod.
Coborând în Iad, Isus a deschis portile spre Paradis si prin aceasta spre paradisul inimilor noastre. El a transformat moartea în ÎNVIERE si PACE. Pacea – această dispozitie interioară pozitivă despre care Jelena a spus: „Iubirea înseamnă pace, pacea înseamnă iubire.”
Pacea – înteleasă ca o realitate spirituală, ca pe o atitudine interioară, un dar neasemuit care se află la originea tuturor celorlalte daruri. Sarcina noastră este deci, de a primi, si nu de a respinge, această pace divină, de a o trăi si de a o răspândi. Pentru crestini, moartea nu mai înseamnă o „catastrofă”, o nenorocire deoarece viata noastră nu constă numai în viata pământească, cu mai ales, în viata vesnică. Aici pe pământ, suntem doar în trecere. Frica si teama de viitor, dispar, iar noi vom putea afla, trăi si răspândi pacea divină.
Viata si Moartea – două notiuni complementare ale aceleiasi Realităti divine.
Locuinta noastră definitivă este Cerul, asa cum s-a vădit în credinta crestină de două milenii.
„Minunata realitate a Cerului depăseste tot ce ne-am putea imagina. Cerul este dincolo de realitatea noastră. Acum noi vedem creatia, atunci vom contempla pe Acela Care e mai presus de Creatie. Realitatea Cerească este o realitate nouă si absolut sfântă si perfectă. Capacitătile unui suflet din Cer depăsesc toate conceptiile noastre, posibilitătile noastre. De exemplu, un sfânt din Cer sau un Înger poate fi prezent peste tot. Căci el vine de la Dumnezeu, este în gloria Lui si Dumnezeu umple tot. Totul este posibil celui care crede si iubeste. Când Dumnezeu a creat, El a făcut în acelasi timp un univers pentru fiinte spirituale si un univers pentru fiinte trupesti, chemate să intre în universul creaturilor ceresti care Îl contemplă pe Dumnezeu în clar viziune. Noi, oamenii, trăim într-un univers plin de miliarde de galaxii cu miliarde de stele si planete. Nu vom putea epuiza cu stiinta noastră splendorile acestui univers gigantic pe care îl contemplăm cu admiratie. Trupul nostru, inteligenta noastră, sunt partea din fiinta noastră care ne permite să trăim aici, jos si să scrutăm această realitate vizibilă ochilor nostri. În acelasi timp, Dumnezeu a pus în noi un principiu vesnic, ce va rămâne mereu. Noi posedăm un suflet care va intra într-o zi într-un univers care, atâta vreme cât trăim pe pământ, ne este inaccesibil. Nu vom putea niciodată, prin stiinta noastră, prin cunostintele noastre, să inventăm un procedeu pentru a trece din universul nostru în Cer. Dar sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu, sufletul care poartă în el realitatea a ceea ce suntem, el va trece în cealaltă lume. Cerurile, Împărătia lui Dumnezeu, Raiul este infinit mai vast si mai frumos decât universul urias în care ne aflăm.
Credinciosul este un suflet religios. El este unit cu Dumnezeu si deschis la realitatea transcendentală.” (Jacques Magnan, Locuinta noastră definitivă este Cerul; În: „Stella Maris, nr. 365, preluat în revista Regina Pacis, nr. 3, Decembrie 2000, p.2).
*******
Teolog CEZARINA ADAMESCU
2 MAI 2010
|
Cezarina Adamescu 5/6/2010 |
Contact: |
|
|
