Sergiu Celibidache
L-am întâlnit prima data pe dirijorul Sergiu Celibidache în 1969,când eram într-un schimb de experientă la televiziunea suedeză. Maestrul era atunci directorul orchestrei Radio din Stockholm pe care o făcuse celebră în toată Europa. Stiam că era născut la Roman în 1912 si că studiase mai întâi la Iasi pianul si compozitia, apoi la Universitatea din Bucuresti filosofia si matematica.
Sergiu Celibidache a plecat din România în 1936 pentru a studia la Academia de muzică din Berlin cu Walter Gmeindl si Fritz Stein. A continuat studiile de filosofie cu Eduard Spranger si Nicolai Hartman. Abia îsi dăduse doctoratul în 1945 când i s-a oferit postul de a conduce Filarmonica din Berlin, Wilhelm Furtwängler fiind suspendat din cauza unor presupuse colaborări cu nazistii. După trei ani Furtwängler a fost reabilitat si si-a reluat activitatea cu orchestra berlineză, iar Sergiu Celibidache a început colaborarea cu orchestre din Anglia, Franta, si altele. In Italia, la Academia Chigiana din Siena, a înfiintat chiar si cursuri pentru tinerii ce doreau să devina dirijori. În acelasi timp a fost invitat permanent de orchestra Radio din Stuttgart, iar în anii 1962-1972 a fost directorul orchestrei Radio din Stockholm.
Cum spuneam mai înainte, am ajuns in Suedia in 1969. La putin timp după ce m-am prezentat la Departamentul muzical al RTV din Stockholm, colegii suedezi mi-au propus să merg la repetitiile orchestrei pentru a-l întâlni pe celebrul dirijor. Aflasem că în orchestra respectivă mai erau câtiva români, iar concert-maestrul era cunoscutul violinist Mircea Săulescu, rămas în străinătate după un turneu al filarmonicii bucurestene condusă de George Georgescu. Am fost însotită la prima întâlnire chiar de directorul departamentului care m-a prezentat maestrului Sergiu Celibidache. Cât timp era la Stockholm si nu în turneu prin alte tări, mă duceam foarte des la sala unde se tineau repetitiile si vorbeam cu dânsul. Dorea sa afle ce se mai întâmplă, mai ales în viata culturală din Romania pe care o părăsise în urmă cu 33 de ani. Am vrut să-i iau un interview filmat si mi-a spus că este de acord numai dacă îmi dau cuvântul de onoare că nu va fi schimbat nimic din ceea ce va spune. Cum stiam că nu depindea de mine ce va rămâne din declaratiile sale, i-am spus ca nu eu pot decide acest lucru, asa că mai bine nu filmez. Mi-a părut nespus de rău si am fost asa de tristă încât la câteva zile mi-a adus o fotografie.
După întâlnirile de la Stockholm, l-am revăzut în 1972 la Bucuresti, când a venit cu orchestra suedeza sa concerteze chiar în sala Radiodifuziunii. Bineînteles că am programat filmarea pentru un portret (care există în arhiva TVR). N-am să uit niciodata hazoasa întâmplare de la prima repetititie. Pe vremea aceea televiziunea avea aparatură rusească ce necesita un timp pentru “încălzire” înainte de a fi folosită. Asa a început întâmplarea pe care o voi relata. Repetitia a început odată cu declansarea “încălzirii” camerelor de luat vederi care bâzâiau destul de tare. Celibidache, care avea un auz perfect, a sezizat zgomotul. A înterupt repetitia si a început să se plimbe apropiind-si urechea de peretii scenei. Văzându-l nedumerit si parcă speriat,m-am apropiat de scenă. M-a vazut si m-a întrebat:
- “ Ce dracu se întâmplă? Ce-i cu zgomotul asta? Mă spioneaza cineva ?”
- “Maestre, avem aparatură rusească ce are nevoie de timp pentru a se încălzi. De asta bâzâie.”
- “Bine, mi-a spus, luăm pauză desi n-am lucrat nimic. Când se termină, să ne anunte cineva”.
Noroc că dupa aceasta lucrurile s-au desfăsurat bine. Concertul a fost primit de public cu mare bucurie. La putin timp după acel concert, Celibidache a propus să formeze la Bucuresti o orchestră cu care să dea concerte mai ales în afara tării. Unii au fost entuziasmati de ideie, iar altii au respins-o pe motiv că s-ar defiinta multe dintre orchestre, asa că dorinta sa nu s-a putut realiza.
Dupa 1972 Celibidache nu si-a prelungit contractul cu orchestra din Stockholm si a început să colaboreze cu Orchestra Nationala a Frantei până în 1975. Visul său era de a reveni în fruntea unei mari orchestre germane. Nu putea uita ca Herbert von Karajan ocupase functia de dirijor al orchestrei din Berlin, cu care lucrase trei ani după retragerea lui Furtwängler. În1979 a primit însă functia de director general muzical al orasului München si de dirijor permanent al orchestrei Filarmonice din respectivul oras, pe care a condus-o până la sfârsitul vietii si pe care a ridicat-o la cel mai înalt nivel. Dorind să formeze tineri dirijori, a tinut cursuri la Siena (Italia), Fontainbleau (Franta) si la München. Printre actualii mari dirijori romani care au urmat cursuri cu Celibidache sunt Horia Andreescu si Cristian Mandeal.
L-am revăzut si am vorbit cu maestrul Celibidache când a venit la Bucuresti cu orchestra filarmonică din München si când a interpretat într-un mod magistral o simfonie de Anton Bruckner si Rapsodia I-a de George Enescu. Mi-a parut foarte rău cand am auzit, în august 1996, că s-a stins din viată. Întâlnirile cu oamenii deosebiti nu se pot uita niciodata.
|
Florica Gheorghescu. 5/2/2010 |
Contact: |
|
|
