Pomenirea Mortilor
In fiecare an, in sambata dinainte de Duminica Infricosatoarei Judecati,
credinciosii fac milostenie pentru sufletele celor care au trecut la Domnul.
In aceasta zi, cunoscuta si sub denumirea populara de "Mosii de Iarna",
Dumnezeiestii Parinti au hotarat pomenirea tuturor celor adormiti intru
dreapta credinta, in nadejdea Invierii vesnice. Biserica nu da uitarii pe
cei adormiti nici dupa inmormantarea lor. Purtarea ei de grija se intinde si
dincolo de pragul mormantului, rugandu-se si mijlocind pentru odihna si
pentru iertarea pacatelor lor in zilele indatinate din cursul anului
bisericesc, cum sunt sambetele mortilor, Mosii de Iarna, Mosii de Vara, cat
si in ierurgiile speciale alcatuite de Biserica pentru pomenirea mortilor.
Dupa traditia Bisericii se face rugaciune pentru cei morti la urmatoarele
termene: ziua a 3-a, ziua a 6-a, ziua a 9-a, ziua a 40-a, la 3 luni, la 6
luni, la 9 luni si la 12 luni, apoi in fiecare an pana la implinirea a 7 ani
de la moarte.
- Se face la trei zile, in cinstea Sfintei Treimi, intru Care ne mantuim si
in amintirea Invierii celei de a treia zi a Domnului;
- la noua zile, pentru ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele
noua cete ingeresti si in amintirea orei a noua in care Domnul, inainte de a
muri pe Cruce, a fagaduit talharului Raiul, pe care ne rugam sa-l
mosteneasca si raposatii nostri;
- la patruzeci de zile (sase saptamani), in amintirea inaltarii la cer a
Domnului, care a avut loc la patruzeci de zile dupa Inviere, pentru ca
sufletul celui raposat sa se inalte si el la cer;
- la trei luni, la sase luni, la noua luni si la un an, in cinstea si slava
Sfintei Treimi, dupa pilda crestinilor din primele veacuri, care praznuiau
in fiecare an ziua mortii mucenicilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor
pentru viata de dincolo.
- Termenul de sapte ani, cand se face pentru cea din urma oara datornica
pomenire anuala a raposatului, e numar sfant (cele 7 zile ale facerii lumii)
si se socoteste ca atunci trupul omului e cu totul desfacut in tarana.
Noi suntem datori sa aparam, sa conservam si sa oferim viata, lui Dumnezeu
ca dar al Sau. Sufletele crestinilor pecetluite de prima inviere, care
inseamna botezul, fac parte din Biserica vazuta, iar cele trecute dincolo,
prin moartea intai, fac parte din Biserica nevazuta, triumfatoare, daca au
lucrat cat au fost in trup.
Adevaratii crestini simt nevoia legaturii cu fratii lor prin rugaciune, prin
pomeniri si prin slujbe speciale, si au obligatia fireasca sa-i pomeneasca
pe cei adormiti. Sf. Ioan Gura de Aur indeamna pe ascultatorii sai sa se
roage pentru cei morti, iar daca cel mort este pacatos sa i se dezlege
pacatele, iar daca este un drept sa castige un adaos de plata si rasplata.
La parastas se aduc intru pomenirea celui raposat coliva, paine si vin.
Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este totodata un semn vazut al
credintei noastre in inviere si nemurire, deoarece este facuta din boabe de
grau, pe care insusi Domnul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau
asemanarea invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si
sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa
putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste,
pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune.
De aceea, la binecuvantarea colivei de catre preot, si anume, cand se canta
"Vesnica pomenire", rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu
coliva, leganand-o pe maini, in semn de comuniune sau legatura cu raposatul.
Acelasi lucru inchipuie si gustarea din coliva, dupa binecuvantarea ei.
|
Pr. Nelu POPA 5/1/2010 |
Contact: |
|
|
