Simtzuri : Curioasa lume a nasurilor
Sunt un înotător. Îmi place să înot pe distante lungi si să intru într-un ritm stabil, relaxant, în care efortul se disipează într-o transă de stimulare mentală. Gândurile încep să se reverse liber, liniştit, generos şi adesea ies la suprafată idei noi ce plutesc în memorie şi se vor asocia mai târziu cu alte idei si imagini noi. Înotul îmi creaza o senzatie si plăcere hedonistica care mă ajută să sfidez oboseala, asemănător cu ce experimentează pasionatii alergători de cursă lungă.
Trăiesc în Toronto, Canada, unde înotul se practică cel mai adesea în bazine publice acoperite, saturate din plin cu clor dezinfectant atât pentru sănătatea publică cât si presupun, pentru propăsirea industriei chimice. Cel putin din acest motiv, omul are nevoie de un costum de baie de calitate, rezistent, precum si de o pereche de ochelari de înot, tot de calitate si bine potrivitzi pe fatză.
Nu departe de bazinul favorit din cartierul meu, am gasit din întâmplare un excelent butic, specializat în echipament si articole sportive de înot de performantză. Nu-mi aduc aminte exact de când am început să mă aprovizionez de acolo, dar probabil de cel putin douăzeci de ani. Proprietara magazinului este o chinezoaică de varstă medie, o femeie maruntă si foarte prietenoasă cu clientii, gata oricând să vândă ceva cu pretz redus sau pe bani peshin, fără alte taxe. Nici stilul ei de a face comert si nici înfătisarea ei nu mi s-au parut schimbate de-a lungul timpului si m-am asteptat deci din nou la o primire prietenoasă si un tratament bun.
Când am intrat în magazin am auzit deasupra capului clinchetul familiar al clopoteilor argintii de “bun-venit” si am zărit-o pe Joyce asezată confortabil în fotoliul ei de la tejghea, zgâindu-se la mine. 'Hello' am zis dar Joyce a continuat să mă privească. “Mă mai tii minte?” am întrebat-o. “ Da George, îmi amintesc de tine desi n-ai mai calcat în prăvălia mea de doi ani.” M-am simtit usor stinjenit dar i-am replicat repede: “Stii Joyce, lucrurile ce le cumpar de la tine sunt de calitate atât de buna încât n-a fost nevoie sa le înlocuiesc doi ani.” Ea a continuat să mă privească cu un zâmbet săgalnic si m-a întrebat: “Ce ai nevoie astăzi, George?” M-am linistit când am vazut că subiectul s-a schimbat spre afaceri si am continuat: “Am nevoie de chilotzi de baie marca 'Speedo' si de ochelari de calitate pentru înot. Ea s-a ridicat încet din scaunul ei si in timp ce se îndrepta spre raftul cu articole de înot, mi-a aruncat o privire, m-a măsurat din ochi si a intrebat: “George, din nou masura 42 ?” Eu m-am înrosit de furie, atât din cauza impertinentei unei astfel de intrebari obraznice si jignitoare, cit si mai ales la groaza gândului că această măsură ar putea fi reală, asa că am raspuns: “Joyce, nu-mi amintesc să fi avut nevoie sau să fi cerut vreodata masura 42, dar astazi dă-mi un 38 si am sa-l cumpar indiferent dacă mi se potriveste sau nu. Mi-a înmânat atunci două perechi de Speedos, amândouă de marimea 38 si o pereche de ochelari marca TYR, în cutia lor originală, elegantă. S-a nimerit să fie marca mea favorită, cu o punte nazală semi-rigidă, care se potrivea perfect la fatza mea, de fiecare dată. Am fost atit de bucuros că aproape am îmbrătisat-o si i-am spus: “Chiar pe acestia îi căutam, cum ai stiut?” Păi ea zice: “Stiu ca acest stil de ochelari sunt pentru tipi ca tine.” Am fost cu adevarat surprins si am continuat: “Ce intelegi prin tipi ca mine?” Joyce si-a lamurit remarca adăugând: “Ei bine, ochelarii acestia sunt pentru tipi cu nasul înalt.” Am incercat repede să digerez întelesul spuselor ei dar fără mare sansă, asa că am insistat: “Ce vrei sa spui prin nas înalt?” Joyce mi-a aruncat o privire usor condescendentă ca si cum ar sugera ca nu sunt destul de iute la minte si a adăugat cu emfază: “ Vreu sa spun UN NAS MARE care iese mult în afară din fatza ta.” Am fost putin socat nu atât de realismul sau perceptia ei despre nasul meu, cât de felul în care si-a exprimat verbal aceasta opinie. M-am hotarât să dau conversatziei o întorsătura hazlie, cu putin contra atac, asa că la rândul meu am întrebat-o: “Joyce, vrei să spui că eu am un nas mare, iesit mult în afară?” Dându-si seama de impolitete, ea totusi a continuat jocul si răspunse chicotind: “Ce pot să mai zic, uite-te la nasul meu!” Am privit-o, am studiat-o enervant de îndelungat si în final am concluzionat cu arogantă si cu încrederea unui expert: “ Joyce, acum văd si înteleg ce ai vrut să zici, dar să-ti spun drept, pe fatza mea, nu s-a asezat nimeni.”Contrar asteptărilor mele de a fi invitat să părăsesc imediat incinta magazinului, rezultatul a fost mult mai plăcut. Ditirambele nazale s-au transformat într-un râs, sănătos, zgomotos, aproape convulsiv si în deplin abandon. Joyce era din nou asezată în fotoliul de la tejghea, mult prea mare pentru trupul ei firav, iar capul ei aplecat pe spate, aproape că-i ascundea gura deschisă pînă la urechi, populată cu dintisori de soricel si ochii mijitzi ca două taieturi. Mi-am imaginat că asta ar fi putut să-i fi fost distractia majoră a zilei, poate a săptămânii, dar am mai sesizat si o nuantă de răzbunare, din motive încă neclare. Până la urmă ea s-a oprit, a răsuflat adânc si a spus: “ Nu cunosc multe despre tine, George, dar stiu din experientă că oamenii ridiculizează în mod natural sau chiar îsi bat joc de trăsăturile sau obiceiurile celor diferiti de ei prin rasă sau cultură. După o pauză a adăugat că în societătile civilizate aceste diferente nu împiedică oamenii de a convietui pasnic, dar trebuie să fii constient de felul cum cineva poate fi văzut de altii. “Poate e adevarat”, am spus dar am observat adesea că deosebirile rasiale sunt interesante si pot deveni obiect de invidie în ambele directii. I-am zis în continuare: “Ce parere ai de exemplu de operatii de pleoape pentru “mărirea” si “rotunjirea” ochilor?” Neabătuta Joyce a replicat: “Am o prietenă care a făcut asa o operatie, dar după câte stiu nu există în nici o rasa cerere sau interes pentru operatii de marirea nasului!
“O.K Joyce, poate că ar trebui să convenim că un nas mare este considerat universal urât si este peste tot de nedorit asa ca hai să ne oprim aici. Ea a continuat să râdă asa că înainte de a schimba subiectul, am întrebat-o: “Spune-mi Joyce, este adevarat că voi chinezii îi numitzi pe albi ‘Diavoli cu Nasuri Mari’?” Ea mă privi si după o scurtă îngândurare îmi răspunse: “Nu-i chiar asa. Este o neîntelegere bazata pe o proastă traducere. Noi avem în chineză acelasi cuvint pentru Diavoli si Străini. Ceea ce avem noi în vedere în cazul ăsta, sunt străinii.” Am răsuflat usurat la gândul că un străin ar putea să nu fie considerat un Diavol. Joyce încă părea sovăitoare, întrucât nu lămurise pe deplin aspectele delicate ale armoniei inter-rasiale, asa că ea a reluat conversatia: “Vezi George, când mi-am facut studiile la Vancouver am surprins un grup de studenti, de fapt colegi de-ai mei spunând: “Ce treabă are pe aici aceasta micutză ‘Chink’ (un pejorativ pentru chinezi) ? M-am îndreptat spre ei si le-am spus: Stiti ce fac aici? Ceea ce faceti si voi. Studiez. Aveti vreo problema cu chestia asta?” Joyce a rămas serioasă pentru un timp si apoi a încheiat: “Astea s-au întâmplat cu mult timp în urmă si nu multe s-au schimbat de atunci, afară de faptul că acum majoritatea studentilor sunt asiatici si dacă ar dori ar putea pune aceeasi întrebare străinilor cu Nasul Mare. Fără îndoială, savura acest aspect nou si se simtea razbunată.
Am avut sentimente mixte despre “cutia cu viermi” pe care am fi putut-o deschide analizând complexul de implicatii ale interactiunilor rasiale în orice societate dată, bazată pe reprezentare procentuală, asa că mi-am pierdut interesul de a continua si dezvolta această temă.
Brusc, mi-am adus aminte că de fapt motivul pentru care venisem la magazin a fost să cumpăr ceva articole pentru înot si în mod politicos dar ferm, am adoptat expresia facială si postura unei persoane care trebuie să plece neintirziat. Joyce mi-a înmânat costumul de baie si ochelarii împreuna cu factura care reflecta tratament preferential pentru anumiti clienti ca mine si poate si o mică amendă, pentru că s-a distrat asa de bine pe socoteala mea. Oricum stiam ca nasul meu va veni în mod cert în vizita, din nou în viitor.
În drum spre bazinul de înot, gândurile mi-au fost invadate agresiv de o armată de nasuri, fortzându-se cu bocancii în băltoacele neuronilor, trezind amintiri dormante si stropindu-le la vedere, în ochii mintzii. Ca prin minune, un film cu nasuri a început să se deruleze si am devenit propriul meu spectator.
Mi-am reamintit atunci că cel mai mare poet roman din secolul al XIX-lea, Mihai Eminescu, în celebra sa 'Scrisoarea a III-a”, ca adevarat patriot, si-a exprimat sentimentele de ură si dispretz împotriva a tot felul de străini ce conduceau Romania, rupti de popor si urmărind doar propria lor îmbogătire. Unii din acesti conducatori erau greci din Fanar, cartier al Constantinopolului, altii erau bulgari, necinstiti si corupti până în măduva oaselor. Talentul poetic al lui Eminescu a surprins si a revelat trăsătura fizică a “nasului subtire” sau a “cefei groase” asociate în context cu urâtzenie vizuală si implicit cu un caracter josnic, demn de dispretz. În versuri: “ Bulgăroi cu ceafa groasă, Grecotei cu nas subtire”.
Expresia românească “să dai nas cuiva” este bine cunoscută. În procesul de eliberarea României de sub jugul fascist, populatia civilă română a suferit nenumărate abuzuri si din partea eliberatorilor rusi, care la timpul său erau considerati o fortză militară si politică pozitivă. Totusi expresia “Daca dai nas lui Ivan ti se suie pe divan” nu s-a folosit degeaba si reflectă multe experiente amare.
Prin contrast, înlăturarea nasului este deasemenea un concept interesant prin cruzimea si semnificatia lui politică. În timpul jugului otoman, domnitorii români plăteau biruri grele la turci pentru a-si păstra autonomia si alte privilegii. Neplata acestor biruri a rezultat adesea în pedeapsa prin “mazilire”, de facto tăierea nasului, o umilire fizică si socială pe viatză. Până în zilele de astăzi, expresia “a fost mazilit” e înteleasă de toti ca un act de retrogradare.
Toate caricaturile antisemite, în special în timpul Germaniei naziste, înfătisau pe evrei cu nasuri coroiate, supradimensionate, în intentia de a-i face arătând urâti si respingători si a întări efectul propagandei antisemite. Prezentări asemanatoare pot fi vazute în schitze si gravuri medievale, mai ales despre cămătari evrei, precum si în caricaturi anti-semite contemporane din tări arabe din orientul mijlociu. În acestea din urmă e mai greu de distins cine e caricaturistul si cine e victima.
Un nas mic si cârn, în special la femei, este considerat dupa anumite standarde ca fiind 'sexy'.
Dimpotrivă, o persoană cu un nas cârn pronuntat crează adesea o asociatie porcina, cu stereotipul de lăcomie, siretenie, nu prea demn de încredere.
Un 'Nas Roman' clasic este în general asociat cu distinctia si nobletea, meritată sau nu.
Un barbat cu un nas disproportionat de mic va fi depunctat pentru lipsa de masculinitate.
Nasul turtit (daca nu e o trasatură rasială, cum ar fi nasul unui luptator sau boxer) e în general asociat cu brutalitatea sau primitivismul).
NASUL, oricât de frumos sau urât, devine complet neimportant în comparatie cu ce iese din el. Vizibilitatea unei “decoratii” stufoase de păr nazal poate cauza probleme serioase pe plan social. Industria cosmetica a reactionat prompt inventând masina de tăiat părul din nas si orice bărbat civilizat are una în baie.
Sunetele emise prin nas, ca în “nazalizarea” specifica limbii franceze sunt considerate ca având distinctie si elegantză în exprimarea corectă. Lipsa acestui antrenament nazal distinge în mod nefavorabil vorbitorii străini de limba franceză.
Inelele purtate pe si prin nas dau în anumite subculturi un statut cosmetic sau social special.
Eschimosii trăind în frigul crâncen al zonelor arctice n-au luxul de a-si expune aproape nimic la aer, spre deosebire de populatia din clima temperată. Cu o mică exceptie: Nasul! Expresia supremă a afectiunii reciproce dintre doi eschimosi se face si prin frecarea nasurilor, unul de celalat.
Când vrei să-ti bati joc de cineva, sau să-ti arăti nemultumirea sau dispretzul fată de cineva, faci gestul de “nas lung”, cu palmele deschise si aliniate cu propriul nas.
Când ceva “nu miroase a bine” metaforic, tot nasul e acela care detectează simbolic situatia nedorită. Similar, mai în toate culturile circulă sub diferinte variante expresia “are un nas special pentru..” descriind un al “saselea simtz” sau intuitzie pentru sesizarea unor situatii speciale.
Când curioziatea ta personala nu este binevăzută de cineva, esti invitat “ să nu-ti bagi nasul unde nu-ti fierbe oala”. Similar, în cultura maghiara, când este de nedorit ca cineva să fie informat de anumite lucruri care nu-l privesc, expresia folosită (în traducere) este că “nu trebuie să se afiseze totul pe nasul respectivului”.
În cultura populară rusă, când cineva este înselat sau nedreptătit, precum si când unul refuză arbitrar să-ti dea ceea ce ti se cuvine pe drept, ceea ce primesti este descris pejorativ drept “un organ sexual masculin în nas”. Desi această expresie este extrem de vulgară, este totusi destul de răspândită.
Sărmanul Pinnochio a fost crunt pedepsit de creatorul său prin cresterea si lungirea nasului, când mintzea. Nu suntem oare binecuvintati noi oamenii, că asa ceva se întâmplă doar în povesti?
Câinii îsi freacă uneori nasurile ca un semn de confirmare al unei noi prietenii. Aceleasi nasuri se miscă spre partea opusa a corpurilor noilor prieteni pentru o acceptare mai “pro-fundă” a prieteniei.
Instinctul uman primar asociat cu o furie spontană ne îndeamnă să lovim pe cineva cu pumnul în nas. Consecintele legale ale unui astfel de act ne fortează să executăm această lovitură doar mental, dar nasul rămâne victima preferată a acestei agresiuni.
În lumea creatiei artistice si a fanteziei cinematografice, cum o vedem de exemplu în extraordinarul film Avatar, creatorii grafici ai extraterestrilor au ales NASUL ca element facial distinctiv. Desi ochii sunt deosebiti, aproape felini si corpurile inuman de frumoase, cred că nasurile rămân în memorie ca unice.
În încheiere, merită de mentzionat povestea adevarată a unui nas adevărat al unei prietene adevărate. În anii mei de liceu, poate că vârsta cea mai necrutzatoare prin cruzimea competitziei pentru “statut” bazată pe atribute fizice si modă, am avut o colega deosebit de inteligentă si capabilă. Dumnezeu însă a “blestemat-o” cu un nas care prin mărimea si forma lui sfida de departe standardele nemiloase si acceptiunea estetica a subculturii de liceu si de vârstă a vremii si o descalifica complet de la orice alte aspecte de evaluare. Fata era tzinta umilirii atât în forme crude si primitive, cât si uneori în forme mai subtile, destul însă s-o ducă la disperare si mai târziu la o depresie vizibila, cu consecintze grave. Apoi, într-o buna zi a dispărut din oras. A reaparut un an mai târziu o persoana schimbată, cu un nas nou. Un nas frumos, atrăgător, gata de aprobare pentru “politzia nazală”si în plus cu un “vino-încoa”. În acea vreme chirurgia estetică era stigmatizată în sine, chiar mai mult decât persoana care ar fi necesitat-o. Dar ea a trecut prin ea. Mama ei a avut inspiratzia, întelegerea si initiativa de a actiona si viitorul fiicei a fost salvat. Fata a avut un succes profesional deosebit, a întemeiat o famile fericită si trăieste si astăzi multumită, mândră si necomplexată si, în mod cert, în necunostintă de cauză că cineva, cândva, va scrie despre viatza ei.
Dacă ar fi să recompensăm un nas oferindu-i un miros superior, nobil, inducând euforie, cred că mirosul câstigător ar fi cel al SUCCESULUI!
|
George Kun 5/1/2010 |
Contact: |
|
|
