Tablete pentru prieteni : Suferintza de a exista.
Pe lîngă bucuria de a exista pe care "trăirea împlinită" o ofera omului, odata cu prelungirea mediei de viată a oamenilor a apărut o altfel de suferintza, aceea care a fost numită “suferintza de a exista” în concordantză cu dorintza personală de a renuntza la viatză în momentul când individul constată că a trai nu-i mai aduce nici o satisfactie sau bucurie, când nu mai poate citi, nu-l mai intereseaza spectacole sau nu se mai poate deplasa, când devine dependent de altii. Cauzele care aduc pe om în aceasta conditie pot fi multiple: viatza materială mizerabilă, boala, durerile fizice cronice, depresia, etc- dar de obicei cauza cea mai frecventa este bătrânetzea prelungită, cu suferinte si singuratatea, lipsita de satisfactiile minime.
În acest grup de vârstă înaintată se ajunge de obicei la urmatoarele două situatii: a) un grup de oameni îsi păstreza facultătile intelectuale si sunt constienti de ei si de mediul în care traiesc; b) un alt mare grup de indivizi care-si pierd personalitatea si devin inconstienti, de obicei victime ale unui proces cerebral multidegerescent (ca în dementza); este suficient, pentru cineva sa viziteze casele de bătrâni (nursing-hommes) în care sunt internate astfel de cazuri ca să realizeze ce înseamnă infernul uman! Situtia extremă apartine comelor vegetative, în care individul ajunge dependent de o masină care mentine functiile vitale, dar el este mort din punct de vedere cerebral.
Problema existentei pentru ambele grupuri este diferită, dar la fel de dificila; aceste dificultăti au fost recunoscute ca reale si demne de a fi luate în considratie de către societate cu efortul de a gasi solutii pentru masa de suferinzi din aceste categorii. Evident, este vorba de dreptul inalienalbil al fiecarui individ de a dispune de viatza lui în momentul în care consideră că aceasta devine un balast insuportabil pentru el. În baza rationamentului prin care, dacă fiecare are dreptul la viatză si si-a luat resposabilităti în cursul vietzii pe care le-a respectat fatza de el, familie si societate, omul are dreptul de a dispune de el însusi, cu conditia să fie constient când ia decizia.
Greutatea mai mare este pentru grupurile de indivizi care devin inconstienti din diversele cauze mentionate si familia sau societatea trebuie să ia decizii în numele lor. În astfel de cazuri, rolul determinant revine medicilor si specialistilor în etică. Modalitatea la care se recurge este euthanasia, care este deja acceptată în unele tzări europene, unde functioneaza discret si în conditii de demnitate si respect .
Acceptarea mai largă a acestui procedeu s-a izbit pe de o parte de argumentul ridicat de religia crestina care spune că omul nu are dreptul de a lua viatza altuia, căci oamenii apartin lui D-zeu, care i-a creat, pe de alta parte de teama abuzurilor care ar putea fi exercitate asupra bătrânilor dependenti. În realitate aceste argumente nu au valoare absolută, căci cel mai important factor este, de fapt, dorinta si decizia pe care o individul în spetza o exprima si o ia când este constient de actele lui. Tot atât de important este argumentul că unii doctori se opun ori nu accepta să execute injectia care induce decesul în baza jurământului hipocratic -primum non nocere- sau obiectie de constiinta; nici acest argument nu are valoare absolută, căci doctorii au toată libertartea să refuze sau nu executarea unui asfel de act.
Societatea devine în mod treptat constientă de necesitatea de a fi permisă terminarea unei "vietzi" care si-a pierdut sensul si a devenit o "existentza" fara satisfactie; un exemplu convingător: un pacient de 88 de ani este diagnosticat cu un cancer al sângelui si i se spune clar că la acea vârstă tratamentul îl distuge mai repede decât cancerul; deci ceea ce îi rămine este să astepte un sfirsit penibil pâna la care trăieste cu frica propriei morti! Sigur că acest individ este îndreptătit să ia decizia pe care o consideră că îl serveste cel mai bine, fără să tină seama de părerile societătii, care nu are dreptul să-i impună conceptiile ei. Conceptia etică de care doctorii si societatea sunt obligati să tină cont este respectul absolut fatză de dorintza exprimată de bolnav, deoarece "calitatea vietzii" lui este apreciata de bolnav, nu de societate.
Evident că problema este dificilă; tocmai de aceea merită să fie discutate toate aspectele legate de ea, mai ales când este vorba de oameni care nu mai pot lua decizii pentru ei, cum ar fi cei inconstienti, sau cei ancorati la masini care le sustin functiile vitale. O societate constienta trebuie să dovedeasca umanismul ei preocupându-se de asemenea situatii.
Dr Dinu Dimitriu / Toronto
|
Dr Dinu Dimitriu 4/28/2010 |
Contact: |
|
|
