Pelerin in TARA SFÂNTĂ
Fiecare dintre noi îsi doreste să ajungă în TARA SFÂNTĂ. Pentru mine era un vis, un vis irealizabil în urma operatiei de cancer, când am simtit prin rugăciune miracolul vindecării. O încercare ce m-a apropiat mai mult de divinitate, neîncetând a-I multumi pentru noua viată.
Un telefon primit de la sora mea m-a determinat fără a mă gândi prea mult să plec spre TARA SFÂNTĂ, pentru a primi Sfânta Lumină la Ierusalim, printr-un pelerinaj organizat de Patriarhia Română.
În acel moment am stiut că Tatăl Ceresc mă va învrednici de a rezista, că asa îmi fusese hărăzit.
Totul părea un vis. Dar de data aceasta, era un vis la care participam efectiv si cu trăiri profunde. Cu ajutorul Domnului pornisem la drum...
În Joia Mare eram în avion spre Locurile Sfinte. Aveam rugăciunea în inimă, sufletul încărcat de sentimente nedefinite, trupul mai viguros ca niciodată. Dispăruse frica de zbor, aveam pe buze, “Doamne IIsuse”…
“Ajutor si acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu si-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu si-L voi înălta pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit “…Miluieste-mă, Dumnezeule, miluieste-mă. “
De unde voi începe a plânge faptele vietii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare gresealelor.
Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseste la Ziditorul tuturor. Si îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăintă. “
“Ia aminte, Cerule, si voi grăi; si voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup” (Canonul Cel Mare-alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Criteanul Ierusalimiteanul)
La plecare primisem din partea unor preoti sfinte cruci pentru a le purta cu noi pe drumul Lui Iisus, printre ele o cruce mare de lemn, veche si plăcut mirositoare, la bază având sfinte moaste. Desi nu aveam voie să avem în bagaje alimente, totusi, mama, ne-a pregătit ouă rosii. Nu au fost depistate de vamesi. Îngerul nostru veghea…
Autocarul ce ne astepta la Aeroportul Ben Gurion, ne-a dus direct la Ierusalim, prin Poarta Jaffa pentru a ne închina la Sfântul Mormânt. Eram ametită. Ceva parcă se cuibărise în mine si începusem să plang. Biserica Sfintei Învieri era însă închisă. O mare de credinciosi asteptau să între si să-si aducă ruga lor în acele locuri sfinte.
Este foarte greu de a scrie ce simte un om ajungând în cetatea Ierusalimului. Este ca si cum în tine se instalează un alt simt pe care nu-l poti defini. O pace lăuntrică, o smerenie, o ardere interioară nepământeană.
Seara ne-am cazat într-un hotel din Ierusalim. Ajunsesem cu picioare rănite de la o pereche de sandale ce m-au jenat. Dimineata, am constat cu bucurie că rănile îmi dispăruseră. Urma o altă zi plină de încărcare spirituală.
Începeam ziua cu rugăciunile de dimineată făcute împreună cu cei doi preoti ce ne însoteau.
În Vinerea Mare, am urcat pe Muntele Măslinilor de unde am avut o vedere panoramică de neuitat a vechiului Ierusalim si a Desertului Iudeii. Trecem pe la Biserica Înăltării, vizităm Mănăstirea Pater Noster (“Tatăl nostru”), ne oprim la Biserica Dominus Flevit („Domnul a plâns”) unde Iisus a plâns pierderea Ierusalimului. Cu aceeasi emotie ne oprim la Grădina Ghetsimani, care păstrează măslini încă din vremea lui Iisus, apoi la Biserica Tuturor Natiunilor, vizitând coplesiti Mormântul Maicii Domnului si Grota Trădării.
Momente înăltătoare ce ne-au sporit pasii si rugăciunea.Mi-am aplecat genunchii si am implorat sănătate si pace pentru casa mea, prietenii mei, pentru Neamul Românesc. Să nu încetăm niciodată a ne ruga si să aducem slavă Lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale! Rugăciunea este respiratia zilnică a fiecăruia dintre noi. Prin ea ajungem să cunoastem miracolul vietii. Prin ea avem parte de milă si iertare de la Cel de Sus! Ea, rugăciunea, ne aduce vindecare si binecuvantare cerească.
Am intrat din nou în Cetatea Ierusalimului pe poarta Sfântului Stefan vizitand casa în care a locuit Sfânta Fecioară Maria în Cetatea Antonia. Cu Sfânta Cruce în mână am început emotionati să parcurgem Via Dolorosa (Calea Crucii) cu cele 14 opriri.
“Via Dolorosa” sau “Drumul Durerii” serpuieste printre strădutele întortocheate ale orasului Vechi al Ierusalimului, începând de la Mănăstirea Ecco Homo (Iată Omul) până la Basilica Sfântului Mormânt. Am pornit si noi pe acest drum traditional pe care l-a făcut Iisus purtându-si crucea de la sala de Judecată a lui Pilat în Antonia, până la “Colina Capatanii” sau Golgota, locul crucificării. Mii de crestini încolonati, purtând cruci imense de lemn sau inox, parcurgeau tăcuti si smeriti pe urmele Lui Iisus. Fiecare popas din cele 14 cu semnificatia lor năsteau în sufletele noastre vibratii unice. Unii plângeau, altii erau coplesiti de proprile lor greseli, implorând tăcut iertare si milă.
Nu-mi venea să cred că păsesc pe urmele Mântuitorului. Că pot atinge cu mâna în locurile unde Iisus a păsit, locul în care Biserica venerează misterul vietii Lui Iisus, locuri sfintite an de an prin rugăciunile credinciosilor din întreaga lume.
Primul Popas al Crucii - Iisus este condamnat la moarte. ”Au adus pe Iisus de la Caiafa în odaia de judecată” (Ioan 18,28)
Al Doilea Popas Al Crucii - Iisus este împovarat cu Crucea.” Atunci Pilat a luat pe Iisus, si a pus să-L bată”. ”Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit”. (Ioan 19,16)
Al Treilea Popas Al Crucii - Iisus cade sub greutatea Crucii pentru prima dată. ”Căci s’a îndepărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viata”.(Plângerile lui Ieremia, 1,16)
Al Patrulea Popas Al Crucii - Iiisus se întâlneste cu propria Mama.” “O! Voi care treceti pe langă mine priviti si vedeti dacă este vre-o durere ca durerea mea”.(Plângerile lui Ieremia 1,12)
Al Cincilea Popas Al Crucii - Simon din Cirena, este fortat să ducă Crucea. ”Au silit să ducă crucea lui Iisus pe un trecător, care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru si al lui Ruf. (Marcu 15,2).
Al Saselea Popas Al Crucii - Veronica sterge sudoarea fetii lui Iisus. ”Domnul să facă să lumineze Fata Lui peste tine” (Numeri 6,25).
Al Saptelea Popas Al Crucii - Iisus cade pentru a doua oară. ”El însăsi l-a răscumpărat, în dragostea si în îndurarea Lui, si necurmat i-a sprijinit si i-a purtat în zilele din vechime” .(Isaia 63,9)
Al Optelea Popas Al Crucii - Iisus consolează femeile din Ierusalim. “Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeti pe Mine ci plângeti-vă pe voi însivă si pe copii vostri.”“Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” (Luca 23,28; Luca 23,3)
Al Nouălea Popas Al Crucii – Iisus cade pentru a treia oară. ”Vreau să fac voia Ta Dumnezeule!” (Psalmul 40,8).
Al Zecelea Popas Al Crucii – Iisus este dezbrăcat de vesminte. ”Din tălpi până-n crestet, nimic nu-I sănătos: ci numai răni vânătăi si carne vie” (Isaia 1,6)
Al Unsprezecelea Popas Al Crucii - Iisus este bătut în cuie pe cruce. ”…mi-au străpuns mâinile si picioarele : toate oasele as putea să mi le număr.” (Psalmi 22,16; Psalmi 22,17). “”Iisus a ajuns în locul, zis al Căpătânii (care în ebraică se numeste Golgota). Acolo a fost răstignit”. (Ioan 19,17; Ioan 19,18).
Al Doisprezecelea Popas Al Crucii – Iisus moare pe cruce. “Iisus a strigat cu glas tare : Eli, Eli Lama Sabactani?” adică: Dumnezeul Meu, pentru ce M’ai părăsit?”. “Iisus a strigat iarăsi cu glas tare, si si-a dat duhul. ”(Matei 27,46; Matei 27,50)
Al Treisprezecelea Popas Al Crucii – Iisus este coborat de pe Cruce. “Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun si evlavios care nu luase parte la sfatul si hotărarea celorlalti. El era din Arimatea”.
“Omul acesta s-a dus la Pilat, si a cerut trupul lui Iisus”.
“L-a dat jos de pe cruce” (Luca 23,50; 23,51;23,52;23,53). Mama Lui Iisus se află aici”.
Al Paisprezecelea Popas al Crucii – Corpul Lui Iisus a fost depus în mormânt
“Iosif a luat trupul, l-a înfăsurat într-o pânză curată de in, si l-a pus într-un mormânt nou a lui însusi, pe care-l săpase în stâncă”. Apoi a prăvălit o piatră mare la usa mormântului.” (Matei 27,59., Matei 27,60).
Parcurgând transfigurati acest drum al durerii, avusesem impresia la un moment dat, că, Dumnezeu atunci crease lumea adunând în cetate crestini care vorbeau toate limbile pământului.
Cu mare greutate am străbătut multimea pentru a intra în Biserica Sfintei Învieri, pentru a ne închina la Mormântul Sfânt. Eram ticsiti. Simteam că sunt ghiontită din toate părtile. Începusem să lăcrimez. Durerea mea fizică în acea mare de oameni era nesemnificativă în acele momente. Ajunsesem răvăsită, umilă, plină de căintă. Mi-am pus fruntea pe Sfântul Mormânt, si am sărutat înlăcrimată Icoana Maicii Domnului. Eram pe “locul cel mai sfânt al crestinătătii. Locul înmormântării si a Învierii Lui Iisus. ”Este Locul central al întregii Basilici al Sfântului Mormânt”. Oare vă pot explica ce am simtit? Nu! Este ceva mai presus de întelegerea mea. Poate mai împăcată cu mine, cu cei din jurul meu, poate mai plină de iubire si nădejde… poate binecuvântată de acel LOC SACRU.
M-am îndreptat spre “Piatra Durerii” în care Iisus a fost pus după Moartea Sa. Acolo, la Piatra Ungerii, am îngenunchiat atingându-mi fruntea si obiectele aduse cu mine pentru sfintenie. Doamne, câtă bucurie să poti vedea aievea Locuri Sfinte!
În acea zi nu am reusit să urcam să vedem Golgota.
Dar stiam că ne vom întoarce…
Ne-am îndreptat spre hotel. Programul era foarte dens pentru a putea cuprinde mai multe obiective. Aveam parte de mic dejun si de cină. În rest, nici nu simteam foamea. Zilnic, ma hrăneam spiritual prin tot ce mi-a fost dat să văd, să ating.
Urma să ne pregătim pentru întâmpinarea Luminii Sfinte. Desi, conform programului urma să revenim în Cetate sâmbăta la orele 03,00, hotărâserăm să plecăm mai devreme. La acea oră din noapte, vineri spre sâmbăta, ne-am instalat la intrarea unei porti a Cetătii Sfinte. Spre dimineată, grupuri numeroase de crestini începuseră să vină. Soldatii străjuiau la toate intrările. Nu ni s-a permis intrarea în cetate. Cineva din grup auzise că vor avea acces în Biserica Învierii doar oficialii… Dar, noi, ne-am nevoit asteptând cuminti să ni se permită a intra. Eram undeva în fata barierei. Presiunea devenise tot mai mare. Se făcuse 8 dimineata, apoi 10, soarele ardea cu putere… Priveam cerul senin si mă rugam înfrigurat, să-mi dea Dumnezeu putere să resist. Un porumbel se asezase într-o deschizătură a cetătii si ne privea într-un mod curios… Crestinii începuseră să tipe, să se îmbrâncească, revoltati pe acea poartă închisă… Noi românii suntem ceva mai smeriti. Asteptam în tăcere, în rugăciune. M-au îmbrâncit odată, mâna îmi fusese prinsă în ambuscadă… Nu am simtit durere… O românca de lângă mine fusese si ea rănită la mână… când am privit pentru o clipă jos, am zărit sânge… Pe la orele 11,00 cârduri de rândunele zburau cu veselie. Aveam sentimentul că se apropie clipa cea mare… Agitatia era în crestere. Soldatii începuseră să ne stropescă cu apă… Să arunce în noi sticle cu apa. Tinere femei începuseră să lesine. O altă ambuscadă si am simtit cum marea aceea de oameni vine spre mine. Picioarele începuseră să-mi tremure. Inima mi-o luase razna. Stăteam în fata unei porti închise… Fusesem din nou împinsă pe grilajul de protectie, si greutatea aceea de fier mi-a venit pe un picior. Începusem să plâng de durere si am iesit împleticindu-mă din rând…
Am asteptat în rugăciune, la umbra zidului cetătii, Sfânta Lumină care venise imediat după orele 14. Bucuria se citea pe chipurile tuturor! HRISTOS A INVIAT! Îmi venea să strig în toată Cetatea!
Luam „lumină din lumină” aprinzând mănunchiurile de lumânări (legături de 33 bucăti-vârsta Mântuitorului) si apoi le stingem pentru a aduce acasă lumina de la Mormântul Sfânt.
(Fuseseră si mici incidente. S-au folosit si gaze lacrimogene si unii pelerini au fost alungati si bătuti, din spusele unor grupuri de pelerini… )
Desi nedormiti, ne-am deplasat pe Muntele Sion pentru a vizita Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foisorul “Cina cea de Taină” si Mormântul Proorocului David.
Seara, am participat la Sfânta Liturghie la Biserica Românească din Ierusalim. Am cântat cu bucurie “HRISTOS A ÎNVIAT!”. Eram fericiti!
Ne-am întors în camera de hotel pătrunsi de LUMINA SFINTEI ÎNVIERI, si am ciocnit ouă rosii.
O altă zi, o altă binecuvântare. Prima zi de Paste.
Ne-am îndreptat din nou spre Biserica Sfintei Învieri. O parte din pelerini nu ajunseseră deloc la Sfântul Mormânt. Ne rugăm si ne reculegem tulburati si plini de emotie si bucurie. Ne închinăm la Lespedea Ungerii, apoi luăm din nou „lumină din lumină” de langă mormântul lui Iisus aprinzând alte lumânări.
Cu sfială si emotie ne îndreptăm spre Golgota. Lumea se înghesuia.Unul dintre preotii grupului, ne-a făcut semn ca este timpul să plecăm…Am sfidat acea chemare…si asteptam să ajungem lângă Golgota.Venise un preot si începuse să ne împingă.Eram prinsă ca într-o menghină.Durerea trupească în acea multime se accentua.Lacrimile îmi curgeau.Un călugar ce întretinea ordinea, m-a privit în ochi cu milă si m-a atras în fată. Ne-am închinat cu evlavie si am introdus mâna în acel orificiu din mijlocul stelei, unde s-ar presupune că este craniul lui Adam, si ar emana ceva divin…Aveam ochii înlăcrimati…De durere, bucurie, de împlinire, pentru că ajunsesem unde mi-am dorit…
Ne-am îndreptat cântând si lăudând pe Domnul, spre Bethleem (“casa pâinii în ebraică sau “casa cărnii”) locul nasterii Mântuitorului, vizitând Biserica Nasterii Domnului Iisus Hristos, cu steaua de argint încrustată în marmură care marchează locul unde s-a născut Iisus si Capela Ieslei, situată în aceeasi biserică.
Bineinteles împreună cu preotii am cântat un colind.
Am admirat Biserica catolică Sfânta Ecaterina, Grota Laptelui.
Cântam în autocar, cântam “HRISTOS A ÎNVIAT”, în toate bisericile unde ne era permis. Aveam cu toti o lumină aparte în noi. Fetele noastre emanau fericire, lumina, pace.
Drumul prin desert cu microbuzele a fost palpitant. Doar asa puteam ajunge să vizităm Mănăstirile Sf. Teodosie si Sf. Sava. Un loc binecuvântat. Femeile nu au avut acces. Dar, am primit de la călugării români, tot felul de daruri duhovnicesti.
Ne îndreptăm spre Ein Karem pentru a vizita Biserica Sfântului Ioan Botezătorul construită la sfârsitul secolului trecut pe locul nasterii acestuia si a Fântânii Sfintei Fecioare Maria. În interiorul bisericii, la stânga privind spre altarul principal câteva trepte de piatră conduc spre o grotă naturală considerată ca făcând parte din locuinta lui Zaharia, tatăl Sfântului.
Atmosfera grupului nostru de pelerini a fost caldă. Toti plini de lumina Sfintei Învieri, plini de dorinta de a gusta din hrana cerească venită de sus.
M-au impresionat în mod deosebit doi tineri. Unul venise cu mama si soacra în acest pelerinaj, celalalt, avocat Robert Constantin Ionescu, îi făcuse cel mai frumos dar mamei sale cu ocazia împlinirii unei vârste frumoase. M-au emotionat lacrimile acestei mame, coplesită de emotie, când asteptând să intrăm în Biserica Nasterii Domnului Iisus Hristos, i-a dăruit primul ou rosu primit de la călugării Mănăstirii Sfânta Sava. Tot ce îsi dorea, primea de la fiul său. Rar mi-a fost dat să văd atâta grijă din partea unui fiu pentru mama sa, în aceste vremuri…
În ziua a cincea a pelerinajului nostru, ne-am deplasat spre Ierihon, trecând pe langă Hanul Bunului Samaritean. Ierihonul este considerat cel mai vechi oras din lume, unde am putut vizita Asezământul românesc si “Dudul lui Zacheu”, putând privi si spre Mănăstirea Carantania construită pe Muntele Ispitirii.
Pentru mine personal, deplasarea cu microbuzele si apoi pe jos către Hozeva, pentru a vizita Mănăstirea Sfântul Gheorghe a fost o adevărată provocare de vointă.
M-a ajutat Dumnezeu să pot parcurge traseul…
M-am rugat la mostele Sf ântului Ioan Iacob Românul. S-a oficiat o mică slujbă de către părintii nostri.
Am coborat la Marea Moarta-Qumran (locul unde s-au găsit celebrele manuscrise de la Marea Moartă unde se afla Centrul Ahava, pentru cei care au dorit să cumpere cosmetice).Un moment de relaxare pe plajă, unii având posibilitatea să intre în apă.
Am urcat pe Valea Iordanului pana la Yardenit – locul amenajat al botezul Domnului, permis pelerinilor.În realitate, locul real, poate fi văzut doar cand este sărbătirită Boboteaza.
O parte din pelerini, îmbrăcati în haine albe lungi de in au fost “binecuvântati” prin stropire de apa Iordanului de către preotii însotitori, intonând cântecul de Bobotează…Am intrat fericită în acea apă binecuvântată.Multă verdeată, o apă cristalină, un val de liniste ce venea de undeva de sus…
A urmat vizita în satul Cana, unde am putut vizita Biserica Minunii transformării apei în vin la nunta lui Simon Cananitul.
Ajungând la Nazareth, am vizitat Biserica ortodoxă Sfântul Gavril si Biserica catolica Buna Vestire. Ne-am deplasat la Capernaum, oras denumit si “Cetatea Domnului” unde s-au putut vizita ruinele orasului, locul unde a predicat Mântuitorul si casa soacrei Sfântului Petru, Tabgha, biserica ce aminteste de hrănirea a 5000 de oameni cu 5 pâini si 2 pesti.
Ne-am continuat drumul spre Muntele Fericirilor (de fapt o colină de 560 m), o adevărată oază de liniste, frumusete si fericire, cu o frumoasă priveliste asupra Mării Galileii.
Am fost cazati pe malul Mării Galileia. Plimbarea pe mare cu vaporul a fost impresionantă. Mai ales, că steagul românesc fusese ridicat pe catarg si imnul nostru a răsunat în acel colt mirific. Toti emotionati, ne-am ridicat în picioare, având TARA în suflet.
Era ultima noapte.Nu puteam dormi. Din pat vedeam marea plină de stele jucăuse aievea coborate din Cer într-un alai regesc… Ca într-o priveghere chipuri din Pateric cântau: HRISTOS A ÎNVIAT!
Ne îndreptăm spre Muntele Tabor, locul Schimbării la Fată a Mântuitorului. În biserică ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Se spune că această icoană este o copie a unei icoane de pe Muntele Athos. Cineva a dorit să ajungă la această biserică ortodoxă. S-a pierdut, a fost găsită intactă în apă. Cei care vin si se roagă cu ardoare, sunt vindecati. Revin vindecati si lasă obiecte scumpe drept multumire într-o cutie în fata icoanei.
Când este sărbatoarea bisericii, un nor alb se spune că se pogoară lin, ca o binecuvântare pentru pelerinii crestini.
La Biserica ortodoxa “Schimbarea la Fată”, măicutele ne-au asteptat cu ouă rosii.
În Haifa s-a putut vizita Biserica Stella Maris (Pestera Sfântul Prooroc Ilie), Grădinile persane terasate ale Templului Bahai. O splendoare!
Emotionantă ultima seară.
Adunati într-o sală a hotelului, fiecare pelerin a primit un “CERTIFICAT DE PELERIN”, prin care se atesta faptul că fiecare din noi am îndeplinit chemarea biblică, de a ajunge la Ierusalim, fiind autorizati să poarte titlul de “PELERIN DE IERUSALIM”, semnat de autoritătile locale.
Acesta venise ca o binecuvântare a trecerii noastre prin Tara Sfântă. Însă, adevărata semnificatie a acestui “Certficat”, m-a convins încă odată de Puterea Celui de Sus, împlinindu-mi dorinta.
TARA SFÂNTĂ, primirea Luminii Sfinte, miracolul vietii, mi-au creat sentimentele unice, sporirea în credintă, daruri de pret, mergând pe urmele Mântuitorului…Ceea ce am simtit si simt voi împărtăsi în fiecare clipă semenilor prin cuvânt, vorbă si faptă.
Mă pot declara un om împlinit! Lumina ce o simt în suflet nu as vrea să se stingă niciodată.Pacea pe care am descoperit-o în locurile sfinte as vrea să nu mă părăseacă nicicând.Stelute de lumină as vrea să pot dărui tuturor, rugandu-L pe Dumnezeu să-i binecuvinteze pe cei apropiati si nu numai...
Întăreste-ne Doamne în credintă! Doamne ai milă de Neamul Românesc! Doamne, îti multumesc pentru toate darurile Tale!
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul!”
Multumesc Patriarhiei Române pentru acest pelerinaj organizat cu sufletul întru învierea noastră duhovnicească si spirituală.
Am renăscut, Doamne
Am renăscut, Doamne
odată cu Învierea Ta.
Cu sufletul curătat,
mi-am îndreptat gândul spre Tine.
Tu, cel ce te-ai jertfit,
ne-ai lăsat iubirea
si puterea de a deveni copil
odată cu cel din icoana Maicii Domnului.
Cu el am renăscut, Doamne,
mai puternică, mai tenace,
având cuvântul Tău drept scut.
Să ne ajute Dumnezeu să ajungem si la Ierusalimul Ceresc!
HRISTOS A ÎNVIAT!
|
Mariana Gurza 4/24/2010 |
Contact: |
|
|
