Mlăditele alese ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
† Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ales de Dumnezeu să-I poarte în lume Biruinta Fiului.
* Întru cinstirea lui trăim sub binecuvântarea Biruintei.
* Smerit în mugurul divin de floare, April în fiecare an îsi mărturiseste mireasma Învierii si mucenicia biruintei lui Gheorghe.
* În hăulitul codrului si-n fiecare zbor de rândunea, în fiecare frunză urzită si-n ramul care urcă domol, în fiecare cămase brodată si-n fiecare fuior doinit, în fiecare adiere-baladă si-n florile gingase de câmp, în fiecare ciripit de păsărele si-n unduirile năstrujnice de ape, în brocardul firului de iarbă si-n zâmbetul grăuntelui de rouă, în orbitele cerbilor si-n neaua încretită a mieilor, în cutezanta razelor de soare si-n fascinanta mândrie-cezară de păun, în cerdacul sufletului crestin si-n bratele necuprinse ale Crucii, stăruie cinstirea Purtătorului de Biruintă.
* În chipurile daco-românilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a zugrăvit Eroi si-a
făurit catapetesme de Sfinti si Martiri.
Sfântul Gherman
“Christianae philosophiae viros” (Collationes)
Gherman s-a născut în jurul anului 368, în părtile Casimcei (lângă Histria) din nordul Dobrogei, ca si Ioan Casian, cu care a fost coleg si prieten toată viata, coleg de scoală, de studii, de armată, de pelerinaje, de călătorii, de monahism, de sfintenie. Ajunge un profund teolog al Traditiei si Scripturii si un isihast de mare profunzime, abordând preocupări similare din filosofia veche si cea crestină anterioară si contemporană lui. A dobândind un loc excelent în arta conversatiei, semănând în jurul lui stupoare, admiratie si minunare. A insistat întotdeauna asupra problemelor mai subtile si asupra nuantelor care delimitează în gândire virtutea de păcat. Îl interesa cum se poate păstra linistea si sănătatea inimii. Împreună cu prietenul său Casian a fost între cei mai aderenti credinciosi ai Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care l-au sprijinit si apărat împotriva autoritătilor ce l-au prigonit si exilat, ducând la Roma la papa Inocentiu, scrisoarea clerului si a poporului din Constantinopol.
Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului, a cercetat si a delimitat opera Sfântului Gherman din opera Sfântului Casian, Collationes, propunându-l pentru canonizare. Tomosul Patriarhal si Sinodal de canonizare a fost consfintit la 12 Iunie 1992, rezervându-i-se cinstirea la 29 Februarie deodată cu Sfântul Ioan Casian, iar în anii nebisecti în 28 Februarie. (Jean Cassian, Conferences, 3 vol. “Sources Chretiennes” 42, Paris, 1955; H. J. Marrou, La patrie de Jean Casien, în vol. “Patristique et humanisme”, Paris, 1976; Collationes, IV-XXIV, în Patrologia Latină, t. 49; Antonie Plămădeală, De la Gherman din Dacia Pontică…, la Ion Creangă, Sibiu 1997).
Gheorghe Lazăr
“Arhidiaconul culturii românesti”
( Mitropolitul Antonie Plămădeală)
Gheorghe Lazăr, studiază la Cluj si Viena cursuri strălucite de drept, teologie, filosofie si limbi străine, dovedindu-se de timpuriu un spirit enciclopedic. La Viena si-a desăvârsit catalogul calificărilor: filosofie, teologie, pedagogie, literatură, drept, inginerie, nuzică, medicină, stiinte militare, matematică.
Dorinta lui de a se face preot, i-a fost curmată de mitropolitul sârb Vladimir Stratimirovici, care sustinea vehement o campanie de serbizare a românilor ardeleni. Cultura lui vastă si stiinta pregătirii profesionale l-a împiedicat de asemenea să ajungă pe scaunul episcopal de la Arad. A rămas doar pe treapta de arhidiacon, dar nu unul oarecare ci, un ilustru arhislujitor, cum la numit cu cinste mitropolitul Antonie Plămădeală, marele nostru cărturar. (Antonie Plămădeală, op. cit. p. 99). Intrând în conflict cu autoritatea bisericească, care era obedientă sârbilor, marele pedagog Lazăr este îndepărtat din învătământ. În 1816, trece muntii în Tara Românească. A fost o trecere inspirată. “A doua descălecare după Negru Vodă!”(ibid. p. 103). La Bucuresti îsi afirmă imediat ideea genială de a înlocui învătământul grecesc, cu unul românesc. La Sfântul Sava devine profesorul pe româneste al unor discipline socotite până atunci inaccesibile limbii române, făcând demonstratia că toate stiintele si filosofia se pot preda si în româneste si chiar excelent. Prin calificarea de inginer militar, Lazăr devine consilierul Domnului Tudor, instalat la Cotroceni, apropiindu-se totodată si de episcopul Ilarion al Argesului.
Gheorghe Lazăr a devenit astfel, ctitorul învătământului universal românesc, în Tara Românească. “Opera culturală, stiintifică, mai mult orală decât scrisă, reformatoare, a lui Gh. Lazăr îl asează în rândul ctitorilor de cultură românească, înconjurându-i capul frumos si ochii vii, pătrunzători ca de profet, cu aureola nemuriri”. (ibid. p. 104)
Gheorghe Manu
“A merge pe urmele profesorului George
Manu înseamnă să-ti onorezi propria ta
viată si sensul ei” .(preot Liviu Brânzas)
Gheorghe Manu, descendent din familia Cantacuzinilor si nepot al generalului Gheorghe Manu eroul luptelor pentru Independentă, profesor universitar de fizică atomică, român, savant si crestin si-a reprezentat în chip ilustru blazonul boieresc al familiei. Bun vorbitor al limbilor engleză, franceză si germană, un profund cunoscător al istoriei nationale si universale. A studiat si lucrat la Paris la Institutul Curie. Coleg de celulă cu părintele Nicolae Grebenea, i-a spus: ”Descoperirea colegului meu Werner Heisenberg în 1927 a teoriei indeterminării, face posibilă pentru prima dată în lume dovedirea stiintifică a existentei lui Dumnezeu”. (Preot Nicolae Grebenea, Amintiri din Întuneric, Ed. Scara, Bucuresti, 2000, p.307).
Avea studii temeinice umaniste: teologia, filosofia, dreptul, istoria, filologia.
Încă din 1945 s-a angajat în Miscarea de Rezistentă Anticomunistă, alături de generalul Aldea. Profesorul i-a reprosat lui Nicolae Petrascu (care angajase Miscarea Legionară într-o conventie-armistitiu cu liderii comunisti), că face absentă Miscarea Legionară de la o luptă natională. (Gheorghe Jijie, Vică Negulescu-monografie- 2009, p. 132).
La Congresul de Pace din 1946, a prezentat în 14 capitole manuscrisul ”În dosul cortinei de fier, cu o puternică documentatie economico-financiară în limbile engleză si franceză. Într-unul din capitole, savantul Manu arată că România este “placa turnantă a Europei” si cine stăpâneste România si Carpatii are un avantaj strategic enorm fată de cealată parte. El arăta eforturile enorme ale statelor române Moldova si Tara Românească în apărarea Europei de invazia turcească si împingerea ei spre occident. Ce jertfe enorme au trebuit să facă românii! Timp de 500 de ani, cam la 8 ani ei au avut o invazie. Cine ar fi putut avansa în aceste conditii ? ” (ibid. p. 307).
Arestat la 20 Martie 1948, a suportat detentia cu răbdare, împăcare, cu multă demnitate, ca pe o conditie dată, inexorabilă. “Legionar, caracter ferm, cu tinută rectilinie în viată, cu respectul valorilor mari ale spiritului, n-a putut accepta reeducarea.” (Părinte N. Grebenea, op. cit. p.308). Se spune că la Aiud, după condamnare a fost vizitat de un consilier sovietic care iar fi propus ca în schimbul eliberării să lucreze pentru ei alături de atomistul rus, colegul său de la Paris. A refuzat demn această ofertă, neacceptând să lucreze pentru cei pe care îi considera dusmanii istorici ai neamului românesc. (Demonstene Andronescu, Reeducarea de la Aiud, Ed. Christiana, Bucuresti, 2009, p.144). Vocatia de dascăl nu l-a părăsit pe marele om de cultură ni chiar în închisoare. El a transmis sute de conferinte si prelegeri din toate domeniile, pe cioburi de sticlă, pe pereti, pe tălpile bocancilor, pe bucăti de săpun, etc. A refăcut din memorie, cu aproximatie, toate cele sapte articole al Constitutiei americane. Între 1954-1961 a fost considerat “Rectorul” “Universitătii Aiud”. Cu toate presiunile exercitate asupra lui, a refuzat demn si fără ostentatie orice compromis, murind demn ca un atlet a lui Hristos în închisoarea de la Aiud.
Gheorghe Cantacuzino Grănicerul
“Arăta misiunea Legiunii si rostul
luptei cele sfinte pe care o dau pntru
mântuirea Neamului”(Tudor V. Cucu)
Gheorghe Cantacuzino, print si general ilustru, descendent din împăratii Constantinopolului si din domnitori români, “el apartinea primelor familii ale tării si putinelor familii din aristocratia pământeană care au păstrat constiinta răspunderilor lor istorice”. (Horia Sima, Antologie Legionară 1950 1992, vol. V, Miami Beach, Florida, USA, 1994, p. 25). S-a născut în Franta si tot acolo a copilărit. Devine erou al războiului de reîntregire. Titlurile princiare le-a considerat o datorie, un indicativ în viată, onorându-le cu o strălucită carieră militară. Intrând în Miscarea Legionară, urcă rapid toate treptele ierarhice ajungând Seful partidului “Totul pentru Tară” si Seful Statului Major al Legiunii, cum îi plăcea să se laude: “Corneliu e fiul meu spiritual. Nici moartea nu mă va despărti de el”. (Prof. Ing. Tudor V. Cucu, Totul pentru Tară, nimic pentru noi, Ed.Transilvania Expres, 1999, p.231). Toată activitatea lui a fost o datorie sfântă îndeplinindu-si sarcina ca un adevărat apostolat. Sfătos, cu vorbă blândă si ochiul clarvăzător, întelept, printul devenise Nestorul partidului. Iubea în special pe macedoneni, pe tărani si pe muncitori.
Generalul era un suflet cald, un suflet de foc, care-l risipea cu limpezimea privirii sale a cărei lumina eclipsea în jurui. Iată cum îl caracerizează colegul si prietenul său generalul Moruzi: “Boier din nastere si sentimente…Generalul Cantacuzino a avut însusirile cele mai alese, o inteligentă vie si originală, un suflet viteaz, o energie neobosită, un caracter de bronz”. (Tudor V. Cucu, op. cit. p. 232).
Printul a fost decorat de regele Ferdinand pentru întregul eroism, dăruit pe parcursul războiului, cu Ordinului “Mihai Viteazul” si cu “Legiunea de Onoare” franceză, iar mai apoi de Căpitan cu Crucea Albă. Generalul Cantacuzino a însotit echipa celor sapte eroi-voluntari în Spania, însărcinat de Corneliu Zelea Codreanu, să ofere o sabie de onoare altui erou, generalul Moscardo, care si-a pierdut doi fii în războiul împotriva bolsevicilor, ce voiau să-i comunizeze tara. Datoria vietii generalului-print Gheorghe Cantacuzino Grănicerul era să-si justifice sângele princiar, demnitatea aristocratiei thrace si numele de rezonantă istorică, oferindu-si vocatia si responsabilitatea în slujba misiunii divine a Natiunii.
Gheorghe Jimboiu
“Jimboiu era unul din cei mai curati… Am
înteles că el a ajuns să trăiască stările de care
vorbesc Sfintii Părinti”(Părintele Mihai Lungeanu)
Gheorghe Jimboiu s-a născut la 18 Octombrie 1921, în comuna Vela de lângă Craiova. Este arestat pentru activitate legionară prima oară în 1941, iar apoi în 1949, ca student al Academiei Comerciale din Brasov. S-a distins prin tinuta demnă, smerenie, cugetare si dăruire sufletească, prin trăire si chibzuintă. Între 1944-1949, a condus studentimea din Brasov, pregătind Rezistenta anticomunistă. Arestat si torturat un an de zile, a primit 15 ani de muncă silnică. Era un ascet si un luptător în egală măsură. Împreună cu Valeriu Gafencu s-a decis să slujească toată viata pe Hristos si Biserica Sa. “În discutii repetate căutau amândoi coordonatele crestinismului viitor si metodele de realizare. Amândoi erau plini de duh, dar Valeriu excela în cuvânt, iar Gheorghe în faptă.” (Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucuresti, 2006, p. 153). Dumitru Bordeianu mărturiseste că trecând prin reeducările de la Pitesti si Gherla a ajuns demonizat. Cu ajutorul lui Jimboiu a reusit să se elibereze de duhul necurat care îl stăpânea de 4 ani. Are sansa să-l cunoască pe acest tânăr cu o figură de ascet răsăritean, din care radia lumină, bunătate si o putere de înger. “Jimboiu era poate cel mai strălucit elev al lui Gafencu, îmbinând în modul cel mai armonios conceptia legionară, credinta ortodoxă si setea de cunoastere intelectuală…Am cunoscut în viata mea fel de fel de oameni, atât înainte cât si după detentie, dar n-am întâlnit un altul, indiferent de vârstă sau pregătire, care să înteleagă Ortodoxie si să iubească pe Hristos ca Jimboiu.” (Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlastina disperării, Ed. Scara, Bucuresti, 2001, p.371). Avea dragoste de oameni indiferent cine erau ei, prieteni sau dusmani, dusă până la sacrificiul de sine. Bordeianu, comunică cu el, îsi deschide sufletul, care era împovărat si greu de piatră. Până la Pastele anului 1954 (era în Postul Mare), a trăit zilele unui calvar îngrozitor. “Cu cât se înmulteau discutiile dintre mine si Jimboiu, cu atât tortura mea era mai de nesuportat. Asteptam în fiecare zi să mă trezesc nebun din putinul meu somn…Cu o zi înainte (în Vinerea Mare), mă rugasem, atât de adânc cum poate nu am făcut-o niciodată în viata mea; în acelas timp, trăiam si disperarea că rugăciunea nu mi-e ascultată. Sâmbătă spre miezul noptii, m-am apropiat de fereastră si în clipa aceea am auzit clopotele bisericii din Gherla sunând orele douăsprezece, anuntând slujba Învierii. Am căzut în genunchi, cu mâinile încrucisate pentru rugăciune si am strigat din adâncul sufletului meu :”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mărturisesc că Te-am ofensat, dar Tu Doamne, stii că am ajuns la marginea suferintei si răbdării. Nu mai pot! Fă cu mine ce vrei Tu! Eu am fugit de la Tine, Doamne, dar mă rog Tie din toată fiinta mea, de este cu putintă, iartă-mă si învie sufletul meu pentru că eu cred nelimitat în învierea Ta. În clipa aceea, toată fiinta mea s-a cutremurat si din ochi a început să-mi curgă siroaie de lacrimi. Printre lacrimi am mai putut rosti: “Doamne fie-ti milă de mine!”N-am apucat să termin aceste cuvinte, că tot trupul mi-a fost cuprins de un tremur si o svârcolire ca a posedatilor si am simtit cum din sufletul si trupul meu a iesit si m-a părăsit o putere străină. Era duhul satanei, care mă muncise si mă stăpânise timp de patru ani de zile… De Înviere, Dumnezeu mă vindecase si mă înviase si pe mine…M-am ridicat de pe ciment; ca o aparitie din lumea visurilor, în fata mea stătea Jimboiu. L-am îmbrătisat, spunând din toată inima: “Hristos a înviat!” “Adevărat a înviat!” mi-a răspuns plin de duiosie. Am plâns o vreme, amândoi. În viata mea n-am simtit pe nimeni asa de aproape ca, în acea clipă pe Jimboiu. “(ibid. p. 381-384). Mai avea câteva zile până la eliberarea din Aiud, dar s-a stins, constient, împăcat, fără oscilări si încredintat că în lume va birui Hristos. “Sunt convins (mărturisea Liviu Brânzas) că acest trăitor profund al lui Hristos (Gh. Jimboiu) a fost trimis la Aiud, de Pronie ca să văd cum se apropie de moarte un om care a păsit peste pragul sfinteniei…Viata lui Gheorghe Jimboiu a fost o ardere de tot, bine plăcută lui Dumnezeu, El trebuie să intre alături de Valeriu Gafencu si de alti tineri români morti în închisoare, în galeria sfintilor români, care au trăit o tinerete sfântă, încununată cu jertfă supremă pentru învierea neamului românesc, constituind înăltătoare pildă pentru generatiile viitoare. ” (Pr. Liviu Brânzas, op. cit. p. 226; 308).
Gheorghe Brătianu
“Gheorghe Brătianu este deschizător
de tinută românească.”(Ioan Ianolide)
Gheorghe I Brătianu, descendent din familia marilor boieri Brătieni si un istoric de faimă ce s-a distins prin tinuta sa morală, culturală si politică. S-a afirmat ca o personalitate complexă, cu o mare putere de afirmare. Politica pentru el trabuia să aibă un caracter moral si profesional si nu de parvenire. A îmbrătisat doctrina liberală, după ce unchiul si tatăl său au “altoit-o” normelor aristocrate românesti de credintă, morală si bunăstare. Forta onestitătii l-a împins la câstig prin muncă neritorie, îndemnând si pe altii să-l urmeze. Pe scena politică a fost un personaj aparte, creând un partid liberal al său, independent de liberalii familiei Brătianu. La fel în politica externă s-a orientat spre Germania, contrar vointei Brătienilor. Desi nu era întru totul de acord cu Antonescu, l-a sustinut în politica sa.
Constrâns de evenimentele războiului, a încercat negocierea unei păci separate cu S.U.A. si Anglia. A sperat în garantiile si promisiunile lor. S-a înselat amarnic. A plătit cu viata amara sa deziluzie. Arestat si întemnitat la Sighet, a fost umilit si batjocorit. “Sfârsitul i-a fost demn, cum i-au fost si sufletul si viata. “ (Ioan Ianolide, op. cit. p. 319).
Gheorghe Furdui
“Gheorghe Furdui, istoria îl confirmă:
un mare Român.” (Tudor V. Cucu)
Gheorghe Furdui, presedinte al cercului studentesc Roman, presedintele studentilor de la Facultatea de Teologie din Bucuresti, presedinte al Centrului Studentesc Bucuresti, presedintele Uniunii Nationale a Studentilor Crestini din România, Comandant Legionar, Doctor în Teologie al Universitătii Bucuresti. “A fost unul din cei “Nouăsprezece Trandafiri”, romanul savantului Mircea Eliade, omorât între cele treisprezece căpetenii legionare asasinat în genocidul din 21 spre 22 Septembrie 1939, ordonat de demonul dement, Carol în închisoarea de exterminare din Râmnicu Sărat. ”(Prof. Ing. Tudor V. Cucu, op. cit. p. 154). Initial ascensiunea lui Gheorghe Furdui a fost într-o competitie acerbă cu contracandidatii legionari. Ghorghe Furdui, un adversar de neînvins, a învins obiectivitatea si respectul valorilor legionarilor cinstiti sufleteste, sub conducerea spirituală a Dr. Victor Silaghi, Comandant Legionar. Trece timpul si în Noiembrie 1933, guvernul Duca, dizolvă abuziv Garda de Fier. Duca este asasinat, pentru trădarea dovedită împotriva românismului. (ibid. p.157). De sigur, asasinarea lui Duca era în programul regelui, care nu putea să-i treacă cu vederea inteligenta, competenta si mai ales faptul că în 1930, când Carol al II-lea a venit incognito să pună mâna pe tron, Duca era ministru de interne si dăduse ocirculară prin care cerea arestarea printului Carol dacă va pătrunde faudulos în tară. “Regele i-a dat ordin lui Iamandy (povesteste Colonelul-procuror Stefan Zăvoianu, ginerelui său Gheorghe Furdui), ca în cazul când cade Duca-si “Duca va cădea”, afirmase regele, Iamandy să fie gata ca imediat să fie împuscati Corneliu Zelea Codreanu, Sterie Ciumeti si Mihai Stelescu.” (ibid. p.159). Iamandy în declaratia sa de la Jilava “confirmă că a primit ordin de la rege să fie gata în cazul asasinării lui Duca, pentru a fi omorât si Corneliu Codreanu.” (ibid. p.262). Corneliu Zelea Codreanu si Victor Silaghi se numărau printre cei 53 de legionari acuzati în acest caz si urmăriti spre arestare. Într-o zi pe o stradă din Bucuresti, Gheorgh Furdui îl zăreste pe adversarul său Victor Silaghi. Îl strigă, îl opreste si-i propune oferta de protectie lui Codreanu, adăpostindu-l în vila socrului său colonelul Stefan Zăvoianu, procurorul care instrumenta cazul Duca, chiar în apartamentul lui Furdui. Demnitatea si onoarea lui Gheorghe Furdui au fost demne de Românul martir, care a fost ucis la Râmnicu Sărat în noaptea de 21/22 Septembrie 1939.
Gheorghe Arsănescu
“În numele lui Dumnezeu, atotputernicul
si pe sfânta cruce, jur să mă fac haiduc,
de bună voie si nesilit de nimeni, pentru a
lupta la salvarea si eliberarea Patriei si a
Neamului, din ghearele fiarelor comuniste
-bolsevice si de sub jugul greu al rusilor”
(Jurământul de credintă)
Gheorghe Arsănescu s-a născut în Câmpulung-Muscel, regiunea Arges. A absolvit Scoala Superioară de război Bucuresti. Ajunge la gradul de colonel militar, ofiter de elită, erou al armatei române, în cel de-al doilea război mondial si martir al Miscării Nationale de Rezistentă. A fost decorat cu “Steaua României cl. III-a 1940”, “Vulturul german”-1941. Împreună cu Toma Arăutoiu a organizat un grup de partizani, care au actionat între 1949 si 1958 în sudul muntilor Făgăras, Iezer-Păpusa si Leaota.
Miscarea Natională de Rezistentă a luat fiintă spontan, fără o organizare centrală, si desi condusă de generalul Aldea, nu s-a exercitat o influentă asupra numeroaselor grupări de luptători, ce aveau legături aleatorii între ele. Toti muntii nostri i-au primit pe luptătorii din Rezistentă si i-au sprijinit îndelung în activitatea si deosebita capacitate de rezistentă.
Gheorghe Arsănescu a format în vara lui 1948 si începutul anului 1949, două grupuri de rezistentă: unul la Dragoslavele si altul la Nucsoara. Pe versantul sudic al muntilor Făgăras si pe Topolog, cuprinzând judetele Arges, Muscel si Dâmbovita s-au format grupuri mari de rezistentă armată conduse de colonelul Gheorghe Arsănescu, Toma Arnăutoiu si profesorul Dumitru Apostol. La Schitul Cetătuie, în comuna Cetăteni-Muscel s-a redactat textul unui jurământ de credintă pentru Neamul românesc, prin care se legau să lupte până la moarte, împotriva comunismului. Jurământul l-au depus în fata staretului, Ieromonah Pimen Bărbieru, unul din sprijinitorii de nădejde ai luptătorilor din zonă. Ulterior si părintele staret a urmat pilda detinutilor politici. (Părintele Voicescu, Un Duhovnic al Cetătii, Ed. Bizantină, Bucuresti, 2002, p. 43).
Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa
“Părintele Gheorghe Calciu e un exemplu atipic de
rezistentă anticomunistă.” (+Bartolomeu al Clujului)
Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, s-a născut la Mahmudia (Tulcea) în 1925, mezinul dintr-o familie cu 11 copii. “Cred că de la mama am învătat mai multă teologie, pentru că după ce veneam de la biserică, ne punea masa si în timp ce noi copiii, mâncam, ea ne povestea cu cuvintele ei tărănesti, Cazania.” (Viata Părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Christiana, Bucuresti, 2007, p.13). Era student la medicină în anul II si a fost arestat fiindcă a adăpostit un prieten care “căzuse” la 22 Mai 1948. Nu era lipsit de curaj. “Ca elev fusesem arestat de mai multe ori în micul orăsel în care îmi făceam liceul, la diferite sărbători comuniste-6 martie, 1 mai, 7 noiembrie,- pentru a nu tulbura tihna sărbătorii.” (ibid. p. 148). A făcut parte din generatia de sacrificiu, destinată temnitei si reeducării criminale de la Pitesti. “O existentă la limită: reeducarea Pitesti, Gherla, Aiud. Schingiuiri, crimă, sinucideri, trădări, Învieri.” (ibid. p. 159). A stat 15 ani la închisoare, plus un an cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan. “Că cinsprezece ani de închisoare propriu-zisă înseamnă închisorile Pitesti, Gherla, Aiud, cu toate implicatiile lor, si în sensul suferintei inimaginabile prin care am trecut, si în sensul căderilor, si în sensul desfiintărilor morale, si în sensul ridicărilor sublime, si în toate sensurile în care fiinta umană ar putea fi epuizată.”
(ibid. p. 159). După eliberarea din 1964, a absolvit Facultătile de Filologie, sectia Franceză si în paralel Facultatea de Teologie din Bucuresti. Cu o lună de zile înainte să-si sustină Licenta la Teologie, securitatea l-a dibuit si Inspectorul Scolar al capitalei l-a sfătuit să renunte la Teologie, dar a refuzat.
“Exact în acea perioadă a lunii mai a anului 1972, Patriarhul Justinian, acest ierarh de o mare personalitate, era în Belgia. La întoarcere, aflând de cele întâmplate, a dat dispozitie să-mi sustin Licenta si astfel am reusit să termin Teologia si să fiu numit profesor de Limba Franceză si de Exegeza Noului Testament la Seminarul Teologic din Bucuresti.” (ibid. p. 162)
Pe data de 6 Martie 1977, a început un ciclu de sapte predici adresate tinerilor, raportate la libertatea credintei, combaterea ateismului si materialismului, atât ca ideologie de stat cât si ca atitudine individuală si protestul împotriva dărâmării bisericilor. “Realitatea este că ideea celor sapte Cuvinte mi-a venit instantaneu. Si nu sunt cuvintele mele acolo, ci ale lui Hristos.” (ibid. p. 179). Este evident că securitatea care nu dormea, a intrat în actiune. În Miercurea Mare a Patimilor din anul 1977, a fost invitat la sediul Securitătii din Calea Rahovei. Ancheta s-a dus după tipicul securitătii prosovietice: amenintări dure, persuasiune, compromis, injurii, iar simulări amabile etc.
-“Nu ne-am închipuit părinte Calciu, ca în 1977 să mai fie oameni care să gândească si să vorbească asa ca dumneata!
-Nici eu nu mi-am închipuit că în anul 1977 Securitatea a rămas tot la metodele staliniste care au creat în urmă atâta suferintă neamului acesta! Stiti foarte bine că eu însumi sunt un supravietuitor a două actiuni de exterminare în masă, întreprinse la Pitesti si Jilava…” (ibid. p. 188).
În ziua de 5 Aprilie 1978 a rostit a cincea predică, cu titlul: “Preotia si suferinta umană”. În toată perioada prdicilor a fost judecat săptămânal de consiliul profesoral la cererea directorului si a episcopului. Miercurea predica, iar Vinerea era judecat. Motivul era întotdeauna lupta împotriva ateismului si protestul împotriva dărâmării bisericilor. “Părintele director citeste prima si a doua predică. Încă de la cele dintâi fraze, s-a instalat în cancelarie o atmosferă de reculegere si tensiune sufletească. Eu însumi eram profund miscat, fiindcă-mi auzeam pentru prma dată predicile rostite de o gură străină si ele aveau chiar si pentru mine o fortă fascinantă de atractie, fiindcă era în el inima si suferinta mea, si fiindcă teroarea precedentă pe care Departamentul Cultelor si conducerea episcopală o exercitaseră asupra mea si a celor care erau alături de mine era de natură să mă sensibilizeze la aceste cuvinte.” (ibid. p. 190).
Pe data de 12 Aprilie 1978 a tinut Cuvântul al saselea către tineri: “Despre moarte si înviere”. S-a dezlăntuit o teroare politienească extraordinară, atât la Seminar, cât si la Facultatea de Teologie. Directorul Seminarului a început să ancheteze elevii, terorizându-i cu tot felul de amenintări, vrând să obtină declaratii defavorabile predicatorului profesor. “Ca de obicei, Vineri 14 aprilie a urmat judecata mea, în apartamentul Prea Sfintitului Episcop R.” (ibid. p. 194).
În 19 Aprilie 1978 a tinut ultima predică cu tema: “Cuvânt de încheiere”. Pe la începutul lui Iunie, directorul Seminarului (M) a făcut apel la securitate.”Problemele de credintă si duhovnicesti din Biserică, cine le poate solutiona mai bine decât Securitatea? Nu sunt ei duhovnicii tării, nu au ei metode pentru care anchetatorii nostri teologi îi invidiază?” (ibid. p. 196). La 8 Mai s-a reînceput scoala. Elevii i-au relatat profesorului Calciu, cu ce curaj au vorbit în biserici în fata credinciosilor, dar si abuzurile comise de organele de stat, de primari, profesori,care au uzat de teroare ca să împiedice tineretul să participe la slujbele din Săptămâna Patimilor si de Pasti. “Într-o scoală din judetul Dâmbovita, un inspector scolar, după ce a vorbit despre upta clasei muncitoare, făcând aluzie la ziua de 1 mai, i-a întrebat pe elevi:
-Si acum, dragi elevi, spuneti-mi, ce mare sărbătoare a poporului asteptăm noi acum?
-Pastele! Au răspuns elevii într-un glas.” (ibid. p. 197).
De aici s-a tras toată actiunea anti-religioasă. Toti elevi au fost obligati să participe la petreceri date în scoală în Vinerea Patimilor si de Înviere. Erau pur si simplu închisi în scoală până după terminarea slujbelor.” (ibid. p.197). Unui elev seminarist extern I s-a făcut perchezutie acasă de către pedagogul (V), care i-a luat predicile date de Părintele Calciu, dus la Arhiepiscopie si anchetat ore întregi de către consilierul (I) si vicarul(O), spre a-l determina să spună că nu este de acord cu predicile părintelui profesor. Părintele Constantin Maftei fusese crunt bătut de vicarul (A), pentru “crima” de a fi vrut să construiască o biserică în noul cartier Titan, bătaie cu blagoslovenia ierarhului. “Ierarhia dispretuieste într-atât omul, legea, familia, încât îi suge tot, fără să-I pese de nimic. Asa gândeste sigur si V… Părintele Gavrilă, părintele Maftei, care are trei copii, au fost făcuti someri de către Preasfintitul R, fără să-I pese cuiva.” (ibid. p. 201).
Duminică, 21 Mai 1978, de Sfintii Împărati Constantin si mama sa Elena, părintele Gheorghe Calciu a fost suspendat din învătământ printr-o hotărâre a permanentei semnată de Preasfintitul R si de I. Acuzatiile: combaterea ateismului, materialismului, protestul împotriva dărâmării bisericilor.
Cuvântul “acuzatului”:
-“L-am slujit pe Hristos si am apărat Biserica Lui si acum rebuie să dovedesc cu suferinta mea si a familiai mele, adevărul celor predicate de mine.” (ibid. p. 203).
Bucuria înfrângerii Preotului Calciu (la figurat), nu a fost numai din rândul statului ateu, ci si din sânul Bisericii. Luăm doar un exemplu:
Un preot secretar adjunct la Cabinetul patriarhal: “Sunt cu adevărat satisfăcut că acest ticălos îsi plăteste politele tocmai atunci când jubila mai mult si nici nu bănuia că i se apropie termenul de scadentă. Aceasta e tactica Securitătii noastre (si e bună), să lase pe individ să se afunde tot mai mult si să-l “umfle” numai atunci când s-au adunat împotriva lui argumente zdrobitoare…” (ibid. p. 218).
În ciuda sprijinului din tară si din afară, Părintele Calciu a fost arestat pe 10 Martie 1979. A urmat procesul si apoi locul detentiei, Aiud. Aici a “beneficiat” cel mai mult de izolare severă, urmată de o variantă mai “blândă” de reeducare, de insistenta securitătii de a cere gratierea (ca vinovat), de cele 26 de zile de grava foamei, de eliberare pe 20 August 1984, de caterisire, o lună mai târziu (după scenariul securitătii), de contestarea sentintei de caterisire, exilul si slujirea 20 de ani în America.
Am avut privilegiul si bucuria să-l cunosc. Mai întâi indirect, prin corespondentă ( Îi făceam propunerea să înfiinteze o filială a Fundatiei mele “Sfântul Apostol Andrei”, în S.U.A. S-a bucurat, dar canoanele Bisericii îl opreau ca slujitor să se implice direct. Mi-a scris că mă va sustine spiritual si duhovniceste. Apoi, cu o lună de zile înainte de “marea plecare”, l-am întâlnit fată către fată în biserica Gorgani din Bucuresti, după predica tinută la sfârsitul Sfintei Liturghii, unde a coslujit alături de preotii parohiei.
M-a îmbrătisat. Avea o tinută majestuoasă, încă de “Rug Aprins” si o îmbrătisare caldă si luminoasă.
Acum e Sus, alături de Eroii, Martirii si Sfintii nostri daco-români.
Întru slavă si cinste să-i lăudăm!
Brusturi-Neamt, aprilie 2010
|
Gheorghe Constantin Nistoroiu 4/23/2010 |
Contact: |
|
|
