Semne de intrebare : Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Tatălui meu
Am ajuns in fine in luna aprilie, lună care, in ciclul canadian al anotimpurilor, stă la hotarul dintre iarnă si primăvară, scurta primăvară inscăunată oficial o dată cu sosirea lui mai. Lună poznasă incă de la debut, cu capricii de Babe, speriindu-ne cu ninsori ocazionale, dar si răsfătandu-ne cateodată cu zile insorite de Florii sau cu izbucniri aprinse de forzitia.
Luna aprilie ne mai aduce ceva, o celebrare relativ nouă, insă nu mai putin importantă - Ziua Internatională a cărtii si a drepturilor de autor, sărbătorită anual la data de 23 aprilie, prima manifestare de acest gen avand loc in anul 1995.
Poate niciodată nu a fost mai salutară o asemenea aniversare, acum cand dezvoltarea tehnologiei pare a avea putinta de schimba atatea aspecte ale existentei omenesti, printre acestea numărandu-se si universul cărtilor.
Chiar si tomurile cele mai impresionante prin dimensiunea si continutul lor par dintr-o dată fragile si desuete in fata discurilor cu moderne reflexe metalice a căror durată de viată pare a se inscrie in acelasi registru cu cel al capsulelor temporale! Chiar si tomurile cele mai impresionante par neinsemnate atunci cand comparăm volumul lor de informatii cu datele pe care o simplă apăsare pe o tastă ni le poate furniza. Toate aceste paralele pe care involuntar le facem, adeseori in defavoarea lucrărilor tipărite, insemna-vor ele disparitia fizică a cărtilor intr-un viitor mai mult sau mai putin indepărtat?
Sper din toată inima că nu. Sper din toată inima că nu, pentru că aceste volume, pe care trecerea timpului nu le favorizează poate din multe puncte de vedere, incepand de la aspect si terminand cu actualitatea informatiei, in cazul lucrărilor de specialitate, ne dăruiesc ceva pe care ecranul cel rece al ordinatoarelor nu ni-l poate oferi – si anume, dragoste.
Orice carte – chiar si una cu caracter stiintific (care, poate, la prima vedere, ar părea că sugerează contrariul) - oferă dragoste, pentru că, asemenea unei mlădite, s-a născut din dragoste, din actul fecund de unire a inspiratiei cu vointa creatoare. {ngrijită, plămădită cu dragoste, ea creste, se făureste sub mainile celui care o scrie, si ii devine acestuia copil, soată, tovarăs, intr-o relatie ce adesea culminează cu identificarea, cu absorbtia, cu topirea desăvarsită si sublimă a autorului in paginile sale.
… O carte se scrie asadar cu dragoste. O carte se scrie asadar cu dăruire. O carte se scrie si cu multă umilintă. Da, cu umilintă. Chiar dacă poate un gand de mărire s-a impletit la inceput cu ideea creatoare, munca tenace, devotiunea pe care travaliul scrierii unei cărti o impune smereste pe cel care i se dedică acesteia, astfel incat la finele urcusului impreună pe treptele desăvarsirii, omul-autor nu poate decat să isI plece smerit capul, recunoscător pentru privilegiul ce i-a fost dat, acela de a putea fi si el, pentru un scurt răgaz, creator.
Alături de aceste ingrediente ale sufletului, pe care le cere, le insuseste, si le dăruieste apoi la randu-i - dragostea, dăruirea si umilinta - o carte are nevoie si de un spatiu al său.
… Am avut privilegiul de asista la nasterea unei cărti. {n fapt, nu a uneia singură, ci a mai multora.
Biroul tatei era si este locul unde aceste cărti s-au născut si se nasc incă - un spatiu aproape sacru, ca un altar pe care zi de zi se jertfeau ore de odihnă, de timp petrecut cu cei dragi, de relaxare, rezultatul acestei jertfe materializandu-se in pagini si pagini scrise mărunt si ordonat, sau dactilografiate cuminte, in vremurile de mai demult, la de acum apusa masină de scris. Un spatiu aparent banal, cu aer de muzeu - o masă, cateva creioane, stilouri si pixuri de diferite culori, asezate cuminte unul langă altul, foi albe sau scrise, frumos ordonate, cateva cărti de referintă - dictionare si atlase, deschise sau stivuite in asteptare, o lupă si o pereche de ochelari. Un spatiu cuminte ca pupitrul unui scolar silitor, plan ca o hartă, insă rotund ca o sferă in care se plăsmuieste ceva magic. Un spatiu parcă legat de pămant, poate si prin natura scrierii – geografie -, si in acelasi timp plutind fără oprelisti, trecand oceanul si alte granite fizice, si continuand să fiinteze si să germineze, independent de coordonata geografică.
Un spatiu al răbdării, al gesturilor de zi cu zi, aparent neinsemnate, dar care, insumate, au clădit un amplu monument al dăruirii de sine. Un spatiu aparent linear, in care fiecare obiect sau gest se măsoară, se aliniază matematic ca intr-o coloană a unei statistici, dar in care totul si orice se poate intampla in planul creatiei. Un spatiu in care uneori timpul pare să fi stat in loc – singura mărturie a trecerii lui fiind teancurile ingrosate ale paginilor scrise, dar in care se călătoreste totusi constant, zi de zi, pe fluviul literelor ce curge incet dar neabătut către un liman cunoscut dar totodată incă invăluit in mister.
… Asa am văzut născandu-se, din dragoste, dăruire, răbdare si umilintă, dictionare si enciclopedii, albume si monografii, unele prinzand viată la capătul a cateva luni, altele după o indelungată trudă de ani de zile. Tăcute si grăitoare totodată, fiecare un monument in sine, dar si o cărămidă pusă la baza unei vieti dedicate lor.
… Asemenea cuiva pe care cunostinta procesului venirii pe lume l-a făcut mai intelept si mai sensibil, mă simt si eu transfigurată. De aceea, indrăznesc să spun că o zi dedicată celor ce scriu, dedicată cărtii - roada efortului lor, o singură zi - desi frumoasă si inăltătoare ca mesaj - nu este totusi de ajuns pentru a răsplăti efortul creator.
De aceea, să ne plecăm zilnic inima si ochii peste paginile unei cărti, să ii atingem paginile, să ii mangaiem copertile, să o lăsăm să ne vorbească, să o iubim si să ne lăsăm iubiti. Nici o secundă nu va fi pierdută fără de folos, iar de castigat, vom castiga un intreg univers.
|
Eliza Ghinea 4/20/2010 |
Contact: |
|
|