Carpe Diem : Autoportret în acvaforte *
Sunt bătrân, ca timpul... Iată o metaforă pe care cutez sa mi-o asum întru totul. Ca vârstă si ca poezie, deopotrivă. E devreme? E târziu? N-as putea-o spune fără ezitare...
Oricum, condeiul s-a asezat demult la casa si ne-casa lui. Scriu pe frunze întomnate de artar canadian, cu un spirit încă tânăr, viguros. Nu mai am vreme de irosit. Nu-mi mai pot permite experimente literare, digresiuni si esecuri. Versul izvorăste din sevele îndelung decantate ale firii si curge limpede si melodios în propria-i matcă.
Fidel intenselor mele trăiri, consemnam într-un „răboj” liric:
Siruri de tristeti si bucurii
Au trecut ca păsări călătoare,
Eu, pe frunze verzi ori stacojii,
Le-am notat pe rând, spre neuitare.
Si, în acelasi spirit :
Când am fost năpăstuit de-amar
Si durerea-n-mine-a prins a plânge,
Scris-am, scris, cu sevă de artar
Si adesea chiar cu propriu-mi sânge.
Mărturisesc că în fiecare vers am căutat să fac dovada unor profunde momente emotionale, încercând să conturez ceea ce am dorit de la bun început – jurnalul liric al noii mele existente în tara atât de inspirat simbolizată de ardenta frunză de artar. De aceea, am tinut să subliniez:
Am trăit intens cele-ntâmplate
Pe al lumii-nvolburat ecran
Si le-am scris, vibrând la tot si toate,
Pe răbojul meu canadian...
Mi-am creat astfel, prin poezie, un crez durabil, o disciplină a conduitei, a gândirii si scrisului de fiecare zi, asa cum exprimam într-o concisă si elocventă „mărturie”:
Da, aceasta-i legea mea:
Poezia-ntîi de toate!
Mă citeste cine vrea,
Mă-ntelege cine poate...
Ce-as putea să-mi doresc mai mult? Poate să mă ofer drept ofrandă lirică tuturor celor cărora mă confesez. E ceea ce am râvnit de-a lungul întregii mele existente de poet. Am reusit, n-am reusit? Dilematică întrebare! Dar faptul că încerc să mă auto-scrutez e un semn stimulator de bine. Si – de ce nu? – de mai bine. El spune mult despre tot ceea ce cuget si astern pe hârtie în prezent, în acest orizont de lume. Si dacă tu, iubite cititor, esti într-adevăr multumit si împăcat cu visurile, nădejdile si stihurile mele, atunci, pe bună dreptate, si eu sunt multumit. Ba, mai mult decât atât: fericit.
Câtă trăire, atâta poezie! Si invers. Este balanta cea mai la îndemână cu care caut mereu să mă evaluez si din perspectiva căreia pot fi, oricând si de către oricine, evaluat. Si această sensibilă unitate de măsură este pentru mine de ajuns. Adică, totul...
*) În loc de prefată la noul meu volum de versuri „Poezii pe frunze de artar – Jurnal liric canadian” în curs de aparitie la NC Publishing - Toronto
|
Ion Segărceanu 4/18/2010 |
Contact: |
|
|
