De vorba cu James Cameron - regizorul filmului Avatar
Înalt, impunător si renumit pentru filmele Terminator, Aliens si mai târziu Titanic - care până mai de curând a încasat aproape jumătate de miliard de dolari în SUA si încă un miliard în străinătate - noul lui film AVATAR turnat si lansat de curând într-o versiune tehnologică avansată 3D, a încasat cam tot atât într-o perioadă record de numai câteva luni. Într-adevăr, cu noua tehnologie electronică cinematografică, industria filumlui s-a descătusat de anumite limite tehnice care acum permit aproape orice fantezie. Într-adevăr un ospăt pentru spectator, dar si cu un pret ridicat la biletele de intrare. De origine canadiană (Kapuskasing, Ontario), familia a emigrat peste granita la Niagra Falls, NewYork, si mai târziu în California. Influentat de filmele lui Stanley Kubrik (2001:Space Odyssey si Star Wars) tânărul Cameron s-a încumetat să facă un filmulet de 12 minute în care si-a arătat măiestria atât ca desenator cât si ca cineast, ceea ce i-a deschis usile capitalei filmului ca scenograf, scenarist, regizor si producător. Si cum filmele lui au adus câteva miliarde de dolari la casa de bilete, nu e de mirare că i s-a acordat mână liberă ca să facă AVATAR, care a costat cca.US$300 milioane dacă nu mai mult după cum se zvoneste!
RA: în sfârsit, ne întâlnim dupa lansarea noului film minune. Pot să te chem „Maestre Cameron”?
JC: Te rog, nu glumi, Ray. Fac si eu ce pot!
RA: Într-adevăr, felicitari...este o experientă foarte aparte mai ales din punct de vedere tehnic.
JC: Corect! Se pare ca am reusit să utilizăm la maximum ultimile dezvoltări tehnologice.
RA: Ceeace mă face să-ntreb chiar de la început, cum ai hotărât să utilizezi limbajul străin din acest film?
JC: Mai întâi a trebuit să definitivăm cine sunt cei din Avatar, ce fel de neam sau trib, si numai după aceia ce limbajul. Asa că ne-am inspirat de la indienii americani, africanii si australienii din tufisuri, Maori din Noua Zeelandă, Druizii din Irlanda, cei din Amazon si alte triburi si popoare exotice cu obiceiurile lor. În plus, fiind îndrăgostit de viata maritimă, am devenit scafandru deja cu 25 de ani în urmă, când am plonjat în adâncimi pentru prima oara.
RA: Tocmai vroiam să remarc uşurinta cu care te misti în adâncimile nautice atât ca persoană cât si ca regizor, cu multitudinea de aparatură, ca sa nu mai spun de dirijatul actorilor respectivi.
JC: E adevărat, am o slăbiciune pentru adâncimi, dar îmi place si faptul că natura este extrem de imaginativă si multi n-o cunosc. Asa c-am vrut să redau o realitate, poate putin exagerată, totusi o realitate, a unei naturi exotice existentă nu numai la suprafata pamântului, dar si în cel constituit din oceanele si mările dimprejur, astefel încât urmasii nostri să apreciereze ecologia si să n-o distrugă; natura este nu numai feerică, dar ne si alimentează, iar oamenii o distrug până la imposibilitatea de a fi recuperată.
RA: Asta explică atentia pe care o dai mediului înconjurător dar si acestor figuri fantasmagorice pe care le-ai schitat si au devenit o realitate uluitoare. Într-adevăr, o combinatie extraordinară!
JC: Am avut norocul de a fi fost înteles de cei de la studiourile Fox, care mi-au permis timpul necesar ca să atingem aproape perfectiunea. De înregistrat mediul chiar în adâncimi ia numai câteva ore. Nici actoria nu ia mult timp. Dar partea electronică a cerut o atentie specială si inovatii, pe care inginerii nostri au trebuit să le elaboreze!
RA: Si asta se aplică si la limbajul inventat, desigur?
JC: Iata încă un element care a luat o multime de timp, căci i-am spus Dr-ului Paul Frommer, specialistul nostru lingvistic, să dea atentie sunetelor si silabelor, pentru ca actorii să nu devină peltici, ci să poată pronunta cât se poate de normal limba băstinasă a lumii pe care am creat-o. În plus, să si complementeze Mama Natură cu fizionomia lor aparte.
RA: Okay, ai explicat preferintele alegerii tipului de natură, scenografie, de costumatie si oarecum problemele timpului necesar la turnarea unui film, unde fiecare minut poate să coste de la câtiva dolari la sute de mii, dacă nu si mai mult. Cum stăm însă cu jocul actorilor, care pare atat de natural, desi cu cât ceva arată mai simplu, cu atat e mai complex?
JC: Adevărat! Lumea s-a obisnuit deja astăzi ca un actor să stea în fata unei cortine verzi, cu multi electroni plasati dealungul muschilor fetei, capului si corpului care transmit electric fiecare gest si miscare a muschiilor si care se înregistrează în computere, după care sunt rotunjite electronic, mixate si decupate conform viziunii regizorului. E adevărat că în general, noua tehnologie oferă asta. Numai că eu am vrum mai mult, ca actorii să simtă transformarea emotională a caracterului căruia sa-i dea fluiditatea miscărilor ca si cum s-a născut cu ele.
RA: Nu-i de mirare că suntem atrasi în acea lume. Crezi însă că tehnologia asta este viitorul cinematografiei si curând să ne putem debarasa de ochelarii necesari redării 3D?
JC: Iată o întrebare pe care ne-o punem si noi. Uite ce cred.... când vedem un film normal 2D, îi acceptam limitatiile. Au început cu alb si negru, pe urmă a apărut culoarea, mai târziu sunteul si acum 3D vizual.
RA: Dar eu tin minte încă de copil, în România, când s-au oferit prima oară filme 3D cu ochelari, iar fără ei vedeai imaginea dublată în 3 culori majore. De data asta, dacă vedem filmul 3D fără ochelari se vede foarte putin confuz, l-ai putea eventual să-l vezi si fără.
JC: Corect, dar numai partial, căci asa cum suntem obisnuiti să vedem normal în 3D, din momentul când ni se slăbeste viziunea, punem ochelari sau mai recent lentile. Deci ceea ce vedem vrem să fie în focus. De ceea si tehnologia televiziunii s-a îmbunătătit, si dacă au succes, încă putin si vom putea vedea majoritatea programelor TV în 3D, care oferă o experientă aparte fată de cea cu care eram obisnuiti până acuma. Asta inseamnă că, dacă vrem ca lumea să meargă totusi la cinema si să plătească cei zece dolari sau mai mult pentru un bilet, la care se adaugă si floricelele, băuturile, etc, sa stim că spectatorul se asteaptă la o prezentare pe ecranul mare care sa-l inghită, să simtă că face parte din mediul prezentat si să uite că stă pe scaun într-un cinematograf. Căci altfel poate rămâne acasă uitându-se la ecranele mici. Si probabil că si floricele vor costa mai putin.
RA: Exact! Apropos, cât de aproape suntem de o asemenea experientă înconjurătoare? Cu sunetele deja s-a ajuns prin punerea difuzoarele de jur imprejur. Am văzut si scaune care se miscă sau tremură simultan cu întâmplările de pe ecran, dar experienta e totusi numai partială.
JC: Adevărul este că pe cât este de avansata tehnologia si rapiditatea cu care umanitatea progresează, pe atât vor trece niste ani buni până vom ajunge într-adevăr să fim înghititi de ceea ce ni se oferă pe ecran.
RA: Am auzit însă ca una din inventiile pe care ai desfăsurat-o este un aparat care poate turna o scena 360 de grade dintr-o singură miscare, cum ar veni, iar apoi te descurci digital, selectând ce vrei să ramână sau pe ce să se concentreze focarul. Daca e adevart, este incredibil de revolutionar!
JC: Cam asa, dar metoda nu-i perfectionată încă si nu stiu în ce măsură va avea si alte aplicatii decât la filme ca Avatar. Sistemul cere să separăm actoria de restul filmului. Avem un spatiu dublu de cel pe care-l are o cameră normală, pe care l-am numit ’volum’, iar actorii trebuie să joace rolul în cadrul acestui volum de 360 de grade.
RA: Într-adevăr este un experiment care a reusit si care ajută probabil si artei decupării unui film.
JC: Dar trebuie să stii că dacă n-ai fost atent să ai pe de lături si ce să decupezi, cu alte cuvinte un Prim-Plan, un Plan-Mediu, Close-up, si asa mi departe, o tehnologie, oricât de avansată, nu poate ajuta.
RA: În alta ordine de idei... apreciez faptul ca oricât de fantasmagoric este subiectul Sci-Fi, ai injectat notiunea constiintei de sine si nu numai lupte la infinit prin maestria tehnologica.
JC: Orice film trebuie să fie o mărturie la progresul social, mai ales în zilele noastre, iar filmele Sci-Fi n-ar trebui să fie scutite de faptul că mediul înconjurator trebuie protejat, că ecologia este foarte importantă supravietuirii noastre si a pământului si că lăcomia trebuie stăvilită sau eradicată.
RA: Si pentru că veni vorba de supravietuire, cei din Avatar având cozi, cum adoptau ritul sexual?
JC: Să nu râzi, dar am avut o scenă ca atare, dar până la urmă am tăiat-o având în vedere multitudinea de copii mici ce vor veni să se minuneze la lumea pe care Avatar le-o oferăş.
RA: Maestre Cameron, de data asta ne-ai uluit mai mult ca oricând si sper ca în viitorul apropriat să ne dai ceva si mai măret, chiar si mai semnificativ social, căci se pare că, desi marea majoritate a lumii întelege miracolul vietii, sunt totusi unii cărora nu le pasă si ca atare suferim cu totii din cauza lor.
JC: Iti multumesc, Ray, ai pus punctul pe ‚i’ de mai multe ori si asta mă face să mă simt,
mai mult ca oricând, împlinit. So long!
RA: numai bine, James, si mult noroc cu alte filme pe care le asteptăm dela tine!
pt. Observatorul
Ray Arco
|
Dela Ray Arco, corespondentul nostru din Hollywood 4/14/2010 |
Contact: |
|
|
