Dileme : Never again !
Chiar si pentru un scurt exercitiu al mintii, enumerati acest cuvant, litera cu litera: HOLOCAUST.
Suna atât de odios ca si nenorocirea ce s-a abatut asupra civilizatiei în cel de al 2-lea razboi mondial cand au pierit milioane de oameni nevinovati.
Dar în unele tari din Europa ca Polonia, Rusia, Ungaria, Franta, Austria, Germania, România, Lithuania, Grecia, Iugoslavia, 6 milioane de evrei au pierit numai pentru ceea ce erau ei.
Incepând cu “Noaptea de cristal” si pâna la victoria aliatilor, au fost ucisi copii, femei, batrâni, gazati în Auschwitz, Malthausen, Maidanek, Sobibor si alte lagare ale mortii.
Solutia finala !!! Au pierit în acest holocaust 20 milioane cetateni rusi, 10 milioane crestini si 1.900 preoti catolici.
Holocaustul e sinonim cu crima, distrugere, devastare, genocid, masacru in masa si nu are nimic de-a-face cu razboiul. A fost o crima de rasa.
Cuvântul vine de la vechea limba elena, “holos” care înseamna un tot, un întreg, o totalitate.
În amintirea zilelor acelea se tin vii lumânari pentru copiii care au murit de sete si de foame, pentru mamele care si-au vazut familiile decimate si pentru cei care nu s-au intors din lagarele mortii.
11Aprilie e o zi consemnata pentru amintirea lor si supravietuitorii au jurat sa vegheze ca acest macel sa nu se mai repete.
Am in memorie unul dintre poemele închinate acelor zile pe care îl pastrez din anii 1944-45:
Nu, nu vreau sa mai plang la mormântul vostru iara,
N-ai fost om, n-ai fost parinte, tata, tu ai fost o fiara.
Iara tu, care ma adormeai în basme,
Pentru ce m-ai adus pe lume oare?
N-ai fost mama, vrajitoare !
V-ati facut voi o placere, si-acum iata ce-am ajuns,
Un neghiob cu mintea slaba, de mizerie patruns
Cersetor, un bolnav cîine, prigonit, un biet schilod,
Un orfan ce doarme-n drumuri, cu o mâna cat un nod…
Stiu, de voi este mai bine, ati murit si ce va pasa,
C-ati lasat ici un netrebnic, cersetor din casa in casa…
Dar, ce spun printre morminte? Mama, tata, cer iertare,
Am vorbit prea mult nebunul,
Nu stiu cum de-am fost în stare, tocmai voua, fiinte scumpe,
Ce-ati murit gândind la mine,
Cum am îndraznit nebunul, când stiam atat de bine,
Ca de vina sunt barbarii ce ne-au prigonit în masa,
Cei cu inima de piatra ce-au adus ura de rasa…
Au batjocorit femeia ce-o iubeam cu-atata drag,
Chinuind sute de oameni, si pe mine, un pribeag,
Care-mi plâng a mea durere chinuit printre morminte,
Cum am îndraznit nebunul sa rostesc asa cuvinte?
Cum ai indraznit tu gura sa rostesti cuvinte amare?
N-am vrut mama, n-am vrut tata,
Plec, v-aprind o lumânare…
O lacrima pentru zilelea acelea,
Harry Beer din Thornhill
|
