Dimitrie Cantemir - teolog european
D. Cantemir este revendicat si de catre teologie. Antonie Plamadeala îl considera un „teolog european, teolog de speculatie, erudit, om de neverosimila cultura pentru vremea lui". Începînd cu Divanul, trecînd prin Sacrosanctae mai ales, dar si prin Loca obscura in Catechismi (Locuri obscure în Catehism) si terminînd cu Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane, problemele teologice sunt abordate de Cantemir cu dezinvoltura si competenta, probînd o buna cunoastere a acestora si o familiarizare cu literatura de profil. Relevînd ideile teologice expuse de Cantemir în lucrarile mai sus amintite, A. Plamadeala îl include într-o istorie a gîndirii teologice românesti dinainte de aparitia „teologilor propriu-zisi", alaturi de Neagoe Basarab si Nicolae Milescu Spatarul, pe care însusi eruditul Cantemir îi depaseste, zicem noi, prin amploarea problemelor abordate, cît si prin adîncimea reflectiilor sale si nu în ultimul rînd prin limbajul sau filosofico-teologic. Filosof al istoriei în Interpretarea naturala a monarhiilor, D. Cantemir devine istoric si filosof al religiilor în Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane. Aceasta lucrare a fost tiparita la Petersburg în 1722, precedînd expeditia întreprinsa de Petru I în Persia, unde l-a luat si pe D. Cantemir spre a-l avea consilier în problemele lumii orientale. Interventia lui Petru I a deblocat aparitia lucrarii, careia i se opusese, tergiversînd aproape un an publicarea ei, Sfîntul Sinod Rus, spre a evita disputele pe care le-ar putea genera cartea. Aceasta deoarece, pe ansamblu, aprecierea lui Cantemir este negativa, considerînd religia musulmana o „credinta rea" si periculoasa „pentru ca la ei rânduielile rele se socotesc drept virtute si ratacirile drept rasplatire si cred ca adevarata fericire sta în poftele trupesti...". Cantemir se apropie de credinta musulmana ca un crestin îndatorat Evangheliilor si deci care respinge prin definitie o carte „rea" precum Coranul, caruia îi va nega orice caracter relevant. Ineditul, ingeniozitatea - daca putem spune asa - lui Cantemir este ca el nu-si mai propune sa arate falsitatea, minciuna pe care s-ar baza Coranul, adica învatatura lui Muhammed, cu argumente crestine, cum au facut atîtia altii înaintea lui, ci „chiar cu scrieri ale muhammedanilor sau asemanatoare lor". Ca un veritabil lingvist, bun cunoscator al limbii arabe, Cantemir analizeaza stilul Coranului, spre a pune în evidenta frumusetea si adîncimea limbii arabe utilizate, dovezi, crede el, ale caracterului terestru al învataturii lui Muhammed, care nu este altceva decît „o nascocire si o siretenie omeneasca", „nascocita cu ajutor diavolesc". Multi exegeti ai lui Cantemir au remarcat faptul ca apropierea si raportarea acestuia de religia musulmana nu este cea a unui credincios, el procedînd mai degraba ca un filosof sau gânditor politic. Desigur, viziunea islamului apare la Cantemir „cristianizata", caci pretutindeni unde are ocazia el foloseste religia crestina ca termen de comparatie, de natura sa ateste superioritatea ei. Cantemir însa procedeaza ca un om de stiinta, încercând sa-si atenueze pe cât posibil intruziunea subiectivitatii, relevînd si ceea ce este pozitiv în sistemul valorilor promovate de islam. În primele doua „carti" ale Sistemului se ocupa de pseudoprofetul Muhammed si de Coran, în cartea a treia prezinta „apocalipsul muhammedan" - conceptia despre sfârsitul lumii în aceasta religie. Ultimele trei carti - din cele sase - sunt cele mai consistente, prezentând fatetele necunoscute sau deformat cunoscute în lumea europeana ale islamului. Titlurile lor evidentiaza amploarea demersului cantemirian: „Despre teologia muhammedana", „Despre religia musulmana" si „Despre alte rânduieli ale religiei muhammedane". În cartea ultima, cea mai eterogena, Cantemir prezinta amalgamat traditiile islamice privitoare la casatorie si divort, la înmormântare, la diferite secte si erezii, pentru ca, în final, sa se ocupe de stiintele muhammedane, între care include si poetica, muzica, pictura. Ca si alte lucrari cantemiriene, Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane este o carte neterminata. Scrisa în limba latina, ea a fost publicata în ruseste, ca sa apara în limba româna abia peste doua secole si jumatate, în traducerea lui Virgil Cândea (1977). Ea constituie doar primul volum dintr-o lucrare mai ampla intitulata de Cantemir Despre religia muhammedana si despre cârmuirea politica a poporului musulman. Volumul al doilea, dupa cum rezulta din acest lung titlu, ar fi trebuit sa cuprinda si un tratat politic despre modul de guvernare în Imperiul Otoman. În acel tom pe care-l planuia, D. Cantemir urma sa trateze si despre multele si frecventatele - ca nicaieri în lume - „academii, licee si scoli speciale pentru tot felul de învatatura si stiinta", existente în aproape toate cetatile turcesti si în cele aflate sub „sceptrul turcesc". Chiar neterminata, cartea lui D. Cantemir a constituit pentru multa vreme o sursa inestimabila de informatii, întrucât provenea de la un cunoscator din interiorul islamului.
Cercetarile privind opera marelui carturar D.Cantemir sunt rodul d-l lector univ. dr. Florian ROATIS de la Universitatea de Nord Maramures.
|
Florian ROATIS 12/4/2003 |
Contact: |
|
|
