Poezii mistice
Portrete spirituale de monahi
I.
PATRIARHII MOLDOVEI
În muntii tăi înalti de brad
preoti monahi si-au făcut vad
Dacă ai sti, Moldovo, sti,
lacrimi potop ti-ar tot tâsni
Cu ele ai împărăti
cărări de munti prin sihăstrii
Sunt lacrime de pătimire
dar sunt si lacrimi de iubire
pentru cei trudnici întru sfinti
povete dând l-ai tăi părinti
Povete cum stiu să îndure
necazuri, trude prin pădure
După ce-au fost prin închisori
l-a comunistilor orori,
ei si mai aprig se rugau
mai mult pe Iisus îl iubeau
tinându-si singuri slujbe-n dar –
păsări în stol cântau tropar
apoi se alergau în stol
monahilor tot dând ocol
care pe umeri, care-n crestet
să nu mai fie Cleopa vested
Tineretea să-i fie dragă
când purta sfintii în desagă
si tot citea în munti la stână
când oile-aveau iarbă bună;
care pe umeri, care-n cioc
să-i fie drag lui Papacioc
să-i tină hangul lui Ilie
când mai slujeste-o liturghie
{c-asa-i spusese Paisie}
Să-i fie drag si lui Iustin
să uite-atât amar de chin
când comunisti i-au făcut vânt
prin multe închisori la rând
Iar în chilie la Rarău
s-aprinde Sandu ca un zeu
Devine tot un rug aprins
Maicii Fecioare-l tine-ntins
Să-i multumească vrea frumos
că ea îl naste pe Christos
Îl naste vesnic pentru fii
si pentru Marte si Marii
dându-le sfat să tină dreaptă
cumpăna vremii pe pământ
să n-aibă viata lor desartă.
II.
PĂRINTELUI MONAH IUSTIN PÂRVU
Sfintenia-i blândete, iubire-ntelepciune
sfintenia-i lumina ce ne pătrunde-n sine
Sfintenia-i durerea ce trece în destin
si toate sunt cuprinse-n Părintele Iustin
De poti să îi treci pragul
devii tu bucurie
si te ridici în slavă
si clipa-i vesnicie
Privesc cum miruieste privirea ta prea clară
ce trece si prin ziduri spre Poarta cea stelară
Părinte, miruieste păcatele, le unge
să pot să simt iubirea prin carne cum străpunge
Să fiu un foc nestins
să pot să simt în mine
Învingătoru-nvins
Să pot să simt în mine
cum te ridici la Cer
si toate în jur piară
în duh ca să nu pier.
III.
PĂRINTELUI MONAH DANIILTUDOR
In memoriam
Chiar Tu, Părinte, esti un Rug Aprins
ce peste ani lumină ne-a trimis
credintă-adâncă, smerenie, tăcere
un Rug ce se hrăneste cu durere
Destin de mucenic Tu ai avut
ce pasii în durere ti i-a vrut
Prin manuscrise din biblioteci
Tu căutai întâi viata de veci
Voiai cu inima Ta să pătrunzi
prin viata sfintilor în cari te-afunzi
dar vrut-a Dumnezeu să usureze
calea de veci si viata să-ti scurteze
Umblând de ani cu lanturi la picioare
menit îti e s-ajungi în calendare
pictat să fii în fresce din biserici
Tu suflete să poti ca să desfereci
Ca Tine să-l simtim pe Domn′ Hristos
Lumină cum pătrunde pân′ la os
Ca Tine-n rugăciuni să avem har
cu Rugăciunea inimii, tropar
Ca Tine s-avem sufletul duios
să-l punem Maicii Domnului, icos
Condac să vrem ca Tine să-l trăim
si Maicii Sfinte să îl dăruim.
IV.
PĂRINTELUI MONAH ARSENIE BOCA
In memoriam
În chilia de pe munte
jos, pe scândura de brad
un monah stătea de strajă
lui Iisus să-i facă vad
N-are pat, are doar masă
unde tine cele sfinte
si-un dulap modest, de tară
cu putină-mbrăcăminte
Dinspre Cer, pe-a lui chilie
o lumină blând se lasă
si-i pătrunde-ncet în suflet
cum pătrunde o mireasă
Stă monahu-n rugăciune
rug aprins devine-n noapte
Ochii lui devin făclie
ce aprinde a lui soapte
Când lumina se zăreste
si coboară printre brazi
si monahul vine-n vale
însotit de ochii calzi
ai jivinelor pădurii
ce stiu a-i da ascultare
când le dojeneste blând
si le-apucă de-o ureche
sugubăt, pe fiecare
Mester a picta icoane
si peretii din biserici,
el si-n suflete pictează:
schimbă gândul, gând citeste
si tu sufletul desfereci
Suferinta îi e dulce –
pentru el, mană cerească –
si-i învată-a face cruce
si-i învată să iubească
si pe cei cu gânduri rele
de-si duc viata după gratii
si le toarnă-n suflet jele
parcă saltă pe jăratic
,,Tu, Arsenie monah,
nu mă mai picta pe mine -
îi sopteste-n noapte Iisus -
tu în suflete pictează
celor ce zic ,, oh!” si ,,ah!” “
Iar monahul se gândeste -
gândul lui, cumpănă dreaptă
Dând lui Iisus ascultare
de pe schele se coboară
la multimea ce-l asteaptă
Si privind pe fiecare,
el îi stie tot trecutul
viitoru-i e cărare;
si chemându-l pe-al lui nume
blând îi spune:
,,începutul!”
Viata-n urmă se desiră
în a lui copilărie
greselile el le-nsiră
din răsărit la chindie
Monahul are răbdare
si-adâncime în privire
Si te-ntoarce, te descoase
până-n suflet străluceste
soarele si-ntreaga fire
Ochii ti-i cobori la gândul
că îti este viata nudă
si, de Sus, El te priveste
si-ti insuflă gânduri bune
despre viata asta crudă.
V. CALUGARILOR ATONITI, MUCENICI
INTRU CREDINTĂ
Viata voastră-ati închinat-o
Maicii Domnului, stăpână,
chiar din zorii ei albastri
pân′ trăirea voastră pură
si cu moartea se-ncunună
Si cu moartea se-ncunună
pentru a păstra credinta
si-astfel însăsi viata voastră
deveni chiar biruinta
Bucurati-vă, călugări, -
ati devenit mucenici
si-astfel viata voastră crudă
în credintă n-are piedici
Căci voi stiti credinta una
lăsată de Domn′ Iisus:
Duhul Sfânt ce se coboară
ni-l dă Tatăl Cel de Sus
Căci voi stiti credinta una
lăsată de Domn Hristos:
Duhul Sfânt ce se aprinde
e la Pastele –ortodox
Si mai stiti că Liturghia
este Însusi Domn Christos
umilinta si durerea
pătrunzându-l pân′ la os
Sângele si carnea ruptă
de pe trupul lăsat gol
se jertfesc la Liturghie –
Sfântul Vas nu-i un simbol
Cine crede că simbol e
tot ce se preface-n vas
nu-si vrea sufletu-n Lumină
vrea un suflet de pripas
Atasat de lumea asta
nu va mai urca la Cer
si va fi dintre aceia
ce se nasc si-apoi doar pier.
VI. SFÂNTULUI SERAFIM DE SAROV
Blând, cu mâinile întinse
si cu trupul împietrit,
Serafim, nume de înger,
stă de parc-ar fi murit
Gândul lui e doar în slavă
doar lumină, doar granit
si nu simte piatra dură
cum genunchiul i-a strivit
Maica Sfântă, milostivă,
îi arată Cerul Sfânt
drept răsplată că Serafim
uită trupul pentru gând
Si trimite îngeri gingasi
inima să-i învelească
în Lumină si Duh Sfânt
ca în slava lui să crească
În privirea lui durerea
se transformă în Lumină
si nu stii, când te priveste,
de mai are în trup, tină
Parc-ar fi dintre aceia
coborâti direct din Cer
ce, înconjurati de slavă,
în vecie nu mai pier.
VII.
MONAHULUI GREC PAISIE AGHIORITUL
In memoriam
N-avea altă-nvătătură –
numai din Sfânta Scriptură
ghid de viată îsi lua
si îl da si altora
Sfaturi de bună credintă
sfaturi umplute cu har
date cu bunăvointă
ca pe-un sfânt abecedar
Pe toate le măsura
viata de-l împresura
Nimic nu-l intimida
si tuturor le spunea
cum să se echilibreze
viata să-si coordoneze:
,,Vreti să stiti secretul vietii?
Treaz, în pragul diminetii,
în juru-ti nu alerga;
altora te dăruieste
pân′ Iisus în tine creste
Neclintit în gând ca piatra
Dumnezeu să-ti fie vatra
Neclintit în gest ca pomul
iubirea să-ti fie Domnul”.
MONAHULUI ILARION ARGATU
in memoriam
Dangătul de clopot sfânt
ca un leagăn împresoară
linistitul tău mormânt
Ani de pribegie dură
sufletul tău a-ndurat
ascuns prin pereti sau sură
ca si cum erai plecat
Îngerii te-au ajutat
să nu fii găsit de cei
ce biserica ti-au luat
Ca Manole, când pe Ana
între ziduri a zidit
purtând rodul lui în pântec
făr′ să se mai fi ivit,
ca Manole, piatra sfântă
cu-ndârjire ai zidit
Cât ai stat ascuns prin case
si fugar neîncetat
vedeai ziduri luminoase
pe un cer crucificat
Ti-a dat Domnul semn divin
ca să fii cu pacea-n suflet
până vremuri bune vin
Tu să ai sperantă-n cuget
că vei ridica biserici –
fiindcă asta ai promis
Sufletul ca să-ti desfereci
pe Pământ ai fost trimis.
CA APA, SUFLETUL SĂ-L AI
Ca apa, sufletul să-l ai
să poti lui Iisus să i-l dai
Ca apa să te lasi condus
si capul să-l pleci ca Iisus
Numai asa te întăresti
să poti durerea s-o primesti
Doar apa este picătură
dar si ocean cu geamandură
Ca apa să te lasi respins
să creadă toti că esti învins
si-apoi ca apa să-mpresori
pe cel ce cade în erori
Tu cu iubirea ta să-l certi –
doar prin iubire poti să ierti
si picătura din ocean
devine toată un noian
de pace, cântec si lumină
si-atunci vei sti c-a doua oară
veni-va Iisus pe Pământ
în corpul tău lumesc de tină.
O NĂFRAMĂ DE IUBIRE
O năframă de iubire
a cuprins Pământul, roată,
si tresaltă-ntreaga fire
numai omul, niciodată
Numai omul nu aude
strigăte în cele mute
Numai omul nu priveste
iarba-n sânul lui cum creste
Numai omul nu visează
ce-i în viata lui cea trează
Numai omul nu presimte
pasii lui Iisus prin minte
Numai inima de om
n-are rod curat ca-n pom.
CAPUL MI-L PLEC
Tatălui Ceresc
Capul mi-l plec pe firul de iarbă
ca si cum l-as preda lui Iisus mai degrabă
si simt tot ca firul cât sunt de umil
când îl pleacă zefirul ce-i vântul –copil
Accept umilinta îngemănată iubirii -
m-as pierde în Tine ca tainele firii -
Eu însumi o taină ce n-am s-o cunosc
nici când trupul de-acum nu-mi va fi adăpost
Fata mi-apropii de floare usor
si se naste în mine-o dorintă de zbor
Atât de usor Tu mă faci să trăiesc
iubirea ce-i darul cel dumnezeesc
Doar cu trupul lipit de rodnic pământ
pot să-mi croiesc din iubire vesmânt
Doar cu el contopită, pierdută în el
pot zbura către Tine, desi-ncetinel
Dar stiu că-ntr-o zi voi arde ca farul -
lumina lui noaptea salvând marinarul -
Si-atunci tot mai sus voi putea să străbat
zările toate ca un vajnic soldat
Poarta Luminii, deschisă de îngeri,
mă va salva de-ncercări si înfrângeri
si poate de Tine la numai un pas
voi auzi al tăcerilor glas.
CÂND DUMNEZEU E-ATÂT DE-APROAPE
Celor care se simt singuri
Când Dumnezeu e-atât de-aproape
de-Si lasă Cerul peste noi
cum poti să crezi că esti departe
cuprins de griji, de frici-suvoi?
Priveste-n tine mai adânc –
în Rugăciunea lui Iisus
găsesti si sprijin, si iertare
si poti urca mereu mai sus
Priveste-n tine mai atent
cerând iertare lui Christos
si-ai să vezi viata mult mai simplu –
si suferinta-i de folos
Dacă nu stii ce simte omul
când e-n primejdii si necaz
cum vrei să stii ce este mila
când vezi fiinte de pripas?
Cum vrei să stii ce-a simtit Domnul
pe Cruce când L-au răstignit
de nu te lasi plecat ca pomul
când norii negri s-au ivit?...
Priveste suferinta calm
si spune-n gând că o poti duce
Acceptă viata ca pe-un psalm
ce-l dărui Domnului pe Cruce.
DE NU TE POT IUBI CU FRICĂ
Tatălui Ceresc
De nu te pot iubi cu frică,
eu simt în mine tainic dor
De sunt aproape de furnică,
nu-mi pasă -
sunt numai fior.
Un dulce-alint mă potopeste
si stiu că tu nu-mi dai fiori
Poate c-alintul mi-aminteste
că Tu-mi esti Tatăl Cel din nori
Iubirea Ta nu stinghereste
ci liberă mă vrea mereu
Prin zbor, prin dor mă sfătuieste
să te primesc în mine, Zeu
Să-mi fii Tu mie Anotimp
fără ceasornic, fără noapte,
o pace-adâncă să cuprind
primindu-Te, uitând de toate.
DOAR PE DUMNEZEU VREAU PREOT
Doar pe Dumnezeu vreau Preot
si Părinte, si Iubit
să tresalte în Lumină
sufletu-mi nemântuit
Să se legene în aer
doar cu Dumnezeu în gând
Duhul Sfânt să se pogoare
ca o batere de vânt
Ca o adiere lină
pacea doar să mă-mpresoare
să mă desprindă de tină
boarea sfântă, iubitoare
Să rămân ca o lumină
ca un glob măret, de foc
să plutesc mereu în aer
asteptând Celestul Joc
Si-abia să-mi aduc aminte
câte Jocuri au mai fost –
viata mea ca o poveste
spusă siesi pe de rost.
DAR EU MĂ-NVESMÂNT ÎN GRAI
Tatălui Ceresc
Stiu că Tu mă vezi mereu,
chiar de sufăr, de mi-e bine,
dar eu mă-nvesmânt în grai
si nu pot vorbi cu Tine
Tu cu gândul doar mă-ncerci
si-mi trimiti a ta Lumină,
fiindcă vrei ca să mă ierti
si să scutur din trup, vină
Gând răzlet de răutate
mă încearcă uneori
si atunci îmi dau cu seama
că-s croită din erori
Tot încerc să îndrept croiul
să n-am inima piezis
să Te am din plin Lumină
nu Lumină pe furis
Cum să fac să tin Lumina
s-o păstrez ca pe un dar
vreau să-nvăt, dar eu sunt tina
si de-aceea nu mi-e clar.
|
Olga Al. Diaconu 3/27/2010 |
Contact: |
|
|
