Note personale : Vai Sefu' ...
Somnul ratiunii naste monstrii
Francisco Goya
Mã întreb destul de des, fãrã sã-mi pierd nicidecum apetitul ãsta, dacã starea de spirit pe care o are actualul locuitor al planetei este mai bunã sau mai rea decît a unuia care a trãit acum o sutã sau acum douã sute de ani. Aveau bunicii bunicilor bunicilor nostri aceiasi lehamite despre ce se întîmplã în jurul lor ca cea pe care o suportãm noi astãzi?
Uneori înclin sã spun nu, pentru cã ei nu aveau puzderia de informatii pe care ne-o înghesuie în ochi si în urechi mas-media de astãzi. Ei nu aveau viziunea generalã a mizeriei si-si puteau imagina, din Ardeal sã zicem, cã în America umblã cîinii cu colaci în coadã. Noi stim astãzi ce cîini umblã prin America. Alteori la aceiasi întrebare zic: da. Adicã si mosii si strãmosii nostri si ai altora, înjurau de dimineata pînã seara vãzînd cã oricît ar trage la coasã sau la joagãr, tot sãraci se vedeau.
Dacã deziluzia e veche de cînd lumea, o fi si ipocrizia tot asa de batrînã? O fi. O fi, dar asa de mare ca acum nu cred sã fi fost vreodatã. Ce mi-a venit cu ipocrizia? Pãi, nu stiu dacã e normal sau nu, dar defectiunile de caracter de mîna a doua, cele care ar fi mai usor de îndepãrtat dacã ne-am da silinta, îmi par mai dezagrabile decît cele de mîna întîi. Mai simplu spus, spãrgãtorii de bãnci sunt mai putin antipatici decît hotii de buzunare, care atingîndu-te pe furis, îti lasã pe haine duhuoarea lor de nespãlati. Ipocrizia este într-un fel preludiul si suportul multora din relele pe care suntem nevoiti sã le înghitim. Pe ea o întîlnim zilnic de zece ori mai des chiar decît pe sora ei mai mare: minciuna. Cea mai cunoscutã formulã a ei este : Vai sefu ce dreptate ati avut! pentru masculin si : Vai sefa ce bine arãtati! pentru feminin. Dacã îi spui unui oarecare cã are dreptate cînd nu are, esti prost, dar cînd i-o spui sefului esti fãtarnic, esti ipocrit. E adevãrat cã poti fi si prost. In cazul ãsta nu mai poti fi ipocrit. Prostia e intolerantã. Oamenii sunt ipocriti din nevoie sau de fricã. Cei ce sunt fãtarnici din nevoie sunt de ordinul milioanelor. Ei mizeazã pe efectul favorabil pe care îl vor avea vorbele lor asupra celui de la care asteaptã avantaje. Din pãcate sunt putini aceia care refuzã sã asculte fãtãrnicii si destul de multi cei cãrora le place sã fie lãudati oricînd, chiar si atunci cînd îsi dau seama cã nu meritã.
Ipocritii din ce-a de-a doua categorie (dacã e de acceptat o asemenea grupare) sunt cei care sustin din fricã idei în care nu cred defel, dar care au fost impuse de cineva ca axiomatice. Ei sunt cei care sunt gata sã aplaude si sã aprobe orice de teama de a nu fi considerati cumva eretici. Sunt cei care mimeazã entuziasm la orice « vine de sus » de la cei puternici, de la cei ce sunt “pe val”.
Deunãzi am auzit cã presedintele tãrii si-ar fi spus punctul de vedere în interminabila problemã a minoritãtii romilor din România. Ce a spus presedintele? Cã problema spinoasã a asimilarii totale a romilor în societatea româneascã nu poate fi rezolvatã, oricîti bani din tarã sau de la Comunitatea Europeanã vor fi cheltuiti, dacã romii însisi nu vor fi primii care sã doreascã si sã încerce sã îsi schimbe modul de viatã. Cred cã Bãsescu a fost prima si singura personalitate politicã care a spus public lucrurilor pe nume în acest subiect pe care îl înfãsoarã si îl desfãsoarã politicienii si presa de la Urali pînã la Atlantic de zeci de ani de zile, fãrã ca lucrurile sã avanseze vizibil spre bine. De ce? Pentru cã în acest subiect ipocrizia si-a atins cotele maxime. Majoritatea celor implicati în acest delicat subiect, de teama de a nu fi acuzati de discriminare, în loc sã spunã lucrurilor pe nume, mãcar în termenii presedintelui Bãsescu, se comportã ipocrit si gãsesc vina situatiei oriunde altundeva decît în sînul etniei rome. Romii trebuie sã înteleagã cã nimeni nu mai crede astãzi cã infractionalitatea sau genialitatea tin de etnie, dar trebuie sã afle cã toatã lumea stie cã majoritatea cersetorilor din Europa sunt din etnia lor. A pune asta la îndoialã înseamnã a te ascunde dupã deget. Inseamnã a nu dori iesirea grabnicã din acea situatie. Si cînd nu unul, nu doi, ci trei îti spun cã esti beat, trebuie sã te duci sã te culci. Cersetorii aceia nu cersesc pentru cã asta le spune sîngele lor, etnia lor, ci pentru cã poate asta au vãzut în familie, pentru cã n-au fost obligati de pãrinti sã frecventeze scoala, n-au primit educatia muncii. Fruntasii etniei rome trebuie sã actioneze cu responsabilitate pntru a stinge eventualele complexe sau resentimente ce tin de o istorie care nu mai are astãzi nici o relevantã. Din nefericire ei primesc încã, pe lîngã ajutoarele reale, un contr-ajutor din partea ipocritilor, care desi sunt dezgustati de situatie, nu spun ce cred, ci ce li se pare cã sunã bine, pentru a se feri de reprosul romilor si pentru a-si pãstra scaunele calde.
Sunt sute, mii sau milioane de exemple în care ipocrizia noastrã face ravagii chiar mai mari. Imi pare cã ea, ipocrizia este la ea acasã mai mult în lumea occidentalã decît în est. Perfectionarea relatiilor sociale mai veche si poate mai adîncã a împins de multe ori lucrurile dincolo de limita lor, ducînd în acest caz la confuzia dintre politete si ipocrizie. In stadiul ãsta ipocrizia devine atît de periculoasã încît primejduieste libertatea de expresie. Existã astãzi mult prea multe subiecte “tabu”de care nimeni, oricît de obiectiv ar fi si oricîte argumente ar avea, nu se poate atinge. Si dacã e asa, trebuie sã ne reamintim cã “somnul ratiunii naste monstrii.”
Viorel Neacsu / Toronto
|
Viorel Neacsu 3/21/2010 |
Contact: |
|
|
