“Femeie, ia-o spre vest” de Ioana Geier
Surpriza unei cărti subtile, dar profunde.
La îndemnul unui prieten, erudit si pretentios, am cerut doamnei Ioana Geier , autoarea cărtii mentionate mai sus, să mi-o trimită pentru lectură; m-a intrigat titlul cărtii care ascundea ceva cu care mă puteam asocia fiindcă si eu o luasem cât mai departe spre vest pentru a mă salva de “fericirea” anilor 1980 din România. “Nu am citit asa o carte în viata mea”, îmi spusese amicul care m-a îndemnat la lectura ei ,” trebuie să o ai “ si mi-a dat adresa de internet a autoarei.
Am scris doamnei Geier solicitându-i cartea si am primit-o destul de repede , desi dânsa locuieste acum în Germania . Tocmai mă luptasem cu o carte a Hertei Muller, recenta laureată a premiului Nobel, care nu m-a entuziasmat de loc si am fost curioasă să văd ce poate scrie despre păsurile noastre o altă româncă plecată din tară.
Cărtulia , aparent mică, dar foarte densă în continut, m-a cucerit imediat si pe măsură ce citeam am simtit cum rupe din mine făsii, bucăti-amintiri si din viata mea , din viata noastră, a celor trăiti în România abuzului, controlului, foamei si dezumanizării la care am fost supusi noi, oamenii cinstiti, care am refuzat să ne aliniem comunismului , care am refuzat să fim unelte de lucru ale securitătii, numai ca să trăim ceva mai bine. Cartea mă răscolea pe măsură ce-i întorceam paginile.
Nu, nu este o carte cu iz politic, cum s-au mai scris multe, ci o confesiune, un strigăt al unui om adevărat care te implică si doare adânc fiindcă autoarea foloseste un condei foarte fin în a-si ironiza propriul destin. Femeie fragilă prin natura ei, a devenit puternică în luarea deciziilor ca si a propriului destin în brate, atunci când a împins-o disperarea.
Pe tesătura transparentă a tragediei noastre din timpul comunismului care ne-a distrus fundatia si valorile culturale, viata Ioanei Geier se desfăsoară urmărită de nenoroc, dar cu un destin asemănător cu al multor femei disperate care nu au mai găsit altă solutie de viată decât evadarea din sistem printr-o căsătorie cu un străin. Disperarea a împins-o să caute cu orice pret o plecare peste hotare, pentru a-si salva copiii pentru care tatii lor nu făcuseră nimic, iar ea delicată si nobilă s-a umilit până la pământ făcând tot felul de munci grele numai pentru a supravietui.
Confesiunea a ajutat-o la spălarea durerilor acumulate si a eliberat-o de memoria experientelor trecutului amar; aflându-se în Germania îsi filmează viata ca pe un ecran, priveste la florile de pe terasă, priveste la satul în care s-a instalat, priveste la sotul-neamt (băiatul unor crescători de vite ), străin de sufletul si obiceiurile ei, comparând ce are acum, cu ce a lăsat dincolo, acasă. Imagini din cele două lumi în care a trăit se interpătrund cu detalii descrise cu o măiestrie de dantelăreasă iscusită care expune modele vii pe masa celor care vor să le vadă.
“Habar nu are ea cât de mult te poate modela o viată plină de lipsuri”, gândeste autoarea după ce cumnata răutăcioasă o foloseste la cele mai josnice munci prin casă. “Coordonatele sunt altele , aici este un alt standard de viată”, ne spune la pagina 17.
Grija pentru copiii ei, devotamentul cu care s-a dăruit misiunii grele de părinte singur, obligatia de a face ceva si pentru mama ei, desi nu fusese prea răsfătată în casa părintilor, poverile pe care este în stare să le mai ducă în spate după înstrăinare, ne sunt spovedite cu o crudă sinceritate, iar din femeia gingasă si lovită de soartă, se ridică crescând un om puternic , gata să spintece valuri cumplite pe care le învinge cu o fortă de urias. Este ceace face obida din omul obisnuit, asa cum ne spune Zen că numai cine a fost sfârtecat de viată până aproape de a fi răpus si mai găseste forta să se ridice, acela este adevăratul câstigător al vietii.
Ioana Geier este un asemenea model feminin de fortă, dar si mare sensibilitate pe care o ocroteste cu grijă ascunzând-o sub o mantie de otel ce si-a construit-o cu grijă. Acolo si-a păstrat iubirea de tară cu amintirile parfumate ale traditiilor poporului din care a plecat , acolo si-a clădit un mic altar de închinăciune când n-a mai putut suporta instrăinarea si reactiile dure ale familiei sotului-neamt.
“ Să plec, da, uneori am fost la un pas de a face asta. Mi-ar fi lipsit , poate, chiar păsările acelea negre cu pătrate de culoare alb pe piept si aripi”…spune autoarea la pagina 27,
“mai sunt atâtea locuri unde mâinile mele vor să pipăie, să curete, să desăvărsească noi forme. Forme si cadre în care să-mi agăt în pornirile mele plantele, si visele, si speranta”. Aceste ultime vorbe le-am simtit până la lacrimi!
La pagina 28 spune :” Aceasta este viata mea , viata mea reală. Nemtul ăsta si-a calculat bine avantajele mariajului cu o româncă, acum sunt convinsă. Si eu le-am calculat pe ale mele, multe au fost doar iluzii. Domnule Presedinte Băsescu, fă ceva bun cu tara noastră, fă-i pe toti din Universul ăsta să ne respecte !
Neamtul ăsta grozav n-o să-si mai care în roabă prea mult lemnele cu mine, sunt sigură !”
Acesta a fost strigătul femeii rănite în adâncul fiintei sale, care a acceptat o căsătorie conventională pentru a scăpa de suferintele trăite în tară , sperând că va putea face mai mult pentru copiii ei. Si acest lucru se petrecea cam prin anul 2004, deci cu mult după zisa revolutie când nimic nu s-a schimbat în România. Exodul românilor după anul 1990 a avut loc în masă, fiecare plecând unde s-a nimerit în căutarea altei vieti mai omenesti. Mizeria materială duce implicit la mizerie morală, iar românii au trăit numai în sărăcie , foame si frică de la anul 1944 până în prezent. Printre aminitirile ei am mai găsit descrise si alte destine aventuroase ale unor românce plecate în căutarea norocului.
La un moment dat aflându-se cu neamtul ei în tară îsi spune siesi, cu tristete, la pagina 61 :” Am să vă duc dorul. Vouă frunzelor, când verzi, când negre. Tie, firicel de apă lunecând peste pietrele mici, multicolore. Te-ai lovit de peretii gri si treci mai departe. Eu simt durerea; în sufletul meu rămân traumele…..Iartă-mă Românie!
Te-am descoperit prea târziu!”.
Mai departe, la pagina 87 găsesc o frază meditativă:” E un risc pe care fiecare si-l asumă când vrea o schimbare radicală în viata sa. Trebuie să fii însă si relist , să-ti cunosti limitele. Cu cât iluziile sunt mai mari cu atât si socul poate fi, la un mment dat”.
Mărturisirile Ioanei Gaier reverberează în sufletele noastre destărate si ne regăsim în fiecare vorbă rostită de autoare cu pasiune si har de poet. După ce am terminat lectura m-a urmărit multă vreme, ca o umbră, ceace citisem.
Indemn pe orice român să citească această carte( femeile, mai ales) care tulbură mai mult decât unele volume prezentate cu căldură de critici consacrati exagerându-le valoarea cu scopul “de a fi vândute bine”. Vă asigur că nu veti regreta.
Profund impresionată si recunoscătoare autoarei pentru amabilitatea de a mă face părtasă la viata ei, am parcurs alături de dânsa unele evenimente din propria-mi viată, ca si a generatiei mele de victime ale unui sistem care a distrus o natiune prin propagarea falselor valori, a mizeriei si minciunii .
I-am adresat autoarei sincere felicitări pentru paginile scrise cu pasiune si scânteie literară fiind convinsă că va veni reveni cu alte cărti în întâmpinarea românilor din diasporă.
PS. Cine doreste se primească cartea se poate adresa autoarei pe internet la:
ioanageier@yahoo.de
Cred că valoarea cărtii este de cca 10 euro, dar trebuie
adaugat pentru posta 6 euro, deci cam 20 USD.
Sugerez însă s-o întrebati pe autoare.
|
Monica Ligia Corleanca 3/19/2010 |
Contact: |
|
|
