„Scânteieri în oglinzi” de Lia Ruse
Poezia Liei Ruse, si mă refer la volumele Freamăt de mai în colorit de toamnă, Aerul din preajmă, Picturi sonore, Lumi străvezii, Sculpturi în aripa timpului, Lumini suave, La poarta unui anotimp, Desprinderi, Clipe sprijinite-n gânduri, Scânteieri în oglinzi, urmează, aidoma unei umbre fidele, drumul parcurs de autoare. Al.Th Ionescu, lectorul volumului de debut al autoarei , Freamăt de mai în colorit de toamnă, prinde si dezvăluie, într-o notă finală, caracteristicele creatiei autoarei: „ Lia Ruse este o poetă a cărei sensibilitate discretă conjugă în mod fericit un evantai tematic generos ca formule când traditionale, când îndrăznet temperate. Iubirea, satul, contemplarea cerului, nostalgia copilăriei sunt sursele din care prima carte a poetei îsi trage fiorul…” Si poeta, credincioasă acestor surse de inspiratie, nu se dezminte. Născută în comuna Teiu, judetul Arges, linistea patriarhală, explozia vegetatiei, puritatea aerului, noptile feerice o marchează, ne mai lăsându-i nicio altă sansă. Chiar dacă soarta a purtat-o la mii de kilometri de locul de bastină, trăirile interioare, nealterate de timp sau distantă, se reasază proaspete în versuri: „Sub arcadele timpului / M-am strecurat… / Si am atins lumina / Ajutată de tăcere” (Pătrundere); „Auzeam sarpe de aer / Cum pe pajiste tânjea / Lumina întreaga noapte / focul din privirea mea” (Idilă); „Răsunau în umbră pasii / Într-o-ndoială a firii… / Cădeau linisti speriate / În fântânile privirii…” (Sângera un nor încins – vol.: Freamăt de mai în colorit de toamnă).
Decorul rustic, în poezia Liei Ruse, este preponderent. Întoarcerea la natură, mascată uneori de metafore asezate discret, este neîndoielnică. Dacă ar fi a ne conduce după titluri, ca în cazul multor poeme din volumul Desprinderi, cu sigurantă că n-am da gres: Ciresul, Plopul, Vara, Ceasuri de octombrie sunt numai câteva. Împletirea armonioasă a elementelor naturii cu diferitele stări de prospectare interioară, de căutări mai mult sau mai putin febrile, toate trecute prin prisma experientei, nu îi sunt străine. Titluri ca Dansul inimii, Clipe îngândurate, Desprindere, Frământare, toate culese din aceeasi plachetă, se recomandă de la sine. Emotia lirică, asa ascunsă cum pare sub vălul pudorii, se transmite cu usurintă cititorului. Cu fiecare poezie, perceperea trecerii inexorabile a timpului se amplifică: „Nelinistită, lunecă luna / În sunetele sufletului ceas” (Zbucium); „Doină dulce, vis de foc / Amintirile se coc / Pe locul norocului, / Timpului, sorocului” (Clocot); „Vine noiembrie / Tristeti s-aseze / Pe trăinicie / Si pe zile ploi, / Să-ntunece / Mult mai devreme / Si anotimpul / si timpul din noi.” (Alean); „Dorul si iubirea / Vibrează-mpreună / Ziua le desparte / Noaptea le adună” (Dor si iubire – vol.: Desprinderi).
Din 1994, anul aparitiei primei sale cărti Freamăt de mai în colorit de toamnă si până la Scânteieri în oglinzi, volum de versuri apărut în toamna anului 2009 sub egida Editurii Asociatiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ), autoarea izbuteste să mentină cu rigurozitate si să amplifice materia primă cu care s-a asternut la drum. Fire meditativă, Lia Ruse merge pe linia trasată de înaintasele ei. Ecouri, îndepărtate de altfel, din poezia Veronicăi Micle, Elenei Farago si a Otiliei Cazimir, se resimt dacă-i urmărim cu atentie parcursul. Teama de necunoscut, conjugată cu o resemnare tacită, nu creează tensiuni. Versurile ei se asează lin, întretinute de acea chemare tainică, de acea euforie a regăsirii de sine, a reimplantării în solul atât de fertil al poeziei. În acest sens, volumul Clipe sprijinite-n gânduri este edificator: „Ne căutăm în timp, / În suflet si-n cuvânt / prin clipe ce-si soptesc / Cu stelele mărunte / Când gându-i călăuză / Pe spitele cărunte / ce-aprind lumini în rugă / Si trec usor în cânt” (Zbucium); „ Ca un templu-nvie / Văzduhul incert / În raiul iubirii / As vrea să mă pierd” (Lied); „Se citea în stele asteptarea… / Înviase-un gând de altădat’ / Ce-ascundea un timp rămas din vară, / Cu un chip de suflet agătat” (Timp rămas). Si, poate mai mult decât atât, cu aerul că ni se destăinuie, fără a ridica însă velinta de pe căpriorii ei, implică serpii ca martori la un ritual suprarealist, dar, pe de altă parte, atât de uman: „Pe raza bucuriei / Ca o plecare-n nuntă / Cu fantezii în aer, / În luminis de foi / Iubirea se răsfată!... / O întrunchipare-nfruntă… / Rodesc, în iarbă, serpii / Pe asternuturi moi!” (Dansul serpilor).
Autoarea priveste natura ca pe o carte, ca pe o deschidere spirituală spre marile momente ale împlinirii si trecerii noastre: „Secunda curge, / Mai aprinsă, / Pe vremea umbrită / De-afară / Si-ngenunchează / Taina în noi / Desi părem / Statui de ceară” (Statui de ceară – vol.: Lumi străvezii). Manierismul îi este străin poetei. Simplitatea exprimării, trecerea cu usurintă de la un vers alb la unul cu rimă, fără a lăsa ideea să sufere, o avantajează.
Poezia, ca si muzica, se poate îngâna, se poate interpreta. Între cele două arte există, indiscutabil, un raport de coordonare. Cu surprinzătoare rezonante eminesciene, o strofă din poezia Aburi tristi, (vol.: Scânteieri în oglinzi), este perfect interpretabilă: „Întepeniti si palizi / Păream niste statui / Nu mai stiam ce facem / Nu mai stiam ce spui…”
Si, în fine, confesiune indirectă, sau nu, volumul Scânteieri în oglinzi îsi merită titlul. Motivul atât de binecunoscut al oglinzii, cu reflectările ei insidioase - taler ce îsi etalează, nonsalant, fatetele - ne poartă implacabil către transcendental: „ De la un timp / Vesmintele realitătii / Mă strâng, / Tăcerile plâng / În cuvinte, / Sculptându-si tristetea / Pe geamuri aburite / de aduceri aminte” (De la un timp ) sau „Toamna se-arată ca o chitară / Si-n nostalgie lasă uimire / Spre gândul în care / A intrat o amintire. / Umbra prinsă-n poeme / Peste vreme / Toamnă vrea s-o cheme. / Ca o mică flamă / Rosie sau galbenă / Dansând în coborâre lină / Tandră întristare-i / Frunză de vară străină.” (Frunză străină). Ca să conchidă, parcă, autoarea, în poezia Fior scrie: „Ne vom opri sfiosi, nebuni, copii / În tandrele îmbrătisări târzii”.
|
Adrian Erbiceanu 3/12/2010 |
Contact: |
|
|
